Parul vopsit – si chiar si cel natural – au uneori nevoie de un strop de culoare. De un strop de stralucire, caldura sau lumina. De o tusa usoara care sa ii confere o noua viata. O vopsea permanenta, oricat de buna ar fi, cu trecerea saptamanilor isi mai pierde din intensitatea culorii.
Si cum adesea vrem sa mai amanam momentul in care ne vopsim din nou – din motive care tin de timp, de aspectul financiar al problemei sau pur si simplu incercam sa o facem cat mai rar pentru a ne proteja parul – o solutie laindemana este folosirea unui sampon nuantator. Ce face el pentru parul nostru? Ne ofera o varianta simpla, lipsita de efort si de riscuri, de a improspata culoarea. Sau de a-i schimba tonul. In alte cazuri, un sampon nuantator este micul truc prin care firele albe sunt acoperite, dar in cel mai bland mod cu putinta. De asemenea, schimbarea culorii parului cu un sampon nuantator mai poate reprezenta testul inaintea folosirii unei vopsele permanente. Atunci cand am vrea sa ne vopsim intr-o culoare pe care nu am mai purtat-o pana atunci, dar nu suntem sigure ca ne place sau ca ne sta bine. Si atunci, nuantarea lui este o varianta temporara. Asta inseamna ca ne vom putea bucura de noua culoare timp de cel mult 12 spalari, fara ca parul sa fi avut ceva de suferit. Asta pentru ca un nuantator nu contine amoniac sau apa oxigenata, iar parul isi pastreaza sanatatea si luciul natural.
Care este cel mai bun sampon nuantator? Majoritatea celor care se vopsesc blond vor spun ca cel mai bun sampon nuantaor este cel argintiu. In primul rand pentru ca el, folosit pe parul blond, transforma culoarea intr-una blond-gri, o culoare cat se poate de distinsa si interesanta. Un astfel de sampon argintiu, avand pigmenti violeti care elimina nuantele neatractive de galben din parul blond si din cel carunt provocate de oxidarea acestuia, ii ofera o stralucire aparte. Nuantarea argintie uniforma face ca acest mic truc de frumusete sa fie secretul unui par fabulos. Un alt sampon nuantator aflat printre preferintele cumparatoarelor este cel cu keratina, care nu contine nici amoniac si nici oxidanti.
Folosirea lui reprezinta cea mai accesibila si mai comoda metoda de improspatare a culorii, care va rezista timp de patru pana la opt spalari, in functie de timpul de actiune care ii va fi lasat. Daca va fi lasat pe par timp de 20 de minute, nuanta va rezista la patru-cinci spalari, iar daca va fi mentinut timp de 45 de minute, atunci va rezista pana la opt spalari.
Parul blond va tanji intotdeauna dupa stralucire si vitalitate. Se va dori de la el sa fie moale si usor de pieptanat. Toate acestea sunt asteptari indreptate catre cel mai bun sampon nuantator care, concomitent cu aceste proprietati, sa ii ofere si o nota de blond cald. Un sampon profesional care dispune de o concentratie optima de pigmenti, creat special pentru a revitaliza stralucuirea parului blond natural sau vopsit va intensifica reflexele de blond cald, conferind luminozitate si prospetime. Si, asa cum spuneam, modul de folosire este foarte simplu. Va trebui doar sa fie aplicat pe parul umed, sa se maseze usor si apoi sa se clateasca foarte bine. Si este gata pentru coafat!
Estel Professional a avut grijă ca experimentele beauty pe părul blond să fie mereu de succes. Pentru aceasta a fost creată special gama de menținere a nuanțelor reci de blond, dar și pentru prevenirea și neutralizarea nuanței nedorite de galben. Șamponul...
Pret Initial: 81 Lei
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Sampon Nuantator pentru Par Blond - Milk Shake Pink Lemonade Shampoo, 300 ml: noua gama Milk Shake, Pink Lemonade are la baza doua ingrediente naturale care hranesc firul de par si ii confera tonuri naturale de roz, fara a-l deteriora, efectul fiind...
Pret Initial: 80 Lei
Pret: 76 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Nuantator pentru Par Blond - Milk Shake Pink Lemonade Shampoo, 1000 ml: noua gama Milk Shake, Pink Lemonade are la baza doua ingrediente naturale care hranesc firul de par si ii confera tonuri naturale de roz, fara a-l deteriora, efectul fiind...
Pret Initial: 182 Lei
Pret: 172 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Impotriva Tonurilor de Portocaliu - Fanola Wonder No Orange Shampoo, 350 ml: neutralizeaza tonurile portocalii nedorite si ofera parului tonuri neutre si reci, datorita formulei cu pigmenti albastri. Formula sa are grija de lungimi si varfuri, facand...
Pret Initial: 35 Lei
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Șamponul nuantator Mangala Stones conferă părului grizonant o nuanță cenușie și oferă un aspect natural atractiv. Mod de utilizare - Inspumati pe părul umed, lăsați să acționeze timp de 3-5 minute și clătiți bine.
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Sampon de Par Impotriva Tonurilor Galbene L'oreal Paris - Elseve Color Vive Purple Shampoo, 200 ml: curata delicat parul si neutralizeaza tonurile de galben si portocaliu. Formula samponului este imbogatita cu un filtru UV ce protejeaza culoarea...
Pret Initial: 31 Lei
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crazy Color Blue Shampoo este secretul pentru a menține și intensifica nuanța albastră a părului tău. Cu pigmenti albaștrii puternici, acest șampon face parte din gama Crazy Color, una dintre cele mai renumite vopsele semipermanente la nivel mondial....
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Crazy Color Violet Shampoo este secretul pentru a menține și intensifica nuanța violet a părului tău. Cu pigmenti violeți puternici, acest șampon face parte din gama Crazy Color, una dintre cele mai renumite vopsele semipermanente la nivel mondial....
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Crazy Color Pink Shampoo este secretul pentru a menține și intensifica nuanța roz a părului tău. Cu pigmenti roz puternici, acest șampon face parte din gama Crazy Color, una dintre cele mai renumite vopsele semipermanente la nivel mondial. Beneficii:...
Pret Initial: 52 Lei
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Sampon Nuantator pentru par Blond - CHI Farouk Platinum Blonde Purple Shampoo, 739 ml: sampon colorant conceput pentru intensificarea si revitalizarea nuantei parului in intervalele dintre vopsiri. Asigura o nuanta vibranta atat parului natural cat si celui...
Pret Initial: 113 Lei
Pret: 102 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spuma Silver Anti Yellow 6.Zero Take Over Pure Silver 300 ml Take Over Pure Silver este o spuma anti-galben produsa pentru parul deschis la culoare, blond, decolorat sau gri. Protejează culoarea și strălucirea părului de posibile daune cauzate de...
Pret: 99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Datorită pigmentilor ultravioleti, șamponul ICE BLOND combate în mod specific nuanta galbenă nedorită și face ca părul alb, blond sau gri să strălucească din nou, fără a-l deteriora sau îngreuna. Mod de utilizare - Masează o cantitate mică...
Pret Initial: 82 Lei
Pret: 66 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Sampon cu Pigment Violet pentru Neutralizarea Tonurilor de Galben - Wella Professionals Invigo Blonde Recharge, varianta 2023, 300 ml: improspateaza si ofera luminozitate parului vopsit in nuante de blond. Acest sampon profesional cu pigment violet previne...
Pret Initial: 40 Lei
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon cu Pigment Violet pentru Neutralizarea Tonurilor de Galben - Wella Professionals Invigo Blonde Recharge, varianta 2023, 1000 ml: improspateaza si ofera luminozitate parului vopsit in nuante de blond. Acest sampon profesional cu pigment violet previne...
Pret Initial: 88 Lei
Pret: 76 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Șampon pentru păr blond ELITAN, ANTI Galben (efect argintiu fumuriu) curăță perfect șuvițele și scalpul de impurități și, de asemenea, neutralizează și corectează nuanța galbenă a părului deschis, blond și gri. După utilizarea șamponului, părul gri...
Pret Initial: 48 Lei
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Șamponul „elitán” cu efect de platină curăță perfect șuvițele șI scalpul de impuritățI șI, de asemenea, neutralizează șI corectează nuanța galbenă a părului deschis, blond șI gri. După folosirea șamponului, părul gri capătă o...
Pret Initial: 48 Lei
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Șamponul Color Blond are o acțiune dublă: protejează culoarea părului vopsit, contine ulei de nyamplung ce hidratează și hrănește părul șuvițat. Mod de utilizare - aplicati pe parul ud si samponati. Clatiti.
Pret Initial: 112 Lei
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Samponul revigorează și nuanteaza părul șuvițat, natural sau vopsit, oferind în același timp o strălucire excepțională. Textura sa cremoasă luminează și hidratează părul. Mod de utilizare - Spalati parul cu un sampon apoi clatiti. Aplicati sampon...
Pret Initial: 190 Lei
Pret: 152 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Samponul revigorează și nuanteaza părul șuvițat, natural sau vopsit, oferind în același timp o strălucire excepțională. Textura sa cremoasă luminează și hidratează părul. Mod de utilizare - Spalati parul cu un sampon apoi clatiti. Aplicati sampon...
Pret Initial: 190 Lei
Pret: 152 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Samponul revigorează și nuanteaza părul șuvițat, natural sau vopsit, oferind în același timp o strălucire excepțională. Textura sa cremoasă luminează și hidratează părul. Mod de utilizare - Spalati parul cu un sampon apoi clatiti. Aplicati sampon...
Pret Initial: 190 Lei
Pret: 152 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Samponul revigorează și nuanteaza părul șuvițat, natural sau vopsit, oferind în același timp o strălucire excepțională. Textura sa cremoasă luminează și hidratează părul. Mod de utilizare - Spalati parul cu un sampon apoi clatiti. Aplicati sampon...
Pret Initial: 190 Lei
Pret: 152 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Sampon Nuantator pentru par Blond - CHI Farouk Platinum Blonde Purple Shampoo, 355 ml: sampon colorant conceput pentru intensificarea si revitalizarea nuantei parului in intervalele dintre vopsiri. Asigura o nuanta vibranta atat parului natural cat si celui...
Pret Initial: 75 Lei
Pret: 64 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Combinația ideală dintre pigmenții reci din acest șampon, neutralizează minunat nuanțele calde nedorite. Formula hibrid a agenților activi de suprafață, include atât compusi cu sulfați cât și fără sulfați. Agenții de înspumare curăță delicat părul. Are...
Pret: 128 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Sampon pentru Repararea Parului Blond & Neutralizarea Tonurilor Galbene - ERAYBA/ ABH Silver Shampoo No-Yellow. Creat special pentru ingrijirea parului blond si neutralizarea tonurilor inestetice de galben. Formula delicata, curata si indeparteaza...
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Sampon pentru Repararea Parului Blond & Neutralizarea Tonurilor Galbene - ERAYBA/ ABH Silver Shampoo No-Yellow. Creat special pentru ingrijirea parului blond si neutralizarea tonurilor inestetice de galben. Formula delicata, curata si indeparteaza...
Pret: 163 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Un sampon profesional cu pigmenti violet pentru parul suvitat, decolorat si/sau grizonat. Neutralizeaza nuantele nedorite de galben, aramiu sau rosu. Beneficiile utilizarii produselor ingrijire complete Platinum (sampon + masca nuantatoare) de la abril...
Pret Initial: 93 Lei
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Masti nuantatoare hranitoare pentru par vopsit. • Reimprospatează culoarea părului și o face mai rezistenta. • Asigura strălucire și profunzime culorii, o etanșare perfectă a firelor de păr poroase.• Starea părului este îmbunătățită semnificativ. • Părul...
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Masti nuantatoare hranitoare pentru par vopsit. • Reimprospatează culoarea părului și o face mai rezistenta. • Asigura strălucire și profunzime culorii, o etanșare perfectă a firelor de păr poroase.• Starea părului este îmbunătățită semnificativ. • Părul...
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Masti nuantatoare hranitoare pentru par vopsit. • Reimprospatează culoarea părului și o face mai rezistenta. • Asigura strălucire și profunzime culorii, o etanșare perfectă a firelor de păr poroase.• Starea părului este îmbunătățită semnificativ. • Părul...
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Masca nuantatoare pentru par. Nuanteaza parul blond, decolorat si suvitat. Hraneste, repara, ingrijeste si hidrateaza. Păr strălucitor. Culoare rezistenta.PRODUS VEGANContine componentul exclusiv Cysteine Bond - pentru ingrijirea parului in timpul...
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Sampon Nuantator pentru Parul Blond - Olaplex No. 4P Blonde Enhancer Toning Shampoo, 250ml: sampon violet pentru parul blond, vopsit sau decolorat. Are o formula concentrata, infuzata cu tehnologia patentata Olaplex Bond Building Technology ce neutralizeaza...
Pret Initial: 135 Lei
Pret: 115 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pentru parul decolorat si blond Cold Vanilla - pentru o nuanta impecabil de racoare. Subliniaza frumusetea blondului cristalin. Ingredientele active faciliteaza pieptanarea si hidrateaza parul. Se spala treptat la spalarea capului cu sampon....
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pentru părul decolorat și blond! Nuanța de cenușa perlata nobilă va crea o nuanță rece de blond pe păr. Compoziția pigmenților de perle și cenușă va conferi părului strălucire. Datorită unei combinații de pigmenți și ingrediente active perfect...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pentru părul complet gri, blond sau decolorat Va da părului gri o nuanță nobilă și rece. Se spală treptat la spălarea capului cu șampon. Conține ingrediente naturale: extract din semințe de in, extract de mușețel și vitamina F. Fără amoniac,...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pentru părul complet gri, blond sau decolorat Va da părului gri o nuanță nobilă și rece. Datorită unei combinații de pigmenți perfect potriviți, șamponul nuantator oferă o tonifiere blândă. Ingredientele active facilitează pieptănarea și...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pentru părul decolorat și blond În funcție de diferiții timpi de expunere, poți crea un aspect spectaculos obținând o culoare roz intensa/ bogată pe păr sau un aspect moale dând șuvițelor o nuanță pastelată deschisă. Datorită unei...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Sampon pentru Neutralizarea Tonurilor de Portocaliu pentru Par Brunet si Castaniu - Alfaparf Milano Semi di Lino Intense Anti-Orange Low Shampoo, 1000 ml: sampon pentru neutralizarea tonurilor de portocaliu, creat special pentru a pune in valoare parul...
Pret: 178 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon pentru Neutralizarea Tonurilor de Portocaliu pentru Par Brunet si Castaniu - Alfaparf Milano Semi di Lino Anti-Orange Low Shampoo, 250 ml: sampon pentru neutralizarea tonurilor de portocaliu, creat special pentru a pune in valoare parul brunet si...
Pret Initial: 64 Lei
Pret: 52 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon pentru Neutralizarea Tonurilor de Galben - Alfaparf Milano Semi di Lino Intense Anti-Yellow Low Shampoo, 1000 ml: sampon pentru neutralizarea tonurilor de galben, creat special pentru a pune in valoare parul blond si argintiu, natural sau decolorat....
Pret Initial: 147 Lei
Pret: 125 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Marca care a obținut locul 1, in categoria produselor de nuanțare a parului Pentru părul complet gri , blond sau decolorat ! Va da părului gri o nuanță nobilă și rece. Șamponul nuanțator Tonika ofera o nuantare placuta. Ingredientel active...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Sampon pentru Neutralizarea Tonurilor de Galben - Alfaparf Milano Semi di Lino Anti-Yellow Low Shampoo, 250 ml: sampon pentru neutralizarea tonurilor de galben, creat special pentru a pune in valoare parul blond si argintiu, natural sau decolorat....
Pret Initial: 64 Lei
Pret: 52 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Nuantator Blond Perlat - Londa Professional Toneplex Pearl Blonde Shampoo, 1000 ml: sampon nuantator cu pigmenti violeti si tehnologia Proplex ce imbunatateste nuantele reci si reconstituie structura parului. Neutralizeaza nuantele de galben si poate...
Pret Initial: 64 Lei
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Combinația ideală dintre pigmenții reci din acest șampon, neutralizează minunat nuanțele calde nedorite. Formula hibrid a agenților activi de suprafață, include atât compusi cu sulfați cât și fără sulfați. Agenții de înspumare curăță delicat părul....
Pret Initial: 48 Lei
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Șamponul nuantator cu pigmenți direcți roz, care va oferi nuanțelor deschise o culoare roz romantică sau va accentua nuanțele de roz existente. Șamponul nuantator pentru păr blond curăță delicat și hidratează părul. A fost creat special pentru părul...
Pret Initial: 32 Lei
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Șamponul pentru nuanțele de blond rece și neutralizarea galbenului nedorit, curăță delicat și hidratează structura părului. Creat special pentru corectarea și neutralizarea nuanțelor de galben de pe părul blond, decolorat, șuvițat. Șamponul conferă...
Pret Initial: 32 Lei
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Sampon Nuantator pentru Barbati Men's Master Professional Repigmenting Gray Hair Shampoo Rosa Impex, 120 ml: sampon nuantator pentru repigmentarea firelor albe. Adauga gradual culoare parului carunt, cu fiecare aplicare. Ofera o usoara nuantare naturala,...
Pret Initial: 45 Lei
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon pentru Neutralizarea Tonurilor de Galben - L'Oreal Paris Elvive Color Vive Champu Violeta Matizador, 200 ml: sampon ce curata si ingrijeste delocat parul. Este ideal pentru a neutraliza tonurile de galben, portocaliu si de aramiu din parul blond, gri...
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser pentru Par cu Pigmenti Violeti - Revlon Professional Re/Start Color Anti-brassiness Purple Drops, 50 ml: ser pentru par, cu pigmenti violeti, cu dubla actiune, ce ajuta la echilibrarea microbiomului scalpului si neutralizeaza nuantele nedorite de aramiu...
Pret Initial: 99 Lei
Pret: 84 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Șampon Colorant Unisex Master Brown – Strălucire și Îngrijire în Timp Record Descriere Produs: Șamponul colorant unisex Master Brown este soluția ideală pentru menținerea unui păr maro strălucitor timp de până la 4...
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Șampon Colorant Unisex Master Black – Strălucire și Îngrijire în Timp Record Descriere Produs: Șamponul colorant unisex este soluția ideală pentru menținerea unui păr negru strălucitor timp de până la 4 săptămâni. Potrivit...
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Șampon pentru părul de tonuri intunecate. Acțiune anti-orange. Curăță atât părul natural, cât șI cel vopsit, neutralizând în acelașI timp reflexele calde de cupru șI roșu, oferind strălucire șI adâncime...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Sampon Silver: datorita agentilor sai, curata parul in timp ce indeparteaza nuantele de galben nedorite si stabilizeaza culoarea, facandu-l luminos si viu. Are puterea de a neutraliza pigmentul galben din firul de par mentinand o culoare rece timp...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Sampon Impotriva Tonurilor de Galben - Fanola No Yellow Shampoo, 100 ml: sampon conceput pentru ingrijirea parului grizonat, blond deschis, cu suvite sau decolorat, cu o formula imbogatita cu pigmenti violet ce neutralizeaza eficient tonurile nedorite de...
Pret Initial: 22 Lei
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Nuantator Argintiu - Schwarzkopf Live Silver Shampoo Yellow Neutralizer for Blonde, Gray or White Hair, 200 ml: sampon nuantator ce asigura reflexe stralucitoare argintii si neutralizeaza tonurile de galben. Are la baza o formula cu pigmenti reci...
Pret Initial: 36 Lei
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Nuantator pentru Par Blond, Grizonat sau cu Suvite - Syoss Blonde & Silver Purple Shampon for Highlighted, Blonde & Grey Hair, 440 ml: sampon vegan, de inspiratie japoneza, ideal pentru parul, blond, grizonat sau suvitat. Are in compozitie un...
Pret Initial: 40 Lei
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon cu Pigmenti Violet pentru Par Grizonat, Alb sau Vopsit Blond - Schwarzkopf Schauma Silver Reflex Shampoo with Purple Pigments, 400 ml: sampon nuantator pentru par grizonat alb sau vopsit blond, cu pigmenti violet ce neutralizeaza nuantele de galben...
Pret Initial: 39 Lei
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Reparator Nuantator pentru Par Blond - Schwarzkopf Gliss Hair Repair Blond Hair Perfector Purple Repair Shampoo, 250 ml: sampon nuantator ideal pentru parul blond natural, vopsit sau suvitat. Reduce tonurile nedorite de galben, asigurand in acelasi...
Pret Initial: 36 Lei
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Nuantator Violet Craze Victoria Beauty Camco, 250 ml: sampon nuantator imbogatit cu pigmenti violet. Neutralizeaza tonurile de galben si portocaliu, sporind luminozitatea parului blond. Are in compozitie extract de musetel ce confera stralucire si un...
Pret Initial: 47 Lei
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Nuantator White Reflex Loncolor Expert, 250 ml: sampon nuantator ideal pentru parul blond deschis, foarte deschis, decolorat, gri sau alb. Pigmentul violet din compozitie, reduce nuantele nedorite de galben sau aramiu din parul vopsit blond sau...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Nuantator Silver Reflex Loncolor Expert, 250 ml: sampon nuantator ideal pentru parul blond deschis, natural sau vopsit, grizonat sau alb. Atenueaza tenta de galben si curata delicat, oferind reflexe argintii. Are la baza o formula speciala cu...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Nuantator Pink Reflex Loncolor Expert, 250 ml: sampon nuantator ideal pentru parul blond deschis, grizonat sau alb. Atenueaza tenta de galben si curata delicat, oferind reflexe rose. Are la baza o formula speciala cu cheratina hidrolizata ce asigura...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Samponul Blond-Argintiu al gamei Destivii Proffesional Care este recomandat pentru parul blond sau deschis la culoare. De asemenea, este perfect pentru parul gri. Neutralizeaza nuanta galbena a parului, oferindu-i o culoare arginitie frumoasa....
Pret: 27.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Samponul Blond-Argintiu al gamei Destivii Proffesional Care este recomandat pentru parul blond sau deschis la culoare. De asemenea, este perfect pentru parul gri. Neutralizeaza nuanta galbena a parului, oferindu-i o culoare arginitie frumoasa....
Pret: 39.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Sampon pentru Neutralizarea Tonurilor Galbene - Subrina Professional Care Colour Silver Shampoo, 250 ml: sampon nuantator ce curata delicat si elimina eficient tonurile nedorite de galben, redand luminozitatea parului blond. Este ideal pentru parul...
Pret Initial: 55 Lei
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon cu Reflexe Argintii pentru Neutralizarea Tonurilor Galbene - Subrina Professional Care Colour Silver Shampoo for Blond, Grey and Bleached Hair, 1000 ml: sampon nuantator ce curata delicat si elimina eficient tonurile nedorite de galben, redand...
Pret Initial: 126 Lei
Pret: 101 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Nuantator Rosu Castaniu - CHI Farouk Ionic Color Illuminate Shampoo Red Auburn, 739 ml: sampon colorant conceput pentru intensificarea si revitalizarea nuantei parului in intervalele dintre vopsiri. Formula imbogatita cu Silk Amino Complex ce contine...
Pret Initial: 106 Lei
Pret: 95 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Nuantator Rosu Castaniu - CHI Farouk Ionic Color Illuminate Shampoo Red Auburn, 355ml: sampon colorant conceput pentru intensificarea si revitalizarea nuantei parului in intervalele dintre vopsiri. Formula imbogatita cu Silk Amino Complex ce contine...
Pret Initial: 57 Lei
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Burgund intens. Nu conțin amoniac și oxidant Complexul de multivitamine hidratează și îngrijește părul
Pret: 8.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Blond natural. Nu conțin amoniac și oxidant Complexul de multivitamine hidratează și îngrijește părul
Pret: 8.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Roșu vișiniu. Nu conțin amoniac și oxidant Complexul de multivitamine hidratează și îngrijește părul
Pret: 8.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Roșu zmeuriu. Nu conțin amoniac și oxidant Complexul de multivitamine hidratează și îngrijește părul
Pret: 8.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Roșu coacăză. Nu conțin amoniac și oxidant Complexul de multivitamine hidratează și îngrijește părul
Pret: 8.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Vânătă coaptă. Nu conțin amoniac și oxidant Complexul de multivitamine hidratează și îngrijește părul
Pret: 8.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cafeniu castană. Nu conțin amoniac și oxidant Complexul de multivitamine hidratează și îngrijește părul
Pret: 8.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cafeniu nucă. Nu conțin amoniac și oxidant Complexul de multivitamine hidratează și îngrijește părul
Pret: 8.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cafeniu. Nu conțin amoniac și oxidant Complexul de multivitamine hidratează și îngrijește părul
Pret: 8.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Blond perlat. Nu conțin amoniac și oxidant Complexul de multivitamine hidratează și îngrijește părul
Pret: 8.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Blond cendre. Nu conțin amoniac și oxidant Complexul de multivitamine hidratează și îngrijește părul
Pret: 8.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Roșu aprins. Nu conțin amoniac și oxidant Complexul de multivitamine hidratează și îngrijește părul
Pret: 8.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Negru ebonită. Nu conțin amoniac și oxidant Complexul de multivitamine hidratează și îngrijește părul
Pret: 8.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cappuccino. Nu conțin amoniac și oxidant Complexul de multivitamine hidratează și îngrijește părul
Pret: 8.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cafeniu ciocolată. Nu conțin amoniac și oxidant Complexul de multivitamine hidratează și îngrijește părul
Pret: 8.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Sampon de Nuantare Progresiva Fire Albe - Gri Inchis Unisesx Herbagen, 200 ml: sampon nuantator cu efect de ton progresiv, prin utilizare repetata. Parul va capata o culoare mai bogata, atunci cand se utilizeaza constant.Mod de utilizare: se distribuie...
Pret: 48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Balsam pentru Par Blond - Matrix Total Results So Silver Color Obsessed Conditioner, 1000 ml: balsam cu reflexe argintii pentru parul blond sau carunt. Este special conceput pentru nutralizarea tonurilor de galben. Prin formula sa, corecteaza si evidentiaza...
Pret Initial: 113 Lei
Pret: 102 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Nuantator Blond Perlat - Londa Professional Toneplex Pearl Blonde Shampoo, 250 ml: Sampon nuantator cu pigmenti violeti si tehnologia Proplex ce imbunatateste nuantele reci si reconstituie structura parului. Neutralizeaza nuantele de galben si poate...
Pret Initial: 35 Lei
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Natural cu Extract de Afine pentru Neutralizarea Tonurilor Galbene 1.9 Noah, 250ml: Sampon ce contine ingrediente naturale, avand rolul de a oferi o ingrijire optima parului. Acesta este potrivit pentru parul blond, gri, alb sau decolorat. Produsul...
Pret Initial: 45 Lei
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Ayurvedica de Kamala Le Erbe di Janas, 100g: Pudra de kamala este un colorant 100% natural, ce vopseste firele albe in nuante de aramiu. In combinatie cu henna, aceasta ofera o nuanta de roscat. Pudra are rolul de a hidrata in profunzime firul de par,...
Pret Initial: 55 Lei
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Reimprospateaza culoarea parului Dvs. pana la 3 luni. Nu contine amoniac si peroxid. Destinat parului blond inchis pana la castaniu inchis. 10-15 aplicari. Poate fi folosit in combinatie cu orice tip de vopsea sau tip de par. Hennaplus Warm Brown Boost...
Pret: 89 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Reimprospateaza culoarea parului Dvs. pana la 3 luni. Nu contine amoniac si peroxid. 10-15 aplicari. Destinat parului mediu blond pana la saten deschis. Poate fi folosit in combinatie cu orice tip de vopsea sau tip de par. Hennaplus Warm blond Boost...
Pret: 89 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Reimprospateaza culoarea parului Dvs. pana la 3 luni. Nu contine amoniac si peroxid. Destinat parului blond inchis pana la castaniu mediu. 10-15 aplicari. Poate fi folosit in combinatie cu orice tip de vopsea sau tip de par. Hennaplus Copper Boost...
Pret: 89 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Reimprospateaza culoarea parului Dvs. pana la 3 luni. Nu contine amoniac si peroxid. Destinat parului blond inchis pana la saten mediu. 10-15 aplicari. Poate fi folosit in combinatie cu orice tip de vopsea sau tip de par.Hennaplus Red Boost imbogateste si...
Pret: 89 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Reimprospateaza culoarea parului Dvs. pana la 3 luni. Nu contine amoniac si peroxid. Destinat parului saten deschis pana la brunet inchis. 10-15 aplicari. Poate fi folosit in combinatie cu orice tip de vopsea sau tip de par. Hennaplus Brown Boost...
Pret: 89 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Reimprospateaza culoarea parului Dvs. pana la 3 luni. Nu contine amoniac si peroxid, destinat persoanelor care albesc sau isi decoloreaza parul. 10-15 aplicari Hennaplus Silver Boost neutralizeaza si previne ingalbenirea parului des intalnita la persoanele...
Pret: 89 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Reimprospateaza culoarea parului Dvs. pana la 3 luni. Nu contine amoniac si peroxid. Destinat parului blond inchis pana la castaniu inchis. 10-15 aplicari. Hennaplus Red brown Boost imbogateste si reimprospateaza parul natural sau vopsit cu o stralucire...
Pret: 89 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Sampon pentru Par Blond - Keune Care Silver Savior Shampoo, 300ml: sampon special conceput pentru ingrijirea parului blond sau grizonat, cu o formula imbogatita cu pigmenti violet, ce curata delicat in timp ce ajuta la neutralizarea tonurilor nedorite de...
Pret Initial: 85 Lei
Pret: 77 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon pentru Par Blond - Keune Care Silver Savior Shampoo, 1000ml: sampon special conceput pentru ingrijirea parului blond sau grizonat, cu o formula imbogatita cu pigmenti violet, ce curata delicat in timp ce ajuta la neutralizarea tonurilor nedorite de...
Pret Initial: 154 Lei
Pret: 139 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Impotriva Tonurilor de Galben - Fanola No Yellow Shampoo, 1000ml: sampon conceput pentru ingrijirea parului grizonat, blond deschis, cu suvite sau decolorat, cu o formula imbogatita cu pigmenti violet ce neutralizeaza eficient tonurile nedorite de...
Pret Initial: 63 Lei
Pret: 57 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Impotriva Tonurilor de Galben - Fanola No Yellow Shampoo, 350ml: sampon conceput pentru ingrijirea parului grizonat, blond deschis, cu suvite sau decolorat, cu o formula imbogatita cu pigmenti violet ce neutralizeaza eficient tonurile nedorite de...
Pret Initial: 33 Lei
Pret: 30 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon nuantator Blond Time SilverNuanteaza parul blond sau carunt dandu-i o nuanta argintie uniforma.
Pret Initial: 26 Lei
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon pentru Par Blond si Grizonat - Goldwell Dualsenses Silver Shampoo 250ml: sampon profesional conceput pentru ingrijirea parului grizonat sau cu nuante reci, deschise de blond, cu un complex de ingrediente active ce neutralizeaza tonurile nedorite de...
Pret Initial: 39 Lei
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon pentru Neutralizarea Tonurilor Galbene - L'Oreal Professionnel Magnesium Silver Shampoo, 500 ml: contine o combinatie de agenti anti-ingalbenire si cosmetici ce neutralizeaza tonurile galbene si lasa parul moale si stralucitor. Formula samponului...
Pret Initial: 117 Lei
Pret: 103 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Colorant Argintiu - Kallos Silver Reflex Shampoo 350ml: sampon cu o formula delicata, ideal pentru parul blond si carunt, cu efect de indepartare a tonurilor de galben inestetic, corectand nuantele de blond si conferindu-le un aspect luminos,...
Pret Initial: 18 Lei
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon pentru Par Gri, Alb, Grizonat - L'Oreal Professionnel Serie Expert Silver Shampoo 300 ml: sampon ideal pentru parul alb sau vopsit in nuante foarte deschise ce curata si protejeaza firul. Formula este imbogatita cu coloranti violet si magneziu. O...
Pret Initial: 70 Lei
Pret: 62 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon pentru Par Blond Rece sau Gri - Wella Professional SP Silver Blond Shampoo 250 ml: formula ideala pentru hranirea si hidratarea parului blond, ce intensifica si subliniaza tonurile reci, elimina ingalbenirea, revitalizeaza, previne uscarea fibrei...
Pret Initial: 53 Lei
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon pentru Par Blond - Biosilk Farouk Color Therapy Cool Blonde Shampoo 355 ml: sampon pentru o curatare delicata a impuritatilor din par, ce ofera protectie de culoare parului blond prin neutralizarea tentelor de violet; elimina tonurile nedorite de...
Pret Initial: 50 Lei
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Acest website foloseste cookie. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord cu folosirea cookie-urilor. Află mai multe despre cookie-uri in sectiunea Politica de utilizare Cookie-uri.