Ei bine, in zilele noastre, prea putine femei ies din casa nemachiate. Si nu pentru ca este un moft, ci pentru ca acest produs minune –fondul de ten- ne ajuta de foarte multe ori sa avem incredere in noi, stiind ca nu exista nicio imperfectiune pe tenul nostru. Acesta este unul dintre cele mai importante produse cosmetice pe care o femeie le are in geanta personala de machiaj.
Fondul de ten indeplineste doua roluri in acelasi timp. Pe de o parte acopera unele imperfectiuni ale tenului, iar pe de alta parte il protejeaza de factorii nocivi din atmosfera (vant, soare, frig, praf, fum, radicali liberi). In alegerea lui este important sa tinem cont atat de tipul de ten (normal, gras, uscat sau mixt) cat si de culoare. Nimic nu poate fi mai dizgratios decat un fond de ten nepotrivit in ceea ce priveste culoarea, care sa se vada ca o masca aplicata pe fata, fara nicio legatura cu pielea gatului sau decolteului. Apoi si aplicarea lui este tot o ”stiinta”, pentru ca fondul de ten va trebui sa fie uniform, nu sub forma de dare de-a dreptul hilare.
Stiu ca si tu utilizezi daca nu zilnic, macar de cateva ori pe saptamana, un fond de ten. Si mai stiu si ca este foarte greu sa alegi din nenumaratele tipuri de pe piata. Acest articol a luat nastere tocmai pentru a te ajuta si pentru a te ghida la urmatoarea achizitie a fondului de ten.
De asemenea, exista o multime tipuri si forme ale fondului de ten lichid, compact, pudra, crema, spuma si lista poate continua. Este foarte important sa stii ce tip se potriveste pielii tale, pentru a nu avea surprize, cum ar fi un ten incarcat, sau o piele uscata.
Fondul de ten trebuie ales in functie de nevoile pielii si de tipul de ten pe care il aveti.
Pentru tenul uscat, subtire, cu tendinta prematura de formare a ridurilor fine si a pistruilor, este potrivit un fond de ten profesional cu proprietati speciale de prevenire a formarii ridurilor si de asigurare a necesarului zilnic de hidratare. In acest caz se recomanda un fond de ten destinat tenului uscat, tern si obosit cu o formula imbogatita cu multivitamine si extracte din fructe (D-panthenol, siliciu, vitaminele A, C, E si PP, mango, papaya si extract de rodie). Acesta asigura un look proaspat si sanatos, stimuleaza sinteza de colagen din interiorul pielii, oferind un aspect tanar si fresh. D-pantenolul impiedica pierderea apei din piele - polimerii de lifting netezind optic ridurile, siliciul imbunatateste producerea de elastina, ceea ce face pielea mai ferma, mango, papaya si extractul de rodie netezesc, hidrateaza, revitalizeaza si imbunatatesc culoarea pielii, iar vitaminele PP, A, C si E hidrateaza zonele deshidratate ale pielii. Este fondul de ten perfect pentru pielea uscata!
Pe de alta parte, machiajul tenului gras nu este o misiune deloc simpla, poate, reprezinta cel mai dificil tip de ten, fiindca, de regula, machiajul nu asigura o rezistenta atat de buna din cauza excesului de sebum. Pe langa ingrijirea tenului cu produse adecvate, este o necesitate sa optati si pentru cosmeticele destinate tipului vostru de ten. Acesta ar trebui sa aiba un finish mat, sa nu contina ulei, sa ajute la estomparea porilor si sa aiba o rezistenta buna.
Intra pe Esteto.ro si gaseste fondul de ten potrivit pentru pielea ta!
Fond de ten, cu adaptare in functie de ten,TLM, 30ml este revolutionar, isi modifica culoarea dupa momentul aplicarii pentru a se potrivi exact cu tenul tau. De cele mai multe ori este foarte dificil sa gasesti exact nuanta potrivita pielii tale, mai...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Fond de Ten Crema Virginia Favisan, 30ml: produs pentru machiajul tenului, cu o formula imbogatita cu ingrediente benefice (eucerina, echinacea, cacao, vitamina E, argila), ce acopera cu succes imperfectiunile pielii (leziuni acneice, cearcane, cuperoza)...
Pret Initial: 26 Lei
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Primer, Fond de Ten si Anti-Cearcan cu Vitamina C - Bio Balance Magic Touch, 30 ml: formula 3 in 1 – primer, fond de ten, anti-cearcan – dupa care a fost creat Magic Touch se potriveste de minune persoanelor care au sau isi doresc un stil de viata sanatos,...
Pret: 123 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Pulbere - Makeup Revolution Loose Baking Powder Translucent, 32 g: este un produs favorit pentru a extinde durata machiajului, pentru a alunga stralucirea pielii si pentru a echilibra tonusul pielii. Textura extrem de fina ofera pielii catifelare si...
Pret Initial: 45 Lei
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza pentru Machiaj - Maybelline New York Fit Me Matte & Poreless Mattifying Primer SPF20, 30 ml: baza pentru machiaj, cu factor de protectie solara SPF20. Formula pentru ten normal spre gras cu vitamina E, hidrateaza pielea si ii netezeste textura. Este un...
Pret Initial: 37 Lei
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris True Match, nuanta 3N Creamy Beige, 30 ml: se aplica usor, are textura lejera, acoperire medie, ofera aspect natural. Formula cu pana la 6 pigmenti de culoare este conceputa special pentru o adaptare...
Pret: 61 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Maybelline Affinitone Foundation 03 Light Sand Beige, 30ml: fond de ten ce contine pigmenti de culoare naturali ce uniformizeaza tenul, adaptandu-se variatiilor de nuanta. Formula sa contine vitamina E si acid hialuronic ce hidrateaza si...
Pret Initial: 41 Lei
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten pe Baza de Apa Impala, nuanta 4 Natural Beige, 30ml: fond de ten cu o formula lejera, fara ulei, ideal pentru tenul normal si gras. Se absoarbe rapid in piele si ii confera acesteia un aspect mat, proaspat si uniform, iar filtrul solar SPF 15...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Superstay Active Wear 30h Foundation, nuanta 21 Nude Beige, 30 ml: fond de ten fluid ce asigura o acoperire ridicata si naturala. Este ideal tuturor tipurilor de ten, deoarece ofera un finisaj mat foarte natural si o rezistenta pana...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten pe Baza de Apa Impala, nuanta 2 Shell, 30ml: fond de ten cu o formula lejera, fara ulei, ideal pentru tenul normal si gras. Se absoarbe rapid in piele si ii confera acesteia un aspect mat, proaspat si uniform, iar filtrul solar SPF 15 asigura o...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Primer pentru Minimizarea Porilor - L'Oreal Paris Prime Lab 24h Pore Minimizer, 30 ml: se foloseste inainte de aplicarea fondului de ten, ajuta la estomparea porilor dilatati, mentine machiajul impecabil pentru 24 de ore. Contine 1% AHA, LHA si BHA, ce...
Pret Initial: 78 Lei
Pret: 66 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Dream Radiant Liquid, nuanta 24 Golden Beige, 30 ml: fond de ten pentru o finisare cat mai buna. Este potrivit tuturor tipurilor de ten. Are o formula imbogatita cu ser hidratant, pentru o hidratare pana la 12 ore. Textura sa...
Pret: 52 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Rezistent la Transfer - L'Oreal Paris Infaillible 32H Fresh Wear Foundation, nuanta 180 Golden Linen, 30 ml: pentru o senzatie de prospetime intreaga zi, care acopera imperfectiunile, fara sa incarce tenul si are o rezistenta indelungata, pana...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Fond de Ten Anti-Roseata 3 in 1 pentru Toate Tipurile de Ten SPF 50 Rosalique, 30ml: Produsul este potrivit pentru pielea cu diverse probleme, precum roseata, rozacee, cuperoza, keratosis, pilaris, eritem, cosuri, pete, piele sensibila, rosie si...
Pret: 150 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB cu Protectie Ridicata - Missha BB Cream M Perfect Cover SPF42/PA+++, nuanta 25/Bej Cald, 20 ml: crema de machiaj multifunctionala cu protectie solara SPF42/PA+++, uniformizeaza perfect tenul, acopera imperfectiunile si ajuta la combaterea semnelor...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Rezistent la Transfer - L'Oreal Paris Infaillible 24H Fresh Wear, nuanta 15 Porcelaine, 30 ml: fond de ten rezistent la transfer, ce ofera o acoperire ridicata. Are o textura lejera, ce nu incarca tenul, cu o rezistenta indelungata pana la 24 de...
Pret Initial: 71 Lei
Pret: 66 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Superstay Active Wear 30h Foundation, nuanta 10 Ivory, 30 ml: fond de ten fluid ce asigura o acoperire ridicata si naturala. Este ideal tuturor tipurilor de ten, deoarece ofera un finisaj mat foarte natural si o rezistenta pana la...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB pentru Tenul Normal, Uscat si Sensibil - Ziaja BB Cream Normal, Dry & Sensitive Skin, SPF 15, nuanta Natural, 50 ml: matifiaza usor, hidrateaza si netezeste pielea normala, uscata si sensibila. Acopera roseata, calmeaza iritatiile. Usor de aplicat,...
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Bourjois Always Fabulous Extreme Rezist 24H, nuanta 410 Golden Beige, 30 ml: fond de ten cu acoperire mare, ce ofera un finisaj semi mat. Are la baza o formula hidratanta cu acid hialuronic si vitamina E. De asemenea, asigura protectie UV (SPF...
Pret Initial: 54 Lei
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Impala, nuanta 5 Natural Beige, 12g: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o mai buna rezistenta in timp, este ideala pentru tenul gras cu...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza pentru Machiaj - Maybelline New York Fit Me Luminous & Smooth Hydrating Primer SPF20, 30 ml: baza pentru machiaj, cu factor de protectie solara SPF20. Formula pentru ten normal spre uscat cu vitamina E, hidrateaza pielea si ii netezeste textura. Este...
Pret Initial: 37 Lei
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB pentru Tenul Gras/ Mixt - Ziaja BB Cream Oily & Combination Skin, SPF 15, nuanta Natural, 50 ml: matifiaza usor, hidrateaza si netezeste tenul gras / mixt. Acopera roseata, calmeaza iritatiile. Usor de aplicat, cu o textura usoara, ce patrunde cu...
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Pulbere - Makeup Revolution Lace Baking Powder, 32 g: este un produs favorit pentru a extinde durata machiajului, pentru a alunga stralucirea pielii si pentru a echilibra tonusul pielii. Textura extrem de fina ofera pielii catifelare si creeaza un...
Pret Initial: 45 Lei
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB pentru Tenul Gras/ Mixt - Ziaja BB Cream Oily & Combination Skin, SPF 15, nuanta Light, 50 ml: matifiaza usor, hidrateaza si netezeste tenul gras / mixt. Acopera roseata, calmeaza iritatiile. Usor de aplicat, cu o textura usoara, ce patrunde cu...
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Rezistent la Apa Impala, nuanta 3 Nude, 30ml: fond de ten cu o consistenta cremoasa, ce se aplica usor si uniform, oferind tenului un aspect neted si catifelat de lunga durata. Formula sa rezistenta la apa este imbogatita cu colagen, vitamina E...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Impala, nuanta 2 Shell, 12g: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o mai buna rezistenta in timp, este ideala pentru tenul gras cu tendinta...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Matifiant - L'Oreal Paris Infaillible 32H Matte Cover, nuanta 175 Cool Undertone, 30 ml: fond de ten cu efect matifiant ce rezista o perioada indelungata, de pana la 32 de ore. Asigura acoperire ridicata, rezistenta la transfer si un aspect...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris True Match, nuanta 2N Vanilla, 30 ml: se aplica usor, are textura lejera, acoperire medie, ofera aspect natural. Formula cu pana la 6 pigmenti de culoare este conceputa special pentru o adaptare cat mai...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Fond de Ten Rezistent la Transfer - L'Oreal Paris Infaillible 32H Fresh Wear Foundation, nuanta 30 Rose Pearl, 30 ml: fond de ten rezistent la transfer, ce ofera o acoperire ridicata. Are o textura lejera, ce nu incarca tenul, cu o rezistenta indelungata...
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten pentru Tenul Matur - Skeyndor Age Preventing Foundation, nuanta 01, 30ml: fond de ten cu o consistenta fluida, special conceput pentru machiajul tenului matur, cu putere de acoperire medie-inalta si finisaj natural. Complexul de ingrediente...
Pret: 215 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Maybelline Affinitone Foundation 16 Vanilla Rose, 30ml: fond de ten ce contine pigmenti de culoare naturali ce uniformizeaza tenul, adaptandu-se variatiilor de nuanta. Formula sa contine vitamina E si acid hialuronic ce hidrateaza si protejeaza...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB cu Protectie Ridicata - Missha BB Cream M Perfect Cover SPF42/PA+++, nuanta 23/Bej Natural, 20 ml: crema de machiaj multifunctionala cu protectie solara SPF42/PA+++, uniformizeaza perfect tenul, acopera imperfectiunile si ajuta la combaterea...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB cu Protectie Ridicata - Missha BB Cream M Perfect Cover SPF42/PA+++, nuanta 21/Bej Deschis, 20 ml: crema de machiaj multifunctionala cu protectie solara SPF42/PA+++, uniformizeaza perfect tenul, acopera imperfectiunile si ajuta la combaterea...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Usor Matifiant - Estee Lauder Double Wear Sheer Long-Wear Makeup SPF 20, nuanta 3W1 Tawny, 30 ml: fond de ten lejer ce ofera un aspect natural mat, de lunga durata. Se contopeste perfect cu tenul si protejeaza impotriva razelor solare, datorita...
Pret: 236 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten L'oreal Paris True Match Super-Blendable Foundation nuanta 1.N Ivory, 30ml: fond de ten infuzat cu acid hialuronic creat special pentru o hidratare mai intensa potrivit tuturor tipurilor de ten. Asigura o acoperire medie, fara a incarca tenul....
Pret Initial: 80 Lei
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris True Match Super-Blendable Foundation, nuanta 0.5.N Porcelain, 30 ml: fond de ten infuzat cu acid hialuronic, creat special pentru o hidratare mai intensa, potrivit tuturor tipurilor de ten. Tehnologia Precise Mach ajuta la...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Fit Me! Matte + Poreless Normal to Oily Skin, nuanta 105 Natural Ivory, 30 ml: fond de ten potrivit tenului normal si gras. Se adapteaza tonului pielii si imbunatateste textura acestuia, lasand un finisaj mat. Contine micro...
Pret Initial: 36 Lei
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris True Match, nuanta 3D3W Beige Dore, 30 ml: se aplica usor, are textura lejera, acoperire medie, ofera aspect natural. Formula cu pana la 6 pigmenti de culoare este conceputa special pentru o adaptare cat mai precisa a fondului de...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Rezistent la Transfer - L'Oreal Paris Infaillible 32H Fresh Wear Foundation, nuanta 60 Rose Ivory, 30 ml: fond de ten rezistent la transfer, ce ofera o acoperire ridicata. Are o textura lejera, ce nu incarca tenul, cu o rezistenta indelungata...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Rezistent la Transfer - L'Oreal Paris Infaillible 32H Fresh Wear Foundation, nuanta 145 Rose Beige, 30 ml: pentru o senzatie de prospetime intreaga zi, care acopera imperfectiunile, fara sa incarce tenul si are o rezistenta indelungata, pana la...
Pret: 78 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB pentru Tenul Normal, Uscat si Sensibil - Ziaja BB Cream Normal, Dry & Sensitive Skin, SPF 15, nuanta Light, 50 ml: matifiaza usor, hidrateaza si netezeste pielea normala, uscata si sensibila. Acopera roseata, calmeaza iritatiile. Usor de aplicat,...
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten Maybelline - Fit Me Luminous & Smooth Natural Classic Ivory 120, 30ml: formula delicata ce se integreaza perfect in piele. Acopera perfect imperfectiunile si face tenul sa straluceasca si sa se adapteaza structurii pielii. Potrivit pentru pielea...
Pret: 52 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris True Match, nuanta 2R2C Vanille Rose, 30 ml: se aplica usor, are textura lejera, acoperire medie, ofera aspect natural. Formula cu pana la 6 pigmenti de culoare este conceputa special pentru o adaptare...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Pulbere Matifianta - Joko Mattifying Illuminating Loose Powder, 22 g: pudra pulbere Joko iluminatoare contine o pulbere extrem de usoara si delicata care uniformizeaza subtil culoarea si face tenul sa arate stralucitor si proaspat. Ingredientele...
Pret Initial: 59 Lei
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Hidratanta Nuantatoare - Makeup Revolution Super Dewy Tinted Moisturiser, nuanta Medium Light, 55 ml: cu o formula usoara, hidrateaza tenul, estompeaza imperfectiunile si uniformizeaza nuanta pielii. Crema este imbogatita cu extract antioxidant de...
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Serum Redensificator Infuzat cu Pigmenti si Acid Hialuronic - L'Oreal Paris Accord Parfait Nude Siero Colorado Rimpolpante 1% D'Acide Hyaluronico Pur, nuanta 3-4 Light-Medium, 30 ml: ser redensificator cu pigmenti, imbogatit cu acid hialoronic pur....
Pret: 97 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
LIOELE Triple the Solution BB Cream, SPF 50+ PA+++ este un produs 3 in 1 revolutionar. 1. Fond de ten: acopera imperfectiunile si ofera pielii un aspect luminos si natural fara sa incarce pielea excesiv. 2. Complex hranitor: formula imbogatita cu...
Pret: 135 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pudra Compacta - L'Oreal Paris Infaillible 24H Fresh Wear Foundation In A Powder, nuanta 130 True Beige, 9 g: pudra cu efect de fond de ten cu acoperire ridicata. Formula cu o textura light permite tenului sa respire, fara efect de masca, asigura o...
Pret: 77 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris True Match, nuanta 5D5W Golden Sand, 30 ml: se aplica usor, are textura lejera, acoperire medie, ofera aspect natural. Formula cu pana la 6 pigmenti de culoare este conceputa special pentru o adaptare...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Rezistent la Transfer cu SPF 15 Impala 24/7, nuanta 02 Sand Beige, 30ml: fond de ten cu o formula de ultima generatie, cu persistenta indelungata, fiind rezistent la apa si la transfer. Are o putere maxima de acoperire fara a crea un efect de...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Rezistent la Transfer cu SPF 15 Impala 24/7, nuanta 06 Natural Bronze, 30ml: fond de ten cu o formula de ultima generatie, cu persistenta indelungata, fiind rezistent la apa si la transfer. Are o putere maxima de acoperire fara a crea un efect...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza de Machiaj pentru Reducerea Luciului, 1% LHA + Acid Salicilic - L'Oreal Paris Prime Lab 24h Advanced Derm Primer Matte Setter, 30 ml: baza de machiaj matifianta care ofera rezultate instantanee de finisare mata si in acelasi timp pentru imbunatatirea...
Pret: 76 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Contouring Bio Refill Benecos, nuanta Ash Contour, 3 g: Pudra ce subliniaza trasaturile fetei intr-un mod natural. Aceasta are o textura usoara si nu incarca pielea. Produsul ajuta la sublinierea trasaturilor fetei intr-un mod natural, este usor de...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Fit Me! Matte + Poreless Normal to Oily Skin, nuanta 120 Classic Ivory, 30 ml: fond de ten potrivit tenului normal si gras. Se adapteaza tonului pielii si imbunatateste textura acestuia, lasand un finisaj mat. Contine micro...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
BB Cream Bio Sublime 03 PuroBio Cosmetics, 30ml: Crema nuantatoare ce ofera tenului un aspect natural si catifelat, avand o putere medie de acoperire. Aceasta are rolul de a uniformiza si acoperi imperfectiunile, fara sa incarce tenul. Datorita...
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris Accord Parfait, nuanta 3.R/3.C Rose Beige, 30 ml: fond de ten hidratant, infuzat cu acid hialuronic, vitamina C si antioxidanti. Asigura o acoperire medie, fara a incarca tenul. De asemenea, imbunatateste calitatea pielii si...
Pret: 78 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Minerala Libera Medium Beige Benecos, 6 g: este o pudra minerala fina, ce ofera un aspect uniform tenului, lansand pielea catifelata. Nuanta acesteia se potriveste pentru tenul mediu spre inchis. Pudra are rolul de a fixa machiajul si de a lasa tenul...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Matifianta Benecos, nuanta Porcelain, 9 g: Pudra ce vine in completarea machiajului, oferind rezistenta si un finisaj natural. Aceasta se poate reaplica pe parcursul zilei, eliminand excesul de sebum si reducand aspectul de ten luncios....
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Pulbere - Makeup Revolution Luxury Banana Powder, 32 g: este un produs favorit pentru a extinde durata machiajului, pentru a alunga stralucirea pielii si pentru a echilibra tonusul pielii. Textura extrem de fina ofera pielii catifelare si creeaza un...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Super Stay 24H Skin Tint + Vitamin C, nuanta 06, 30 ml: fond de ten usor si nuantat ce ofera pielii o stralucire proaspata si naturala. Este infuzat cu vitamina C si o formula vegana, ofera un efect instant de iluminare, un aspect...
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza pentru Machiaj - Makeup Revolution Relove H2O Hydrate Primer, 12 ml: hidrateaza, netezeste perfect tenul, il pregateste pentru aplicarea fondului de ten si prelungeste rezistenta acestuia. Este ideal pentru un ten uscat care are nevoie de un plus de...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Hidratanta Nuantatoare - Makeup Revolution Super Dewy Tinted Moisturiser, nuanta Light, 55 ml: cu o formula usoara, hidrateaza tenul, estompeaza imperfectiunile si uniformizeaza nuanta pielii. Crema este imbogatita cu extract antioxidant de fructe de...
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Libera Transparenta - Lavera Invisible Finish Loose Powder, 11 g: pudra libera Invisible Finish este o pulbere microfina si translucida, pe baza de pudra de orez, care absoarbe sebumul si ofera un finisaj mat si catifelat. Ideala pentru toate tipurile...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Radiant - Shiseido Synchro Skin Radiant Lifting Fundation SPF 30, nuanta 160 Shell, 30 ml: fond de ten pentru iluminare cu efect de lifting. Hidrateaza si reduce vizibilitatea ridurilor si a liniilor fine, oferind stralucire de lunga durata....
Pret: 233 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza de Machiaj - Makeup Revolution Relove Pore Vanish Primer, 12 ml: estompeaza porii, netezeste perfect tenul, il pregateste pentru aplicarea fondului de ten si prelungeste rezistenta acestuia.Ingrediente: aqua (water, eau), butylene glycol, peg-40...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Bio - Lavera Satin Powder, nuanta Light 01, 9.5 g: pudra compacta satinata, fara talc, potrivita pentru toate tipurile de ten. Ofera un finisaj impecabil si mascheaza ridurile fine datorita particulelor sale ce reflecta lumina. Absoarbe...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - Maybelline Fit Me Matte & Poreless, nuanta 120 Classic Ivory, 8.2 g: pudra compacta Fit me! ofera consistenta lejera a unei pudre compacte si aspectul unei pudre translucide, avand o acoperire medie si un efect matifiant, fixeaza machiajul,...
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza pentru Machiaj Spray - NYX First Base Primer Spray, 60 ml: baza pentru machiaj sub forma de spray. Netezeste perfect tenul si ilumineaza. Pregateste pielea pentru aplicarea fondului de ten si ii prelungeste durata.Mod de utilizare: se pulverizeaza si...
Pret Initial: 47 Lei
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Serum Redensificator Infuzat cu Pigmenti - L'Oreal Paris True Match Nude Plumping Tined Serum, nuanta 0,5-2 Very Light, 30 ml: uniformizeaza instantaneu; ilumineaza tenul; ofera un aspect natural, radiant; reumple tenul prin hidratare si netezeste , iar...
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Rezistent la Apa Impala, nuanta 2 Shell, 30ml: fond de ten cu o consistenta cremoasa, ce se aplica usor si uniform, oferind tenului un aspect neted si catifelat de lunga durata. Formula sa rezistenta la apa este imbogatita cu colagen, vitamina E...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
My Master - fond de ten anti-rid cu putere mare de acoperire si complex anti-îmbătrânire. Asigura un efect natural, cu posibilitate mare de acoperire. Combinația Lirene Gold collagene de aur coloidal, peptide și colagen intinereste pielea, ofera...
Pret: 49.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten lichid matifiant rezistent la transfer acoperire mare PHOERA Soft Matte Full Coverage Liquid Foundation este revoluționar în formula sa, cât și cu adevărat eficient în acoperirea sa. Este catifelat-neted, dar nu prea...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Eco baked mineral powder – sahara pudra minerala coapta mark wirlen Descriere: eco pudra minerala coapta – pudra cu peste 90% ingrediente naturale, cu acoperire medie, rezistenta indelungata pe tot parcursul zilei, intr-un finish moale, de catifea. Nu...
Pret: 220 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
IT`S A MATCH - Fond de ten adaptabil nuantei tenului SPF15, 30ml Un fond de ten REVOLUȚIONAR care se adaptează tuturor tipurilor de ten! Pigmenții minerali folosiți în formulă se îmbină perfect cu pielea și se adaptează oricărei nuanțe, iar...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten matifiant NATURE MATTE, 30ml Vitamina E – protejează perfect, hidratează și are efect antioxidant asupra pielii, lăsând-o proaspătă, cu o strălucire naturală. BENEFICII Ingrediente: Microtuburi matifiante - absorb excesul...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de Ten Fluid - Estee Lauder Double Wear Stay-in-Place Makeup SPF 10, nuanta 2W2 Rattan, 30 ml: fond de ten fluid, rezistent de transfer, cu factor de protectie SPF 10. Asigura o acoperire perfecta si un aspect impecabil. Este foarte usor de aplicat si...
Pret Initial: 235 Lei
Pret: 200 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Fluid - Estee Lauder Double Wear Stay-in-Place Makeup SPF 10, nuanta 3W1 Tawny, 30 ml: fond de ten fluid, rezistent de transfer, cu factor de protectie SPF 10. Asigura o acoperire perfecta si un aspect impecabil. Este foarte usor de aplicat si...
Pret: 235 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Fluid - Estee Lauder Double Wear Stay-in-Place Makeup SPF 10, nuanta 3C2 Pebble, 30 ml: fond de ten fluid, rezistent de transfer, cu factor de protectie SPF 10. Asigura o acoperire perfecta si un aspect impecabil. Este foarte usor de aplicat si...
Pret: 235 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris True Match, nuanta 4N Beige, 30 ml: se aplica usor, are textura lejera, acoperire medie, ofera aspect natural. Formula cu pana la 6 pigmenti de culoare este conceputa special pentru o adaptare cat mai...
Pret: 66 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Maybelline Affinitone Foundation 24 Golden Beige, 30 ml: fond de ten ce contine pigmenti de culoare naturali ce uniformizeaza tenul, adaptandu-se variatiilor de nuanta. Formula sa contine vitamina E si acid hialuronic ce hidrateaza si protejeaza...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Rezistent la Transfer - L'Oreal Paris Infaillible 24H Fresh Wear, nuanta 100 Linen, 30 ml: fond de ten rezistent la transfer, ce ofera o acoperire ridicata. Are o textura lejera, ce nu incarca tenul, cu o rezistenta indelungata pana la 24 de...
Pret Initial: 80 Lei
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Usor Matifiant - Estee Lauder Double Wear Sheer Long-Wear Makeup SPF 20, nuanta 2C3 Fresco, 30 ml: fond de ten lejer ce ofera un aspect natural mat, de lunga durata. Se contopeste perfect cu tenul si protejeaza impotriva razelor solare, datorita...
Pret: 236 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris Accord Parfait Maquillaje Fundente Unificante, nuanta 3N-Creamy Beige, 30 ml: fond de ten cu o textura fina, fluida si usoara, pentru toate tipurile de ten. Formula imbogatita cu aloe vera si acid...
Pret: 108 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris True Match Super-Blendable Foundation, nuanta 2D/2W Golden Almond, 30 ml: fond de ten infuzat cu acid hialuronic creat special pentru o hidratare mai intensa, potrivit tuturor tipurilor de ten. Tehnologia Precise Mach ajuta la...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Fluid - Estee Lauder Double Wear Stay-in-Place Makeup SPF 10, nuanta 4C2 Auburn, 30 ml: fond de ten fluid, rezistent de transfer, cu factor de protectie SPF 10. Asigura o acoperire perfecta si un aspect impecabil. Este foarte usor de aplicat si...
Pret Initial: 235 Lei
Pret: 207 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris True Match, nuanta 5R5C Sand Rose, 30 ml: se aplica usor, are textura lejera, acoperire medie, ofera aspect natural. Formula cu pana la 6 pigmenti de culoare este conceputa special pentru o adaptare cat...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Matifiant - L'Oreal Paris Infaillible 32H Matte Cover, nuanta 200 Neutral Undertone, 30 ml: fond de ten cu efect matifiant ce rezista o perioada indelungata, de pana la 32 de ore. Asigura acoperire ridicata, rezistenta la transfer si un aspect...
Pret Initial: 68 Lei
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten cu Acid Hialuronic si Vitamina E - Gerovital Beauty Skin Foundation Nuanta Bronze Beige, 30ml: fond de ten special cu formula eficienta ce are in consistenta sa o structura usoara, fluida, ce mascheaza imperfectiunile si uniformizeaza culoarea...
Pret: 73 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Estee Lauder Futurist Hydra Rescue Moisturizing Make-Up SPF 45, nuanta 5W1 Bronze, 35 ml: fond de ten hidratant ce ofera ingrijire si acopera imperfectiunile. Lasa tenul sa respire, ii confera un aspect uimitor si are o rezistenta de pana la...
Pret: 214 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Usor Matifiant - Estee Lauder Double Wear Sheer Long-Wear Makeup SPF 20, nuanta 2W1 Dawn, 30 ml: fond de ten lejer ce ofera un aspect natural mat, de lunga durata. Se contopeste perfect cu tenul si protejeaza impotriva razelor solare, datorita...
Pret Initial: 236 Lei
Pret: 201 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris True Match, nuanta 5N Sand, 30 ml: se aplica usor, are textura lejera, acoperire medie, ofera aspect natural. Formula cu pana la 6 pigmenti de culoare este conceputa special pentru o adaptare cat mai...
Pret: 61 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Rezistent la Transfer - L'Oreal Paris Infaillible 24H Fresh Wear, nuanta 110 Rose Vanilla, 30 ml: b> fond de ten rezistent la transfer, ce ofera o acoperire ridicata. Are o textura lejera, ce nu incarca tenul, cu o rezistenta indelungata pana la...
Pret Initial: 73 Lei
Pret: 62 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris True Match, nuanta 7D7W Golden Amber, 30 ml: se aplica usor, are textura lejera, acoperire medie, ofera aspect natural. Formula cu pana la 6 pigmenti de culoare este conceputa special pentru o adaptare...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten cu Acid Hialuronic - Joko Skin Joy Long Lasting, nuanta 02 Beige, 30 ml: fond de ten cu o textura delicata, cremoasa si cu un parfum placut va asigura hidratarea de lunga durata si regenerarea corespunzatoare a pielii. Netezeste si acopera...
Pret Initial: 72 Lei
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Usor Matifiant - Estee Lauder Double Wear Sheer Long-Wear Makeup SPF 20, nuanta 2C2 Pale Almond, 30 ml: fond de ten lejer ce ofera un aspect natural mat, de lunga durata. Se contopeste perfect cu tenul si protejeaza impotriva razelor solare,...
Pret Initial: 236 Lei
Pret: 201 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Rezistent la Transfer - L'Oreal Paris Infaillible 32H Fresh Wear Foundation, nuanta 120 Golden Vanilla, 30 ml: pentru o senzatie de prospetime intreaga zi, care acopera imperfectiunile, fara sa incarce tenul si are o rezistenta indelungata, pana...
Pret: 66 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Bronzanta - Makeup Revolution Bronzer Reloaded Holiday Romance, 15 g: este compacta, perlata, ofera un aspect de bronz natural si evidentiaza nuanta pielii. Produsul este ideal pentru retusuri sau calatorii si se poate utiliza in siguranta si pe...
Pret Initial: 30 Lei
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten pe Baza de Apa Impala, nuanta 3 Nude, 35 g: fond de ten cu o formula lejera, fara ulei, ideal pentru tenul normal si gras. Se absoarbe rapid in piele si ii confera acesteia un aspect mat, proaspat si uniform, iar filtrul solar SPF 15 asigura o...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB cu Protectie Ridicata - Missha BB Cream M Perfect Cover SPF42/PA+++, nuanta 27/Bej Miere, 20 ml: crema de machiaj multifunctionala cu protectie solara SPF42/PA+++, uniformizeaza perfect tenul, acopera imperfectiunile si ajuta la combaterea...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten 3 in 1 - Max Factor Facefinity All Day Flawless Airbrush Finish 3 in1 SPF 20 Vegan, nuanta C64 Rose Gold, 30 ml: fond de ten lichid 3 in 1, cu factor de protectie SPF 20, potrivit pentru toate tipurile de piele. Actioneaza in primul rand...
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris True Match, nuanta 6N Honey, 30 ml: se aplica usor, are textura lejera, acoperire medie, ofera aspect natural. Formula cu pana la 6 pigmenti de culoare este conceputa special pentru o adaptare cat mai...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Estee Lauder Futurist Hydra Rescue Moisturizing Make-Up SPF 45, nuanta 7N2 Rich Amber, 35 ml: fond de ten hidratant ce ofera ingrijire si acopera imperfectiunile. Lasa tenul sa respire, ii confera un aspect uimitor si are o rezistenta de pana...
Pret Initial: 220 Lei
Pret: 194 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten cu Acid Hialuronic si Vitamina E - Gerovital Beauty Skin Foundation Nuanta Nude, 30ml: fond de ten special cu formula eficienta ce are in consistenta sa o structura usoara, fluida, ce mascheaza imperfectiunile si uniformizeaza culoarea...
Pret: 70 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Fit Me! Matte + Poreless Normal to Oily Skin, nuanta 104 Soft Ivory, 30 ml: fond de ten potrivit tenului normal si gras. Se adapteaza tonului pielii si imbunatateste textura acestuia, lasand un finisaj mat. Contine micro particule...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Serum Redensificator Infuzat cu Pigmenti si Acid Hialuronic - L'Oreal Paris Accord Parfait Nude Siero Colorado Rimpolpante 1% D'Acide Hyaluronico Pur, nuanta 7-8 Tan-Deep, 30 ml: ser redensificator cu pigmenti, imbogatit cu acid hialoronic pur....
Pret Initial: 97 Lei
Pret: 82 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Fluid - Estee Lauder Double Wear Stay-in-Place Makeup SPF 10, nuanta 5N1 Rich Ginger, 30 ml: fond de ten fluid, rezistent de transfer, cu factor de protectie SPF 10. Asigura o acoperire perfecta si un aspect impecabil. Este foarte usor de...
Pret: 212 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten L'oreal Paris True Match Super-Blendable Foundation nuanta 1.R/1.C Ivoire Rose, 30ml: fond de ten infuzat cu acid hialuronic creat special pentru o hidratare mai intensa potrivit tuturor tipurilor de ten. Asigura o acoperire medie, fara a...
Pret: 62 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten pentru Tenul Matur - Skeyndor Age Preventing Foundation, nuanta 03, 30ml: fond de ten cu o consistenta fluida, special conceput pentru machiajul tenului matur, cu putere de acoperire medie-inalta si finisaj natural. Complexul de ingrediente...
Pret Initial: 182 Lei
Pret: 164 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Fluid - Estee Lauder Double Wear Stay-in-Place Makeup SPF 10, nuanta 6C2 Pecan, 30 ml: fond de ten fluid, rezistent de transfer, cu factor de protectie SPF 10. Asigura o acoperire perfecta si un aspect impecabil. Este foarte usor de aplicat si...
Pret Initial: 208 Lei
Pret: 177 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Crema cu SPF 30 - Max Factor Miracle Touch Cream to Liquid Foundation, nuanta 060 Sand, 11,5 g: este usor de aplicat datorita texturii cremoase; ofera acoperire mare si uniformizeaza perfect nuanta tenului; lasa tenul neted si luminos;...
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten L'oreal Paris True Match Super-Blendable Foundation nuanta 4.D/4.W Warm Undertone, 30ml: fond de ten infuzat cu acid hialuronic creat special pentru o hidratare mai intensa potrivit tuturor tipurilor de ten. Asigura o acoperire medie, fara a...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB cu Protectie Ridicata - Missha BB Cream M Perfect Cover SPF42/PA+++, nuanta 13/Bej Stralucitor, 20 ml: crema de machiaj multifunctionala cu protectie solara SPF42/PA+++, uniformizeaza perfect tenul, acopera imperfectiunile si ajuta la combaterea...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Usor Matifiant - Estee Lauder Double Wear Sheer Long-Wear Makeup SPF 20, nuanta 3C2 Pebble, 30 ml: fond de ten lejer ce ofera un aspect natural mat, de lunga durata. Se contopeste perfect cu tenul si protejeaza impotriva razelor solare, datorita...
Pret: 236 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten L'oreal Paris True Match Super-Blendable Foundation nuanta 3.R/3.C Beige Rose, 30ml: fond de ten infuzat cu acid hialuronic creat special pentru o hidratare mai intensa potrivit tuturor tipurilor de ten. Asigura o acoperire medie, fara a incarca...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - L'Oreal Paris Infaillible 24H Fresh Wear Foundation In A Powder, nuanta 180 Rose Sand, 9 g: pudra cu efect de fond de ten cu acoperire ridicata. Formula cu o textura light permite tenului sa respire, fara efect de masca, asigura o acoperire...
Pret: 84 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Serum Redensificator Infuzat cu Pigmenti si Acid Hialuronic - L'Oreal Paris Accord Parfait Nude Siero Colorado Rimpolpante 1% D'Acide Hyaluronico Pur, nuanta 4-5 Medium, 30 ml: ser redensificator cu pigmenti, imbogatit cu acid hialoronic pur. Uniformizeaza...
Pret: 97 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Superstay Active Wear 30h Foundation, nuanta 22 Light Bisque, 30 ml: fond de ten fluid ce asigura o acoperire ridicata si naturala. Este ideal tuturor tipurilor de ten, deoarece ofera un finisaj mat foarte natural si o rezistenta...
Pret Initial: 77 Lei
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris Accord Parfait, nuanta 2.N Vanilla, 30 ml: fond de ten hidratant, infuzat cu acid hialuronic, vitamina C si antioxidanti. Asigura o acoperire medie, fara a incarca tenul. De asemenea, imbunatateste calitatea pielii si confera...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Hidratant - Skeyndor Vitamin C Hydra Comfort Foundation, nuanta 04, 30ml: fond de ten cu o consistenta fluida, special conceput pentru machiajul tenului normal si uscat, ce permite o acoperire uniforma cu finisaj natural. Complexul de...
Pret: 151 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Matifiant - L'Oreal Paris Infaillible 24H Matte Cover, nuanta 230 Radiant Honey, 30 ml: fond de ten cu efect matifiant ce rezista o perioada indelungata, de pana la 24 de ore. Asigura acoperire ridicata, rezistenta la transfer si un aspect...
Pret: 63 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - L'Oreal Paris Infaillible 24H Fresh Wear Foundation In A Powder, nuanta 120 Vanilla, 9 g: pudra cu efect de fond de ten cu acoperire ridicata. Formula cu o textura light permite tenului sa respire, fara efect de masca, asigura o acoperire...
Pret Initial: 80 Lei
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten cu SPF20 pentru Tenul Normal si Uscat - Revlon Colorstay 24hrs, nuanta 220 Natural Beige, 30ml: fond de ten pentru tenul normal si uscat. Rezista pana la 24 de ore, oferind o uniformizare perfecta si un finisaj natural. Are o textura cremoasa,...
Pret Initial: 87 Lei
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Fond de Ten Maybelline New York - Instant Anti-Age Perfector 4 in 1 Glow, nuanta 1.5 Light Medium, 20 ml: acopera imperfectiunile, ilumineaza si uniformizeaza nuanta pielii. Instant Anti-Age Perfector Glow actioneaza asemenea unui fond de ten, insa are o...
Pret: 83 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Crema cu SPF 30 - Max Factor Miracle Touch Cream to Liquid Foundation, nuanta 39 Rose Ivory, 11,5 g: este usor de aplicat datorita texturii cremoase; ofera acoperire mare si uniformizeaza perfect nuanta tenului; lasa tenul neted si luminos;...
Pret: 62 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris True Match, nuanta 0,5R/0,5C Rose Porcelain, 30 ml: se aplica usor, are textura lejera, acoperire medie, ofera aspect natural. Formula cu pana la 6 pigmenti de culoare este conceputa special pentru o adaptare cat mai precisa a...
Pret: 64 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Superstay Active Wear 30h Foundation, nuanta 34 Soft Bronze, 30 ml: fond de ten fluid ce asigura o acoperire ridicata si naturala. Este ideal tuturor tipurilor de ten, deoarece ofera un finisaj mat foarte natural si o rezistenta...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza pentru Machiaj cu Ceramide - Makeup Revolution Ceramide Primer, 30 g: este imbogatita cu acid hialuronic si ceramide care netezesc textura pielii si estompeaza ridurile. Baza pentru machiaj contine si ulei de maces, seminte de struguri, ulei de camelie...
Pret: 76 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Cremoasa Bronzanta - Makeup Revolution Ultra Cream Bronzer, nuanta Medium, 6.7 g: ofera tenului un aspect bronzat, este usor de aplicat si estompat. Pudra cremoasa asigura un finisaj natural datorita texturii usoare si cremoase, este ideala pentru...
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Usor Matifiant - Estee Lauder Double Wear Sheer Long-Wear Makeup SPF 20, nuanta 5W1 Bronze, 30 ml: fond de ten lejer ce ofera un aspect natural mat, de lunga durata. Se contopeste perfect cu tenul si protejeaza impotriva razelor solare, datorita...
Pret Initial: 236 Lei
Pret: 201 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Max Factor Miracle Second Skin Hybrid Foundation SPF 20, nuanta 02 Fair Light, 30 ml: fond de ten cu o textura lejera, ce ofera un aspect natural. Hidrateaza si protejeaza impotriva factorilor externi daunatori. Acopera micile imperfectiuni...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten cu Acid Hialuronic si Vitamina E - Gerovital Beauty Skin Foundation Nuanta Natural Beige, 30ml: fond de ten special cu formula eficienta ce are in consistenta sa o structura usoara, fluida, ce mascheaza imperfectiunile si uniformizeaza culoarea...
Pret: 76 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Matifiant - L'Oreal Paris Infaillible 32H Matte Cover, nuanta 135 Warm Undertone, 30 ml: fond de ten cu efect matifiant ce rezista o perioada indelungata, de pana la 32 de ore. Asigura acoperire ridicata, rezistenta la transfer si un aspect...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Matifiant - L'Oreal Paris Infaillible 32H Matte Cover, nuanta 290 Golden Amber, 30 ml: fond de ten cu efect matifiant ce rezista o perioada indelungata, de pana la 32 de ore. Asigura acoperire ridicata, rezistenta la transfer si un aspect...
Pret Initial: 60 Lei
Pret: 52 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten Maybelline - Fit Me Luminous & Smooth Nude Beige 125, 30ml: formula delicata ce se integreaza perfect in piele. Acopera perfect imperfectiunile si face tenul sa straluceasca si sa se adapteaza structurii pielii. Potrivit pentru pielea uscata si...
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris Accord Parfait Maquillaje Fundente Unificante, nuanta 6D/6W-Miel Dore, 30 ml: fond de ten cu o textura fina, fluida si usoara, pentru toate tipurile de ten. Formula imbogatita cu aloe vera si acid...
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten 3 in 1 - Max Factor Facefinity All Day Flawless Airbrush Finish 3 in1 SPF 20 Vegan, nuanta W44 Warm Ivory, 30 ml: fond de ten lichid 3 in 1, cu factor de protectie SPF 20, potrivit pentru toate tipurile de piele. Actioneaza in primul rand...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Translucida pentru Matifiere Mission Invisible Benecos, 6,5 g: vine in completarea machiajului, ajutand la fixarea acestuia si oferind un aspect mat. Acesta este potrivit pentru mai multe nuante de ten. Produsul are o formula usoara si matasoasa ce...
Pret Initial: 32 Lei
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Maybelline New York - Instant Anti-Age Perfector 4 in 1 Glow, nuanta 00 Fair Light, 20 ml: acopera imperfectiunile, ilumineaza si uniformizeaza nuanta pielii. Instant Anti-Age Perfector Glow actioneaza asemenea unui fond de ten, insa are o...
Pret: 83 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris Accord Parfait Poudre Fondante, nuanta 3 D, 9 g: este conceputa pentru a oferi un finisaj perfect, uniform si natural. Formula sa avansata este imbogatita cu acid hialuronic pentru a mentine tenul hidratat si...
Pret: 80 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Super Stay 24H Skin Tint + Vitamin C, nuanta 03, 30 ml: fond de ten usor si nuantat ce ofera pielii o stralucire proaspata si naturala. Este infuzat cu vitamina C si o formula vegana, ofera un efect instant de iluminare, un aspect...
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - L'Oreal Paris Infaillible 24H Fresh Wear Foundation In A Powder, nuanta 140 Golden Beige, 9 g: pudra cu efect de fond de ten cu acoperire ridicata. Formula cu o textura light permite tenului sa respire, fara efect de masca, asigura o...
Pret Initial: 77 Lei
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris Accord Parfait Maquillaje Acabado Modulare, nuanta 3.D/W, 30 ml: fond de ten cu o textura fina, fluida si usoara, pentru toate tipurile de ten. Formula imbogatita cu aloe vera si acid hialuronic, care...
Pret: 64 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Cremoasa Bronzanta - Makeup Revolution Ultra Cream Bronzer, nuanta Light, 6.7 g: ofera tenului un aspect bronzat, este usor de aplicat si estompat. Pudra cremoasa asigura un finisaj natural datorita texturii usoare si cremoase, este ideala pentru...
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten pe Baza de Apa Impala, nuanta 1, 30ml: fond de ten cu o formula lejera, fara ulei, ideal pentru tenul normal si gras. Se absoarbe rapid in piele si ii confera acesteia un aspect mat, proaspat si uniform, iar filtrul solar SPF 15 asigura o...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten pentru Tenul Matur- Skeyndor Age Preventing Foundation, nuanta 02, 30ml: fond de ten cu o consistenta fluida, special conceput pentru machiajul tenului matur, cu putere de acoperire medie-inalta si finisaj natural. Complexul de ingrediente...
Pret: 215 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Serum Redensificator Infuzat cu Pigmenti si Acid Hialuronic - L'Oreal Paris Accord Parfait Nude Serum Rellenador Con Color 1% Acido Hialuronico Puro, nuanta 2-3 Light, 30 ml: imbogatit cu acid hialoronic pur. Uniformizeaza si ilumineaza tenul, oferind un...
Pret: 86 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Bio - Lavera Hyaluron Liquid Foundation, nuanta Natural Ivory 01, 30 ml: fond de ten pentru un aspect natural si impecabil al pielii. Ofera o acoperire medie, uniformizeaza nuanta pielii si ascunde micile imperfectiuni, fara a lasa acel efect de...
Pret: 107 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris True Match Super-Blendable Foundation, nuanta 3.5N Peach Neutral Undertone, 30 ml: fond de ten infuzat cu acid hialuronic creat special pentru o hidratare mai intensa, potrivit tuturor tipurilor de ten. Tehnologia Precise Mach...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Fit Me! Matte + Poreless Normal to Oily Skin, nuanta 112 Soft Beige, 30 ml: fond de ten potrivit tenului normal si gras. Se adapteaza tonului pielii si imbunatateste textura acestuia, lasand un finisaj mat. Contine micro particule...
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris Accord Parfait Maquillaje Fundente Unificante, nuanta 6N-Miel, 30 ml: fond de ten cu o textura fina, fluida si usoara, pentru toate tipurile de ten. Formula imbogatita cu aloe vera si acid hialuronic,...
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Superstay Active Wear 30h Foundation, nuanta 05 Light Beige, 30 ml: fond de ten fluid ce asigura o acoperire ridicata si naturala. Este ideal tuturor tipurilor de ten, deoarece ofera un finisaj mat foarte natural si o rezistenta...
Pret Initial: 55 Lei
Pret: 48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Fit Me! Matte + Poreless Normal to Oily Skin, nuanta 128 Warm Nude, 30 ml: fond de ten potrivit tenului normal si gras. Se adapteaza tonului pielii si imbunatateste textura acestuia, lasand un finisaj mat. Contine micro particule de...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris True Match, nuanta 1,5N Linen, 30 ml: se aplica usor, are textura lejera, acoperire medie, ofera aspect natural. Formula cu pana la 6 pigmenti de culoare este conceputa special pentru o adaptare cat mai...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Bourjois Always Fabulous Extreme Rezist 24H, nuanta 100 Rose Ivory, 30 ml: fond de ten cu acoperire mare, ce ofera un finisaj semi mat. Are la baza o formula hidratanta cu acid hialuronic si vitamina E. De asemenea, asigura protectie UV (SPF...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten Maybelline - Fit Me Luminous & Smooth Buff Beige 130, 30ml: formula delicata ce se integreaza perfect in piele. Acopera perfect imperfectiunile si face tenul sa straluceasca si sa se adapteaza structurii pielii. Potrivit pentru pielea uscata si...
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB Hidratanta pentru Barbati, SPF 25 - SHAKEUP Cosmetics Lets’s Face It, nuanta Medium, 50 ml: crema ce ofera pielii un aspect sanatos, oferind protectie SPF25 impotriva razelor UV. Contine Complex Fresh si acid hialuronic, care ofera o senzatie de...
Pret: 168 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris Accord Parfait Maquillaje Acabado Modulare, nuanta 1.R/1.C, 30 ml: fond de ten cu o textura fina, fluida si usoara, pentru toate tipurile de ten. Formula imbogatita cu aloe vera si acid hialuronic, care...
Pret: 62 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten si Corector - Cover Up Foundation & Concealer Isadora 35 ml, nuanta 62 Nude Cover: fond de ten si corector cu acoperire mare, intr-un singur produs ce reuseste cu succes sa acopere imperfectiunile, de la liniile fine, pana la petele inestetice...
Pret: 108 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Total Cover 2 in 1 SPF 15 Golden Rose 30 ml, nuanta 02 Ivory: fond de ten cu putere mare de acoperire si finish semi mat. Acopera cu usurinta cearcanele, petele si imperfectiunile tenului. Are o formula fara ulei, cu textura fina, care permite...
Pret Initial: 84 Lei
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Max Factor Miracle Second Skin Hybrid Foundation SPF 20, nuanta 01 Fair, 30 ml: fond de ten cu o textura lejera, ce ofera un aspect natural. Hidrateaza si protejeaza impotriva factorilor externi daunatori. Acopera micile imperfectiuni ale...
Pret Initial: 48 Lei
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Bio Honey pentru Ten Mediu Benecos, 30 ml: ofera pielii un aspect natural si catifelat, avand o putere medie de acoperire si fiind potrivit pentru toate tipurile de piele. Imbogatit cu unt de shea, ulei de jojoba, extracte de plante si pigmenti...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Minerala Matifianta - Joko Mineral Baked Powder, Nuanta 02 Beige, 8 g: pudra minerala matifianta, nuanta 02 Beige, cu o formula inovatoare fara parabeni, se bazeaza pe minerale si uleiuri esentiale: ulei de argan, de jojoba si de macadamia care...
Pret Initial: 59 Lei
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Makeup Revolution IRL Filter Longwear Foundation, nuanta F2, 23 ml: este imbogatit cu niacinamide, nu contine ulei si ofera un finisaj mat. Formula sa usoara acopera imperfectiunile si poate rezista 16 ore pe ten. Fondul de ten este...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Serum Redensificator Infuzat cu Pigmenti - L'Oreal Paris True Match Nude Plumping Tined Serum, nuanta 3-4 Light Medium, 30 ml: uniformizeaza instantaneu; ilumineaza tenul; ofera un aspect natural, radiant; reumple tenul prin hidratare si netezeste , iar...
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Bourjois Always Fabulous Extreme Rezist 24H, nuanta 300 Rose Sand, 30 ml: fond de ten cu acoperire mare, ce ofera un finisaj semi mat. Are la baza o formula hidratanta cu acid hialuronic si vitamina E. De asemenea, asigura protectie UV (SPF...
Pret Initial: 47 Lei
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten si Corector - Cover Up Foundation & Concealer Isadora 35 ml, nuanta 66 Almond Cover: fond de ten si corector cu acoperire mare, intr-un singur produs ce reuseste cu succes sa acopere imperfectiunile, de la liniile fine, pana la petele inestetice...
Pret: 108 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten 3 in 1 - Max Factor Facefinity All Day Flawless Airbrush Finish 3 in1 SPF 20 Vegan, nuanta W78 Warm Honey, 30 ml: fond de ten lichid 3 in 1, cu factor de protectie SPF 20, potrivit pentru toate tipurile de piele. Actioneaza in primul rand...
Pret: 48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
BB Cream Skin Air Touch, HiSkin, nuanta SA1 Light Beige, 15 ml: acopera imperfectiunile minore si uniformizeaza nuanta pielii. Hraneste si netezeste pielea oferind efectul perfect mat, fara a incarca pielea. Prebioticele sustin microbiomul pielii, prima...
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris True Match, nuanta 1D1W Golden Ivory, 30 ml: se aplica usor, are textura lejera, acoperire medie, ofera aspect natural. Formula cu pana la 6 pigmenti de culoare este conceputa special pentru o adaptare cat mai precisa a fondului...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Matifiant - L'Oreal Paris Infaillible 24H Matte Cover, nuanta 260 Golden Sun 30 ml: fond de ten cu efect matifiant ce rezista o perioada indelungata, de pana la 24 de ore. Asigura acoperire ridicata, rezistenta la transfer si un aspect natural....
Pret: 80 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Max Factor Miracle Second Skin Hybrid Foundation SPF 20, nuanta 09 Tan, 30 ml: fond de ten cu o textura lejera, ce ofera un aspect natural. Hidrateaza si protejeaza impotriva factorilor externi daunatori. Acopera micile imperfectiuni ale...
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Bourjois Always Fabulous Extreme Rezist 24H, nuanta 400 Rose Beige, 30 ml: fond de ten cu acoperire mare, ce ofera un finisaj semi mat. Are la baza o formula hidratanta cu acid hialuronic si vitamina E. De asemenea, asigura protectie UV (SPF...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten cu Acid Hialuronic - Joko Skin Joy Long Lasting, nuanta 01 Ivory, 30 ml: fond de ten cu o textura delicata, cremoasa si cu un parfum placut va asigura hidratarea de lunga durata si regenerarea corespunzatoare a pielii. Netezeste si acopera...
Pret Initial: 72 Lei
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten 4 in 1 - Maybelline Instant Age Perfector 4 in 1 Matte, nuanta light, 30 ml: produs 4 in 1 pentru ten. Ofera rezultate uimitoare, un ten natural si un aspect mat. Se poate utiliza ca un primer, un corector, un BB cream. Are o textura de mousse,...
Pret Initial: 78 Lei
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Radiant - Shiseido Synchro Skin Radiant Lifting Fundation SPF 30, nuanta 340 Oak, 30 ml: fond de ten pentru iluminare cu efect de lifting. Hidrateaza si reduce vizibilitatea ridurilor si a liniilor fine, oferind stralucire de lunga durata....
Pret: 233 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris Accord Parfait Maquillaje Acabado Modulable, nuanta 2.R/C, 30 ml: fond de ten cu o textura fina, fluida si usoara, pentru toate tipurile de ten. Formula imbogatita cu aloe vera si acid hialuronic, care...
Pret: 62 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Bio - Lavera Hyaluron Liquid Foundation, nuanta Cool Ivory 02, 30 ml: fond de ten pentru un aspect natural si impecabil al pielii. Ofera o acoperire medie, uniformizeaza nuanta pielii si ascunde micile imperfectiuni, fara a lasa acel efect de...
Pret: 107 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris Accord Parfait Maquillaje Acabado Modulare, nuanta 7.D/W, 30 ml: fond de ten cu o textura fina, fluida si usoara, pentru toate tipurile de ten. Formula imbogatita cu aloe vera si acid hialuronic, care...
Pret: 63 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Usor Matifiant - Estee Lauder Double Wear Sheer Long-Wear Makeup SPF 20, nuanta 4N2 Spiced Sand, 30 ml: fond de ten lejer ce ofera un aspect natural mat, de lunga durata. Se contopeste perfect cu tenul si protejeaza impotriva razelor solare,...
Pret Initial: 236 Lei
Pret: 201 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Max Factor Miracle Second Skin Hybrid Foundation SPF 20, nuanta 03 Light, 30 ml: fond de ten cu o textura lejera, ce ofera un aspect natural. Hidrateaza si protejeaza impotriva factorilor externi daunatori. Acopera micile imperfectiuni ale...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten cu SPF20 pentru Tenul Normal si Uscat - Revlon Colorstay 24hrs, nuanta 110 Ivory, 30ml: fond de ten pentru tenul normal si uscat. Rezista pana la 24 de ore, oferind o uniformizare perfecta si un finisaj natural. Are o textura cremoasa, acopera...
Pret Initial: 87 Lei
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Superstay Active Wear 30h Foundation, nuanta 30 Sand, 30 ml: fond de ten fluid ce asigura o acoperire ridicata si naturala. Este ideal tuturor tipurilor de ten, deoarece ofera un finisaj mat foarte natural si o rezistenta pana la 30...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Stick Golden Rose 11 g, nuanta 02: fond de ten stick cu acoperire mare. Confera tenului un aspect sanatos, hidratat si uniform. Formatul practiv permite o aplicare usoara, iar datorita texturii fine este simplu de estompat. Acest produs poate fi...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris Accord Parfait, nuanta 4.N Beige, 30 ml: fond de ten hidratant, infuzat cu acid hialuronic, vitamina C si antioxidanti. Asigura o acoperire medie, fara a incarca tenul. De asemenea, imbunatateste calitatea pielii si confera...
Pret: 73 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Max Factor Lasting Performance, nuanta 110 Honey, 35 ml: fond de ten cu o rezistenta indelungata, de pana la 8 ore, cu o formula speciala ce acopera perfect, oferind un aspect de piele mai ferma. Este rezistent la transfer si asigura o...
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Bronzanta - Makeup Revolution Bronzer Reloaded Take a Vacation, 15 g: este compacta, perlata, ofera un aspect de bronz natural si evidentiaza nuanta pielii. Produsul este ideal pentru retusuri sau calatorii si se poate utiliza in siguranta si pe...
Pret: 30 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Makeup Revolution IRL Filter Longwear Foundation, nuanta F4, 23 ml: este imbogatit cu niacinamide, nu contine ulei si ofera un finisaj mat. Formula sa usoara acopera imperfectiunile si poate rezista 16 ore pe ten. Fondul de ten este...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Fit Me! Matte + Poreless Normal to Oily Skin, nuanta 110 Porcelain, 30 ml: fond de ten potrivit tenului normal si gras. Se adapteaza tonului pielii si imbunatateste textura acestuia, lasand un finisaj mat. Contine micro particule de...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Super Stay 24H Skin Tint + Vitamin C, nuanta 02, 30 ml: fond de ten usor si nuantat ce ofera pielii o stralucire proaspata si naturala. Este infuzat cu vitamina C si o formula vegana, ofera un efect instant de iluminare, un aspect...
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza de Machiaj cu Prebiotice - Joko Pure Holistic Care & Beauty Primer with Prebiotic, 10 ml: primer de fata imbogatit cu ingrediente vegetale ce hidrateaza intens, reduce roseata si unifica compozitia microbiomului pielii. Pielea este relaxata si plina de...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris Accord Parfait Maquillaje Fundente Unificante, nuanta 6.5-Desert, 30 ml: fond de ten cu o textura fina, fluida si usoara, pentru toate tipurile de ten. Formula imbogatita cu aloe vera si acid...
Pret: 101 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza de Machiaj - Gerovital Beauty Primer Luminizing, 30ml: primer potrivit tenului normal, dar usor deshidratat, ce are nevoie de luminozitate si uniformizare. Acest primer, pe langa faptul ca uniformizeaza suprafata pielii pentru aplicarea fondului de...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Makeup Revolution IRL Filter Longwear Foundation, nuanta F7, 23 ml: este imbogatit cu niacinamide, nu contine ulei si ofera un finisaj mat. Formula sa usoara acopera imperfectiunile si poate rezista 16 ore pe ten. Fondul de ten este...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten 3 in 1 - Max Factor Facefinity All Day Flawless Airbrush Finish 3 in1 SPF 20 Vegan, nuanta W33 Crystal Beige, 30 ml: fond de ten lichid 3 in 1, cu factor de protectie SPF 20, potrivit pentru toate tipurile de piele. Actioneaza in primul rand...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten 3 in 1 - Max Factor Facefinity All Day Flawless Airbrush Finish 3 in1 SPF 20 Vegan, nuanta N42 Ivory, 30 ml: fond de ten lichid 3 in 1, cu factor de protectie SPF 20, potrivit pentru toate tipurile de piele. Actioneaza in primul rand asemenea...
Pret: 47 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Bio - Lavera Hyaluron Liquid Foundation, nuanta Warm Nude 03, 30 ml: fond de ten pentru un aspect natural si impecabil al pielii. Ofera o acoperire medie, uniformizeaza nuanta pielii si ascunde micile imperfectiuni, fara a lasa acel efect de...
Pret: 107 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Hidratanta Nuantatoare - Makeup Revolution Super Dewy Tinted Moisturiser, nuanta Medium, 55 ml: cu o formula usoara, hidrateaza tenul, estompeaza imperfectiunile si uniformizeaza nuanta pielii. Crema este imbogatita cu extract antioxidant de fructe de...
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Total Cover 2 in 1 SPF 15 Golden Rose 30 ml, nuanta 11 Nude: fond de ten cu putere mare de acoperire si finish semi mat. Acopera cu usurinta cearcanele, petele si imperfectiunile tenului. Are o formula fara ulei, cu textura fina, care permite...
Pret: 84 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Bio - Lavera Hyaluron Liquid Foundation, nuanta Cool Honey 04, 30 ml: fond de ten pentru un aspect natural si impecabil al pielii. Ofera o acoperire medie, uniformizeaza nuanta pielii si ascunde micile imperfectiuni, fara a lasa acel efect de...
Pret: 107 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB Hidratanta pentru Barbati, SPF 25 - SHAKEUP Cosmetics Lets’s Face It, nuanta Light, 50 ml: crema ce ofera pielii un aspect sanatos, oferind protectie SPF25 impotriva razelor UV. Contine Complex Fresh si acid hialuronic, care ofera o senzatie de...
Pret: 168 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Crema cu SPF 30 - Max Factor Miracle Touch Cream to Liquid Foundation, nuanta 080 Bronze, 11,5 g: este usor de aplicat datorita texturii cremoase; ofera acoperire mare si uniformizeaza perfect nuanta tenului; lasa tenul neted si luminos;...
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Lichid - Bourjois Paris Healthy Mix Tinted Beautifier Radiant Glow 24h Hydration, nuanta 005 Medium Deep, 30 ml: fond de ten cu acoperire mica spre medie, care ofera o stralucire sanatoasa si imbunatateste calitatea pielii in doar 2 saptamani....
Pret: 48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Bio - Lavera Satin Powder, nuanta Medium 02, 9.5 g: pudra compacta satinata, fara talc, potrivita pentru toate tipurile de ten. Ofera un finisaj impecabil si mascheaza ridurile fine datorita particulelor sale ce reflecta lumina. Absoarbe...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - L'Oreal Paris True Match Powder, nuanta 3R/3C Rose Beige, 9 g: se potriveste perfect cu nuanta si textura tenului fara sa incarce tenul, are textura catifelata, acoperire lejera, ofera aspect natural. Formula imbogatita cu ingrediente de...
Pret: 57 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - Velvet Touch Compact Powder Isadora 10 g, nuanta 13 Soft Nougat: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, cu subton neutru, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o mai buna...
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten 4 in 1 - Maybelline Instant Age Perfector 4 in 1 Matte, nuanta Fair/Light, 30 ml: produs 4 in 1 pentru ten. Ofera rezultate uimitoare, un ten natural si un aspect mat. Se poate utiliza ca un primer, un corector, un BB cream sau ca si o pudra....
Pret: 85 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Matifiant - L'Oreal Paris Infaillible 32H Matte Cover, nuanta 25 Cool Undertone, 30 ml: fond de ten cu efect matifiant ce rezista o perioada indelungata, de pana la 32 de ore. Asigura acoperire ridicata, rezistenta la transfer si un aspect...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Bio - Lavera Satin Powder, nuanta Tanned 03, 9.5 g: pudra compacta satinata, fara talc, potrivita pentru toate tipurile de ten. Ofera un finisaj impecabil si mascheaza ridurile fine datorita particulelor sale ce reflecta lumina. Absoarbe...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Blemish Balm Perfect Beauty Fluid Essential SPF 15 Dr. Christine Schrammek, nuanta Peach 40 ml: fluid colorat ce corecteaza pielea normala si uscata. Are rolul de a acoperi si de a hidrata tenul, protejandu-l impotriva deshidratarii. Pielea devine...
Pret: 212 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza de Machiaj Bio - Benecos Natural Face Primer, 25 ml: are rolul de a netezi pielea si de a facilitata aplicarea fondului de ten. Aceasta asigura un machiaj de lunga durata, imbunatateste textura pielii, fara sa o incarce si este potrivita pentru toate...
Pret Initial: 37 Lei
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bronzer Lichid Radiant - Profusion Cosmetics West Coast Glow Radiant Liquid Bronzer, nuanta Malibu, 2 ml: bronzer lichid, potrivit pentru toata lumea, de la incepatori la profesionisiti, pentru un finisaj profesional. Formula lichida este usoara si...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
BB Cream Skin Air Touch, HiSkin, nuanta SA1 Dark Beige, 15 ml: acopera imperfectiunile minore si uniformizeaza nuanta pielii. Hraneste si netezeste pielea oferind efectul perfect mat, fara a incarca pielea. Prebioticele sustin microbiomul pielii, prima...
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Pudra - Cinecitta PhitoMake-up Professional Fondotinta Poudre nr 10: Fond de ten care imbina perfect delicatetea cremei cu textura unei pudre oferind un efect invizibil, insa catifelat. Este rezistent la apa si ofera posibilitatea unui machiaj...
Pret: 76 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Radiant - Shiseido Synchro Skin Radiant Lifting Fundation SPF 30, nuanta 430 Cedar, 30 ml: fond de ten pentru iluminare cu efect de lifting. Hidrateaza si reduce vizibilitatea ridurilor si a liniilor fine, oferind stralucire de lunga durata....
Pret Initial: 233 Lei
Pret: 198 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Fit Me! Matte + Poreless Normal to Oily Skin, nuanta 115 Ivory, 30 ml: fond de ten potrivit tenului normal si gras. Se adapteaza tonului pielii si imbunatateste textura acestuia, lasand un finisaj mat. Contine micro particule de...
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Super Stay 24H Skin Tint + Vitamin C, nuanta 10, 30 ml: fond de ten usor si nuantat ce ofera pielii o stralucire proaspata si naturala. Este infuzat cu vitamina C si o formula vegana, ofera un efect instant de iluminare, un aspect...
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - L'Oreal Paris Infaillible 24H Fresh Wear Foundation In A Powder, nuanta 245 Golden Honey, 9 g: pudra cu efect de fond de ten cu acoperire ridicata. Formula cu o textura light permite tenului sa respire, fara efect de masca, asigura o...
Pret: 76 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Sublime Drop Foundation 01 PuroBio Cosmetics, 15ml: Fond de ten ce ofera pielii un aspect natural si catifelat, avand o putere mare de acoperire si un finish luminos. Aceasta are o textura lejera, se aplica usor, uniformizand si acoperind...
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Contouring Bio Refill Benecos, nuanta Tan Please, 3 g: Pudra ce este ideala pentru a obtine un aspect de ten bronzat, frumos si natural. Aceasta are o textura usoara, nu incarca pielea si ofera un efect shimmer. Produsul este puternic pigmentat si are...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Radiant - Shiseido Synchro Skin Radiant Lifting Fundation SPF 30, nuanta 210 Birch, 30 ml: fond de ten pentru iluminare cu efect de lifting. Hidrateaza si reduce vizibilitatea ridurilor si a liniilor fine, oferind stralucire de lunga durata....
Pret Initial: 233 Lei
Pret: 198 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten cu Acid Hialuronic - Joko Skin Joy Long Lasting, nuanta 04 Honey, 30 ml: fond de ten cu o textura delicata, cremoasa si cu un parfum placut va asigura hidratarea de lunga durata si regenerarea corespunzatoare a pielii. Netezeste si acopera...
Pret Initial: 85 Lei
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten si Corector - Cover Up Foundation & Concealer Isadora 35 ml, nuanta 60 Light Cover: fond de ten si corector cu acoperire mare, intr-un singur produs ce reuseste cu succes sa acopere imperfectiunile, de la liniile fine, pana la petele inestetice...
Pret: 108 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Lichid - Cream Team Velvet Touch Finish Foundation Beauty Line Cosmetics, nuanta BL44 012 Nr. 02 Sand, 30 ml: cu o textura matasoasa si hidratanta, se intinde foarte bine si uniformizeaza nuanta tenului. Fondul de ten Velvet Touch acopera...
Pret: 91 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB pentru Tenul Normal, Uscat si Sensibil - Ziaja BB Cream Normal, Dry & Sensitive Skin, SPF 15, nuanta Dark/ Peach, 50 ml: matifiaza usor, hidrateaza si netezeste pielea normala, uscata si sensibila. Acopera roseata, calmeaza iritatiile. Usor de...
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - Maybelline Fit Me Matte & Poreless, nuanta 105 Natural Ivory, 8.2 g: pudra compacta Fit me! ofera consistenta lejera a unei pudre compacte si aspectul unei pudre translucide, avand o acoperire medie si un efect matifiant, fixeaza machiajul,...
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Makeup Revolution IRL Filter Longwear Foundation, nuanta F5, 23 ml: este imbogatit cu niacinamide, nu contine ulei si ofera un finisaj mat. Formula sa usoara acopera imperfectiunile si poate rezista 16 ore pe ten. Fondul de ten este...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Impala, nuanta 3 Light Ivory, 12g: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o mai buna rezistenta in timp, este ideala pentru tenul gras cu...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB Hidratanta pentru Barbati, SPF 25 - SHAKEUP Cosmetics Lets’s Face It, nuanta Bronze, 50 ml: crema ce ofera pielii un aspect sanatos, oferind protectie SPF25 impotriva razelor UV. Contine Complex Fresh si acid hialuronic, care ofera o senzatie de...
Pret: 168 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris Accord Parfait, nuanta 5.5.D/5.5.W Golden Sun, 30 ml: fond de ten hidratant, infuzat cu acid hialuronic, vitamina C si antioxidanti. Asigura o acoperire medie, fara a incarca tenul. De asemenea, imbunatateste calitatea pielii si...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - L'Oreal Paris Infaillible 24H Fresh Wear Foundation In A Powder, nuanta 20 Ivory, 9 g: pudra cu efect de fond de ten cu acoperire ridicata. Formula cu o textura light permite tenului sa respire, fara efect de masca, asigura o acoperire...
Pret: 73 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Wake Up Make-Up SPF 20 Isadora 30 ml, nuanta 02 Sand: fond de ten cu putere medie de acoperire si un subton neutru. Acopera cu usurinta cearcanele, petele si imperfectiunile tenului. De asemenea, acest produs nu incarca tenul si confera un...
Pret Initial: 96 Lei
Pret: 84 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - Velvet Touch Sheer Cover Compact Powder Isadora 10 g, nuanta 41 Neutral Ivory: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, cu acoperire medie, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o...
Pret Initial: 77 Lei
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten 3 in 1 - Max Factor Facefinity All Day Flawless Airbrush Finish 3 in1 SPF 20 Vegan, nuanta C50 Natural Rose, 30 ml: fond de ten lichid 3 in 1, cu factor de protectie SPF 20, potrivit pentru toate tipurile de piele. Actioneaza in primul rand...
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten 3 in 1 - Max Factor Facefinity All Day Flawless Airbrush Finish 3 in1 SPF 20 Vegan, nuanta N88 Praline, 30 ml: fond de ten lichid 3 in 1, cu factor de protectie SPF 20, potrivit pentru toate tipurile de piele. Actioneaza in primul rand asemenea...
Pret Initial: 48 Lei
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Maybelline - Fit Me Luminous & Smooth Natural Beige 220, 30ml: formula delicata ce se integreaza perfect in piele. Acopera perfect imperfectiunile si face tenul sa straluceasca si sa se adapteaza structurii pielii. Potrivit pentru pielea uscata...
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB Hidratanta pentru Barbati, SPF 25 - SHAKEUP Cosmetics Lets’s Face It, nuanta Extra Light, 50 ml: crema ce ofera pielii un aspect sanatos, oferind protectie SPF25 impotriva razelor UV. Contine Complex Fresh si acid hialuronic, care ofera o senzatie...
Pret: 168 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Makeup Revolution Relove Super Serum Foundation, nuanta F2, 25 ml: are o formula usoara si fluida, infuzata cu acid hialuronic ce ajuta la hidratarea pielii; uniformizeaza nuantei pielii si acopera micile imperfectiuni. Fondul de ten este...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Coloranta - Joko Pure Holistic Care & Beauty CC Cream, nuanta 01, 30 ml: CC Cream cu formula unica care hraneste pielea, lasand-o ferma si moale la atingere, pentru un finisaj neted si mat.Ingrediente active: extract de aloe - hidrateaza perfect,...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris Accord Parfait, nuanta 6.5.D/6.5.W Golden Tofee, 30 ml: fond de ten hidratant, infuzat cu acid hialuronic, vitamina C si antioxidanti. Asigura o acoperire medie, fara a incarca tenul. De asemenea, imbunatateste calitatea pielii...
Pret: 64 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Lichid - Bourjois Paris Healthy Mix Tinted Beautifier Radiant Glow 24h Hydration, nuanta 001 Fair, 30 ml: fond de ten cu acoperire mica spre medie, care ofera o stralucire sanatoasa si imbunatateste calitatea pielii in doar 2 saptamani. Cu un...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Wake Up Make-Up SPF 20 Isadora 30 ml, nuanta 08 Honey: fond de ten cu putere medie de acoperire si un subton cald. Acopera cu usurinta cearcanele, petele si imperfectiunile tenului. De asemenea, acest produs nu incarca tenul si confera un...
Pret: 96 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Fit Me! Matte + Poreless Normal to Oily Skin, nuanta 320 Natural Tan, 30 ml: fond de ten potrivit tenului normal si gras. Se adapteaza tonului pielii si imbunatateste textura acestuia, lasand un finisaj mat. Contine micro particule...
Pret Initial: 40 Lei
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris Accord Parfait Maquillaje Fundente Unificante, nuanta 10.D/10.W Deep Golden, 30 ml: fond de ten cu o textura fina, fluida si usoara, pentru toate tipurile de ten. Formula imbogatita cu aloe vera si acid...
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra pulbere translucida Maybelline New York Master Fix Loose Powder Translucent, 6 g : pudra libera translucida ce uniformizeaza tenul. Fixeaza machajul, matifiaza, estompeaza porii si netezeste tenul cu un strat fin inviziibil.Mod de utilizare:1. Aplica...
Pret: 48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Matifiant - L'Oreal Paris Infaillible 32H Matte Cover, nuanta 110 Rose Vanilla, 30 ml: fond de ten cu efect matifiant ce rezista o perioada indelungata, de pana la 32 de ore. Asigura acoperire ridicata, rezistenta la transfer si un aspect...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Pulbere Bourjois Paris Loose Powder, nuanta 01 Peach, 32 g: ideala pentru a fixa fondul de ten si pentru a obtine un finish mat, cu o formula usoara ce permite tenului sa respire pe toata durata zilei, pudra confera un finish natural si matifiaza...
Pret Initial: 62 Lei
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Pressed Powder SPF 15 Golden Rose 12,7 g, nuanta 110 Soft Caramel: pudra ce ofera o acoperire perfecta, fara sa usuce pielea. Confera un aspect perfect mat, fin si catifelat. Nu incarca tenul, uniformizeaza aspectul si nuanta. Are rolul de a minimiza...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Radiant - Shiseido Synchro Skin Radiant Lifting Fundation SPF 30, nuanta 420 Bronze, 30 ml: fond de ten pentru iluminare cu efect de lifting. Hidrateaza si reduce vizibilitatea ridurilor si a liniilor fine, oferind stralucire de lunga durata....
Pret: 233 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra de Fata Translucida - Loose Setting Powder Translucent Isadora 7 g, nuanta 00 Translucent: Pudra translucida pentru fixarea machiajului. Matifiaza si minimizeaza liniile fine si imperfectiunile pielii. Este potrivita pentru toate nuantele de ten,...
Pret Initial: 74 Lei
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Max Factor Miracle Pure Skin-Improving Foundation SPF 30 PA+++, nuanta 80 Bronze, 30 ml: fond de ten ce asigura o acoperire completa, mica spre mare si un finisaj radiant. Are la baza o formula cu ingrediente ce hranesc tenul si il hidrateaza...
Pret: 43 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Radiant - Shiseido Synchro Skin Radiant Lifting Fundation SPF 30, nuanta 550 Jasper, 30 ml: fond de ten pentru iluminare cu efect de lifting. Hidrateaza si reduce vizibilitatea ridurilor si a liniilor fine, oferind stralucire de lunga durata....
Pret: 233 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Rezistent la Apa Impala, nuanta 1 Ivory, 30ml: fond de ten cu o consistenta cremoasa, ce se aplica usor si uniform, oferind tenului un aspect neted si catifelat de lunga durata. Formula sa rezistenta la apa este imbogatita cu colagen, vitamina E...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Matifianta Compacta 03 PuroBio Cosmetics, 9g: Pudra ce vine in completarea machiajului, oferindu-i fixare si un finish mat. Imbogatita cu amidon de porumb si pudra de orez, aceasta uniformizeaza, reduce aspectul lucios si imperfectiunile, lasand tenul...
Pret: 62 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza de Machiaj - Primer pentru Ochi PuroBio Cosmetics, 7ml: Baza de machaj pentru ochi obtinuta din ingrediente naturale ce are rolul de a intensifica culoarea si rezistenta fardului de pleoape. Aceasta are o textura lejera, se aplica si se absoarbe usor...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Serum Redensificator Infuzat cu Pigmenti si Acid Hialuronic - L'Oreal Paris Accord Parfait Nude Siero Colorado Rimpolpante 1% D'Acide Hyaluronico Pur, nuanta 5-6 Medium Tan, 30 ml: ser redensificator cu pigmenti, imbogatit cu acid hialoronic pur....
Pret: 97 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Bronzanta - Makeup Revolution Mega Bronzer, nuanta 02 Warm, 15 g: ofera tenului un aspect bronz. Formula pudrata, compacta, cu finisaj mat ofera un aspect natural, bronzat al pielii conturand perfect forma fetei.Ingrediente: talc, mica, magnesium...
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Fit Me! Matte + Poreless Normal to Oily Skin, nuanta 220 Natural Beige, 30 ml: fond de ten potrivit tenului normal si gras. Se adapteaza tonului pielii si imbunatateste textura acestuia, lasand un finisaj mat. Contine micro...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Active All Day Wear Make-Up Isadora 35 ml, nuanta 14 Sand: fond de ten cu putere mare de acoperire si un subton cald. Acopera cu usurinta cearcanele, petele si imperfectiunile tenului, datorita gradului mare de acoperire. De asemenea, acest...
Pret: 96 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB pentru Tenul Gras/ Mixt - Ziaja BB Cream Oily & Combination Skin, SPF 15, nuanta Dark/ Peach, 50 ml: matifiaza usor, hidrateaza si netezeste tenul gras / mixt. Acopera roseata, calmeaza iritatiile. Usor de aplicat, cu o textura usoara, ce patrunde...
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Serum Redensificator Infuzat cu Pigmenti - L'Oreal Paris True Match Nude Plumping Tined Serum, nuanta 4-5 Medium, 30 ml: uniformizeaza instantaneu; ilumineaza tenul; ofera un aspect natural, radiant; reumple tenul prin hidratare si netezeste , iar semnele...
Pret Initial: 90 Lei
Pret: 77 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten Maybelline - Fit Me Luminous & Smooth Ivory 115, 30ml: formula delicata ce se integreaza perfect in piele. Acopera perfect imperfectiunile si face tenul sa straluceasca si sa se adapteaza structurii pielii. Potrivit pentru pielea uscata si...
Pret: 52 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Serum Redensificator Infuzat cu Pigmenti - L'Oreal Paris True Match Nude Plumping Tined Serum, nuanta 2-3 Light, 30 ml: uniformizeaza instantaneu; ilumineaza tenul; ofera un aspect natural, radiant; reumple tenul prin hidratare si netezeste , iar semnele de...
Pret Initial: 86 Lei
Pret: 73 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Super Stay 24H Skin Tint + Vitamin C, nuanta 21, 30 ml: fond de ten usor si nuantat ce ofera pielii o stralucire proaspata si naturala. Este infuzat cu vitamina C si o formula vegana, ofera un efect instant de iluminare, un aspect...
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Rezistent la Apa Impala, nuanta 4 Natural Beige, 30ml: fond de ten cu o consistenta cremoasa, ce se aplica usor si uniform, oferind tenului un aspect neted si catifelat de lunga durata. Formula sa rezistenta la apa este imbogatita cu colagen,...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB cu SPF 25 - Synergy Therm BB Cream Light Medium, 50 ml: crema de fata nuantatoare cu protectie solara SPF25 si acoperire usoara sau medie, in functie de cantitatea aplicata, care protejeaza tenul si acopera imperfectiunile.Ingrediente: Aqua/Thermal...
Pret: 125 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten cu Acid Hialuronic si Vitamina E - Gerovital Beauty Skin Foundation Nuanta Golden Honey, 30ml: fond de ten special cu formula eficienta ce are in consistenta sa o structura usoara, fluida, ce mascheaza imperfectiunile si uniformizeaza culoarea...
Pret: 70 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Impala, nuanta 4 Sand, 12g: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o mai buna rezistenta in timp, este ideala pentru tenul gras cu tendinta...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Stick Multifunctional - Maybelline Super Stay Multi-Function Make-up Stick, nuanta 60 Caramel, 7.5 g: stick multifunctional, ce poate fi folosit pe post de fond de ten, anticearcan, pentru a acoperi anumite imperfectiuni ale tenului, sau pentru...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris Accord Parfait, nuanta 7.R/7.C Rose Amber, 30 ml: fond de ten hidratant, infuzat cu acid hialuronic, vitamina C si antioxidanti. Asigura o acoperire medie, fara a incarca tenul. De asemenea, imbunatateste calitatea pielii si...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Bourjois Always Fabulous Extreme Rezist 24H, nuanta 125 Ivory, 30 ml: fond de ten cu acoperire mare, ce ofera un finisaj semi mat. Are la baza o formula hidratanta cu acid hialuronic si vitamina E. De asemenea, asigura protectie UV (SPF...
Pret Initial: 55 Lei
Pret: 48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Bourjois Always Fabulous Extreme Rezist 24H, nuanta 200 Rose Vanilla, 30 ml: fond de ten cu acoperire mare, ce ofera un finisaj semi mat. Are la baza o formula hidratanta cu acid hialuronic si vitamina E. De asemenea, asigura protectie UV (SPF...
Pret: 56 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Rezistent la Transfer cu SPF 15 Impala 24/7, nuanta 03 Light Ivory, 30ml: fond de ten cu o formula de ultima generatie, cu persistenta indelungata, fiind rezistent la apa si la transfer. Are o putere maxima de acoperire fara a crea un efect de...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Stick Golden Rose 11 g, nuanta 09: fond de ten stick cu acoperire mare. Confera tenului un aspect sanatos, hidratat si uniform. Formatul practiv permite o aplicare usoara, iar datorita texturii fine este simplu de estompat. Acest produs poate fi...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza pentru Machiaj - NYX Bright Maker Primer/Base, 8 ml: baza pentru machiaj ce uniformizeaza tenul si ofera un efect de umplere a porilor. Poate fi utilizata atat inainte, cat si dupa machiaj, sau chiar singura. Ofera luminozitate tenului si nu incarca....
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza pentru Machiaj - Makeup Revolution Bright Light Primer, 25 ml: pregateste tenul pentru machiaj, ii ofera luminozitate si prelungeste rezistenta machiajului pe ten. Formula sa delicata este potrivita pentru toate tipurile de piele.Ingrediente: aqua...
Pret: 76 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Max Factor Miracle Pure Skin-Improving Foundation SPF 30 PA+++, nuanta 44 Warm Ivory, 30 ml: fond de ten ce asigura o acoperire completa, mica spre mare si un finisaj radiant. Are la baza o formula cu ingrediente ce hranesc tenul si il...
Pret Initial: 43 Lei
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Terracotta Mineral Golden Rose 12 g, nuanta 04: pudra minerala cu o putere de acoperire excelenta ce confera tenului un aspect neted si catifelat. Datorita texturii fine si a particulelor ce reflecta lumina, uniformizeaza pielea, oferind o nuanta...
Pret Initial: 57 Lei
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Max Factor Miracle Pure Skin-Improving Foundation SPF 30 PA+++, nuanta 45 Warm Almond, 30 ml: fond de ten ce asigura o acoperire completa, mica spre mare si un finisaj radiant. Are la baza o formula cu ingrediente ce hranesc tenul si il...
Pret Initial: 43 Lei
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Pulbere Matifianta - Joko Mattifying Rice Loose Powder, 25 g: pudra pulbere matifianta Joko cu extract de orez este un produs inovator, cu o formula imbogatita cu mica, zeolit, si vitamina C. Este o pudra pulbere ultra-usoara cu finisare matasoasa, ce...
Pret Initial: 69 Lei
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris True Match Super-Blendable Foundation, nuanta 4.5N True Beige, 30 ml: fond de ten infuzat cu acid hialuronic, creat special pentru o hidratare mai intensa, potrivit tuturor tipurilor de ten. Tehnologia Precise Mach ajuta la...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Fit Me! Matte + Poreless Normal to Oily Skin, nuanta 100 Warm Ivory, 30 ml: fond de ten potrivit tenului normal si gras. Se adapteaza tonului pielii si imbunatateste textura acestuia, lasand un finisaj mat. Contine micro particule...
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Superstay Active Wear 30h Foundation, nuanta 07 Classic Nude, 30 ml: fond de ten fluid ce asigura o acoperire ridicata si naturala. Este ideal tuturor tipurilor de ten, deoarece ofera un finisaj mat foarte natural si o rezistenta...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Max Factor Miracle Pure Skin-Improving Foundation SPF 30 PA+++, nuanta 30 Porcelain, 30 ml: fond de ten ce asigura o acoperire completa, mica spre mare si un finisaj radiant. Are la baza o formula cu ingrediente ce hranesc tenul si il...
Pret: 43 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Makeup Revolution IRL Filter Longwear Foundation, nuanta F6, 23 ml: este imbogatit cu niacinamide, nu contine ulei si ofera un finisaj mat. Formula sa usoara acopera imperfectiunile si poate rezista 16 ore pe ten. Fondul de ten este...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris Accord Parfait Maquillaje Fundente Unificante, nuanta 8R/8C-Noisette, 30 ml: fond de ten cu o textura fina, fluida si usoara, pentru toate tipurile de ten. Formula imbogatita cu aloe vera si acid...
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Makeup Revolution Relove Super Serum Foundation, nuanta F8.5, 25 ml: are o formula usoara si fluida, infuzata cu acid hialuronic ce ajuta la hidratarea pielii; uniformizeaza nuantei pielii si acopera micile imperfectiuni. Fondul de ten este...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza de Machiaj pentru Pleoape Impala, 5,5 g: uniformizeaza tenul, revigoreaza, ascunde decolorarile si reechilibreaza tenul. Este testat dermatologic, rezistent la apa si previne raspandirea machiajului, machiajul pentru ochi va rezista toata ziua fara a...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris Accord Parfait, nuanta 5.R/5.C Rose Sand, 30 ml: fond de ten hidratant, infuzat cu acid hialuronic, vitamina C si antioxidanti. Asigura o acoperire medie, fara a incarca tenul. De asemenea, imbunatateste calitatea pielii si...
Pret: 71 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris Accord Parfait, nuanta 2.D/2.W Golden Almond, 30 ml: fond de ten hidratant, infuzat cu acid hialuronic, vitamina C si antioxidanti. Asigura o acoperire medie, fara a incarca tenul. De asemenea, imbunatateste calitatea pielii si...
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza pentru Machiaj cu SPF30 - Maybelline Face Studio Prime Protecting Primer SPF30, 30 ml: baza pentru machiaj, cu factor de protectie solara, SPF30. Este potrivit tuturor tipurilor de ten, are un grad de acoperire medie, si o textura cremoasa. Creste...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten 3 in 1 - Max Factor Facefinity All Day Flawless Airbrush Finish 3 in1 SPF 20 Vegan, nuanta C10 Fair Porcelain, 30 ml: fond de ten lichid 3 in 1, cu factor de protectie SPF 20, potrivit pentru toate tipurile de piele. Actioneaza in primul rand...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Matifianta - Anti-Shine Mattifying Powder Isadora 10 g, nuanta 30 Matte Blonde: pudra compacta cu o textura fina si matasoasa, subton cald, foarte confortabila, ce matifiaza pielea si reflecta lumina pentru a conferi tenului un plus de...
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Radiant - Shiseido Synchro Skin Radiant Lifting Fundation SPF 30, nuanta 230 Alder, 30 ml: fond de ten pentru iluminare cu efect de lifting. Hidrateaza si reduce vizibilitatea ridurilor si a liniilor fine, oferind stralucire de lunga durata....
Pret Initial: 233 Lei
Pret: 198 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Fit Me! Matte + Poreless Normal to Oily Skin, nuanta 330 Toffe, 30 ml: fond de ten potrivit tenului normal si gras. Se adapteaza tonului pielii si imbunatateste textura acestuia, lasand un finisaj mat. Contine micro particule de...
Pret Initial: 40 Lei
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Corector Mat 4 in 1 - Maybelline Instant Age Perfector 4 in 1Matte, nuanta light medium, 30 ml: produs 4 in 1 pentru ten. Ofera rezultate uimitoare, un ten natural si un aspect mat. Se poate utiliza ca un primer, un corector, un BB cream sau ca si o pudra....
Pret Initial: 83 Lei
Pret: 73 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten cu Acid Hialuronic - Joko Skin Joy Long Lasting, nuanta 03 Sand, 30 ml: fond de ten cu o textura delicata, cremoasa si cu un parfum placut va asigura hidratarea de lunga durata si regenerarea corespunzatoare a pielii. Netezeste si acopera...
Pret Initial: 85 Lei
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Protector - Skin Beauty Perfecting & Protecting Foundation SPF 35 Isodora 30 ml, nuanta 05 Light Honey: Fond de ten cu o textura usoara ce are un efect corectiv, protector si hidratant asupra pielii. Asigura ingrijirea tenului si totodata...
Pret Initial: 108 Lei
Pret: 95 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Protector - Skin Beauty Perfecting & Protecting Foundation SPF 35 Isodora 30 ml, 03 Nude: Fond de ten cu o textura usoara ce are un efect corectiv, protector si hidratant asupra pielii. Asigura ingrijirea tenului si totodata corecteaza micile...
Pret: 108 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Mat 4 in 1 - Maybelline Instant Age Perfector 4 in 1Matte, nuanta medium, 30 ml: produs 4 in 1 pentru ten. Ofera rezultate uimitoare, un ten natural si un aspect mat. Se poate utiliza ca un primer, un corector, un BB cream sau ca si o pudra. Are...
Pret Initial: 90 Lei
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Radiant - Shiseido Synchro Skin Radiant Lifting Fundation SPF 30, nuanta 410 Sunstone, 30 ml: fond de ten pentru iluminare cu efect de lifting. Hidrateaza si reduce vizibilitatea ridurilor si a liniilor fine, oferind stralucire de lunga durata....
Pret: 233 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Impala, nuanta 0 Transparent, 12g: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o mai buna rezistenta in timp, este ideala pentru tenul gras cu...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Fit Me! Matte + Poreless Normal to Oily Skin, nuanta 095 Fair Porcelain, 30 ml: fond de ten potrivit tenului normal si gras. Se adapteaza tonului pielii si imbunatateste textura acestuia, lasand un finisaj mat. Contine micro...
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten cu SPF15 pentru Tenul Mixt si Gras - Revlon Colorstay 24hrs, nuanta 300 Golden Beige, 30ml: fond de ten pentru tenul mixt si gras. Rezista pana la 24 de ore, oferind o uniformizare perfecta si un finisaj mat. Are o textura cremoasa, acopera...
Pret: 87 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Fluid KS63 KSky - Fondotinta Fluido, nuanta KS632 Soleil, Mareleva, 30 ml: cu acoperire mare, are consistenta cremoasa, bogata in principii active, face pielea moale, luminoasa si uniforma. Formula hidratanta se adapteaza tuturor tipurilor de...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Compact - Lavera Cream to Powder, nuanta Light 01, 10.5 g: fond de ten cu o textura cremoasa ce acopera fara efort zonele cu probleme, cum ar fi roseata, cearcanele si petele, pentru un ten impecabil, permitand in acelasi timp pielii sa respire....
Pret: 77 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Bronzanta - Makeup Revolution Relove Super Bronzer, Oasis, 6 g: ofera tenului un aspect bronzat, este usor de aplicat si estompat. Pudra asigura un finisaj natural datorita texturii usoare si un aspect mat, este ideala pentru conturarea fetei....
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Pulbere Matifianta - Joko Mattifying Transparent Loose Powder, 18 g: pudra pulbere matifianta Joko Transparenta contine o pulbere ultra delicata si transparenta care asigura un un finisaj mat perfect. Fixeaza perfect machiajul, oferindu-i o netezime...
Pret Initial: 59 Lei
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Infuzat cu Acid Hialuronic - L'Oreal Paris Accord Parfait Maquillaje Acabado Modulare, nuanta 8.D/W, 30 ml: fond de ten cu o textura fina, fluida si usoara, pentru toate tipurile de ten. Formula imbogatita cu aloe vera si acid hialuronic, care...
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spray de Fixare - Makeup Revolution Relove H2O Hydrate Fix Mist, 50 ml: fixeaza machiajul dupa finalizarea acestuia, poate fi folosit si ca baza are finish natural si efect usor hidratant. Formula hraneste si hidrateaza pielea, este o alegere ideala pentru...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Iluminatoare 04 PuroBio Cosmetics, 9g: Pudra iluminatoare ce pune in evindeta trasaturile fetei intr-un mod natural si ofera un aspect fresh. Aceasta are o textura lejera, nu incarca tenul, ci ii ofera stralucirea si frumusetea naturala. Aplicat pe...
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
BB Cream Skin Air Touch, HiSkin, nuanta SA1 Natural Beige, 15 ml: acopera imperfectiunile minore si uniformizeaza nuanta pielii. Hraneste si netezeste pielea oferind efectul perfect mat, fara a incarca pielea. Prebioticele sustin microbiomul pielii, prima...
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten Maybelline - Fit Me Luminous & Smooth Porcelain 110, 30ml: formula delicata ce se integreaza perfect in piele. Acopera perfect imperfectiunile si face tenul sa straluceasca si sa se adapteaza structurii pielii. Potrivit pentru pielea uscata si...
Pret Initial: 51 Lei
Pret: 43 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Radiant - Shiseido Synchro Skin Radiant Lifting Fundation SPF 30, nuanta 350 Maple, 30 ml: fond de ten pentru iluminare cu efect de lifting. Hidrateaza si reduce vizibilitatea ridurilor si a liniilor fine, oferind stralucire de lunga durata....
Pret Initial: 232 Lei
Pret: 197 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra de Fata - Loose Setting Powder Isadora 7 g, nuanta 05 Medium: Pudra cu o textura extrem de fina pentru un machiaj impecabil. Previne si elimina aspecul uleios al tenului, avand proprietati de hidratare si uniformizare a culorii pielii.Ingrediente:...
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Radiant - Shiseido Synchro Skin Radiant Lifting Fundation SPF 30, nuanta 460 Topaz, 30 ml: fond de ten pentru iluminare cu efect de lifting. Hidrateaza si reduce vizibilitatea ridurilor si a liniilor fine, oferind stralucire de lunga durata....
Pret Initial: 233 Lei
Pret: 198 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - L'Oreal Paris Infaillible 24H Fresh Wear Foundation In A Powder, nuanta 040 Cashmere, 9 g: pudra cu efect de fond de ten cu acoperire ridicata. Formula cu o textura light permite tenului sa respire, fara efect de masca, asigura o acoperire...
Pret: 76 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - L'Oreal Paris Infaillible 24H Fresh Wear Foundation In A Powder, nuanta 220 Sand, 9 g: pudra cu efect de fond de ten cu acoperire ridicata. Formula cu o textura light permite tenului sa respire, fara efect de masca, asigura o acoperire...
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Matifianta Compacta 02 PuroBio Cosmetics, 9g: Pudra ce vine in completarea machiajului, oferindu-i fixare si un finish mat. Imbogatita cu amidon de porumb si pudra de orez, aceasta uniformizeaza, reduce aspectul lucios si imperfectiunile, lasand tenul...
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Sublime Drop Foundation 05 PuroBio Cosmetics, 15ml: Fond de ten ce ofera pielii un aspect natural si catifelat, avand o putere mare de acoperire si un finish luminos. Aceasta are o textura lejera, se aplica usor, uniformizand si acoperind...
Pret Initial: 79 Lei
Pret: 70 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Makeup Revolution Relove Super Serum Foundation, nuanta F3, 25 ml: are o formula usoara si fluida, infuzata cu acid hialuronic ce ajuta la hidratarea pielii; uniformizeaza nuantei pielii si acopera micile imperfectiuni. Fondul de ten este...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Makeup Revolution Relove Super Serum Foundation, nuanta F4, 25 ml: are o formula usoara si fluida, infuzata cu acid hialuronic ce ajuta la hidratarea pielii; uniformizeaza nuantei pielii si acopera micile imperfectiuni. Fondul de ten este...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Super Stay 24H Skin Tint + Vitamin C, nuanta 5.5, 30 ml: fond de ten usor si nuantat ce ofera pielii o stralucire proaspata si naturala. Este infuzat cu vitamina C si o formula vegana, ofera un efect instant de iluminare, un aspect...
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Fit Me! Matte + Poreless Normal to Oily Skin, nuanta 101 True Ivory, 30 ml: fond de ten potrivit tenului normal si gras. Se adapteaza tonului pielii si imbunatateste textura acestuia, lasand un finisaj mat. Contine micro particule...
Pret Initial: 38 Lei
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB cu SPF 25 - Synergy Therm BB Cream Tan, 50 ml: crema de fata nuantatoare cu protectie solara SPF25 si acoperire usoara sau medie, in functie de cantitatea aplicata, care protejeaza tenul si acopera imperfectiunile.Ingrediente: Aqua/Thermal Water,...
Pret: 125 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris Accord Parfait, nuanta 5.N Sand, 30 ml: fond de ten hidratant, infuzat cu acid hialuronic, vitamina C si antioxidanti. Asigura o acoperire medie, fara a incarca tenul. De asemenea, imbunatateste calitatea pielii si confera...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris Accord Parfait, nuanta 1.5.N Linen, 30 ml: fond de ten hidratant, infuzat cu acid hialuronic, vitamina C si antioxidanti. Asigura o acoperire medie, fara a incarca tenul. De asemenea, imbunatateste calitatea pielii si confera...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Matifianta - Skeyndor High Definition Compact Powder, 12.58g: pudra compacta cu acoperire invizibila, ideala pentru estomparea imperfectiunilor, cu o culoare universala potrivita pentru toate nuantele de ten. Complexul matifiant din...
Pret: 153 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Compact - Lavera Cream to Powder, nuanta Tanned 02, 10.5 g: fond de ten cu o textura cremoasa ce acopera fara efort zonele cu probleme, cum ar fi roseata, cearcanele si petele, pentru un ten impecabil, permitand in acelasi timp pielii sa...
Pret: 77 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Stick Golden Rose 11 g, nuanta 08: fond de ten stick cu acoperire mare. Confera tenului un aspect sanatos, hidratat si uniform. Formatul practiv permite o aplicare usoara, iar datorita texturii fine este simplu de estompat. Acest produs poate fi...
Pret Initial: 34 Lei
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Rezistent la Transfer cu SPF 15 Impala 24/7, nuanta 04 Sand, 30ml: fond de ten cu o formula de ultima generatie, cu persistenta indelungata, fiind rezistent la apa si la transfer. Are o putere maxima de acoperire fara a crea un efect de masca,...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bronzer Lichid Radiant - Profusion Cosmetics West Coast Glow Radiant Liquid Bronzer, nuanta Newport, 2 ml: bronzer lichid, potrivit pentru toata lumea, de la incepatori la profesionisiti, pentru un finisaj profesional. Formula lichida este usoara si...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza pentru Machiaj - Makeup Revolution Relove Power Fix Primer, 12 ml: pregateste perfect tenul pentru aplicarea fondului de ten, mareste rezistenta fondului de ten, mascheaza instantaneu micile imperfectiuni ale tenului, lasa pielea catifelata. Baza de...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Radiant - Shiseido Synchro Skin Radiant Lifting Fundation SPF 30, nuanta 360 Citrine, 30 ml: fond de ten pentru iluminare cu efect de lifting. Hidrateaza si reduce vizibilitatea ridurilor si a liniilor fine, oferind stralucire de lunga durata....
Pret Initial: 233 Lei
Pret: 198 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Matifianta 01 - Skeyndor Urban White Matt Compact Powder SPF50 Medium/Dark: pulbere compacta special creata pentru a asigura protectia pielii impotriva efectelor nocive ale soarelui. Dispune de factor de protectie SPF50 si contribuie eficient...
Pret Initial: 153 Lei
Pret: 138 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Lichid - Cream Team Velvet Touch Finish Foundation Beauty Line Cosmetics, nuanta BL44 019 Nr. 09 Ivory, 30 ml: cu o textura matasoasa si hidratanta, se intinde foarte bine si uniformizeaza nuanta tenului. Fondul de ten Velvet Touch acopera...
Pret: 91 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Bio Sublime 07 PuroBio Cosmetics, 30ml: Fond de ten ce ofera pielii un aspect natural si catifelat, avand o putere mare de acoperire si un finish mat. Acesta are rolul de a uniformiza si acoperi imperfectiunile, fara sa incarce tenul si de a...
Pret Initial: 68 Lei
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - Ultra Cover Compact Powder SPF 20 Isadora 10 g, nuanta 21 Camouflage Beige: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, cu subton neutru, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o mai...
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - Ultra Cover Compact Powder SPF 20 Isadora 10 g, nuanta 23 Camouflage Nude: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, cu subton neutru, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o mai...
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Coloranta - Joko Pure Holistic Care & Beauty CC Cream, nuanta 02, 30 ml: CC Cream cu formula unica care hraneste pielea, lasand-o ferma si moale la atingere, pentru un finisaj neted si mat.Ingrediente active: extract de aloe - hidrateaza perfect,...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris Accord Parfait, nuanta 3.5.N Peach, 30 ml: fond de ten hidratant, infuzat cu acid hialuronic, vitamina C si antioxidanti. Asigura o acoperire medie, fara a incarca tenul. De asemenea, imbunatateste calitatea pielii si confera...
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza Matifianta pentru Machiaj Oryx Impala, 30ml: baza de machiaj cu o formula unica pe baza de elastomeri siliconici speciali ce ajuta la minimizarea optica a liniilor si porilor pentru a oferi tenului un aspect neted, catifelat si plin de prospetime. Are...
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Autobronzanta Compacta pentru Tenul Matur - Skeyndor Vitamin C Age Preventing Powder, nuanta 02, 12.58g: pudra compacta autobronzanta, cu putere mare de acoperire si o formula inspirata de tratamentele de ingrijire a tenului, imbunatatind si netezind...
Pret: 135 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Lichid KS64 KSky - Fondotinta Liquido, Nuanta KS641 Nude Intense, Mareleva, 30 ml: are textura matasoasa si profund hidratanta, se intinde foarte bine pe piele si ofera efect natural, este rezistent la transfer. Acopera catifelat imperfectiunile...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Bronzanta - Makeup Revolution Mega Bronzer, nuanta 01 Cool, 15 g: ofera tenului un aspect bronz. Formula pudrata, compacta, cu finisaj mat ofera un aspect natural, bronzat al pielii conturand perfect forma fetei.Ingrediente: talc, mica, magnesium...
Pret Initial: 38 Lei
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Stick Golden Rose 11 g, nuanta 04: fond de ten stick cu acoperire mare. Confera tenului un aspect sanatos, hidratat si uniform. Formatul practiv permite o aplicare usoara, iar datorita texturii fine este simplu de estompat. Acest produs poate fi...
Pret Initial: 34 Lei
Pret: 30 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Total Cover 2 in 1 SPF 15 Golden Rose 30 ml, nuanta 01 Porcelain: fond de ten cu putere mare de acoperire si finish semi mat. Acopera cu usurinta cearcanele, petele si imperfectiunile tenului. Are o formula fara ulei, cu textura fina, care...
Pret: 84 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra compacta - Joko Finish Your Make-Up, nuanta 11 Porcelain, 8 g: pudra matifianta compacta cu o formula fara parabeni obtinuta prin presarea amestecului de pulbere satinata si de ingrediente naturale precum talcul micronizat, conferind pielii o culoare...
Pret Initial: 57 Lei
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - Velvet Touch Compact Powder Isadora 10 g, nuanta 10 Sheer Transparent: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, cu subton neutru, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o mai buna...
Pret Initial: 68 Lei
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Protector - Skin Beauty Perfecting & Protecting Foundation SPF 35 Isodora 30 ml, nuanta 04 Sand: Fond de ten cu o textura usoara ce are un efect corectiv, protector si hidratant asupra pielii. Asigura ingrijirea tenului si totodata corecteaza...
Pret Initial: 108 Lei
Pret: 95 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Total Cover 2 in 1 SPF 15 Golden Rose 30 ml, nuanta 06 Taupe: fond de ten cu putere mare de acoperire si finish semi mat. Acopera cu usurinta cearcanele, petele si imperfectiunile tenului. Are o formula fara ulei, cu textura fina, care permite...
Pret: 84 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - Velvet Touch Compact Powder Isadora 10 g, nuanta 15 Medium Beige Mist: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, cu subton cald, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o mai buna...
Pret Initial: 68 Lei
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Baton KS65 KSky - Fondotina Stick, Nuanta KS651 Clair, Mareleva, 10 g: este compact, usor de purtat in poseta. Se aplica usor chiar si in zonele greu accesibile ale fetei, uniformizeaza nuanta si tonurile pielii. Datorita texturii sale dense,...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Blemish Balm Perfect Beauty Fluid Essential Dr. Christine Schrammek, nuanta Ivory 40 ml: fluid colorat ce corecteaza pielea normala si uscata. Are rolul de a acoperi si de a hidrata tenul, protejandu-l impotriva deshidratarii. Pielea devine matasoasa,...
Pret Initial: 235 Lei
Pret: 212 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Minerala Matifianta - Joko Mineral Baked Powder, Nuanta 01 Transparent, 8 g: pudra minerala matifianta, nuanta 01 Transparent, cu o formula inovatoare fara parabeni, se bazeaza pe minerale si uleiuri esentiale: ulei de argan, de jojoba si de macadamia...
Pret Initial: 59 Lei
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spray de Fixare - Makeup Revolution Relove Pore Vanish Prime Mist, 50 ml: estompeaza aspectul porilor, ofera tenului un aspect mai neted, sporeste rezistenta machiajului, potrivit pentru orice tip de ten. Produsul poate fi folosit atat inainte cat si dupa...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Pudra Pulbere Organica - Joko Pure Holistic Care & Beauty Organic Loose Powder, nuanta 02, 8 g: are textura matasoasa, datorita ingredientelor naturale, permite pielii sa respire si o protejeaza de radiatiile UV. Formula organica, in conformitate cu...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Lichid - Cream Team Velvet Touch Finish Foundation Beauty Line Cosmetics, nuanta BL44 014 Nr. 04 Warm Beige, 30 ml: cu o textura matasoasa si hidratanta, se intinde foarte bine si uniformizeaza nuanta tenului. Fondul de ten Velvet Touch acopera...
Pret: 91 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta K Sky Cipria, Mareleva, nuanta KS60 2, 9 g: ofera discret culoare pielii, catifeleaza, fixeaza machiajul dandu-i un aspect natural. Contine ingrediente naturale care permit pielii sa respire. Particulele micronizate cresc aderenta la piele,...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Bio Sublime 04 PuroBio Cosmetics, 30ml: Fond de ten ce ofera pielii un aspect natural si catifelat, avand o putere mare de acoperire si un finish mat. Acesta are rolul de a uniformiza si acoperi imperfectiunile, fara sa incarce tenul si de a...
Pret Initial: 67 Lei
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza de Machiaj - Joko Brightening & Mattifying Primer, 20 ml: baza de machiaj pentru stralucire si matifiere, cu o consistena pufoasa, usoara, conceputa pentru utilizarea zi cu zi, cu o nuanta delicata de roz, pentru acoperirea imperfectiunilor. Netezeste...
Pret Initial: 59 Lei
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Maybelline New York - Instant Anti-Age Perfector 4 in 1 Glow, nuanta 0.5 Fair Light Cool, 20 ml: acopera imperfectiunile, ilumineaza si uniformizeaza nuanta pielii. Instant Anti-Age Perfector Glow actioneaza asemenea unui fond de ten, insa are o...
Pret: 83 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Bronzanta KS61 KSKy Terra, Nuanta KS 611 Ambre, 25 g: textura delicata a pudrei ofera pielii un efect de bronz natural si uniform.Mod de utilizare: Ghidati pensula de-a lungul marginilor fruntii, pe pometi si pe barbie, apoi blenduieste bine,...
Pret: 64 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Bronzanta KS61 KSKy Terra, Nuanta KS 612 Soleil, 25 g: textura delicata a pudrei ofera pielii un efect de bronz natural si uniform.Mod de utilizare: Ghidati pensula de-a lungul marginilor fruntii, pe pometi si pe barbie, apoi blenduieste...
Pret: 64 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Bronzanta - Makeup Revolution Relove Super Bronzer, Desert, 6 g: ofera tenului un aspect bronzat, este usor de aplicat si estompat. Pudra asigura un finisaj natural datorita texturii usoare si un aspect mat, este ideala pentru conturarea fetei....
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - L'Oreal Paris Accord Parfait Maquillaje Fundente Unificante, nuanta 8,5D/8,5W - Caramel, 30 ml: fond de ten cu o textura fina, fluida si usoara care urmareste tonul fiecarui ten. Formula contine 80% crema hidratanta, pigmenti minerali si acid...
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Lichid - Bourjois Paris Healthy Mix Tinted Beautifier Radiant Glow 24h Hydration, nuanta 003 Light Medium, 30 ml: fond de ten cu acoperire mica spre medie, care ofera o stralucire sanatoasa si imbunatateste calitatea pielii in doar 2 saptamani....
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Superstay Active Wear 30h Foundation, nuanta 32 Golden, 30 ml: fond de ten fluid ce asigura o acoperire ridicata si naturala. Este ideal tuturor tipurilor de ten, deoarece ofera un finisaj mat foarte natural si o rezistenta pana la...
Pret: 78 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Bronzanta - Makeup Revolution Relove Super Bronzer, Sahara, 6 g: ofera tenului un aspect bronzat, este usor de aplicat si estompat. Pudra asigura un finisaj natural datorita texturii usoare si un aspect mat, este ideala pentru conturarea fetei....
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Bourjois Always Fabulous Extreme Rezist 24H, nuanta 210 Vanilla, 30 ml: fond de ten cu acoperire mare, ce ofera un finisaj semi mat. Are la baza o formula hidratanta cu acid hialuronic si vitamina E. De asemenea, asigura protectie UV (SPF...
Pret Initial: 48 Lei
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Bronzanta Mata 03 PuroBio Cosmetics, 9g: Pudra ce este ideala pentru a obtine un aspect de ten bronzat, frumos si natural. Aceasta are o textura usoara, nu incarca pielea si ofera un finish mat. Datorita continutului de uleiuri vegetale si de vitamina...
Pret: 48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Active All Day Wear Make-Up Isadora 35 ml, nuanta 12 Light Honey: fond de ten cu putere mare de acoperire si un subton cald. Acopera cu usurinta cearcanele, petele si imperfectiunile tenului, datorita gradului mare de acoperire. De asemenea,...
Pret: 96 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Protector - Skin Beauty Perfecting & Protecting Foundation SPF 35 Isodora 30 ml, nuanta 02 Linen: Fond de ten cu o textura usoara ce are un efect corectiv, protector si hidratant asupra pielii. Asigura ingrijirea tenului si totodata corecteaza...
Pret: 108 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Total Cover 2 in 1 SPF 15 Golden Rose 30 ml, nuanta 05 Cool Sand: fond de ten cu putere mare de acoperire si finish semi mat. Acopera cu usurinta cearcanele, petele si imperfectiunile tenului. Are o formula fara ulei, cu textura fina, care...
Pret: 84 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Pulbere Matifianta - Joko Mattifying Bamboo Loose Powder, 25 g: pudra pulbere matifianta Joko cu extract de bambus este o pudra lejera, delicata cu o pulbere usoare, ce reduce vizibil imperfectiunile pielii. Extractul de bambus calmeaza si ajuta la...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Iluminator pentru Ten Refill - Benecos Highlighter, nuanta Gold Dust, 3 g: pune in evindenta trasaturile fetei intr-un mod natural. Acesta are o textura matasoasa si usor de aplicat ce ii ofera tenului stralucirea si frumusetea naturala. Aplicat pe pometi,...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Corector Mat 4 in 1 - Maybelline Instant Age Perfector 4 in 1 Matte, nuanta deep, 30 ml: produs 4 in 1 pentru ten. Ofera rezultate uimitoare, un ten natural si un aspect mat. Se poate utiliza ca un primer, un corector, un BB cream sau ca si o pudra. Are o...
Pret Initial: 87 Lei
Pret: 77 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pentru un ten radiant si natural foloseste acest fond de ten. Uniformizeaza nuanta tenului si ofera un aspect natural, are acoperire medie si este potrivit pentru machiajul de zi cu zi. Are o textura usoara, lichida si este potrivit pentru tenurile...
Pret: 66 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pudra Minerala Matifianta - Joko Mineral Baked Powder, Nuanta 03 Dark Beige, 8 g: pudra minerala matifianta, nuanta 03 Dark Beige, cu o formula inovatoare fara parabeni, se bazeaza pe minerale si uleiuri esentiale: ulei de argan, de jojoba si de macadamia...
Pret Initial: 59 Lei
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Pulbere Organica - Joko Pure Holistic Care & Beauty Organic Loose Powder, nuanta 01, 8 g: are textura matasoasa, datorita ingredientelor naturale, permite pielii sa respire si o protejeaza de radiatiile UV. Formula organica, in conformitate cu...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Bourjois Always Fabulous Extreme Rezist 24H, nuanta 110 Light Vanilla, 30 ml: fond de ten cu acoperire mare, ce ofera un finisaj semi mat. Are la baza o formula hidratanta cu acid hialuronic si vitamina E. De asemenea, asigura protectie UV...
Pret Initial: 64 Lei
Pret: 52 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Pulbere pentru Finisare si Fixare Golden Rose Longware, 11 g: pudra pulbere translucida pentru finisare ce creeaza un aspect perfect tuturor tipurilor de ten si tonuri ale pielii. Fixeaza si matifiaza fondul de ten, datorita formulei translucide si a...
Pret Initial: 50 Lei
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta K Sky Cipria, Mareleva, nuanta KS60 3, 9 g: ofera discret culoare pielii, catifeleaza, fixeaza machiajul dandu-i un aspect matural. Contine ingrediente naturale care permit pielii sa respire. Particulele micronizate cresc aderenta la piele,...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Bronzanta - Bronzing Powder Isadora 20 g, nuanta 05 Matte Tan: Pudra bronzanta, compacta ce are o textura fina si catifelata. Ofera un efect natural si subtil oricarui machiaj. Lumineaza delicat tenul si confera pielii un aspect radiant si...
Pret Initial: 68 Lei
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Lichid - Cream Team Velvet Touch Finish Foundation Beauty Line Cosmetics, nuanta BL44 018 Nr. 08 Golden Tan, 30 ml: cu o textura matasoasa si hidratanta, se intinde foarte bine si uniformizeaza nuanta tenului. Fondul de ten Velvet Touch acopera...
Pret: 91 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Bio Sublime 05 PuroBio Cosmetics, 30ml: Fond de ten ce ofera pielii un aspect natural si catifelat, avand o putere mare de acoperire si un finish mat. Acesta are rolul de a uniformiza si acoperi imperfectiunile, fara sa incarce tenul si de a...
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Bronzanta KS61 KSKy Terra, Nuanta KS 614 Sable Clair Tres Nacre, 25 g: textura delicata a pudrei ofera pielii un efect de bronz natural si uniform.Mod de utilizare: Ghidati pensula de-a lungul marginilor fruntii, pe pometi si pe barbie, apoi...
Pret: 64 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Max Factor Miracle Pure Skin-Improving Foundation SPF 30 PA+++, nuanta 32 Light Beige, 30 ml: fond de ten ce asigura o acoperire completa, mica spre mare si un finisaj radiant. Are la baza o formula cu ingrediente ce hranesc tenul si il...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza de Machiaj - Joko Anti-Pollution Serum Primer, 20 ml: primer hidrantant, bogat in nutrienti, multifunctional cu o textura usoara si matasoasa pentru uz zilnic. Cu o formula speciala, protejeaza impotriva impuritatilor, hidrateaza si previne...
Pret Initial: 59 Lei
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Super Stay 24H Skin Tint + Vitamin C, nuanta 23, 30 ml: fond de ten usor si nuantat ce ofera pielii o stralucire proaspata si naturala. Este infuzat cu vitamina C si o formula vegana, ofera un efect instant de iluminare, un aspect...
Pret: 89 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza de Machiaj - Primer Mineral PuroBio Cosmetics, 5g: Baza de machiaj pudra ce are rolul de a asigura un machiaj perfect si rezistent. Aceasta este 100% naturala si sustine fixarea produselor de machiaj pentru ochi si buze. Datorita continutului de pudra...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - Ultra Cover Compact Powder SPF 20 Isadora 10 g, nuanta 19 Camouflage Light: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, cu subton cald, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o mai...
Pret Initial: 68 Lei
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten Maybelline - Fit Me Luminous & Smooth Light Beige 118, 30ml: formula delicata ce se integreaza perfect in piele. Acopera perfect imperfectiunile si face tenul sa straluceasca si sa se adapteaza structurii pielii. Potrivit pentru pielea uscata si...
Pret: 52 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza de Machiaj cu Efect Matifiant Golden Rose, 30 ml: baza de machiaj cu finish mat, cu textura fina si catifelata. Ofera un look natural, fara a fi lucios. Este ideal pentru a acoperi ridurile fine si porii dilatati. De asemenea, acest produs absoarbe...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Active All Day Wear Make-Up Isadora 35 ml, nuanta 10 Fair: fond de ten cu putere mare de acoperire si un subton cald. Acopera cu usurinta cearcanele, petele si imperfectiunile tenului, datorita gradului mare de acoperire. De asemenea, acest...
Pret Initial: 96 Lei
Pret: 84 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra compacta - Joko Finish Your Make-Up, nuanta 13 Dark Beige, 8 g: pudra matifianta compacta cu o formula fara parabeni obtinuta prin presarea amestecului de pulbere satinata si de ingrediente naturale precum talcul micronizat, conferind pielii o culoare...
Pret Initial: 57 Lei
Pret: 48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra compacta - Joko Finish Your Make-Up, nuanta 14 Peach, 8 g: pudra matifianta compacta cu o formula fara parabeni obtinuta prin presarea amestecului de pulbere satinata si de ingrediente naturale precum talcul micronizat, conferind pielii o culoare...
Pret: 57 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra compacta - Joko Finish Your Make-Up, nuanta 15 Tanned Brown, 8 g: pudra matifianta compacta cu o formula fara parabeni obtinuta prin presarea amestecului de pulbere satinata si de ingrediente naturale precum talcul micronizat, conferind pielii o...
Pret: 57 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Corector Mat 4 in 1 - Maybelline Instant Age Perfector 4 in 1Matte, nuanta medium deep, 30 ml: produs 4 in 1 pentru ten. Ofera rezultate uimitoare, un ten natural si un aspect mat. Se poate utiliza ca un primer, un corector, un BB cream sau ca si o pudra....
Pret: 88 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Fit Me! Matte + Poreless Normal to Oily Skin, nuanta 128 Soft Sand, 30 ml: fond de ten potrivit tenului normal si gras. Se adapteaza tonului pielii si imbunatateste textura acestuia, lasand un finisaj mat. Contine micro particule de...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Bronzanta - Bronzing Powder Isadora 20 g, nuanta 07 Beach Tan: Pudra bronzanta, compacta ce are o textura fina si catifelata. Ofera un efect natural si subtil oricarui machiaj. Lumineaza delicat tenul si confera pielii un aspect radiant si...
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Bio Sublime 01 PuroBio Cosmetics, 30ml: Fond de ten ce ofera pielii un aspect natural si catifelat, avand o putere mare de acoperire si un finish mat. Acesta are rolul de a uniformiza si acoperi imperfectiunile, fara sa incarce tenul si de a...
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Bio Sublime 03 PuroBio Cosmetics, 30ml: Fond de ten ce ofera pielii un aspect natural si catifelat, avand o putere mare de acoperire si un finish mat. Acesta are rolul de a uniformiza si acoperi imperfectiunile, fara sa incarce tenul si de a...
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Bronzanta KS61 KSKy Terra, Nuanta KS 615 Sable Bronze Tres Nacre, 25 g: textura delicata a pudrei ofera pielii un efect de bronz natural si uniform.Mod de utilizare: Ghidati pensula de-a lungul marginilor fruntii, pe pometi si pe barbie, apoi...
Pret: 64 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Compact 06 PuroBio Cosmetics, 9g: Fond de ten ce ofera pielii un aspect natural si catifelat, fiind ideal pentru tenul normal sau gras si avand un finish mat. Acesta are rolul de a uniformiza culoarea pielii si de a acoperi imperfectiunile, fara...
Pret: 70 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Matifianta Compacta 01 PuroBio Cosmetics, 9g: Pudra ce vine in completarea machiajului, oferindu-i fixare si un finish mat. Imbogatita cu amidon de porumb si pudra de orez, aceasta uniformizeaza, reduce aspectul lucios si imperfectiunile, lasand tenul...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Sublime Drop Foundation 03 PuroBio Cosmetics, 15ml: Fond de ten ce ofera pielii un aspect natural si catifelat, avand o putere mare de acoperire si un finish luminos. Aceasta are o textura lejera, se aplica usor, uniformizand si acoperind...
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza de Machiaj si Masca de Fata 2 in 1 - Joko Pure Holistic Care & Beauty Mattifying Primer & Mask, 30 ml: folosit cu regularitate sustine pielea in lupta impotriva imperfectiunilor, reduce vizibilitatea porilor si previne inflamatia.Ingrediente active:...
Pret Initial: 44 Lei
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza de Machiaj - Primer pentru Ten Gras PuroBio Cosmetics, 30ml: Baza de machiaj potrivita pentru tenul gras, avand rolul de a netezi pielea si de a facilitata aplicarea fondului de ten. Aceasta asigura un machiaj de lunga durata, imbunatateste textura...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Lichid - Bourjois Paris Healthy Mix Tinted Beautifier Radiant Glow 24h Hydration, nuanta 006 Deep, 30 ml: fond de ten cu acoperire mica spre medie, care ofera o stralucire sanatoasa si imbunatateste calitatea pielii in doar 2 saptamani. Cu un...
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Matifianta - Anti-Shine Mattifying Powder Isadora 10 g, nuanta 32 Matte Mocca: pudra compacta cu o textura fina si matasoasa, subton neutru, foarte confortabila, ce matifiaza pielea si reflecta lumina pentru a conferi tenului un plus de...
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten 3 in 1 - Max Factor Facefinity All Day Flawless Airbrush Finish 3 in1 SPF 20 Vegan, nuanta W95 Hazelnut, 30 ml: fond de ten lichid 3 in 1, cu factor de protectie SPF 20, potrivit pentru toate tipurile de piele. Actioneaza in primul rand asemenea...
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Matifianta - Anti-Shine Mattifying Powder Isadora 10 g, nuanta 33 Matte Caramel: pudra compacta cu o textura fina si matasoasa, subton neutru, foarte confortabila, ce matifiaza pielea si reflecta lumina pentru a conferi tenului un plus de...
Pret Initial: 68 Lei
Pret: 58 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - Velvet Touch Sheer Cover Compact Powder Isadora 10 g, nuanta 45 Neutral Beige: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, cu acoperire medie, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o...
Pret Initial: 77 Lei
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - L'Oreal Paris True Match Powder, nuanta 5R/C, 9 g: se potriveste perfect cu nuanta si textura tenului fara sa incarce tenul, are textura catifelata, acoperire lejera, fixeaza machiajul fara sa usuce tenul, ofera aspect natural. Formula...
Pret Initial: 64 Lei
Pret: 54 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Bronzanta Mata 04 PuroBio Cosmetics, 9g: Pudra ce este ideala pentru a obtine un aspect de ten bronzat, frumos si natural. Aceasta are o textura usoara, nu incarca pielea si ofera un finish mat. Datorita continutului de uleiuri vegetale si de vitamina...
Pret Initial: 48 Lei
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra compacta - Joko Finish Your Make-Up, nuanta 10 Transparent, 8 g: pudra matifianta compacta cu o formula fara parabeni obtinuta prin presarea amestecului de pulbere satinata si de ingrediente naturale precum talcul micronizat, conferind pielii o...
Pret Initial: 48 Lei
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra compacta - Joko Finish Your Make-Up, nuanta 12 Natural Beige, 8 g: pudra matifianta compacta cu o formula fara parabeni obtinuta prin presarea amestecului de pulbere satinata si de ingrediente naturale precum talcul micronizat, conferind pielii o...
Pret Initial: 55 Lei
Pret: 48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - Velvet Touch Compact Powder Isadora 10 g, nuanta 12 Beige Mist: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, cu subton rece, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o mai buna rezistenta...
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - Velvet Touch Compact Powder Isadora 10 g, nuanta 16 Olive Beige Mist: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, cu subton neutru, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o mai buna...
Pret Initial: 68 Lei
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Terracotta Mineral Golden Rose 12 g, nuanta 03: pudra minerala cu o putere de acoperire excelenta ce confera tenului un aspect neted si catifelat. Datorita texturii fine si a particulelor ce reflecta lumina, uniformizeaza pielea, oferind o nuanta...
Pret Initial: 57 Lei
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Poarta incredere. Double Wear este un fond de ten mat care arata fresh, natural si fara de cusur - un fond de ten lichid care se simte usor si atat de confortabil incat nu iti va veni sa crezi ca este atat de rezistent. Nu vei avea nevoie de niciun...
Pret: 210 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Pudra Compacta Bio Golden Avril, 7 g: pudra compacta cu o textura usoara, ce se utilizeaza pentru finisarea machiajului sau pentru a face retusuri in timpul zilei. Aceasta acopera in mod natural imperfectiunile si confera tenului un aspect natural si...
Pret: 52 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Total Cover 2 in 1 SPF 15 Golden Rose 30 ml, nuanta 12 Light Beige: fond de ten cu putere mare de acoperire si finish semi mat. Acopera cu usurinta cearcanele, petele si imperfectiunile tenului. Are o formula fara ulei, cu textura fina, care...
Pret Initial: 84 Lei
Pret: 76 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Iluminator Lichid Sampanie 01 PuroBio Cosmetics, 12ml: Iluminator ce pune in evindenta trasaturile fetei intr-un mod natural si ofera un aspect fresh. Acesta are o textura lejera, nu incarca tenul, ci ii ofera stralucirea si frumusetea naturala. Aplicat pe...
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta K Sky Cipria, Mareleva, nuanta KS60 4, 9 g: ofera discret culoare pielii, catifeleaza, fixeaza machiajul dandu-i un aspect matural. Contine ingrediente naturale care permit pielii sa respire. Particulele micronizate cresc aderenta la piele,...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza pentru controlul aspectului gras al tenuluiIngredientele de matifiere absorb grasimea in exces, minimizeaza porii si ridurile finePrelungeste stabilitatea si remanenta fondului de ten
Pret: 43 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Bronzanta - Bronzing Powder Isadora 20 g, nuanta 03 Golden Tan: Pudra bronzanta, compacta ce are o textura fina si catifelata. Ofera un efect natural si subtil oricarui machiaj. Lumineaza delicat tenul si confera pielii un aspect radiant si...
Pret Initial: 68 Lei
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Incepe machiajul in mod ideal, folosind baza de machiajBaza pentru estomparea petelor rosii, uniformizeaza optic aspectul tenuluiDatorita pigmentilor de stralucire accentueaza luminozitatea fetei si aspectul fin
Pret: 43 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza perfecta pentru orice tip de machiaj, pentru orice tip de tenEstompeaza ridurile fine, uniformizeaza nuanta tenului, hidrateaza si matifiaza tenul care capata un aspect unic, delicat, matasosProdusul poate fi utilizat ca si baza pentru machiaj inainte...
Pret: 43 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Bio Sublime 06 PuroBio Cosmetics, 30ml: Fond de ten ce ofera pielii un aspect natural si catifelat, avand o putere mare de acoperire si un finish mat. Acesta are rolul de a uniformiza si acoperi imperfectiunile, fara sa incarce tenul si de a...
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Corector - Max Factor Face Finity All Day Concealer, nuanta 20, 7.8 ml: corector cremos si opac ideal pentru a acoperi micile imperfectiuni ale tenului. Omogenizeaza si uniformizeaza nuanta pielii, avand o putere mare de acoperire. Reduce aspectul...
Pret: 30 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Sublime Drop Foundation 04 PuroBio Cosmetics, 15ml: Fond de ten ce ofera pielii un aspect natural si catifelat, avand o putere mare de acoperire si un finish luminos. Aceasta are o textura lejera, se aplica usor, uniformizand si acoperind...
Pret Initial: 79 Lei
Pret: 70 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Compact Ultra Light K Sky Mareleva, Nuanta KS66 2 Natural Skin, 7 g: cu textura usoara, catifelata si delicata, ofera un finisaj natural si stralucitor. Fondul de ten acopera uniform fata si lumineaza toata zona.Mod de utilizare: se aplica o...
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Bronzanta KS61 KSKy Terra, Nuanta KS 613 Bronze, 25 g: textura delicata a pudrei ofera pielii un efect de bronz natural si uniform.Mod de utilizare: Ghidati pensula de-a lungul marginilor fruntii, pe pometi si pe barbie, apoi blenduieste...
Pret: 64 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza de Machiaj cu Efect Luminos Golden Rose, 30 ml: baza de machiaj pentru luminozitate, cu textura matasoasa, usor perlat. Ofera un look natural, fara a fi lucios. Este ideal pentru a acoperi ridurile fine si porii deschisi. De asemenea, acest produs...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Fluid Virginia Favisan, Nr. 2 - Bej Natural, 30ml: produs de machiaj cu o consistenta fluida, usor de aplicat, ce confera tenului un aspect neted si catifelat si o nuanta uniforma, naturala. Formula sa, imbogatita cu uleiuri de masline,...
Pret Initial: 37 Lei
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Fluid KS63 KSky - Fondotinta Fluido, nuanta KS634 Beige Rose, Mareleva, 30 ml: cu acoperire mare, are consistenta cremoasa, bogata in principii active, face pielea moale, luminoasa si uniforma. Formula hidratanta se adapteaza tuturor tipurilor...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra compacta 8H Gerovital Beauty Nuanta Inchis, 9.5g: pudra compacta ce asigura un machiaj impecabil si de durata 8H. Are o textura bogata si extrem de fina, care asigura acoperire ridicata si un ten catifelat.Mod de utilizare: pudra se aplica cu o...
Pret: 47 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - Velvet Touch Sheer Cover Compact Powder Isadora 10 g, nuanta 46 Warm Beige: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, cu acoperire medie, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o mai...
Pret Initial: 77 Lei
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Fit Me! Matte + Poreless Normal to Oily Skin, nuanta 238 Rich Tan, 30 ml: fond de ten potrivit tenului normal si gras. Se adapteaza tonului pielii si imbunatateste textura acestuia, lasand un finisaj mat. Contine micro particule de...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - Velvet Touch Sheer Cover Compact Powder Isadora 10 g, nuanta 44 Warm Sand: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, cu acoperire medie, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o mai...
Pret: 77 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - Velvet Touch Compact Powder Isadora 10 g, nuanta 14 Classic Beige Mist: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, cu subton cald, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o mai buna...
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Total Cover 2 in 1 SPF 15 Golden Rose 30 ml, nuanta 07 Natural: fond de ten cu putere mare de acoperire si finish semi mat. Acopera cu usurinta cearcanele, petele si imperfectiunile tenului. Are o formula fara ulei, cu textura fina, care permite...
Pret Initial: 84 Lei
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Terracotta Mineral Golden Rose 12 g, nuanta 07: pudra minerala cu o putere de acoperire excelenta ce confera tenului un aspect neted si catifelat. Datorita texturii fine si a particulelor ce reflecta lumina, uniformizeaza pielea, oferind o nuanta...
Pret: 57 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Total Cover 2 in 1 SPF 15 Golden Rose 30 ml, nuanta 19 Caramel: fond de ten cu putere mare de acoperire si finish semi mat. Acopera cu usurinta cearcanele, petele si imperfectiunile tenului. Are o formula fara ulei, cu textura fina, care permite...
Pret Initial: 84 Lei
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Maybelline Fit Me! Matte + Poreless Normal to Oily Skin, nuanta 097 Natural Porcelain, 30 ml: fond de ten potrivit tenului normal si gras. Se adapteaza tonului pielii si imbunatateste textura acestuia, lasand un finisaj mat. Contine micro...
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza de Machiaj - Primer pentru Ten Uscat PuroBio Cosmetics, 30ml: Baza de machiaj potrivita pentru tenul uscat, avand rolul de a netezi pielea si de a facilitata aplicarea fondului de ten. Aceasta asigura un machiaj de lunga durata, imbunatateste textura...
Pret Initial: 72 Lei
Pret: 63 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta - Maybelline Fit Me Matte & Poreless, nuanta 090 Translucent, 9 g: pudra compacta Fit me! transparenta acopera imperfectiunile tenului lasandu-l proaspat, mat si catifelat. Textura ultrafina a pudrei adera imperceptibil la piele, oferind...
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Compact Ultra Light K Sky Mareleva, Nuanta KS66 4 Cool Bronze, 7 g: cu textura usoara, catifelata si delicata, ofera un finisaj natural si stralucitor. Fondul de ten acopera uniform fata si lumineaza toata zona.Mod de utilizare: se aplica o...
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Fluid KS63 KSky - Fondotinta Fluido, nuanta KS635 Sable Doree, Mareleva, 30 ml: cu acoperire mare, are consistenta cremoasa, bogata in principii active, face pielea moale, luminoasa si uniforma. Formula hidratanta se adapteaza tuturor tipurilor...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten - Bourjois Always Fabulous Extreme Rezist 24H, nuanta 115 Golden Ivory, 30 ml: fond de ten cu acoperire mare, ce ofera un finisaj semi mat. Are la baza o formula hidratanta cu acid hialuronic si vitamina E. De asemenea, asigura protectie UV (SPF...
Pret: 47 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Lichid KS64 KSky - Fondotinta Liquido, Nuanta KS642 Beige Clair, Mareleva, 30 ml: are textura matasoasa si profund hidratanta, se intinde foarte bine pe piele si ofera efect natural, este rezistent la transfer. Acopera catifelat imperfectiunile...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Stick Golden Rose 11 g, nuanta 05: fond de ten stick cu acoperire mare. Confera tenului un aspect sanatos, hidratat si uniform. Formatul practiv permite o aplicare usoara, iar datorita texturii fine este simplu de estompat. Acest produs poate fi...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Total Cover 2 in 1 SPF 15 Golden Rose 30 ml, nuanta 04 Beige: fond de ten cu putere mare de acoperire si finish semi mat. Acopera cu usurinta cearcanele, petele si imperfectiunile tenului. Are o formula fara ulei, cu textura fina, care permite...
Pret Initial: 84 Lei
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Compact Ultra Light K Sky Mareleva, Nuanta KS66 3 Bisque Ivory, 7 g: cu textura usoara, catifelata si delicata, ofera un finisaj natural si stralucitor. Fondul de ten acopera uniform fata si lumineaza toata zona.Mod de utilizare: se aplica o...
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Matifianta Compacta 04 PuroBio Cosmetics, 9g: Pudra ce vine in completarea machiajului, oferindu-i fixare si un finish mat. Imbogatita cu amidon de porumb si pudra de orez, aceasta uniformizeaza, reduce aspectul lucios si imperfectiunile, lasand tenul...
Pret Initial: 48 Lei
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Bronzanta Mata 01 PuroBio Cosmetics, 9g: Pudra ce este ideala pentru a obtine un aspect de ten bronzat, frumos si natural. Aceasta are o textura usoara, nu incarca pielea si ofera un finish mat. Datorita continutului de uleiuri vegetale si de vitamina...
Pret Initial: 48 Lei
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Bronzanta Mata 02 PuroBio Cosmetics, 9g: Pudra ce este ideala pentru a obtine un aspect de ten bronzat, frumos si natural. Aceasta are o textura usoara, nu incarca pielea si ofera un finish mat. Datorita continutului de uleiuri vegetale si de vitamina...
Pret: 48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten antirid Liftactiv FlexiTeint, Nuanta 15 Opal, 30 ml, Vichy Fondul de ten se mulează pe mişcările feţei, fără a "crăpa" şi fără a rigidiza trăsăturile. Pentru orice tip de ten matur. Ingrediente active:...
Pret: 155 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten antirid Liftactiv FlexiTeint, Nuanta 45 Gold, 30 ml, Vichy Fondul de ten se mulează pe mişcările feţei, fără a 'crăpa' şi fără a rigidiza trăsăturile. Pentru orice tip de ten matur. Ingrediente active:...
Pret: 155 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten lichid matifiant rezistent la transfer acoperire mare PHOERA Soft Matte Full Coverage Liquid Foundation este revoluționar în formula sa, cât și cu adevărat eficient în acoperirea sa. Este catifelat-neted, dar nu prea...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten compact Avene Couvrance pentru ten uscat 04 Honey SPF 30, 10 g Crema compacta cu toleranta ridicata care acopera in mod eficient imperfectiunile severe ale pielii. Textura non-uleioasa cu efect mat. Acoperire ridicata fara efect de...
Pret: 116.96 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten care ia nuanta tenului, SPF 15, Tlm, Foundation Color Changing, 30 ml Mod de utilizare: pentru o acoperire corecta, aplica fondul de ten prin miscari circulare, finisand din centrul fetei spre exterior.
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pudra Minerala Libera Sand Benecos, 6 g: este o pudra minerala fina, ce ofera un aspect uniform tenului, lansand pielea catifelata. Nuanta acesteia se potriveste pentru tenul deschis-mediu. Pudra are rolul de a fixa machiajul si de a lasa tenul neted si...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten pentru ACOPERIRE COMPLETA, 30ml Glucan, echinaceea - mentine pielea bine hidratata si proaspata toata ziua. Produs testat dermatologic. BENEFICII Ingrediente: Vitamina E – protejează pielea de îmbătrânirea prematura...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten corector fluid rezistenta 16h ten normal sau uscat Dermablend, Nuanta 20 Vanilla, 30 ml, Vichy Corecteaza imperfectiunile usoare si moderate ale tenului (pete pigmentare, roseata, coloratii ale tenului)...
Pret: 149 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Hydra glow primer mark wirlen Primer hidratant, luminos, potrivit pentru toate tipurile de ten. Asigura: ⁃ hidratare de calitate ⁃ piele catifelata ⁃ tonus uniform ⁃ o stralucire blanda, ce creeaza efectul de piele stralucitoare, sanatoasa ⁃ este baza...
Pret: 200 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten compact pentru protectie solara cu SPF 50+ Nuanta Dore, 10 g, Avene Rezistent la apa si 100% mineral Beneficii: - ajută la mascarea imperfecțiunilor pielii - machiaj pentru tenul cu pigmentație neuniformă, pentru un ten natural,...
Pret: 130.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
99,17% din ingredientele de origine naturala, inclusiv 33,85% din agricultura ecologica, Bio. Aceasta crema BB este produsul perfect pentru ritualul tau de frumusete. Fara Parabeni, Fara Silicon si Fara Phenoxyethanol. Produs testat dermatologic....
Pret: 104 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Fond de ten iluminator, 30ml Două forme de vitamina C - revitalizează pielea și reduc semnele vizibile de decolorare a pielii cu utilizarea regulată. Vitamina E - protejează și hidratează pielea, făcând-o să arate proaspătă și vibrantă....
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Crema PHOERA CC+ este un fond de ten cu acoperire completă, ser hidratant anti-îmbătrânire, protecție solară fizică cu spectru larg, corector de culoare iluminator, primer cu finisaj fără pori, corector pentru pete întunecate și cremă de...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudra Compacta - Ultra Cover Compact Powder SPF 20 Isadora 10 g, nuanta 18 Camouflage: pudra compacta cu textura fina si matasoasa, cu subton cald, ce matifiaza tenul si ii confera un aspect uniform si catifelat. Fixeaza machiajul oferindu-i o mai buna...
Pret Initial: 68 Lei
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
De ce fondurile de ten minerale BellaPierre Cosmetics? Fondul de ten conventional contine 90% substante de umplere si 10% pigmenti de culoare. Substantele de umplere precum talcul, uleiurile, conservantii, vopselele si parfumurile sunt principala cauza a...
Pret: 135 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Poarta incredere. Double Wear este un fond de ten mat care arata fresh, natural si fara de cusur - un fond de ten lichid care se simte usor si atat de confortabil incat nu iti va veni sa crezi ca este atat de rezistent. Nu vei avea nevoie de niciun...
Pret: 220 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Unic si premiat international 'Best foundation', 'Best choice', 'Best product', acest fond de ten mineral 5 in 1 este 100% Natural si Nu contine parabeni! Acesta este 100% din minerale pure sub forma de pudra si este special conceput pentru a acoperi...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de Ten Bio Nude pentru Ten Deschis Benecos, 30 ml: ofera pielii un aspect natural si catifelat, avand o putere medie de acoperire si fiind potrivit pentru toate tipurile de piele. Imbogatit cu unt de shea, ulei de jojoba, extracte de plante si pigmenti...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Natural Light Fluid Sahara pentru Ten Mediu Benecos, 30 ml: ofera pielii un aspect natural si catifelat si este potrivit pentru toate tipurile de ten. Acesta are o textura fina si lichida ce se aplica usor si delicat. Imbogatit cu unt de shea,...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra bronzanta cu factor de protectie SPF30, Australian Gold, Raysistant Bronzing Powder, 17gr Pudra bronzanta inovatoare disponibila in 2 versiuni, pentru un aspect bronzat natural, luminos sau mat. Textura usoara si usor de aplicat. SPF 30 sau 50...
Pret: 190.4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Fond de ten matifiant Lirene City Matt, 30ml Lirene City Matt este o linie de cosmetice decorative care confera pielii un efect mat. City Matt - nouă generație de creme de fond de ten care vă permit să ascundeți imperfecțiunile pielii, în plus...
Pret: 29.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten corector pentru ten gras cu tendinta acneica Dermablend 3D Correction, Nuanta 45 Gold, 30 ml, Vichy Niveleaza perfect imperfectiunile tenului cu tendinta acneica (acnee, semne post acneice, cicatrici) Proprietăți:...
Pret: 159 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond De Ten Natural Crema Fond De Ten Cremos,cu Pigmenti Naturali Puri,pentru Un Ten Catifelat Si Acoperire Perfecta . Ofera Tenului O Senzatie De Prospetime Si Confort Pe Intreaga Durata A Zilei. Contine Ulei De Caise squalene Si Alantoina....
Pret: 77 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Toate culorile suberbe ale curcubeului și nu numai, strânse într-o cutie de vopsea! Diamond FX culori de tipul splitcake (mai multe culori în același recipient) mate și sidefate sunt vopsele pentru față și corp, care se activează cu...
Pret: 149.25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Crema BB cu SPF 30 Hydrance Riche, 40 ml, Avene Textura catifelata Proprietati: - utilizată singură sau ca bază de machiaj, crema hidratantă avene hydrance riche bb, asigură 24 ore de hidratare continuă; - uniformizează nuanța...
Pret: 120.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
FOND DE TEN MINERAL 3.15 HITCKORY Destinat tonurilor de piele de la mediu la usor bronzat, cu subtonuri reci si netre. Fondul de ten mineral 3.15 este 100% mineral natural, cu factori de protectie datorita oxizilor de titan si zinc. Fondurile de ten...
Pret: 93 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten Perfect Tone, 30ml Se adaptează nuanței pielii, oferind feței un aspect sănătos și natural. Protejează pielea de pierderea umidității BENEFICII Ingrediente: Pigmenți „SOFT FOCUS” – se adaptează nuanței pielii, oferind feței un aspect...
Pret: 29.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pudra de setare PHOERA oferă o notă de acoperire pentru a bloca machiajul pentru o purtare de lungă durată și un rezultat final impecabil. Minimizează aspectul porilor și imperfecțiunile pielii pentru a rezulta un machiaj super neted cu finisaj mat....
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Această pudră de calitate deosebită îți face fața proaspătă în câteva secunde. Ingredientele sale active hidratante restabilesc conținutul de umiditate al pielii. Oferă culoare naturală și de lungă durată. Ingrediente: Aqua, Isopropyl...
Pret Initial: 14.5 Lei
Pret: 13.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten fluid corector cu SPF 25 pentru piele sensibila Nuanta 13 Toleriane, 30 ml, La Roche-Posay Rezistenta timp de 16 ore Proprietati: - asigura o acoperire completa pentru pielea sensibila; - tenul capata un aspect...
Pret: 159 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Natural Light Fluid Dune pentru Ten Deschis Benecos, 30 ml: ofera pielii un aspect natural si catifelat si este potrivit pentru toate tipurile de ten. Acesta are o textura fina si lichida ce se aplica usor si delicat. Imbogatit cu unt de shea,...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema BB cu SPF 30 Hydrance Legere, 40 ml, Avene Textura catifelata Beneficii: - utilizată singură sau ca bază de machiaj, crema hidratantă avene hydrance legere bb, asigură 24 ore de hidratare continuă șI uniformizează nuanța...
Pret: 120.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Machiaj impecabil care rezistă indiferent de condiții? Este posibil! Pudra transparentă Gabriella Salvete Fixing Powder fixează produsele cremoase și lichide, prelungind astfel rezistența machiajului. Imediat după aplicare, nuanța tenului este unificată și...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ce este Banana Powder? Pudra de fixare si reglare a culorii care are o nuanta translucenta pentru a contracara orice roseata sau decolorare. Ideala pentru fixarea machiajului, corecturi locale sau poate fi folosita si ca baza pentru fardul de ochi. Cum...
Pret: 139 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Această pudră de calitate deosebită îți face fața proaspătă în câteva secunde. Ingredientele sale active hidratante restabilesc conținutul de umiditate al pielii. Oferă culoare naturală și de lungă durată. Ingrediente: Aqua, Isopropyl...
Pret Initial: 14.5 Lei
Pret: 13.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Bellapierre Derma Renew BB Cream (Balsam de frumusețe) este o combinație de îngrijire avansată și acoperire completă a pielii. Această formulă anti-îmbătrânire acționează ca patru produse într-unul: - Anticearcan - Fond de ten - Protectie solara...
Pret: 129 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ce este Banana Powder? Pudra de fixare si reglare a culorii care are o nuanta translucenta pentru a contracara orice roseata sau decolorare. Ideala pentru fixarea machiajului, corecturi locale sau poate fi folosita si ca baza pentru fardul de ochi....
Pret: 109 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
De ce fondurile de ten minerale BellaPierre Cosmetics? Fondul de ten conventional contine 90% substante de umplere si 10% pigmenti de culoare. Substantele de umplere precum talcul, uleiurile, conservantii, vopselele si parfumurile sunt principala cauza a...
Pret: 135 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten fluid corector cu SPF 25 pentru piele sensibila Nuanta 11 Toleriane, 30 ml, La Roche-Posay Rezistenta timp de 16 ore Proprietati: - asigura o acoperire completa pentru pielea sensibila; - tenul capata un aspect uniformizat...
Pret: 159 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten matifiant NATURE MATTE, 30ml Vitamina E – protejează perfect, hidratează și are efect antioxidant asupra pielii, lăsând-o proaspătă, cu o strălucire naturală. BENEFICII Ingrediente: Microtuburi matifiante - absorb excesul...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Cremă bb hidratantă, pentru uniformizarea nuantei tenului, spf50 cu protecție solară in spectru larg: uva, uvb, ir. Asigură un ton vizibil mai uniform al pielii, ascunde imperfecțiunile șI în acelașI timp, oferă protecție împotriva...
Pret: 46.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Această pudră de calitate deosebită îți face fața proaspătă în câteva secunde. Ingredientele sale active hidratante restabilesc conținutul de umiditate al pielii. Oferă culoare naturală și de lungă durată. Ingrediente: Aqua,...
Pret Initial: 14.5 Lei
Pret: 13.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten corector fluid rezistenta 16h ten normal sau uscat Dermablend, Nuanta 35 Sand, 30 ml, Vichy Corecteaza imperfectiunile usoare si moderate ale tenului (pete pigmentare, roseata, coloratii ale tenului) Proprietăți:...
Pret: 149 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema PHOERA CC+ este un fond de ten cu acoperire completă, ser hidratant anti-îmbătrânire, protecție solară fizică cu spectru larg, corector de culoare iluminator, primer cu finisaj fără pori, corector pentru pete întunecate și cremă de...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ce este Banana Powder? Pudra de fixare si reglare a culorii care are o nuanta translucenta pentru a contracara orice roseata sau decolorare. Ideala pentru fixarea machiajului, corecturi locale sau poate fi folosita si ca baza pentru fardul de ochi....
Pret: 109 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten pentru ACOPERIRE COMPLETA, 30ml Glucan, echinaceea - mentine pielea bine hidratata si proaspata toata ziua. Produs testat dermatologic. BENEFICII Ingrediente: Vitamina E – protejează pielea de îmbătrânirea prematura...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Baza de machiaj ninja base 10in1 cu spf20 Efect matifiant, contine peptide, ceramide si umectanti Baza de machiaj lirene pentru sarcini speciale vă garantează până la 10 funcționalitățI! Va prelungi durabilitatea machiajului cu 6 ore șI va matifia...
Pret: 58.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten inchis, Australian Gold, Raysistant, Illuminating Foundation N.66 Dark, 30ml Acest fond de ten are o senzație de uscare rapidă și oferă o acoperire ridicată, datorită îngrijirii sale premium și a pigmenților bogați. Formula luxoasă se...
Pret: 179.2 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
BellaPierre HD Primer fara parabeni este baza de machiaj care a fost dezvoltata pentru a trata uscarea, liniile fine, excesul de ulei și porii măriti. Formula noastră minerală-infuzată dupa aplicare ramane fără senzația de lipicios si ofera netezire...
Pret: 169 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
De ce fondurile de ten minerale BellaPierre Cosmetics? Fondul de ten conventional contine 90% substante de umplere si 10% pigmenti de culoare. Substantele de umplere precum talcul, uleiurile, conservantii, vopselele si parfumurile sunt principala cauza a...
Pret: 135 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cremă hidratantă, mătăsoasă, cu absorbție rapidă. Agenții săi coloranți uniformizează imperfecțiunile minore ale pielii fără a înfunda porii. Combinația de filtre de lumină UV-A și UV-B protejează într-o mică măsură de efectele nocive ale...
Pret: 32.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten fluid pentru ten normal-mixt Nuanta Sable 3.0 Couvrance, 30 ml, Avene Rezistent la apă și transpirație Beneficii: - oferă pielii un finisaj uniform șI radiant; - este destinat tenului sensibil cu ton măsliniu,...
Pret: 117.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
It`s a match - fond de ten adaptabil nuantei tenului spf15, 30ml Un fond de ten revoluționar care se adaptează tuturor tipurilor de ten! Pigmenții minerali folosițI în formulă se îmbină perfect cu pielea șI se adaptează oricărei nuanțe, iar...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
PHOERA Soft Matte Full Coverage Liquid Foundation este revoluționar în formula sa, cât și cu adevărat eficient în acoperirea sa. Este catifelat-neted, dar nu prea matifiant, și estompează fiecare linie sau cusur pentru un efect de...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Glow match, baza de machiaj hidratanta, cu efect iluminator, spf15 Capsuni salbatice suculente Vegan Ofera o stralucire subtila, hidrateaza șI poate fi utilizata zilnic - o adevarata doză de plăcere pentru piele. Produs vegan, testat...
Pret: 22.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
CHIFFON FINISH MINERAL VEIL PUDRA MINERALA FINA TRANSLUCIDA Chiffon Finish, pudra noastra best-seller, este o pulbere de finisare minerala, extrem de usoara si foarte matasoasa. Este transparenta si poate fi folosita singura sau ca finisare finala...
Pret: 93 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
FOND DE TEN MINERAL 2.75 ALDER Un fond de ten mineral neutru, cu subtonuri roscate, recomandat in special tonurilor neutre si reci. Similar cu fondul nostru mineral cel mai bine vandut 1.2, dar mai inchis. Fondul de ten mineral 2.75 este un fond de ten...
Pret: 93 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
FOND DE TEN MINERAL 2.0 PINE Mai multe despre fondurile de ten minerale Medium Light. Fondul de ten mineral Medium Light este recomandat tonurilor usoare cu subtonuri neutru sau galben (cald). Fondul de ten mineral 2.0 este un fond de ten 100% mineral...
Pret: 93 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten Bourjois 123 Perfect, 55 Beige Fonce, 30 ml Joaca-te cu corectiile de culoare pentru a obtine un ten perfect! Pentru un ten impecabil care isi pastreaza aspectul pana la 16h, incepeti ziua cu fondul de ten Bourjois 123 Perfect. Formula...
Pret: 42.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Bellapierre Derma Renew BB Cream (Balsam de frumusețe) este o combinație de îngrijire avansată și acoperire completă a pielii. Această formulă anti-îmbătrânire acționează ca patru produse într-unul: - Anticearcan - Fond de ten - Protectie solara...
Pret: 129 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Bellapierre Derma Renew BB Cream (Balsam de frumusețe) este o combinație de îngrijire avansată și acoperire completă a pielii. Această formulă anti-îmbătrânire acționează ca patru produse într-unul: - Anticearcan - Fond de ten - Protectie solara...
Pret: 129 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
De ce fondurile de ten minerale BellaPierre Cosmetics? Fondul de ten conventional contine 90% substante de umplere si 10% pigmenti de culoare. Substantele de umplere precum talcul, uleiurile, conservantii, vopselele si parfumurile sunt principala cauza a...
Pret: 135 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pe lângă asigurarea unei acoperiri ridicate și un finisaj mat, fondul nostru de ten Profashion Hi Corrector strânge porii și reduce dimensiunea acestora atunci când este utilizat în mod regulat. Se aplică cu ușurință pe toată pielea...
Pret: 44.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten iluminator, 30ml Două forme de vitamina C - revitalizează pielea și reduc semnele vizibile de decolorare a pielii cu utilizarea regulată. Vitamina E - protejează și hidratează pielea, făcând-o să arate proaspătă și vibrantă....
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pudra minerala matifianta, 9gr Pudra oferă un machiaj mat și un finisaj catifelat. Este distribuit uniform și se adaptează la culoarea pielii, iar machiajul arată natural și proaspăt. Pudra este potrivită pentru toate tipurile de piele. BENEFICII...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten Perfect Tone, 30ml Se adaptează nuanței pielii, oferind feței un aspect sănătos și natural. Protejează pielea de pierderea umidității BENEFICII Ingrediente: Pigmenți „SOFT FOCUS” – se adaptează nuanței pielii, oferind feței un aspect...
Pret: 29.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pregateste-ti tenul pentru aplicarea corecta a corectorului sau a anticearcanului cu Revolution Pro Illuminate Undereye Primer. Avand o textura crema-gel usoara si revigoranta, primerul aluneca fara efort pe piele, iluminand. Imbogatit cu glicerina,...
Pret: 30 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten deschis, Australian Gold, Raysistant, Illuminating Foundation N.64 Light, 30ml Acest fond de ten are o senzație de uscare rapidă și oferă o acoperire ridicată, datorită îngrijirii sale premium și a pigmenților bogați. Formula luxoasă se...
Pret: 179.2 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Fond de ten, Australian Gold, Raysistant, Illuminating Foundation N.65 Medium, 30ml Acest fond de ten are o senzație de uscare rapidă și oferă o acoperire ridicată, datorită îngrijirii sale premium și a pigmenților bogați. Formula luxoasă se îmbină...
Pret: 179.2 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
BellaPierre Derma Renew BB Cream (Balsam de frumusețe) este o combinație de îngrijire avansată și acoperire completă a pielii. Această formulă anti-îmbătrânire acționează ca patru produse într-unul: - Anticearcan - Fond de ten...
Pret: 129 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten corector fluid rezistenta 16h ten normal sau uscat Dermablend, Nuanta 25 Nude, 30 ml, Vichy Corecteaza imperfectiunile usoare si moderate ale tenului (pete pigmentare, roseata, coloratii ale tenului) Proprietăți: -...
Pret: 149 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ce este Banana Powder? Pudra de fixare si reglare a culorii care are o nuanta translucenta pentru a contracara orice roseata sau decolorare. Ideala pentru fixarea machiajului, corecturi locale sau poate fi folosita si ca baza pentru fardul de ochi. Cum...
Pret: 139 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Diamond FX culori mate sunt vopsele pe bază de ceară, care se activează cu apă. Densitatea ridicată a pigmenților de culoare ajută la păstrarea intensității, chiar și atunci când sunt pictate peste alte culori. Cu Diamond FX culori mate se pot...
Pret: 169.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de Ten Bio Nude pentru Ten Inchis Benecos, 30 ml: ofera pielii un aspect natural si catifelat, avand o putere medie de acoperire si fiind potrivit pentru toate tipurile de piele. Imbogatit cu unt de shea, ulei de jojoba, extracte de plante si pigmenti...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten fluid corector cu SPF 20 Nuanta Naturel 2.0 Couvrance, 30 ml, Avene Rezistent la apă și transpirație Beneficii: - uniformizează șI asigură un ten perfect natural, uniform șI radiant; - este destinat tenului...
Pret: 117.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
BB Cream Bio 8 in 1 pentru Ten Mediu - Benecos Natural Beauty, nuanta Fair, 30 ml: uniformizeaza nuanta si ofera tenului numeroase beneficii. Aceasta contine pigmenti minerali ce reflecta lumina, diminuand liniile fine si uleiuri hranitoare ce ii ofera...
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Minerala Libera Light Sand Benecos, 6 g: este o pudra minerala fina, ce ofera un aspect uniform tenului, lansand pielea catifelata. Nuanta acesteia se potriveste pentru tenurile deschise. Pudra are rolul de a fixa machiajul si de a lasa tenul neted si...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra Compacta Matifianta Benecos, nuanta Fair, 9 g: Pudra ce vine in completarea machiajului, oferind rezistenta si un finisaj natural. Aceasta se poate reaplica pe parcursul zilei, eliminand excesul de sebum si reducand aspectul de ten luncios. Produsul...
Pret: 29 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Conferă tenului și corpului un aspect radiant. Se estompează cu ușurință astfel că este ideală pentru accentuare și conturare. Pigmenții Hd special selecționați asigură un aspect perfect atât pentru machiajul de zi, pentru cel de seară cât și...
Pret: 53.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudră bronzantă pentru față într-un recipient compact. Performanță fenomenală de conturare. Oferă un aspect sănătos și strălucitor al pielii. Culorile universale se potrivesc perfect cu fiecare tip de piele, iar formula sa specială o face ușor de...
Pret: 24.25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten matifiant NATURE MATTE, 30ml Vitamina E – protejează perfect, hidratează și are efect antioxidant asupra pielii, lăsând-o proaspătă, cu o strălucire naturală. BENEFICII Ingrediente: Microtuburi matifiante - absorb excesul...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
FOND DE TEN MINERAL 3.10 POPLAR ondul de ten mineral 3.10 este destinat tonurilor de la mediu pana la masliniu usor bronzat cu subtonuri de galben (cald). Este un fond de ten 100% mineral natural, cu factori de protectie datorita oxizilor de titan si...
Pret: 93 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten compact pentru ten normal-mixt cu SPF 30 Nuanta Sable 3.0 Couvrance, 10 g, Avene Rezistentă la apă, transpirație și transfer Beneficii: - ideal pentru pielea sensibilă, uniformizează tenul deschis la culoare șI acoperă eficient...
Pret: 117.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten corector pentru ten gras cu tendinta acneica Dermablend 3D Correction, Nuanta 35 Sand, 30 ml, Vichy Niveleaza perfect imperfectiunile tenului cu tendinta acneica (acnee, semne post acneice, cicatrici) Proprietăți: - la contactul cu...
Pret: 158.25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten corector fluid rezistenta 16h ten normal sau uscat Dermablend, Nuanta 30 Beige, 30 ml, Vichy Corecteaza imperfectiunile usoare si moderate ale tenului (pete pigmentare, roseata, coloratii ale tenului) Proprietăți:...
Pret: 149 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten corector pentru ten gras cu tendinta acneica Dermablend 3D Correction, Nuanta 30 Beige, 30 ml, Vichy Niveleaza perfect imperfectiunile tenului cu tendinta acneica (acnee, semne post acneice, cicatrici) Proprietăți:...
Pret: 159 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten corector pentru ten gras cu tendinta acneica Dermablend 3D Correction, Nuanta 15 Opal, 30 ml, Vichy Niveleaza perfect imperfectiunile tenului cu tendinta acneica (acnee, semne post acneice, cicatrici) Proprietăți:...
Pret: 159 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fondul de Ten Hidratant SPF50 este o formulă avansată care îmbină acoperirea eficientă cu o textură ultra-lejeră. Acest produs multifuncțional oferă hidratare intensă, nutriție și protecție solară înaltă, fiind ideal pentru îngrijirea zilnică a tenului....
Pret: 47.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fondul de Ten Hidratant SPF50 este o formulă avansată care îmbină acoperirea eficientă cu o textură ultra-lejeră. Acest produs multifuncțional oferă hidratare intensă, nutriție și protecție solară înaltă, fiind ideal pentru îngrijirea zilnică a tenului....
Pret: 47.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pudra bronzanta Bourjois Always Fabulous 002, 9 g Always Fabulous Bronzer este o pudra cu beneficii multiple: de conturare, iluminare si de bronzare a tenului. Pudra este potrivita atat pentru un look natural, luminos, dar si pentru un machiaj mai...
Pret: 53.86 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Unic si premiat international 'Best foundation', 'Best choice', 'Best product', acest fond de ten mineral 5 in 1 este 100% Natural si Nu contine parabeni! Acesta este 100% din minerale pure sub forma de pudra si este special conceput pentru a acoperi...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Unic si premiat international 'Best foundation', 'Best choice', 'Best product', acest fond de ten mineral 5 in 1 este 100% Natural si Nu contine parabeni! Acesta este 100% din minerale pure sub forma de pudra si este special conceput pentru a acoperi...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudră bronzantă, mată cu extract de semințe de cacao. Oferă efectul unui bronz cu aspect natural. Hrănește fața și maschează imperfecțiunile. Pigmenții micronizați foarte fin asigură o aplicare confortabilă și uniformă. Formula conține Nanocacao...
Pret: 18.25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudra mozaic translucida pentru fixarea machiajului Couvrance, 10 g, Avene Fără parfum, fără conservanți Beneficii: - textura subtilă a pudrei mozaic avène couvrance învăluie pielea într-un strat protector șI translucid; -...
Pret: 122.25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten Phoera Natural Look 30 ml pentru toate tenurile, acoperire mare, rezistenta de lunga durata. Fondul de ten Phoera Natural Look are o textura fluida, usoara, revigoreaza si hidrateaza pielea, are acoperire mare si face tenul sa arate proaspat...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
It`s a match - fond de ten adaptabil nuantei tenului spf15, 30ml Un fond de ten revoluționar care se adaptează tuturor tipurilor de ten! Pigmenții minerali folosițI în formulă se îmbină perfect cu pielea șI se adaptează oricărei nuanțe, iar...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pe lângă asigurarea unei acoperiri ridicate și un finisaj mat, fondul nostru de ten Profashion Hi Corrector strânge porii și reduce dimensiunea acestora atunci când este utilizat în mod regulat. Se aplică cu ușurință pe toată pielea...
Pret: 44.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten Bourjois Always Fabulous, 210 Vanilla, 30 ml Acum poti sa arati fabulos 24 de ore din 24 datorita fondului de ten Always Fabulous Bourjois. Finish semi mat, putere de acoperire si rezistenta mare; formula hidratanta cu acid hyaluronic si...
Pret: 38.73 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten matifiant NATURE MATTE, 30ml Vitamina E – protejează perfect, hidratează și are efect antioxidant asupra pielii, lăsând-o proaspătă, cu o strălucire naturală. BENEFICII Ingrediente: Microtuburi matifiante - absorb excesul...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
FOND DE TEN MINERAL 3.12 PECAN Fondul de ten mineral 3.12 este un fond de ten mineral natural, destinat tonurilor de la mediu pana la usor bronzat cu subtonuri rosiatice (racoroase) si neutre. Obtineti cele mai bune rezultate prin aplicarea fondului de...
Pret: 93 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten matifiant Lirene City Matt, 30ml Lirene City Matt este o linie de cosmetice decorative care confera pielii un efect mat. City Matt - nouă generație de creme de fond de ten care vă permit să ascundeți imperfecțiunile pielii, în plus...
Pret: 29.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten corector fluid rezistenta 16h ten normal sau uscat Dermablend, Nuanta 15 Opal, 30 ml, Vichy Corecteaza imperfectiunile usoare si moderate ale tenului (pete pigmentare, roseata, coloratii ale tenului) Proprietăți:...
Pret: 149 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fondul de Ten Hidratant SPF50 este o formulă avansată care îmbină acoperirea eficientă cu o textură ultra-lejeră. Acest produs multifuncțional oferă hidratare intensă, nutriție și protecție solară înaltă, fiind ideal pentru îngrijirea zilnică a tenului....
Pret: 47.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
De ce fondurile de ten minerale BellaPierre Cosmetics? Fondul de ten conventional contine 90% substante de umplere si 10% pigmenti de culoare. Substantele de umplere precum talcul, uleiurile, conservantii, vopselele si parfumurile sunt principala cauza a...
Pret: 135 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten corector pentru ten gras cu tendinta acneica Dermablend 3D Correction, Nuanta 25 Nude, 30 ml, Vichy Niveleaza perfect imperfectiunile tenului cu tendinta acneica (acnee, semne post acneice, cicatrici) Proprietăți:...
Pret: 159 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten fluid corector cu SPF 25 pentru piele sensibila Toleriane, Nuanta 16, 30 ml, La Roche-Posay Rezistenta timp de 16 ore Proprietati: - asigura o acoperire completa pentru pielea sensibila; - tenul capata un aspect...
Pret: 159 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten Phoera Natural Look 30 ml pentru toate tenurile, acoperire mare, rezistenta de lunga durata. Fondul de ten Phoera Natural Look are o textura fluida, usoara, revigoreaza si hidrateaza pielea, are acoperire mare si face tenul sa arate proaspat...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudra minerala matifianta, 9gr Pudra oferă un machiaj mat și un finisaj catifelat. Este distribuit uniform și se adaptează la culoarea pielii, iar machiajul arată natural și proaspăt. Pudra este potrivită pentru toate tipurile de piele. BENEFICII...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Conferă tenului și corpului un aspect radiant. Se estompează cu ușurință astfel că este ideală pentru accentuare și conturare. Pigmenții Hd special selecționați asigură un aspect perfect atât pentru machiajul de zi, pentru cel de seară cât și...
Pret: 53.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudră de față cu extract de semințe de cacao. Corectează și uniformizează tonul pielii, conferindu-i tonuri delicate, calde. Pigmenții cu micronizare fină asigură o aplicare uniformă și un efect de lungă durată. Dă pielii o netezime catifelată...
Pret: 18.25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
HIGHLIGHER (ILUMINATOR) MINERAL VELVET Iluminatorul (highlighter) mineral pentru ten Velvet este o pulbere stralucitoare versatila si usoara, cu un finisaj usor cremos. este un produs-minune care capteaza lumina in punctele cele mai inalte ale fetei si...
Pret: 58 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Bronzantul ideal pentru conturarea feței. Oferă un aspect natural tenului, are o textură ușoară și lasă pielea să respire. Ascunde semnele de oboseală și oferă un aspect matt și sănătos tenului.
Pret: 14.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudra transparentă Profashion Beauty Filter previne strălucirea feței cu formula sa specială, fixează machiajul și îl face să reziste mai mult. Asigură un aspect neted și strălucitor pe față cu textura sa de pudră ușoară și catifelată. Prin...
Pret: 25.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten cremos cu acoperire ridicată. Ascunde perfect decolorațiile, roșeața și micile imperfecțiuni ale pielii. Garantează un finisaj natural, lăsând pielea netedă și mată timp de multe ore. Cel mai mare atu al său este formula foarte...
Pret: 35.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten cremos cu acoperire ridicată. Ascunde perfect decolorațiile, roșeața și micile imperfecțiuni ale pielii. Garantează un finisaj natural, lăsând pielea netedă și mată timp de multe ore. Cel mai mare atu al său este formula foarte...
Pret: 23.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Nuanța rece, mată, precum și formula EASY TO BLEND asigură un efect natural de conturare. Pigmenții micronizați excelent fac ca pulberea să se topească fără probleme în piele.
Pret: 14.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
BellaPierre Derma Renew BB Cream (Balsam de frumusețe) este o combinație de îngrijire avansată și acoperire completă a pielii. Această formulă anti-îmbătrânire acționează ca patru produse într-unul: - Anticearcan - Fond de ten...
Pret: 129 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
De ce fondurile de ten minerale BellaPierre Cosmetics? Fondul de ten conventional contine 90% substante de umplere si 10% pigmenti de culoare. Substantele de umplere precum talcul, uleiurile, conservantii, vopselele si parfumurile sunt principala cauza a...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudră ușoară, fină, ușor de aplicat pe piele, îi conferă o strălucire catifelată. Este disponibil în patru versiuni: o pudră cu particule ușoare, un bronz strălucitor și două tipuri de pudră matifiantă colorată.
Pret: 14.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten iluminator, 30ml Două forme de vitamina C - revitalizează pielea și reduc semnele vizibile de decolorare a pielii cu utilizarea regulată. Vitamina E - protejează și hidratează pielea, făcând-o să arate proaspătă și vibrantă....
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pudra minerala matifianta, 9gr Pudra oferă un machiaj mat și un finisaj catifelat. Este distribuit uniform și se adaptează la culoarea pielii, iar machiajul arată natural și proaspăt. Pudra este potrivită pentru toate tipurile de piele. BENEFICII...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten matifiant NATURE MATTE, 30ml Vitamina E – protejează perfect, hidratează și are efect antioxidant asupra pielii, lăsând-o proaspătă, cu o strălucire naturală. BENEFICII Ingrediente: Microtuburi matifiante - absorb excesul...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten pentru ACOPERIRE COMPLETA, 30ml Glucan, echinaceea - mentine pielea bine hidratata si proaspata toata ziua. Produs testat dermatologic. BENEFICII Ingrediente: Vitamina E – protejează pielea de îmbătrânirea prematura...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pudră ce conține 3 nuanțe diferite pentru evidențierea tenului. O nuanță mai închisă pentru conturarea feței, un fard de obraz mat și un iluminator. Sun - accentuează trăsăturile faciale, evidențiază bronzul Matt - mătuiește și netezește...
Pret: 22.25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten matifiant Lirene City Matt, 30ml Lirene City Matt este o linie de cosmetice decorative care confera pielii un efect mat. City Matt - nouă generație de creme de fond de ten care vă permit să ascundeți imperfecțiunile pielii, în plus...
Pret: 29.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
PUDRA MINERALA BRONZANTA IBIZA O pudra bronzanta minerala minunata, cu o stralucire subtila, recomandata in special tonurilor mai deschise. Nu contine nanoparticule, bismut, parfumuri, talc sau parabeni. Pudrele noastre minerale bronzante confera o...
Pret: 78 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
MINERAL RICE PRIMER Baza de machiaj cu pulbere de orez. Baza de machiaj Rice Primer destinata unui machiaj rezistent! Este un primer mineral pentru fixarea produselor de machiaj. Este destinata in special celor cu ten uleios si sensibil. Pudra de...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten matifiant Lirene City Matt, 30ml Lirene City Matt este o linie de cosmetice decorative care confera pielii un efect mat. City Matt - nouă generație de creme de fond de ten care vă permit să ascundeți imperfecțiunile pielii, în plus...
Pret: 29.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten matifiant Lirene City Matt, 30ml Lirene City Matt este o linie de cosmetice decorative care confera pielii un efect mat. City Matt - nouă generație de creme de fond de ten care vă permit să ascundeți imperfecțiunile pielii, în plus...
Pret: 29.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pudra bronzanta cu factor de protectie SPF50, Australian Gold, Raysistant Bronzing Powder, 17gr Pudra bronzanta inovatoare disponibila in 2 versiuni, pentru un aspect bronzat natural, luminos sau mat. Textura usoara si usor de aplicat. SPF 30 sau 50...
Pret: 190.4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Pudră compactă corectoare. Neutralizează elegant roșeața și capilarele rupte. niformizează tonusul pielii și o netezește. Pigmenții perfect micronizați îl fac să se topească fără probleme în piele.
Pret: 14.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Un produs de make-up perfect pentru netezire și finisare! Pulbere minerală transparentă cu ulei de jojoba. Se îmbină perfect cu tonul pielii, nivelând-o subtil. Diminuează optic toate imperfecțiunile. Datorită formulei Soft...
Pret: 21.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Nuanța rece, mată, precum și formula EASY TO BLEND asigură un efect natural de conturare. Pigmenții micronizați excelent fac ca pulberea să se topească fără probleme în piele.
Pret: 14.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Unic si premiat international 'Best foundation', 'Best choice', 'Best product', acest fond de ten mineral 5 in 1 este 100% Natural si Nu contine parabeni! Acesta este 100% din minerale pure sub forma de pudra si este special conceput pentru a acoperi...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pulbere transparentă, cu o tentă ușoară de galben. Conține colagen, care hidratează pielea și își menține starea bună. Formula slabă și pigmenții micronizați fin asigură efectul neted al pielii și nu accentuează liniile faciale.
Pret: 21.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
De ce fondurile de ten minerale BellaPierre Cosmetics? Fondul de ten conventional contine 90% substante de umplere si 10% pigmenti de culoare. Substantele de umplere precum talcul, uleiurile, conservantii, vopselele si parfumurile sunt principala cauza a...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten Soft Focus. Pigmenții HD de înaltă rezoluție, se conbină ușor cu pielea, astfel potrivindu-se perfect cu tonul tenului. Pielea arată perfect, chiar și de foarte aproape. Conține vitamina A, C, E, zinc și D-panthenol. Este...
Pret: 15.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
De ce fondurile de ten minerale BellaPierre Cosmetics? Fondul de ten conventional contine 90% substante de umplere si 10% pigmenti de culoare. Substantele de umplere precum talcul, uleiurile, conservantii, vopselele si parfumurile sunt principala cauza a...
Pret: 135 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudră tip pulbere folosită pentru o finisare catifelată a machiajului și pentru conturarea feței. Are o tentă gălbuie, ce conferă tenului luminozitate și un aspect proaspăt. Se potrivește la toate tipurile de piele. Prezintă o utilitate specială pentru...
Pret: 36.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Unic si premiat international 'Best foundation', 'Best choice', 'Best product', acest fond de ten mineral 5 in 1 este 100% Natural si Nu contine parabeni! Acesta este 100% din minerale pure sub forma de pudra si este special conceput pentru a acoperi...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Formula sa asigură o durabilitate extraordinară și o aplicare confortabilă. Creează un finisaj luminos, oferindu-ți feței strălucire și prospețime. Esențial pentru modelarea feței, vă va ajuta să vă evidențiați oasele obrazului, să vă măriți optic...
Pret: 30.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudră pulbere coaptă concepută pentru mascarea imperfecțiunilor. Reflectă lumina și conferă un efect mătăsos. Nuanța pudrei se adaptează la tonul tenului, netezește și fixează machiajul. Compoziție: Talc, Zinc Stearate, Lauroyl Lysine, Hydrolyzed...
Pret: 48.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Conferă tenului și corpului un aspect radiant. Se estompează cu ușurință astfel că este ideală pentru accentuare și conturare. Pigmenții Hd special selecționați asigură un aspect perfect atât pentru machiajul de zi, pentru cel de seară cât și...
Pret: 53.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pe lângă asigurarea unei acoperiri ridicate și un finisaj mat, fondul nostru de ten Profashion Hi Corrector strânge porii și reduce dimensiunea acestora atunci când este utilizat în mod regulat. Se aplică cu ușurință pe toată pielea și oferă o acoperire...
Pret: 46.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
PUDRA MINERALA BRONZANTA CINNAMON O pudra bronanta ce confera un bronz mediu, cu tonuri usoare de culoare rosiatica, pentru o culoare profunda, mata, de invidiat! Nu contine nanoparticule, bismut, parfumuri, talc sau parabeni. Pudrele noastre minerale...
Pret: 78 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
FOND DE TEN COMPACT AMELIE. Amestecat intr-o culoare de fildes (ivoire), aceasta nuanta de pudra minerala compacta, este perfecta pentru cei cu un ten natural, cu subtonuri neutre si galbene. Ajutand la acoperirea pigmentarii, a petelor si a punctelor...
Pret: 122 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Această pudră de calitate deosebită îți face fața proaspătă în câteva secunde. Ingredientele sale active hidratante restabilesc conținutul de umiditate al pielii. Oferă culoare naturală și de lungă durată. Ingrediente: Aqua, Isopropyl...
Pret Initial: 14.5 Lei
Pret: 13.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Această pudră de calitate deosebită îți face fața proaspătă în câteva secunde. Ingredientele sale active hidratante restabilesc conținutul de umiditate al pielii. Oferă culoare naturală și de lungă durată. Ingrediente: Aqua, Isopropyl...
Pret Initial: 14.5 Lei
Pret: 13.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten cremos cu acoperire ridicată. Ascunde perfect decolorațiile, roșeața și micile imperfecțiuni ale pielii. Garantează un finisaj natural, lăsând pielea netedă și mată timp de multe ore. Cel mai mare atu al său este formula foarte...
Pret: 23.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Unic si premiat international 'Best foundation', 'Best choice', 'Best product', acest fond de ten mineral 5 in 1 este 100% Natural si Nu contine parabeni! Acesta este 100% din minerale pure sub forma de pudra si este special conceput pentru a acoperi...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
BellaPierre Derma Renew BB Cream (Balsam de frumusețe) este o combinație de îngrijire avansată și acoperire completă a pielii. Această formulă anti-îmbătrânire acționează ca patru produse într-unul: - Anticearcan - Fond de ten...
Pret: 129 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Unic si premiat international 'Best foundation', 'Best choice', 'Best product', acest fond de ten mineral 5 in 1 este 100% Natural si Nu contine parabeni Acesta este 100% din minerale pure sub forma de pudra si este special conceput pentru a acoperi...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Unic si premiat international 'Best foundation', 'Best choice', 'Best product', acest fond de ten mineral 5 in 1 este 100% Natural si Nu contine parabeni! Acesta este 100% din minerale pure sub forma de pudra si este special conceput pentru a acoperi...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
O pudra matasoasa si pufoasa, sidefata, ce ofera un bronz sanatos si natural oricarui tip de ten. Poate fi folosita pe intreg parcursul anului, pentru o stralucire sanatoasa. Alegeti nuanta potrivita pentru tenul dumneavoastra din cele 4 disponibile....
Pret: 71 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Conferă tenului și corpului un aspect radiant. Se estompează cu ușurință astfel că este ideală pentru accentuare și conturare. Pigmenții Hd special selecționați asigură un aspect perfect atât pentru machiajul de zi, pentru cel de seară cât și...
Pret: 53.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
CONCEALER MINERAL PAPAYA Nuantele de piersica si galben sunt uimitoare in ceea ce priveste camuflarea cercurilor intunecate, deoarece nuanta de portocaliu este opusa nuantei de albastru pe roata de culori, prin urmare culorile se echilibreaza una pe...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cremă bb hidratantă, pentru uniformizarea nuantei tenului, spf50 cu protecție solară in spectru larg: uva, uvb, ir. Asigură un ton vizibil mai uniform al pielii, ascunde imperfecțiunile șI în acelașI timp, oferă protecție împotriva...
Pret: 46.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pulbere de bronzare mată cu extract de semințe de cacao. Oferă efectul unui bronz cu aspect natural. Hrănește fața și maschează imperfecțiunile. Pigmenții micronizați foarte fin asigură o aplicare confortabilă și uniformă. Formula conține...
Pret: 18.25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Bronzantul ideal pentru conturarea feței. Oferă un aspect natural tenului, are o textură ușoară și lasă pielea să respire. Ascunde semnele de oboseală și oferă un aspect strălucitor și sănătos tenului.
Pret: 15.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Unic si premiat international 'Best foundation', 'Best choice', 'Best product', acest fond de ten mineral 5 in 1 este 100% Natural si Nu contine parabeni! Acesta este 100% din minerale pure sub forma de pudra si este special conceput pentru a acoperi...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
BellaPierre Derma Renew BB Cream (Balsam de frumusețe) este o combinație de îngrijire avansată și acoperire completă a pielii. Această formulă anti-îmbătrânire acționează ca patru produse într-unul: - Anticearcan - Fond de...
Pret: 129 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fondul de Ten Hidratant SPF50 este o formulă avansată care îmbină acoperirea eficientă cu o textură ultra-lejeră. Acest produs multifuncțional oferă hidratare intensă, nutriție și protecție solară înaltă, fiind ideal pentru îngrijirea zilnică a tenului....
Pret: 47.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
De ce fondurile de ten minerale BellaPierre Cosmetics? Fondul de ten conventional contine 90% substante de umplere si 10% pigmenti de culoare. Substantele de umplere precum talcul, uleiurile, conservantii, vopselele si parfumurile sunt principala cauza a...
Pret: 135 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
HD Finish Powder O pulbere foarte netedă, pe bază de roca Mica, care matifiază și aranjeaza machiajul, oferind un finisaj mătăsos, fără strălucire. Ideal pentru utilizarea cu tehnica „baking”.
Pret: 95 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Paletă pentru conturarea feței. Conține un bronzer cu nuanță universală, pudră satinată și fard de obraz iluminator. Paleta permite modelarea perfectă a feței.
Pret: 41.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudră bronzantă pentru față într-un recipient compact. Performanță fenomenală de conturare. Oferă un aspect sănătos și strălucitor al pielii. Culorile universale se potrivesc perfect cu fiecare tip de piele, iar formula sa specială o face ușor de...
Pret: 24.25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Unic si premiat international 'Best foundation', 'Best choice', 'Best product', acest fond de ten mineral 5 in 1 este 100% Natural si Nu contine parabeni! Acesta este 100% din minerale pure sub forma de pudra si este special conceput pentru a acoperi...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Unic si premiat international 'Best foundation', 'Best choice', 'Best product', acest fond de ten mineral 5 in 1 este 100% Natural si Nu contine parabeni! Acesta este 100% din minerale pure sub forma de pudra si este special conceput pentru a acoperi...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Unic si premiat international 'Best foundation', 'Best choice', 'Best product', acest fond de ten mineral 5 in 1 este 100% Natural si Nu contine parabeni! Acesta este 100% din minerale pure sub forma de pudra si este special conceput pentru a acoperi...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudră ușoară, fină, ușor de aplicat pe piele, îi conferă o strălucire catifelată. Este disponibil în patru versiuni: o pudră cu particule ușoare, un bronz strălucitor și două tipuri de pudră matifiantă colorată.
Pret: 14.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Asigura o baza perfecta pe baza de silicon pentru machiajul tau si se recomanda tenului mixt sau gras, ajutand la obtinerea unui ten catifelat si a unui machiaj foarte rezistent. Produsul netezeste pielea pregatind-o pentru alte produse cum ar fi fond de...
Pret: 34.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ce este Banana Powder? Pudra de fixare si reglare a culorii care are o nuanta translucenta pentru a contracara orice roseata sau decolorare. Ideala pentru fixarea machiajului, corecturi locale sau poate fi folosita si ca baza pentru fardul de ochi....
Pret: 89 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Formula sa asigură o durabilitate extraordinară și o aplicare confortabilă. Creează un finisaj luminos, oferindu-ți feței strălucire și prospețime. Esențial pentru modelarea feței, vă va ajuta să vă evidențiați oasele obrazului, să vă măriți optic...
Pret: 21.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Unic si premiat international 'Best foundation', 'Best choice', 'Best product', acest fond de ten mineral 5 in 1 este 100% Natural si Nu contine parabeni! Acesta este 100% din minerale pure sub forma de pudra si este special conceput pentru a acoperi...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten Bourjois Always Fabulous 24H 200 Vanilla SPF 20, 30 ml Acum poti sa arati fabulos 24 de ore din 24 datorita fondului de ten Always Fabulous Bourjois. Finish semi mat, putere de acoperire si rezistenta mare; formula hidratanta cu acid...
Pret: 43.18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Fondul de ten stick de la BellaPierre este formulat din ingrediente naturale care sunt blande cu pielea, usor de amestecat si ascund orice imperfectiune cu usurinta. Pigmentii care reflecta lumina asigura o finisare neteda, care arata fara cusur, in timp ce...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Unic si premiat international 'Best foundation', 'Best choice', 'Best product', acest fond de ten mineral 5 in 1 este 100% Natural si Nu contine parabeni! Acesta este 100% din minerale pure sub forma de pudra si este special conceput pentru a acoperi...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudra Minerala Libera Translucent Benecos, 6 g: este o pudra minerala fina, ce ofera un aspect uniform tenului, lansand pielea catifelata si matifiata. Aceasta se potriveste pentru toate nuantele de ten. Pudra are rolul de a fixa machiajul si de a lasa...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten compact Avene Couvrance pentru ten uscat 04 Honey SPF 30, 10 g Crema compacta cu toleranta ridicata care acopera in mod eficient imperfectiunile severe ale pielii. Textura non-uleioasa cu efect mat. Acoperire ridicata fara efect de...
Pret: 115.4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Crema coloranta Bourjois BB Cream Healthy Mix, 03 Dark Beige, 30 ml Brand-ul francez Bourjois, fondat in anul 1863 de catre vizionarul Joseph-Albert Ponsine, este specializat mai ales in cosmetica decorativa. Primele sale produse au fost bastonasele de...
Pret: 33.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten NYX Total Control Pro Drop Foundation, Vanilla, 13 ml Fondul de ten Total Control Pro Drop foundation, cu o formula noua, ce nu usuca tenul si ofera un finish natural, cu acoperire construibila. Ingrediente: Ciclopentasiloxan,...
Pret: 70 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Corector, Rimmel, Stay Soft Matte Concealer, 532 Golden Amber Correctorul cremos șI de lungă durată ajută la ascunderea imperfecțiunilor șI a cearcănelor pentru a dezvălui un ten impecabil. Rezistent la umiditate, la transpirație șI la căldură, vă lasă...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten, rimmel stay matte foundation, 085 fair beige, 30 ml Experimentează o acoperire impecabilă șI un finisaj mat cu fondul de ten rimmel stay matte foundation în nuanța 085 fair beige. Formula sa lejeră șI non-grasă controlează excesul de sebum,...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten, rimmel stay matte foundation, 102 light buff, 30 ml Experimentează o acoperire impecabilă șI un finisaj mat cu fondul de ten rimmel stay matte foundation în nuanța 102 light buff. Formula sa lejeră șI non-grasă controlează excesul de sebum,...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten Physicians Formula, Organic Wear, 30 ml, 03 Light Un fond de ten usor, organic, care netezeste si imbunatateste nuanta pielii, oferind in acelasi timp o acoperire excelenta. Contine ulei organic de jojoba, aloe vera, ulei de nuca de cocos si...
Pret: 66 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten Physicians Formula, Organic Wear, 30 ml, 01 Fair Un fond de ten usor, organic, care netezeste si imbunatateste nuanta pielii, oferind in acelasi timp o acoperire excelenta. Contine ulei organic de jojoba, aloe vera, ulei de nuca de cocos si...
Pret: 66 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten, Physicians Formula, Butter Believe it! Foundation and Concealer, 30 ml, Medium Răsfățați-vă cu acest fond de ten + anticearcan ultra luxos, infuzat cu un amestec puternic de unt de Murumuru, unt de Cupuaçu și unt de Tucuma, din Amazonul...
Pret: 66 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Corector, rimmel, stay soft matte concealer, 7 ml, 410 beige Correctorul cremos șI de lungă durată ajută la ascunderea imperfecțiunilor șI a cearcănelor pentru a dezvălui un ten impecabil. Rezistent la umiditate, la transpirație șI la căldură, vă lasă...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten cu acoperire mare, Makeup Revolution, Matte Base, 28 ml, F13 Fondul de ten Makeup Revolution Matte Base oferă o acoperire mare și un finisaj mat. Este conceput pentru a uniformiza tenul, ascunde imperfecțiunile și a controla excesul de...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten cu acoperire mare, Makeup Revolution, Matte Base, 28 ml, F9 Fondul de ten Makeup Revolution Matte Base oferă o acoperire mare și un finisaj mat. Este conceput pentru a uniformiza tenul, ascunde imperfecțiunile și a controla excesul de...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten lichid, revolution pro, f11, 18 ml ObținețI un ten impecabil șI radiant cu fondul de ten lichid revolution pro în nuanța f11. Acest fond de ten oferă o acoperire medie spre mare, care uniformizează tenul șI ascunde imperfecțiunile, oferind un...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Corector, rimmel, stay soft matte concealer, 7 ml, 312 buff Correctorul cremos si de lungă durată ajută la ascunderea imperfecțiunilor șI a cearcănelor pentru a dezvălui un ten impecabil. Rezistent la umiditate, la transpirație șI la căldură, vă lasă...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Corector, Rimmel, stay soft matte concealer, 7 ml, 331 Sand Correctorul cremos si de lungă durată ajută la ascunderea imperfecțiunilor șI a cearcănelor pentru a dezvălui un ten impecabil. Rezistent la umiditate, la transpirație șI la căldură, vă lasă...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten Lichid, Revolution pro, F13, 18 ml ObținețI un ten impecabil șI radiant cu fondul de ten lichid revolution pro în nuanța f11. Acest fond de ten oferă o acoperire medie spre mare, care uniformizează tenul si ascunde imperfecțiunile,...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fard de obraz, Maybelline New York, Fit Me Blush, 50 Wine, 5g Adaugă o notă de prospețime și un strop de culoare obrajilor tăi cu fardul de obraz Maybelline New York Fit Me Blush în nuanța 50 Wine. Cu o textură mătăsoasă și ușoară, acest blush este...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pudra compacta matifianta, Revolution, Matte Base Powder, P0, 12 g Transformă-ți look-ul cu pudra compactă matifiantă Revolution Matte Base Powder. Special creată pentru a oferi un finisaj mat și impecabil, această pudră este ideală pentru tenul mixt sau...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Corector lichid Maybelline New York SuperStay Full Coverage, 45 Tan, 6 ml Descoperă acoperirea completă de care ai nevoie cu Maybelline New York SuperStay Full Coverage Concealer. Acest corector lichid oferă o acoperire de lungă durată și rezistentă...
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fard de obraz, Maybelline New York, Fit Me Blush, 30 Rose, 5 g Adaugă o notă de prospețime și un strop de culoare obrajilor tăi cu fardul de obraz Maybelline New York Fit Me Blush în nuanța 50 Wine. Cu o textură mătăsoasă și ușoară, acest blush este...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Paleta iluminatoare Makeup Revolution Highlighter Palette Highlight, 15 g Paleta este perfectă pentru un look radiant și luminos. Această paletă conține nuanțe versatile care se potrivesc tuturor tonurilor de piele, oferind un finish strălucitor și...
Pret: 58 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pudra compacta matifianta, Revolution, Matte Base Powder, P3, 12 g Transformă-ți look-ul cu pudra compactă matifiantă Revolution Matte Base Powder. Special creată pentru a oferi un finisaj mat și impecabil, această pudră este ideală pentru tenul mixt sau...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Acest website foloseste cookie. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord cu folosirea cookie-urilor. Află mai multe despre cookie-uri in sectiunea Politica de utilizare Cookie-uri.