Pana in urma cu cativa ani, ideea de face cumparaturi online parea un simplu moft! La ce bun sa cumpar de pe internet, cand pot gasi produsul si in magazinele obisnuite? Cel mai probabil asa gandea majoritatea oamenilor, dar lucrurile s-au schimbat enorm. Acum, nu mai pare o idee chiar atat de nebuneasca, iar oamenii au capatat mai multa incredere, inclusiv cand vine vorba despre achizitionarea de produse cosmetice online.
Nu cumpara chiar de oriunde
Da, este adevarat, poti gasi multe produse cosmetice comercializate pe internet, dar totusi recomandarea noastra este sa nu le alegi chiar de pe orice site. Sunt multe magazine mici, sau chiar persoane fizice care vand produse cosmetice de slaba calitate sau contrafacute. De aceea, cel mai bine este sa apelezi la un magazin online cunoscut, chiar daca preturile sunt mai ridicate.
Totusi, vei observa ca nu de putine ori ai parte aici de oferte si reduceri speciale. Si, pentru ca tot a venit vorba despre ele, fii informata si afla din timp cand incepe Black Friday 2021, pentru a face achizitii importante, la preturi mai mult decat derizorii.
Dar, destul, hai mai bine sa vedem care sunt avantajele de care te poti bucura atunci cand vine vorba despre achizitionarea de produse cosmetice online.
Gama variata de produse
Pe internet gasesti mult mai multe produse cosmetice decat ai putea sa gasesti vreodata intr-un magazin clasic, fizic. Este imposibil sa vrei ceva, iar acesta sa nu se gaseasca rapid, ceea ce te scuteste de multe drumuri, dar este posibil si sa iti economiseasca si ceva bani, ceea ce nu poate fi decat in avantajul tau, nu-i asa?
Promotii, reduceri, oferte speciale…
Multa lume a inteles ca atunci cand cumperi online mai multe produse, de fapt economisesti. Fie ca ai parte de transport gratuit, sau poate ceva reduceri semnificative pentru ca ai depasit o anumita cantitate. Promotii, oferte speciale valabile doar pe internet parca te asteapta pe tine sa profiti de ele, iar aceasta regula se aplica din plin si in cazul produselor cosmetice achizitionate online.
Informatii si detalii
Marele avantaj atunci cand cumperi ceva online, inclusiv produse de ingrijire a parului, este ca ai acces la foarte multe informatii si detalii. Acele review-uri sunt perfecte pentru a-ti face o opinie pertinenta si a decide daca margi mai departe cu cumparaturile sau cauti altceva.
Confort si siguranta
Nu mai este nevoie sa mergi la magazinul de produse cosmetice pentru a le achizitiona, pentru ca poti plasa comanda de oriunde, din confortul casei tale, in timp ce calatoresti cu autobuzul, esti cu cei mici la locul de joaca, sau intr-o pauza de la munca. Pur si simplu faci comanda, iti introduci datele de livrare, si gata, problema este rezolvata. Le vei primi la tine acasa, in deplina siguranta.
Ce poate fi mai bun de atat?
Iesi din zona ta de confort si incepe sa mergi mai departe. Vei fi incantata ca ai ales sa procedezi asa, si nici nu te vei mai gandi sa revii la vechile metode! Pana la urma, tehnologia chiar ne este de mare ajutor, nu-i asa?
DETERIORAT - Masca Tratament cu Ulei de Argan - Londa Professional Velvet Oil Treatment 750 ml: masca-tratament, ce are la baza o formula imbogatita cu ulei nobil de argan si vitamine, care ingrijeste delicat si confera instant energie parului. Hraneste si...
Pret Initial: 91 Lei
Pret: 86 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Mingea ovala antistres VitalMed, pentru exercitii de reabilitare, tonifiere si reducere a stresului, duritate medie, din silicon, Albastru Mingea ovala antistres VitalMed, varianta albastra - duritate medie, este conceputa pentru exercitii de...
Pret: 42.05 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Crema anticearcăne de la Beardburys este un produs pentru conturul ochilor creat special pentru reducerea rapidă a pungilor și cearcănelor. Formula sa cu efect imediat revitalizează privirea și oferă un aspect mai odihnit, indiferent de cât de lungă a fost...
Pret: 89.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
DETERIORAT - Pudra Decoloranta pentru Tehnici Libere - Alfaparf Milano BB Bleach Free Style Lift Bleaching Powder, 400g: pudra decoloranta inovatoare, de culoare alba, special conceputa pentru tehnicile de lucru cu mana libera, fara utilizarea foliei,...
Pret Initial: 150 Lei
Pret: 142 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Mentolat Antimatreata - Head&Shoulders Anti-dandruff Menthol Fresh, 500 ml: sampon mentolat antimatreata. Confera pana la 72 de ore de protectie impotriva matretii, uscaciunii si mancarimii. Este testat dermatologic, are un pH echilibrat si...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Antimatreata Clasic - Head&Shoulders Classic Clean 2in1, 500 ml: sampon de zi cu zi, ideal pentru barbati si femei, pentru orice tip de par si scalp. Imbunatateste hidratarea scalpului cu fiecare spalare, reducand totodata problemele acestuia....
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Antimatreata Clasic - Head&Shoulders Anti-dandruff Shampoo Classic Clean, 500 ml: amponul anti-matreata Head & Shoulders tinteste cauza principala a matretii, oferind pana la 72 de ore de protectie impotriva matretii, uscaciunii si mancarimii...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Oja semipermanenta BLACK ELITE de la Global Fashion este visul tuturor femeilor care isi doresc o manichiura fascinanta si rezistenta. In colectie sunt lansate mai bine de 300 de nuante greu de trecut cu vederea si texturi diferite. Colectia este...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Oja semipermanenta BLACK ELITE de la Global Fashion este visul tuturor femeilor care isi doresc o manichiura fascinanta si rezistenta. In colectie sunt lansate mai bine de 300 de nuante greu de trecut cu vederea si texturi diferite. Colectia este imbogatita...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Ojă semipermanentă Global Fashion Summer Light cu shimmer, 8 ml, 03 Strălucire delicată • Culoare luminoasă • Efect de vară radiant Ojă semipermanentă Global Fashion Summer Light cu shimmer, nuanța 03, este alegerea perfectă pentru manichiuri elegante...
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pânză de păianjen Gel Glitter Shiny, Global Fashion, 5 g, 02 Creează designuri spectaculoase și moderne cu Pânza de păianjen Gel Glitter Shiny 02 de la Global Fashion, un gel decorativ cu textură elastică și particule fine de sclipici, ideal pentru linii...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pila buffer profesionala pentru unghii, granulatie 100/240 perfecta pentru pilirea unghiilor false si naturale, finisarea si modelarea unghiilor. Pila buffer indeplinita din materiale de calitate superioara, asigura o pilire comoda si precisa, nu lasa...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Vârfuri de gel pentru extensii de unghii – formă lungă de balerină, 240 bucăți Creează extensii spectaculoase și elegante cu vârfurile de gel pentru extensii de unghii, formă lungă de balerină, concepute pentru un look modern, rafinat și perfect...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Vârfuri de gel pentru extensii de unghii – pătrat arcuit, 240 bucăți Obține extensii de unghii perfect uniformizate și cu aspect profesional folosind vârfurile de gel pentru extensii, formă pătrat arcuit. Concepute pentru tehnicienii care caută precizie,...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
În ultima perioadă, extinderea unghiilor a devenit o adevărată artă, iar pentru a obține cele mai frumoase modele sau forme, se folosesc diverse tipuri de unghii false sau sfaturi de sezătoare. Unul dintre cele mai populare și eficiente produse utilizate...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Dacă vrei să ai unghii lungi și elegante în mod rapid și ușor, extensiile de unghii cu gel sunt cea mai bună opțiune pentru tine. Una dintre cele mai importante componente în crearea unghiilor false sunt vârfurile de gel, care se potrivesc perfect cu unghia...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Decorațiuni pentru unghii – perle Adaugă un plus de rafinament și eleganță manichiurii cu decorațiunile pentru unghii tip perle, perfecte pentru designuri sofisticate, romantice sau clasice. Aceste perle decorative oferă un efect delicat și luxos,...
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Tipsuri din gel pentru extinderea unghiilor, formă „balerină medie”, 240 buc. Creează extensii elegante și perfect definite cu tipsurile din gel pentru extinderea unghiilor, formă balerină medie. Concepute pentru rezultate profesionale, aceste tipsuri...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Gel pentru extensie Global Fashion – Magic-Extension, 12 ml, nuanța 17 Construcție impecabilă • Rezistență maximă • Finish profesional Transformă-ți manichiura cu Gelul pentru extensie Global Fashion Magic-Extension, nuanța 17, un gel inovator creat...
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Un set de decorațiuni pentru unghii, care adaugă un plus de sclipici și culoare. 6 culori vibrante: Permite crearea unor designuri creative și personalizate. Aplicare ușoară: Paietele pot fi aplicate pe unghii cu ajutorul unui gel sau lac de unghii....
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Spray-ul uscat pentru ombre îți permite să obții efecte ombre gradate în câteva secunde. Tot ce trebuie să faci este să pulverizezi produsul pe unghii și să aștepți câteva momente pentru ca efectul ombre să se așeze uniform, fără a necesita tehnici...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Spray-ul uscat pentru ombre este soluția ideală pentru a obține tranziții perfecte între culori pe unghii, fără efort. Formula sa inovatoare permite o aplicare rapidă și precisă, oferind un efect ombre uniform și profesional. Pulverizatorul asigură o...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Această cremă parfumată, cu o aromă memorabilă, este mai mult decât un simplu răsfăț — este un pas esențial în rutina de îngrijire. Îmbogățită cu vitamine (A, E, F) și minerale hrănitoare, ea: ✔ Hidratează intens cuticulel uscate și crăpate ✔...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Gel de vopsea cu textură solidă, ce asigură o aplicare precisă și uniformă. Nu curge și este ideal pentru decoruri complexe sau acoperirea completă a unghiilor. Nuanța CP03 oferă un finisaj sofisticat și de lungă durată.
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Gel vopsea Solid State Nail Polish Gel CP11 8 gr: Gel vopsea de unghii cu o nuanță vibrantă și o acoperire impecabilă, perfect pentru unghii rezistente și durabile.
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Această cremă parfumată, cu o aromă memorabilă, este mai mult decât un simplu răsfăț — este un pas esențial în rutina de îngrijire. Îmbogățită cu vitamine (A, E, F) și minerale hrănitoare, ea: ✔ Hidratează intens cuticulele uscate și crăpate ✔...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Solid Polish Gel – revoluția în manichiura semi-permanentă Oja semi-permanentă Solid Polish Gel de la Global Fashion reprezintă o inovație în lumea nail art-ului, creată special pentru a rezolva una dintre cele mai mari probleme ale manichiurii clasice:...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Acest gel vopsea Solid State Nail Polish Gel CP04 de 8 gr este un produs de înaltă calitate, destinat manichiurii și pedichiurii profesionale. Gelul are o formulă cremoasă și densă, care se aplică ușor pe unghii, oferind o culoare uniformă și vibrantă....
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Set pensule pentru gel, ovale, Global Fashion #4, #6, #8, 3 buc: Set de pensule ovale pentru aplicarea gelului, de dimensiuni diferite (#4, #6, #8), ideale pentru detalii și finisaje precise în manichiura cu gel.
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Această pensulă ovală #4 de la Global Fashion este un instrument profesional pentru aplicarea gelurilor și vopselelor pentru unghii. Forma sa ovală oferă precizie maximă, fiind ideală pentru conturarea cuticulelor și crearea designurilor detaliate....
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Setul de pensule pentru monograme Global Fashion este perfect pentru a crea detalii fine și elegante pe unghii. Disponibile în dimensiuni de 7 mm, 9 mm și 11 mm, aceste pensule permit realizarea unor designuri personalizate și sofisticate, ce adaugă un...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pensulă sintetică pentru gel, Global Fashion – dreaptă, #6 Pensula sintetică pentru gel Global Fashion, dreaptă, #6 este un instrument profesional esențial pentru aplicarea precisă și uniformă a gelului de construcție, builder gelului și a altor...
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Set pensule pentru monograme – 0, 00, 000 (3 bucăți) Creează modele fine și detalii artistice impecabile cu setul de pensule pentru monograme 0, 00, 000, special conceput pentru nail art de precizie. Acest set este indispensabil pentru realizarea liniilor...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Stickere tip slider design french-ombré #1944 Obține rapid o manichiură elegantă și perfect uniformă cu stickerele tip slider design french-ombré #1944, ideale pentru realizarea unui french modern, delicat și rafinat. Tranziția fină de culoare creează un...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pensulă sintetică pentru gel, Global Fashion, dreaptă #8 Obține aplicări precise și uniforme cu pensula sintetică pentru gel Global Fashion, dreaptă #8, un instrument esențial pentru tehnicienii de unghii care își doresc control maxim și rezultate...
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Stickere tip slider design French-Ombré #1943 Eleganță delicată • Degradé rafinat • Manichiură cu aspect profesional Obține rapid o manichiură fină și sofisticată cu stickerele tip slider French-Ombré #1943, create pentru a oferi un efect de degradé...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Stickere tip slider design french-ombré #1945 Creează manichiuri elegante și moderne cu stickerele tip slider design french-ombré #1945, ideale pentru un look rafinat, delicat și perfect finisat. Acest design combină efectul clasic de french cu tranziții...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Stickere tip slider design french-ombré #1946 Obține rapid un efect elegant și uniform de french-ombré cu stickerele tip slider design #1946, create pentru manichiuri rafinate, curate și perfect finisate. Tranziția delicată de culoare oferă un aspect...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Stickere tip slider design french-ombré #1948 Obține o manichiură elegantă și modernă în doar câteva minute cu stickerele tip slider French-Ombré #1948, ideale pentru a crea un efect degradé fin și rafinat, fără efort. Perfecte pentru un look curat,...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Stickere tip slider design French-Ombré #1949 Eleganță minimalistă • Aplicare rapidă • Efect profesional Creează manichiuri rafinate și moderne cu stickerele tip slider French-Ombré #1949, ideale pentru un look curat, feminin și perfect echilibrat....
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Stickere tip slider design French-Ombré #1954 (negre) Contrast elegant • Degradé modern • Manichiură cu impact vizual Transformă orice manichiură într-un statement sofisticat cu stickerele tip slider French-Ombré #1954 (negre), create pentru un look...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Stickere tip slider design french-ombré #1952 Stickerele tip slider french-ombré #1952 sunt soluția ideală pentru obținerea unui design elegant, delicat și perfect uniform, fără efort. Concepute pentru a crea rapid efectul clasic french cu tranziție...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Stickere tip slider pentru unghii – Design French-Ombré #1950 Eleganță delicată • Aplicare rapidă • Manichiură perfectă Stickerele tip slider French-Ombré #1950 sunt soluția ideală pentru a obține un design sofisticat și uniform, fără efort. Efectul...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Stickere tip slider design French-Ombré #1951 Rafinament modern • Degradé delicat • Manichiură perfectă fără efort Obține un look elegant și actual cu stickerele tip slider French-Ombré #1951, create pentru manichiuri curate, sofisticate și extrem de...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Stickere tip slider design french-ombré #1953 (albe) Obține manichiuri elegante și rafinate cu stickerele tip slider french-ombré #1953, albe, create pentru a oferi un efect delicat de degradé, perfect pentru look-uri curate, feminine și moderne....
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Stickere tip slider design french-ombré (alb-negru) Obține manichiuri elegante și perfect conturate cu stickerele tip slider design french-ombré alb-negru, create pentru a oferi un efect profesional rapid și fără efort. Tranziția fină dintre alb și negru...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Set de pensule pentru gel Global Fashion, oval #4, #6, #8 Setul de pensule pentru gel Global Fashion cu forme ovale, mărimile #4, #6 și #8, este conceput pentru aplicarea precisă și uniformă a gelului, polygelului și gelului de construcție. Acest set...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Stickere tip slider design French-Ombré colorate Culoare delicată • Degradé modern • Manichiură expresivă și elegantă Transformă orice manichiură într-un adevărat statement cu stickerele tip slider French-Ombré colorate, create pentru a îmbina eleganța...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Set de pensule pentru gel Global Fashion, cu două capete, 3 bucăți Setul de pensule pentru gel Global Fashion, cu două capete, este un instrument profesional esențial pentru realizarea extensiilor, construcției și designului unghiilor. Conceput pentru...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Set de pensule pentru gel Global Fashion, 2 buc. – ovală și dreaptă Obține aplicări perfecte și finisaje profesionale cu setul de pensule pentru gel Global Fashion, format din 2 pensule esențiale: una ovală și una dreaptă, concepute pentru control maxim și...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Instrument pentru decorarea unghiilor cu ace, set 7 buc Precizie maximă • Design detaliat • Creativitate fără limite Setul de instrumente pentru decorarea unghiilor cu ace (7 buc) este esențial pentru realizarea celor mai fine și detaliate modele de...
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Figurine 3D volumetrice pentru manichiură, set ZSHZ-971 Design expresiv • Efect tridimensional • Nail art de impact Adaugă personalitate și stil fiecărei manichiuri cu Figurinele 3D volumetrice pentru manichiură – set ZSHZ-971. Conceput pentru designuri...
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Tipsuri reutilizabile din plastic cu marcaj Global Fashion, 12 tipuri, 288 bucăți, colorate Setul de tipsuri reutilizabile Global Fashion este soluția ideală pentru extensii rapide, precise și perfect uniforme. Concepute pentru tehnici moderne de...
Pret: 30 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pilă de unghii Global Fashion 100/150 Culoare roz
Pret: 3 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pilă de unghii Global Fashion 80/180 Culoare bej
Pret: 3 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pilă de unghii cu riglă Global Fashion 180/240, violet
Pret: 3 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pilă de unghii cu riglă Global Fashion 100/180, portocaliu
Pret: 3 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pilă de unghii cu riglă Global Fashion 220/240, roz
Pret: 3 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pilă de unghii cu riglă Global Fashion 150/150, albastră
Pret: 3 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pilă de unghii cu riglă Global Fashion 80/80, verde
Pret: 3 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Perie de deprăfuire, formă de pește, mini, turcoaz-roz Peria de deprăfuire mini, în formă de pește, este un accesoriu practic și adorabil, ideal pentru îndepărtarea eficientă a prafului rezultat în timpul manichiurii sau pedichiurii. Designul compact și...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Set ombre și gradient pentru unghii – stilou metalic + bureți interschimbabili, 100 bucăți, color Setul profesional pentru ombre și gradient este instrumentul ideal pentru realizarea rapidă și precisă a tranzițiilor de culoare pe unghii. Conceput atât...
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Perie în formă de pește pentru deprăfuit, mini, albastru-roz Adaugă un plus de eficiență și stil rutinei tale de manichiură cu peria mini pentru deprăfuit în formă de pește, în combinație delicată de albastru și roz. Special concepută pentru îndepărtarea...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Perie de deprăfuire, formă de pește, mini, auriu Peria de deprăfuire mini, în formă de pește, este un accesoriu elegant și practic, ideal pentru îndepărtarea rapidă și delicată a prafului rezultat în timpul pilirii unghiilor. Designul său compact,...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Perie de deprăfuire, formă de pește, mini, roz Peria de deprăfuire mini, în formă de pește, este un accesoriu practic și delicat, ideal pentru îndepărtarea prafului rezultat în timpul pilirii sau finisării unghiilor. Designul său compact și culoarea roz...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Perie pentru deprăfuire, formă de pește, mini, verde Un accesoriu practic și adorabil, peria pentru deprăfuire mini, în formă de pește, este ideală pentru îndepărtarea rapidă și delicată a prafului rezultat în timpul manichiurii sau pedichiurii....
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Adeziv pentru unghii Global Fashion, alfa-cianoacrilat, 10 g Adezivul pentru unghii Global Fashion pe bază de alfa-cianoacrilat este un produs profesional, cu fixare rapidă și aderență extrem de puternică, ideal pentru lucrări precise și durabile în...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Adeziv pentru unghii Global Fashion – Super Glue Nail, 10 g Asigură o fixare puternică și de durată cu Adezivul pentru unghii Global Fashion Super Glue Nail, special creat pentru lucrări profesionale de manichiură. Formula sa cu uscare rapidă oferă o...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Adeziv pentru unghii Global Fashion – Nail Glue, 10 g Asigură-ți manichiuri impecabile și rezistente cu adezivul pentru unghii Global Fashion, Nail Glue, 10 g – un produs esențial pentru aplicarea tipsurilor, ornamentelor, pietrelor sau reparații rapide...
Pret: 6.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Suport pentru pensule, culoare bej Suportul pentru pensule în nuanță bej este un accesoriu practic și elegant, conceput pentru a menține pensulele de manichiură sau machiaj organizate, curate și mereu la îndemână. Designul său simplu și rafinat se...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Suport pentru pensule, culoare roz Organizare elegantă • Acces rapid • Design practic Suportul pentru pensule culoare roz este un accesoriu esențial pentru organizarea eficientă a pensulelor de machiaj sau manichiură. Conceput pentru a menține...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Suport pentru pensule, culoare mov Suportul pentru pensule în nuanță mov este un accesoriu practic și elegant, ideal pentru organizarea pensulelor de manichiură, nail art sau machiaj. Designul său modern adaugă un plus de culoare și stil spațiului de...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Set de pensule pentru pictură Global Fashion, 3 buc Creează manichiuri artistice și detalii spectaculoase cu setul de pensule pentru pictură Global Fashion, conceput special pentru nail art de precizie. Acest set versatil este ideal pentru realizarea...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Builder Gel pentru modelarea unghiilor – 15g Gel constructor profesional, creat pentru modelarea și extinderea unghiilor naturale. Textura sa densă și controlabilă permite realizarea extensiilor atât pe șabloane, cât și pe tipsuri reutilizabile,...

Cadiss Naturl Color Bright – Vopsea permanentă de păr PERMANENT EXCELLENCE – Culoare intensă, naturală și strălucitoare Hair Care Essence din vopsea este un Complex nutritiv care protejează firul de păr împotriva uscării și deteriorării. Hidratează și...
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pensulă pentru pudră Global Fashion 12 Obține un finisaj perfect și uniform cu pensula pentru pudră Global Fashion 12, un accesoriu esențial în orice trusă de machiaj, creat pentru aplicarea delicată și precisă a pudrei pulbere sau compacte. Designul său...
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Ce înseamnă „bicoloră” în această mască Masca are două zone/nuanţe distincte — fiecare parte este formulată să țintească o problemă specifică a pleoapelor: • Partea „trufă neagră” este concentrată pe hrănire intensă, regenerare și protecție...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Patch-uri pentru ochi Mond’Sub, gel, pentru întărire și hrănire, Firming and Nourishing, 5 perechi Patch-urile pentru ochi Mond’Sub Firming and Nourishing sunt special concepute pentru a îngriji delicat zona sensibilă din jurul ochilor, oferind un efect...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Perie pentru pudră Global Fashion 21 Peria pentru pudră Global Fashion 21 este un accesoriu esențial pentru obținerea unui machiaj uniform, fin și natural. Concepută special pentru aplicarea pudrei pulbere sau compacte, această perie asigură o...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Periile de față sunt utilizate pentru diverse scopuri legate de curățarea, exfolierea și stimularea pielii. Fiecare tip de perie are o funcție specifică: ⸻ Peria subțire • Utilizare: zone mici și delicate (în jurul nasului, conturul ochilor). • Scop: •...
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Aceste patch-uri hidrogel bicolore sunt create special pentru a revigora, lumina și însenina privirea. Formula lor delicată, inspirată din puritatea florilor de cireș japonez, redă pielii din jurul ochilor un aspect odihnit și proaspăt, ca după o noapte...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Patch-uri pentru ochi Mond’Sub, gel, elastice și hrănitoare – Elastic and Nourishing, 5 perechi Îngrijire intensivă • Elasticitate • Hidratare profundă Răsfață zona delicată a ochilor cu Patch-urile pentru ochi Mond’Sub Elastic and Nourishing, special...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Patch-uri pentru ochi Mond’Sub, gel, pentru fermitate și hidratare – Firming and Moisturising, 5 perechi Îngrijește delicat zona sensibilă a ochilor cu patch-urile pentru ochi Mond’Sub Firming and Moisturising, create pentru a oferi hidratare intensă și...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Patch-uri pentru ochi Mond’Sub, gel, revigorante și lifting – Refreshing and Lifting, 5 perechi Patch-urile pentru ochi Mond’Sub Refreshing and Lifting sunt create pentru a reda rapid prospețimea, fermitatea și aspectul odihnit al zonei delicate din...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Patch-uri pentru ochi Mond’Sub – Gel, hrănitoare și cu efect de lifting, Nourishing & Lifting, 5 perechi Redescoperă luminozitatea și fermitatea privirii tale cu patch-urile pentru ochi Mond’Sub Nourishing & Lifting. Aceste plasturi din gel sunt special...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Patch-uri pentru ochi Mond’Sub – Gel hidratant și pentru fermitate | Hydrating & Firming | Set 5 perechi Redă luminozitatea și elasticitatea zonei delicate din jurul ochilor cu patch-urile gel Mond’Sub Hydrating & Firming. Concepute pentru a oferi...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Ser pentru față Mond’Sub cu acid hialuronic – esență hidratantă și hrănitoare, 30 ml Redă pielii tale hidratarea optimă și aspectul sănătos cu serul facial Mond’Sub cu acid hialuronic, o esență concentrată creată pentru a hidrata intens, a hrăni pielea...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Patch-uri pentru ochi Mond’Sub, gel, hidratante și revigorante, Hydrating and Refreshing, 5 perechi Redă prospețimea și luminozitatea privirii cu patch-urile pentru ochi Mond’Sub Hydrating and Refreshing. Concepute pentru a oferi hidratare intensă și un...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Ser pentru față Mond’Sub cu vitamina B3 – esență hidratantă și hrănitoare, 30 ml Redă pielii tale echilibrul, luminozitatea și confortul zilnic cu serul pentru față Mond’Sub cu vitamina B3 (niacinamidă). Formula sa concentrată acționează în profunzime...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Ser pentru față Mond’Sub cu vitamina E – esență anti-îmbătrânire și pentru fermitate, 30 ml Redă pielii tale fermitatea, elasticitatea și aspectul tânăr cu serul pentru față Mond’Sub cu vitamina E, creat special pentru îngrijirea tenului care are nevoie...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Patch-uri pentru ochi Mond’Sub, gel, hidratante și reparatoare – Moisturising and Repairing, 5 perechi Patch-urile pentru ochi Mond’Sub Moisturising and Repairing sunt special concepute pentru a hidrata intens, calma și repara pielea delicată din jurul...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Mască hidrogel pentru ochi, hrănitoare și iluminatoare, cu vitamina C, 60 buc Redă prospețimea și luminozitatea privirii cu masca hidrogel pentru ochi cu vitamina C, special concepută pentru a hrăni intens pielea delicată din jurul ochilor și pentru a...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Mască hidrogel pentru ochi cu merișoare – 60 bucăți | Hidratare intensă, luminozitate și fermitate pentru zona delicată a ochilor Răsfață-ți privirea cu masca hidrogel pentru ochi cu merișoare, creată pentru a revigora, hidrata și reda fermitatea pielii...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Mască hidrogel pentru ochi cu nicotinamidă, 60 bucăți Îngrijește delicat și eficient zona sensibilă a ochilor cu masca hidrogel pentru ochi cu nicotinamidă, creată pentru a hidrata intens, a uniformiza tonul pielii și a reda aspectul proaspăt și luminos al...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Stick-ser pentru față Mond’Sub cu retinol, 7 g Descoperă îngrijirea concentrată într-un format practic cu Stick-serul pentru față Mond’Sub cu retinol, creat pentru a combate semnele îmbătrânirii și a reda pielii un aspect neted, ferm și revitalizat....
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Stick-ser pentru față Mond’Sub cu niacinamidă, 7 g Un produs modern și practic pentru îngrijirea zilnică a tenului, stick-serul Mond’Sub cu niacinamidă oferă hidratare, echilibrare și îmbunătățirea vizibilă a aspectului pielii, într-un format compact,...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Stick-ser pentru ochi Mond'Sub cu peptide și extract de Centella Asiatica, 7 g – îngrijire intensivă pentru un contur al ochilor luminos și neted Revitalizează-ți privirea cu stick-serul pentru ochi Mond'Sub, îmbogățit cu extract de Centella Asiatica și...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Mască pentru ochi Mond’Sub cu extract de alge – mască hidrogel (verde), 60 bucăți Revitalizează zona delicată a ochilor cu masca hidrogel Mond’Sub cu extract de alge, special creată pentru hidratare intensă, calmare și revitalizare. Formula bogată, pe...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Mască pentru ochi Starry cu ceai verde, colagen clar de origine naturală Răsfață zona delicată a ochilor cu masca pentru ochi Starry cu ceai verde și colagen clar de origine naturală, special creată pentru a revitaliza, hidrata și reda prospețimea...
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Mască pentru ochi Mond’Sub cu particule de aur – Luxury Golden Hydrogel Eye Mask, 60 bucăți Răsfață zona delicată a ochilor cu Luxury Golden Hydrogel Eye Mask de la Mond’Sub, o mască premium cu particule de aur, creată pentru hidratare intensă,...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Mască pentru pleoape Starry cu cărbune de bambus și colagen clar de origine naturală Redă prospețimea și luminozitatea privirii cu masca pentru pleoape Starry cu cărbune de bambus și colagen clar de origine naturală, special concepută pentru a revitaliza...
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Contur lichid pentru față Stereo Sculpt Global Fashion GF38020 #101 Definește-ți trăsăturile cu eleganță și precizie folosind Conturul lichid pentru față Stereo Sculpt Global Fashion #101, un produs profesional conceput pentru a oferi sculptare perfectă,...
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Mască pentru ochi Mond’Sub Anti Blue Light – 60 bucăți | Protecție, hidratare și revitalizare pentru zona ochilor Protejează-ți privirea de efectele luminii albastre și redă-i prospețimea cu Mască pentru ochi Mond’Sub Anti Blue Light, un tratament modern...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Contur lichid pentru față Stereo Sculpt Global Fashion GF38020 #102 Accentuează-ți trăsăturile și creează un machiaj perfect sculptat cu Conturul lichid pentru față Stereo Sculpt Global Fashion #102, un produs profesional care oferă definire naturală,...
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Tipsuri reutilizabile din plastic cu marcaj Global Fashion – 12 tipuri, 144 bucăți, colorate Creează extensii perfecte rapid și precis cu tipsurile reutilizabile Global Fashion, concepute pentru tehnici moderne de construcție a unghiilor. Setul conține...
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Colecția Ocean Pearl Dream Builder Gel – 15 g conține – 10 nuanțe de ColorBuilder Gel cu efect de perlă marină Ocean Pearl Dream Builder Gel este un gel constructor autonivelant dintr-o colecție exclusivă de 10 culori, inspirate de reflexiile sidefate...

Tipsuri pentru exersat Global Fashion – 100 buc, Alb Precizie • Practică profesională • Ideal pentru training și nail art Tipsurile pentru exersat Global Fashion, în culoare albă, sunt instrumentul ideal pentru antrenament, testarea culorilor și...
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Colecția Ocean Pearl Dream Builder Gel – 15 g conține – 10 nuanțe de ColorBuilder Gel cu efect de perlă marină Ocean Pearl Dream Builder Gel este un gel constructor autonivelant dintr-o colecție exclusivă de 10 culori, inspirate de reflexiile sidefate...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Colecția Ocean Pearl Dream Builder Gel – 15 g conține – 10 nuanțe de ColorBuilder Gel cu efect de perlă marină Ocean Pearl Dream Builder Gel este un gel constructor autonivelant dintr-o colecție exclusivă de 10 culori, inspirate de reflexiile sidefate...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Colecția Ocean Pearl Dream Builder Gel – 15 g conține – 10 nuanțe de ColorBuilder Gel cu efect de perlă marină Ocean Pearl Dream Builder Gel este un gel constructor autonivelant dintr-o colecție exclusivă de 10 culori, inspirate de reflexiile sidefate...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Colecția Ocean Pearl Dream Builder Gel – 15 g conține – 10 nuanțe de ColorBuilder Gel cu efect de perlă marină Ocean Pearl Dream Builder Gel este un gel constructor autonivelant dintr-o colecție exclusivă de 10 culori, inspirate de reflexiile sidefate...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Colecția Ocean Pearl Dream Builder Gel – 15 g conține – 10 nuanțe de ColorBuilder Gel cu efect de perlă marină Ocean Pearl Dream Builder Gel este un gel constructor autonivelant dintr-o colecție exclusivă de 10 culori, inspirate de reflexiile sidefate...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Colecția Ocean Pearl Dream Builder Gel – 15 g conține – 10 nuanțe de ColorBuilder Gel cu efect de perlă marină Ocean Pearl Dream Builder Gel este un gel constructor autonivelant dintr-o colecție exclusivă de 10 culori, inspirate de reflexiile sidefate...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Nebula Kiss Builder Gel – 15 g Colecție de 16 nuanțe metalizate, strălucitoare, cu reflexii multicolore Nebula Kiss Builder Gel este un gel constructor premium, creat pentru modelarea și întărirea unghiilor naturale, dar și pentru extensii de orice...
Pret: 42 Lei

Keratin Builder Gel de la Global Fashion este un gel constructor profesional de 15 g, creat special pentru tehnicienii care au nevoie de un material rezistent, elastic și delicat cu unghia naturală. Formula sa este îmbogățită cu proteine derivate din...

Kit ojă semipermanentă London, 50 buc Colecție completă • Culori moderne • Calitate profesională Descoperă kitul de ojă semipermanentă London, un set complet ce reunește 50 de nuanțe atent selecționate, inspirate din eleganța urbană și tendințele...
Pret: 599 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Keratin Builder Gel de la Global Fashion este un gel constructor profesional de 15 g, creat special pentru tehnicienii care au nevoie de un material rezistent, elastic și delicat cu unghia naturală. Formula sa este îmbogățită cu proteine derivate din...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Keratin Builder Gel de la Global Fashion este un gel constructor profesional de 15 g, creat special pentru tehnicienii care au nevoie de un material rezistent, elastic și delicat cu unghia naturală. Formula sa este îmbogățită cu proteine derivate din...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Keratin Builder Gel de la Global Fashion este un gel constructor profesional de 15 g, creat special pentru tehnicienii care au nevoie de un material rezistent, elastic și delicat cu unghia naturală. Formula sa este îmbogățită cu proteine derivate din...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Keratin Builder Gel de la Global Fashion este un gel constructor profesional de 15 g, creat special pentru tehnicienii care au nevoie de un material rezistent, elastic și delicat cu unghia naturală. Formula sa este îmbogățită cu proteine derivate din...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Kit ojă semipermanentă Cat Eyes 8 ml, 30 buc Efect magnetic spectaculos • Culori intense • Look profesional Descoperă magia manichiurilor magnetice cu kitul de ojă semipermanentă Cat Eyes, un set complet ce conține 30 de nuanțe fascinante, create...
Pret: 349 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Keratin Builder Gel de la Global Fashion este un gel constructor profesional de 15 g, creat special pentru tehnicienii care au nevoie de un material rezistent, elastic și delicat cu unghia naturală. Formula sa este îmbogățită cu proteine derivate din...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Keratin Builder Gel de la Global Fashion este un gel constructor profesional de 15 g, creat special pentru tehnicienii care au nevoie de un material rezistent, elastic și delicat cu unghia naturală. Formula sa este îmbogățită cu proteine derivate din...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Cremă delicată cu aromă de căpșuni, destinată îndepărtării extensiilor de gene. Formula blândă și eficientă protejează pielea și ochii, oferind o experiență confortabilă și sigură.
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Un produs de îndepărtare a genelor false, cu aromă de afine, care protejează și hrănește pielea. Formulă delicată: Crema este ușor de aplicat și nu irită pielea. Îndepărtare rapidă: Permite o eliminare eficientă și fără durere a genelor false. Parfum...
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Cream Remover Banana Flavor este o cremă special formulată pentru îndepărtarea genelor false. Aroma de banană oferă o experiență plăcută în timpul îndepărtării, iar formula sa delicată protejează pielea din jurul ochilor. Este eficientă în...
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Această cremă delicată este special concepută pentru îndepărtarea rapidă și eficientă a extensiilor de gene. Formula cu aromă de pepene Hami este blândă cu pielea și ochii, asigurând confort și siguranță în utilizare.
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Kit tipsuri din gel – set complet (modele 16061, 16059, 16063, 16060, 16061) Forme moderne • Rezistență superioară • Aplicare rapidă Descoperă kitul de tipsuri din gel, un set profesional conceput pentru extensii rapide, durabile și cu aspect...
Pret: 125 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Această cremă delicată este special formulată pentru a îndepărta extensiile de gene fără a deteriora genele naturale. Aroma subtilă de trandafir oferă o experiență plăcută în timpul utilizării. Textura cremoasă asigură o aplicare ușoară și eficiență...
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Sampon Antimatreata cu Extract de Citrice pentru Par Gras - Head&Shoulders Anti-dandruff Shampoo Citrus Fresh for Greasy Hair, 500 ml: sampon antimatreata destinat parului gras, care curata eficient excesul de sebum si ofera protectie impotriva matretii....
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Antimatreata pentru Barbati, cu Parfum de Lemn de Santal - Head&Shoulders Anti-dandruff Shampoo Men Ultra Old Spice, 800 ml: sampon antimatreata pentru barbati, cu efect revigorant si parfum masculin de Old Spice. Curata eficinet scalpul si parul,...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Antimatreata cu Otet de Mere - Head&Shoulders Anti-dandruff Shampoo Clarify & Shine Apple Cider Vinegar, 800 ml: sampon antimatreata conceput pentru a curata eficient scalpul si a reda stralucirea naturala a parului, potrivit atat pentru barbati, cat...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Antimatreata cu Extract de Citrice pentru Par Gras - Head&Shoulders Anti-dandruff Shampoo Citrus Fresh for Greasy Hair, 800 ml: sampon antimatreata destinat parului gras, care curata eficient excesul de sebum si ofera protectie impotriva matretii....
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Antimatreata cu Parfum de Menta - Head&Shoulders Anti-dandruff Shampoo Menthol Fresh, 800 ml: sampon mentolat antimatreata potrivit pentru toate tipurile de par si scalp, destinat utilizarii zilnice, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Formula...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon si Balsam Antimatreata Clasic - Head&Shoulders Anti-dandruff Shampoo & Conditioner Classic Clean 2in1, 800 ml: sampon si balsam antimatreata conceput pentru curatarea eficienta a parului si ingrijirea scalpului, intr-un singur pas. Formula sa clasica...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sampon Antimatreata cu Otet de Mere - Head&Shoulders Anti-dandruff Shampoo Clarify & Shine Apple Cider Vinegar, 330 ml: sampon antimatreata conceput pentru a curata eficient scalpul si a reda stralucirea naturala a parului, potrivit atat pentru barbati, cat...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Rezerve Aparat de Ras pentru Femei - Gillette Venus Comfortglide Breeze, 4 buc: rezervele pentru aparatul de ras Gillette Venus Comfortglide Breeze sunt concepute pentru un ras delicat si confortabil. Fiecare rezerva este prevazuta cu 5 lame care asigura un...
Pret: 89 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Rezerve Aparat de Ras pentru Femei - Gillette Venus Satin Care, 3 buc: rezervele Gillette Venus sunt concepute special pentru parul si pielea sensibila a zonei intime. Lamele asigura un ras precis si delicat, reducand riscul de iritatii, taieturi sau...
Pret: 99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Rezerve Aparat de Ras pentru Femei - Gillette Venus Comfortglide Sugarberry, 3 buc: rezerve pentru aparatul Gillette Venus Comfortglide, concepute pentru un ras delicat si confortabil. Fiecare rezerva este prevazuta cu 5 lame pentru un ras neted si benzi de...
Pret: 89 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Rezerve Aparat de Ras pentru Femei - Gillette Venus Comfortglide Sugarberry Plus Olay, 3 buc: rezerve pentru aparatul Gillette Venus Comfortglide Sugarberry, concepute pentru un ras delicat si confortabil. Fiecare rezerva este prevazuta cu 5 lame pentru un...
Pret: 89 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Aparat de Ras pentru Femei +1 Rezerva - Gillette Venus Comfortglide Miami Sugarberry, 1 buc: aparat de ras pentru femei, conceput pentru un ras delicat si confortabil. Dispune de 5 lame care ofera un ras neted si eficient, reducand iritatiile pielii....
Pret: 89 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Aparat de Ras + 5 Rezerve - Gillette Venus Classic, 1 buc: aparat de ras pentru femei echipat cu 3 lame care urmaresc formele corpului pentru un barbierit fin si confortabil. Lamele sunt inconjurate de pernute de protectie care ajuta la netezirea pielii,...
Pret: 82 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Aparat de Ras cu Maner + 4 Rezerve - Gillette Venus Simply 3 Miami, 1 buc: aparat de ras pentru femei Gillette Venus Simply 3 Miami, echipat cu 3 lame care ajuta la indepartarea eficienta a parului, oferind rezultate netede si placute la atingere. Banda...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Aparat de Ras cu Maner Flexibil +1 Rezerva - Gillette Venus Deluxe Smooth Swirl, 1 buc: aparat de ras pentru femei, conceput pentru a oferi un barbierit neted si precis, chiar si in zonele greu accesibile. Tehnologia FlexiBall permite capului de ras sa se...
Pret: 99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Transformă fiecare duș într-un moment de răsfăț cu Gelul de duș Velvet Joy 250 ml. Formula sa delicată curăță eficient, oferind hidratare intensă și o senzație de catifelare imediată. Textura cremoasă formează spumă fină, lăsând pielea moale, netedă și...
Pret: 21.58 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Aparat de Ras cu Maner +1 Rezerva - Gillette Venus Satin Care, 1 buc: aparat de ras special conceput pentru zona intima, pentru a proteja pielea delicata de iritatii. Lamele fine sunt proiectate pentru a asigura o alunecare usoara pe piele, reducand riscul...
Pret: 115 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Aparat de Ras cu 3 Lame pentru Femei - Gillette Venus Smooth Miami, 3 buc: aparat de ras de unica folosinta pentru femei Gillette Venus Smooth Miami cu 3 lame care ajuta la indepartarea eficienta a parului, oferind rezultate fine si uniforme. Banda...
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Rezerve Aparat de Ras - Gillette Skinguard Sensitive, 4 buc: rezervele Gillette SkinGuard Sensitive sunt special concepute pentru barbieritul delicat al pielii sensibile si predispuse la iritatii. Tehnologia SkinGuard dispune de o protectie unica...
Pret: 117 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Răsfață-ți pielea cu Loțiunea de corp Mulled Wine, inspirată de aromele calde și îmbietoare ale vinului fiert condimentat. Formula sa hrănitoare oferă hidratare intensă și catifelare, în timp ce parfumul festiv, cu note fructate și condimentate
Pret: 20.38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Răsfață-ți buzele cu Setul cadou de trei balsamuri de buze, un trio special creat pentru hidratare, catifelare și un strop de culoare delicată. Fiecare balsam are o aromă plăcută și o textură cremoasă, oferind confort și protecție împotriva uscăciunii, în...
Pret: 43.18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Rezerve Aparat de Ras Manual - Gillette Sensor 3+ Sensitive, 8 buc: rezervele Gillette Sensor3 Plus Sensitive sunt concepute special pentru barbieritul delicat al pielii sensibile. Fiecare rezerva este echipata cu 3 lame montate pe arcuri, care se adapteaza...
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Rezerve Aparat de Ras Manual - Gillette Sensor 3+ Comfort, 8 buc: rezervele Gillette Sensor3 Plus Comfort sunt concepute pentru a oferi un barbierit confortabil si eficient, inclusiv pentru pielea sensibila. Fiecare rezerva este prevazuta cu 3 lame montate...
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Rezerve Aparat de Ras Manual - Gillette Sensor 3+ Black, 8 buc: rezervele Gillette Sensor3 Plus Black sunt concepute pentru a oferi un barbierit confortabil si eficient, inclusiv pentru pielea sensibila. Fiecare rezerva este prevazuta cu 3 lame montate pe...
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Rezerve Aparat de Ras Manual - Gillette Fusion5 Power, 4 buc: rezerve pentru aparatul de ras cu 5 lame ce au un strat anti-frecare pentru un barbierit confortabil. Trimmerul de precizie din partea din spate este excelent pentru zonele greu accesibile, cum...
Pret: 139 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Un set complet de îngrijire ce combină hidratarea, calmarea, energizarea și relaxarea. Conține 6 produse atent alese pentru a-ți oferi o experiență premium de răsfăț și revitalizare zilnică. Transformă-ți rutina de îngrijire într-un moment de relaxare...
Pret: 136.44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Aparat de Ras - Gillette Blue 3 Plus Comfort Comfortgel, 6 buc: aparat de ras de unica folosinta, conceput pentru a oferi un barbierit confortabil si eficient. Cele 3 lame asigura un barbierit neted, iar banda lubrifianta ComfortGel imbunatateste alunecarea...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Caracteristici generale: Produs profesional Fixare medie Efect volumizant și elastic Formulă anti-umiditate Conține keratină Special pentru păr fin Nu lasă reziduuri Se îndepărtează ușor Ideal pentru styling profesional și acasă Cantitate: 490...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Un ruj cu textura luxoasa si confortabila, care ofera buzelor culoare intensa si ingrijire avansata. Caracteristici Cu 25% mai mult pigment** pentru un impact de culoare intens dintr-o singura aplicare Culoarea pe care o vezi pe ruj este culoarea...
Pret: 29.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Aparat de Ras - Gillette Blue 3 Plus Comfort Comfortgel, 3 buc: aparat de ras de unica folosinta, conceput pentru a oferi un barbierit confortabil si eficient. Cele 3 lame asigura un barbierit neted, iar banda lubrifianta ComfortGel imbunatateste alunecarea...
Pret: 30 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Aparat de Ras + 8 Rezerve - Gillette Sensor 3+ Comfort, 1 buc: aparat de ras conceput pentru a oferi un barbierit confortabil si eficient, inclusiv pentru pielea sensibila. Cele 3 lame cu senzor pentru piele si capul pivotant la 40 de grade se adapteaza...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Aparat de Ras + 8 Rezerve - Gillette Sensor 3+ Black, 1 buc: aparat de ras conceput pentru a oferi un barbierit confortabil si eficient, inclusiv pentru pielea sensibila. Echipat cu 3 lame cu senzor pentru piele si banda lubrefianta Special EditionGel...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Aparat de Ras + 6 Rezerve + 1 Suport - Gillette Mach 3 Charcoal, 1 buc: aparat de ras cu 3 lame conceput pentru a oferi un barbierit eficient si confortabil, cu un control sporit la fiecare utilizare. Lamele Mach 3 permit un barbierit neted, reducand...
Pret: 150 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Produs profesional Fixare medie Efect lucios (glossy) Textură hidro maleabilă Potrivită pentru păr umed sau uscat Oferă hidratare și control Miros plăcut Ideală pentru utilizare în salon și acasă Nu încarcă și nu lasă reziduuri Cantitate: 100...
Pret: 95 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Brow Expert Clear-5 ml Adeziv transparent profesional pentru extensii de sprâncene, creat pentru tehnicienii care doresc o fixare sigură și un rezultat natural, fără urme vizibile. Formula sa oferă control ridicat în aplicare și este ideală pentru...
Pret: 149 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Aparat de Ras Electric - Braun Beard Trimmer Series 3 BT3500, 1 pachet: aparat electric pentru tunderea si intretinerea barbii, conceput pentru precizie si control. Este echipat cu un sistem de reglare a lungimii prin roata de precizie, oferind 20 de setari...
Pret: 269 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Expunerea la razele solare fluctuatiile hormonale si inaintarea in varsta pot accelera productia de melanina ceea ce poate duce la dezvoltarea hiperpigmentarii Aceasta se manifesta prin pete maronii si pete cauzate de inaintarea in varsta cunoscute si...
Pret: 180.41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Expunerea la razele solare fluctuatiile hormonale si inaintarea in varsta pot accelera productia de melanina ceea ce poate duce la dezvoltarea hiperpigmentarii Aceasta se manifesta prin pete maronii si pete cauzate de inaintarea in varsta cunoscute si ca...
Pret: 152.01 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
EXOBIOpack este un set in editie limitata cu trei produse complementare care beneficiaza de avantajele formularii cu exozomi, combinate cu alte ingrediente active valoroase. Asigura o rutina de ingrijire completa, cu efect intens hidratant, antirid și de...
Pret: 659 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Descoperiti deodorantul natural Lekker cu arome de mandarine si lamaie, care va va oferi un inceput proaspat in fiecare zi datorita parfumului sau delicios. Aceasta solutie eficienta nu contine aluminiu, evitand dezavantajele asociate acestuia. Stick-ul...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Yari Huile de Serpent este un ulei nutritiv pentru păr, formulat pe bază de un amestec de uleiuri vegetale atent selecționate, cunoscut pentru proprietățile sale de hidratare și revitalizare. Este ideal pentru părul uscat, deteriorat sau fragil, ajutând la...
Pret: 70 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Gelul de par pentru definirea buclelor de la Skala este un produs creat pentru persoanele care isi doresc onduleuri bine conturate, elastice si moi pe parcursul intregii zile. Formula sa usoara ofera fixare fara a incarca firul de par, lasand buclele...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Setul Rituals The Ritual of Karma Medium este un pachet cadou complet de îngrijire corporală, conceput pentru relaxare și răsfăț zilnic. Inspirat de filozofia armoniei și bunăstării, acest set combină produse premium cu aroma delicată de floare de...
Pret: 220 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Sapun Stick It To The Man-Darin Bomb Cosmetics 100 g. Cu uleiuri esentiale pure de portocale dulci si mandarina, pentru a limpezi monotonia vietii! Forma artizanala, culoarea si parfumul sapunurilor sunt create in intregime manual, cu multa dragoste si...
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Sapun Stay Wild Moon Child Bomb Cosmetics 100 g. Forma artizanala, culoarea si parfumul sapunurilor sunt create in intregime manual, cu multa dragoste si atentie de catre specialistii Bomb Cosmetics. Contine doar glicerina vegetala, ceea ce inseamna...
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Bila baie Piggy in a Puddle Bomb Cosmetics 160 g. Aceasta mica si efervescenta bila de baie este plina cu un parfum fin si cochet, cu un amestec obraznic de uleiuri de geranium si bergamota. Atentie: poate provoca lenevire excesiva si chicoteli...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Bila baie The Fizz Never Bothered Me Anyway Bomb Cosmetics 160 g. Cu eucalipt inghetat si tamaie magica, aceasta spuma festiva transforma ora baii in propria ta lume a minunilor de iarna. Creata manual, cu multa dragoste. Bomb Cosmetics utilizeaza...
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Bila baie Here Comes The Sunflower Bomb Cosmetics 160 g. Esti gata sa te bucuri de soare? Aceasta bila de baie tropicala combina nuca de cocos cremoasa, ylang-ylang stralucitor si uleiurile picante de salvie si bergamota pentru o baie pura, magica si...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Bila baie Bath Dodger Bomb Cosmetics 160 g. Aceasta bila de baie efervescenta cu aroma dulce de capsuni, imbogatita cu uleiuri de cardamom si portocale dulci, este aici pentru a convinge chiar si pe cei mai dubiosi evitanti ai bailor. Creata manual,...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Bila baie A Very Cherry Situation Bomb Cosmetics 160 g. Cirese pe deasupra momentului dvs. de relaxare! Aceasta bila de baie efervescenta este plina de arome de cirese de vara si o nota acrisoara de uleiuri de mandarine si portocale, pentru ca baia dvs....
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
O cremă bogată, catifelată, care aduce un pic de confort pielii uscate. Hidratează profund, lasă mâinile fine și le protejează pe termen lung, fără să le încarce. Mirosul este discret, iar textura intră repede în piele. Beneficiile ingredientelor active:...
Pret: 17.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
MATTE-MILK MATIFYING CLEANSING MILK este un lapte demachiant care matifiază pielea și strânge porii. Conține Vitamina E, aminoacizi și Seboreductyl®. Hidratează, calmează și hrănește pielea în timp ce curăță de impurități. Restaurează funcția de barieră...
Pret: 139 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Soluție sterilă bazată pe o combinație de peptide care ajută la îmbunătățirea aspectului pungilor de sub ochi și a cearcănelor. Fără parfum sau aditivi. Nu provoacă iritații. Indicatii: Cearcăne, umflături specifice zonei perioculare, piele...
Pret: 619 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Skinnet Body Lotion Nourishing 400 ml Loțiune de corp intens hidratantă, îmbogățită cu Unt de Shea și Ulei de Argan, care hrănește și catifelează pielea uscată. Formula se absoarbe rapid, oferă hidratare de lungă durată și un parfum plăcut persistent....
Pret: 69.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Skinnet Body Lotion Nourishing 400 ml Loțiune de corp intens hidratantă cu Unt de Shea și Ulei de Argan, ideală pentru pielea uscată sau foarte uscată. Hrănește, catifelează și se absoarbe rapid, lăsând un parfum plăcut și de durată. Cosmaline Hair &...
Pret: 69.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Skinnet Body Lotion Nourishing 400 ml Loțiune de corp intens hidratantă cu Unt de Shea și Ulei de Argan, ideală pentru pielea uscată sau foarte uscată. Hrănește, catifelează și se absoarbe rapid, lăsând un parfum plăcut și persistent. Cosmaline Hair &...
Pret: 69.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Machiajul tău merită culori intense și finisaj perfect! Descoperă paleta profesională cu 13 nuanțe pigmentate, ideale pentru look-uri naturale sau dramatice. Textura fină, catifelată, se aplică ușor și se blenduiește impecabil, fără să încarce pleoapa....
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Redescoperă frumusețea naturală a părului tău cu Șamponul Colorant Negru Yafeila, o formulă inovatoare care oferă culoare intensă, acoperire completă a firelor albe și hidratare profundă. Creat special pentru persoanele care își doresc o colorare...
Pret: 170 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creat special pentru părul rebel, uscat sau dificil de controlat, setul Cosmaline Soft Wave Natural Care Rose & Sandalwood combină parfumul floral-lemnos cu puterea hrănitoare a uleiului de macadamia. Formula bogată oferă hidratare intensă, reduce...
Pret: 39.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Bucură-te de o rutină completă de îngrijire concepută pentru părul normal, cu aroma revigorantă de Orange Blossom & Musk și formula îmbogățită cu Extract de Jojoba. Acest set Cosmaline Soft Wave Natural Care conține două șampoane de 400 ml și două...
Pret: 39.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Creat pentru părul vopsit, decolorat sau tratat chimic, setul Soft Wave Natural Care Lily & Amber oferă protecție avansată și hrănire intensă. Îmbogățit cu ulei de argan, acest duo ajută la menținerea culorii vibrante, prevenind estomparea, în timp ce...
Pret: 39.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Descoperă rutina completă de îngrijire creată special pentru părul fin și fragil. Acest set Cosmaline Soft Wave Natural Care conține două șampoane de 400 ml și două balsamuri de 400 ml, fiecare îmbogățit cu cafeină, lavandă și cuișoare, pentru a...
Pret: 39.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Set 4 rezerve periuta de dinti Vitammy Nova, compatibile cu periutele de dinti electrice Vitammy Bunny si ePUPPY, pentru copii 3-6 ani, Roz si albastru Capetele de periaj Vitammy Nova asigura o curatare precisa si eficienta a dintilor si cavitatii...
Pret: 37.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Balsam pentru Volum - Fanola Wonder Volume Conditioner, 350 ml: balsam profesional creat special pentru a reda volum, elasticitate si vitalitate parului fin sau lipsit de densitate. Formula sa usoara ingrijeste intens fara sa incarce, lasand parul suplu,...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Balsam pentru Volum - Fanola Wonder Volume Conditioner, 1000 ml: balsam profesional creat special pentru a reda volum, elasticitate si vitalitate parului fin sau lipsit de densitate. Formula sa usoara ingrijeste intens fara sa incarce, lasand parul suplu,...
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fard de Obraz - Gerovital Beauty, nuanta Maro, 8 g: fard de obraz sub forma unei pudre fine, cu pigmenti uniformi si textura matasoasa, conceput pentru a oferi pometilor un aspect natural, luminos si uniform. Se aplica usor si se blenduieste perfect,...
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lubrifiant pe baza de apa Orgie All Natural Ultra Slide 150 ml Lubrifiant cu efect de lunga durata, nelipicios si ultra alunecos. Caracteristici ale produsului: Parfum: inodor Consistență: mai puțin gros, extra alunecos Efect: lubrifiere de...
Pret: 89 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudra Compacta 8H - Gerovital Beauty Compact Powder, nuanta Medium, 9.5 g: pudra compacta ce confera un machiaj impecabil, cu rezistenta de pana la 8 ore. Formula sa cu textura cremoasa si fina asigura multiple beneficii: hidratare, catifelare, matifiere si...
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baza de Machiaj - Gerovital Beauty Primer Mattifying, 30 ml: primer potrivit tenului normal, dar usor deshidratat, ce are nevoie de luminozitate si uniformizare. Acest primer, pe langa faptul ca uniformizeaza suprafata pielii pentru aplicarea fondului de...
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Setul Cadou Femei Aslavital Mineralactiv: Crema Hidratanta si Fermitate cu Colagen SPF 15, 50 ml + Fiola cu Colagen si Elastina, 2 fiole x 2 ml: setul contine produse concepute pentru a reda frumusetea, elasticitatea si hidratarea pielii, avand la baza...
Pret: 56 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fiola Filler Extra Fermitate pentru Ten Sensibil - Aslavital Mineralactiv Extra-Firming Filler Ampoules, 1 fiola x 2 ml: fiola filler extra fermitate reprezinta un tratament intensiv antirid, creat pentru a reda fermitatea, elasticitatea si tonusul pielii...
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fiola cu Colagen si Elastina - Hidratare, Fermitate si Protectie pentru Ten Sensibil - Aslavital Mineralactiv Collagen Ampoules, 1 fiola x 2 ml: fiola cu colagen si elastina ofera un tratament intensiv pentru hidratarea profunda, fermitatea si protectia...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra de Argila pentru Tratamente Cosmetice - Aslavital Mineralactiv Clay Powder for Cosmetic Treatments, 750 g: produs 100% natural, obtinut din Muntii Padurea Craiului, pudra de argila ofera pielii o cura completa de purificare, hidratare si regenerare....
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Balsam Tratament Hidratant pentru Buze - Aslavital Mineralactiv Lip Balm Moisturizing Treatment, 15 ml: balsamul-tratament hidratant pentru buze ofera hidratare intensa, contur armonios. Balsamul coloreaza usor buzele intr-o nuanta roz naturala, iar in...
Pret: 48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Acoperire medie spre mare Se întinde ușor datorită buretelui aplicator Efect anti-inflamator pentru a estompa cearcănele Textură ușoară, care nu accentuează ridurile și linile fine Corectorul universal Instant Anti Age Eraser cu aplicator...
Pret: 48.13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Rujul de buze Max Factor Lipfinity este un produs de o rezistenta indelungata, ce ofera 2 pasi spre buze atragatoare. Spre deosebire de celelalte rujuri ultra rezistente, care devin uscate si terne pe buze, Lipfinity ofera o culoare rezistenta cu...
Pret: 43.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Corrector cu un burete integrat care face cearcanele si orice semn pe care doriti sa ascundeti un lucru din trecut Acopera urmele si cearcanele usor si rapid datorita formulei si ambalajului sau inovator Beneficii Neutralizeaza instantaneu...
Pret: 48.13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Privire senzationala! Descopera mascara lash sensational sky high cu efect de gene alungite fara limita din orice unghi. Acum disponibila in mai multe nuante. •formula imbogatita cu extract de bambus; •mascara pentru efect de alungire si volum;...

Proprietati: - mascara cu formula imbogatita cu extract de bambus, pentru alungire si volum; - peria flexibila acopera uniform fiecare geana, oferind un efect intens si definit. Mod de utilizare: Pasul 1: Aplica mascara incepand de la baza genelor...
Pret: 48.13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fiole Filler Extra Fermitate pentru Ten Sensibil - Aslavital Mineralactiv Extra-Firming Filler Ampoules, 10 fiole x 2 ml: fiolele filler extra fermitate reprezinta un tratament intensiv antirid, creat pentru a reda fermitatea, elasticitatea si tonusul...
Pret: 86 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Proprietati: - rezistenta pana la 16 ore; - formula imbogatita cu pigmenti intensi de culoare; - aplicator in forma de sageata pentru o dozare perfecta. Mod de utilizare: Pasul 1. Aplica rujul in culoarea aleasa, incepand cu v-ul buzelor si...
Pret: 51.02 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten ce ofera hidratare imbatabila si purtare de pana la 35 de ore. Formula noastra unica este infuzata cu acid hialuronic si 2% niacinamida pentru un impuls de hidratare imbatabil. Ajuta la intarirea barierei pielii impotriva daunelor cauzate de...
Pret: 35.91 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Machiaj uniform cu un finisaj mat Este imbogatit cu pudra absorbanta pentru a neutraliza stralucirea pielii Are o textura cremoasa usoara care se intinde usor pe piele si ii confera un aspect frumos si radiant Se potriveste perfect cu pielea...
Pret: 30.23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ruj lichid de lungă durată. Poate fi folosit singur pentru un finisaj mat sau cu stratul superior pentru un finisaj lucios. Ingrediente Izododecan Trimetilsiloxisilicat Dimeticona Mica Hectorit de Disteardimoniu Carbonat de propilena Talc Aqua...
Pret: 41.97 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Machiaj uniform cu un finisaj mat Este imbogatit cu pudra absorbanta pentru a neutraliza stralucirea pielii Are o textura cremoasa usoara care se intinde usor pe piele si ii confera un aspect frumos si radiant Se potriveste perfect cu pielea...
Pret: 33.12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudra compacta care combina utilizarea usoara a pudrei si proprietatile unui fond de ten lichid oferind pielii acoperire si un finisaj matasos Beneficii Protejeaza si hidrateaza pielea cu increderea pudrei si acoperire blanda pentru un finisaj...
Pret: 46.4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fiole cu Colagen si Elastina - Hidratare, Fermitate si Protectie pentru Ten Sensibil - Aslavital Mineralactiv Collagen Ampoules, 10 fiole x 2 ml: fiolele cu colagen si elastina ofera un tratament intensiv pentru hidratarea profunda, fermitatea si protectia...
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Regeneranta de Noapte pentru Netezirea Ridurilor - Aslavital Mineralactiv SKINectura Smoothing Wrinkle Regenerating Cream, 50 ml: crema regeneranta cu argila naturala si SKINectura™ este conceputa special pentru netezirea ridurilor si refacerea...
Pret: 56 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema de maini premium pentru barbati Yamuna Gentleman 50 ml Crema de mâini Gentleman este concepută pentru bărbații moderni care apreciază îngrijirea și protecția mâinilor lor. Această cremă premium este alegerea perfectă pentru utilizarea zilnică,...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Sampon cu Iasomie pentru Par Rebel si Tern - Farmona Herbal Care Jasmine Shampoo for Frizzy and Dull Hair, 330 ml: sampon cu iasomie conceput special pentru parul rebel, electrizat si lipsit de stralucire. Formula sa delicata curata bland scalpul si parul,...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel de dus cu frangipani si iasomie Yamuna 200 ml Parfumul magic de frangipani, sau trandafir hawaian, se îmbină cu lumea iasomiei în acest gel de duș. Ingredientele active prietenoase cu pielea curăță perfect, iar aromele florale exotice ne...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Lotiune de corp intensiv hidratanta pentru barbati Yamuna Gentleman 200 ml Loțiunea de corp Gentleman se absoarbe rapid, hidratează în profunzime și hrănește pielea, prevenind uscarea. Textura sa ușoară nu lasă o senzație grasă, astfel...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Sare de baie pentru barbati Yamuna Gentleman 1000 gr Cauți o baie elegantă? Cu sărurile de baie cu parfum unic, create pentru bărbați, corpul și sufletul tău își vor găsi liniștea la sfârșitul unei zile solicitante. Amestecă 2-3 linguri de...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Sampon si gel de dus 2 in 1 pentru barbati Yamuna Gentleman 200 ml Gelul de duș și șamponul Gentleman sunt revitalizante și răcoritoare, perfecte după o zi lungă sau pentru a începe o dimineață energică. Ingredientele sale hidratante lasă pielea...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Sampon cu Luminita Noptii pentru Par Vopsit - Farmona Herbal Care Evening Primrose Shampoo Colored Hair, 330 ml: sampon cu luminita de seara conceput pentru parul vopsit, care necesita o protectie speciala a culorii si o hidratare profunda. Formula delicata...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Cremă Softie pentru picioare oferă hidratare și confort imediat al pielii uscate sau crăpate. Cu textura sa lejeră, dar hrănitoare, aceasta se absoarbe rapid, lăsând pielea catifelată și netedă. Se recomandă folosirea acesteia împreună cu șosetele de...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Gel de dus cu mango Yamuna 200 ml Gelul de duș cu parfum de mango pentru iubitorii de vară eternă nu numai că te răsfață cu parfumul său fantastic, dar formula sa prietenoasă cu pielea previne uscarea pielii în timpul dușului. Pentru uz extern! Aveți...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cremă Softie de mâini hidratantă și reparatoare, formulată cu ulei de migdale dulci, unt de shea și acid hialuronic, pentru a hrăni și a proteja pielea uscată și sensibilă. Nu lăsa peliculă grasă, redă finețea și confortul mâinilor. Ideală pentru...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ești îngrijorat de inflamația foliculilor de păr după bărbierit? Foloseste apoi balsamul dupa ras! Datorită ingredientelor sale antiinflamatoare și care leagă apa - alantoină și extract de arnică - calmează și îngrijește pielea iritată...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
SHORT LIFE - Vopsea de Par Permanenta - Syoss Professional Performance Permanent Coloration Baseline, nuanta 4_15 Dusty Chrome: vopsea de par permanenta ce asigura culori bogate si de lunga durata. Contine pigmenti concentrati de colorare care patrund...
Pret Initial: 36 Lei
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Ulei pentru Par Vopsit cu Ulei Tsubaki Loncolor Expert Intensive Color Protect, 100 ml: ulei ce hraneste parul si il protejeaza de factorii externi daunatori. Asigura stralucire si mentinerea culorii pentru o perioada indelungata, fara a lasa o...
Pret Initial: 42 Lei
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Vopsea de Par Permanenta Inspirata de Pantone - Syoss Professional Performance Permanent Coloration Inspired by Pantone 17-1052, nuanta 6_66 Roasted Pecan: vopsea de par permanenta ce asigura culori vibrante si de lunga durata. Inpirata de una...
Pret Initial: 36 Lei
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Vopsea Semipermanenta Loncolor Trendy Colors, nuanta T9 turcoaz progresiv, 2x 25 ml: vopsea semipermanenta ce nuanteaza parul in culori vii si stralucitoare. Formula sa originala include substante cu rol de revitalizare a culorii parului...
Pret Initial: 19 Lei
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Vopsea Semipermanenta Loncolor Trendy Colors, nuanta R4 rosu funky, 2x 25 ml: vopsea semipermanenta ce nuanteaza parul in culori vii si stralucitoare. Formula sa originala include substante cu rol de revitalizare a culorii parului natural sau...
Pret Initial: 19 Lei
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Balsam Hranitor pentru Par Uscat si Aspru - Pantene Pro-V Miracles Silky&Glowing Conditioner, 200 ml: balsam ce ajuta la ingrijirea parului aspru si uscat, procesat sau cu suvite. Infuzeaza parul cu substante nutritive, vitamine si proteine...
Pret Initial: 52 Lei
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Vopsea Permanenta pentru Par Loncolor Natura, nuanta 11.1 blond deschis cenusiu: vopsea permanenta, ce ofera o culoare stralucitoare, durabila si plina de viata, cu aspect natural. Permite inchidere, deschiderea, sau revigorarea culorii...
Pret Initial: 21 Lei
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Lac de Unghii Pink Grapefruit Avril, 7 ml: lac de unghii ultrarezistent si usor de aplicat. Confera unghiilor rezistenta si o culoare intensa, avand un timp de uscare extrem de rapid. Se aplica usor, uniform si nu lasa dungi inestetice. Nu...
Pret Initial: 23 Lei
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Elixir din Struguri cu Efect de Slabire Herbagen, 200 g: elixir din struguri ce ajuta la reducerea stratului adipos, la slabirea locala si la diminurea celulitei, prin activarea cresterii adipogenezei, fiind un activator puternic al sirtuinei....
Pret Initial: 73 Lei
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Ser Anticadere - The Doctor Health & Care Burdock Energy 5 Herbs Infused Scalp Serum Strengthening, 89 ml: ser pentru scalp, potrivit pentru un par deteriorat si fragil, predispus la cadere. Hraneste si intareste firele de par, aducand un aport...
Pret Initial: 21 Lei
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Vopsea de Par Revlon - Colorsilk, nuanta 34 Deep Burgundy, 1 buc: nu contine amoniac si alte substante chimice agresive. Formula inovatoare asigura o acoperire de 100% a firelor albe, indiferent de nuanta aleasa, oferind in acelasi timp o...
Pret Initial: 29 Lei
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Vopsea Permanenta pentru Par Rosa Impex Color Time, nuanta 20 Chocolate: vopsea permanenta disponibila intr-o gama variata de culori bogate, intense si vibrante, cu o consistenta cremoasa, usor de aplicat, ce ofera parului o ingrijire optima in...
Pret Initial: 22 Lei
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Sampon Mineral cu Biosulf - Ziaja Biosulfo-Siarka, 200 ml: sampon vegan cu 95% ingrediente de origine naturala, pentru parul gras cu matreata, parul gras si predispus la seboree. Formula sa curata parul si scalpul de excesul de sebum, elimina...
Pret Initial: 23 Lei
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Crema pentru Ochi cu Tripla Actiune si Efect de Netezire- Farmona Eye Contour Dermosmoothing Triple Active Eye Cream, 30 ml: crema special conceputa pentru ingrijirea pielii sensibile din jurul ochilor, cu o formula bogata in ingrediente active...
Pret Initial: 103 Lei
Pret: 77 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Tratament impotriva caderii parului cu placenta si vitamine - 5 x 10 ml: ajuta la stoparea caderii parului si stimuleaza cresterea sanatoasa a cestuia. Cutia contine 5 fiole cu tratament.Mod de utilizare: la inceput utilizati 3 fiole saptamanal...
Pret Initial: 56 Lei
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema pentru Ochi cu Peptide – Fermitate si Reducerea Ridurilor – EcoBe Peptide Eye Cream, 20 ml: crema pentru zona ochilor cu peptide este destinata ingrijirii delicate a pielii din jurul ochilor, oferind fermitate si reducand vizibil semnele de...
Pret: 99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema cu Ceramide - Regenerare Intensa pentru Ten Uscat - EcoBe Ceramide Cream, 50 ml: crema de fata intens hidratanta cu ceramide, care ajuta la intarirea barierei protectoare a pielii. Formula sa usoara se absoarbe rapid, oferind hidratare si hranire de...
Pret: 129 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser Intensiv cu Acid Hialuronic – Hidratare Profunda, Volum si Elasticitate - EcoBe Hyaluronic Acid Boosting Ampoule, 30 ml serul intensiv cu acid hialuronic ofera o hidratare profunda si de lunga durata, restabilind elasticitatea si confortul pielii uscate...
Pret: 99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser cu Vitamina C pentru Luminozitate si Uniformizarea Tonului, Fara Parfum - EcoBe Vitamin C Brightening Serum, 50 ml ser facial avansat care valorifica puterea vitaminei C pentru a ilumina pielea, a uniformiza tonusul si a combate semnele imbatranirii....
Pret: 109 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Toner Exfoliant Usor cu Cica, AHA/BHA pentru Calmare si Hidratare - EcoBe Toner Gentle Exfoliating Facial Toner, 160 ml: toner delicat, dar eficient, care combina proprietatile exfoliante ale acizilor AHA si BHA cu efectele calmante ale extractului de...
Pret: 95 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Creion de sprâncene Global Fashion GF38018 #103 Black Gray – Sprâncene intense, definite și perfect naturale! Creionul de sprâncene GF38018 în nuanța #103 Black Gray este alegerea ideală pentru persoanele cu păr negru, brunet intens sau șaten foarte...
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Spuma de Curatare cu Ceai Verde din Jeju - EcoBe Jeju Green Tea Foam Cleanser, 100 ml: spuma de curatare este un demachiant facial cremos si delicat, imbogatit cu extract de ceai verde din insula Jeju, care asigura o curatare eficienta, mentinand in acelasi...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Masca Faciala cu Carbune Activ - Detox si Purificare - EcoBe Charcoal Ampoule Mask, 1 buc: masca tip servetel cu carbune activ care ofera o detoxifiere si o purificare a tenului, eliminand impuritatile, sebumul in exces si punctele negre care blocheaza...
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Descoperă strălucirea și finețea părului cu Setul Profesional cu Keratină Braziliană Naturală Brazil’s – ideal pentru păr degradat, uscat sau rebel. Formula bogată în uleiuri vegetale și keratină pură reconstruiește firul de păr din interior, redându-i...
Pret: 220 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Masca Faciala Cica cu Centella Asiatica - Reparare si Calmarea Tenului Sensibil - EcoBe Cica Ampoule Mask, 1 buc: masca tip servetel special formulata pentru a calma instant pielea sensibila, iritata sau afectata de roseata. Infuzata cu centella asiatica,...
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Masca Faciala cu Colagen Vegan - Fermitate si Elasticitate - EcoBe Vegan Collagen Ampoule Mask, 1 buc: masca tip servetel cu colagen vegan ofera un tratament intens pentru refacerea fermitatii si elasticitatii pielii. Infuzata cu esente nutritive si colagen...
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Masca Faciala cu Acid Hialuronic, Hidratare Profunda - EcoBe Hyaluronic Acid Ampoule Mask, 1 buc: masca tip servetel ofera pielii un plus de hidratare si un aspect suplu si luminos. Formula imbogatita cu acid hialuronic patrunde adanc in straturile pielii,...
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Masca Faciala cu Aloe Vera, Hidratanta si Calmanta - EcoBe Aloe Vera Ampoule Mask, 1 buc: masca tip servetel ofera o hidratare intensiva si o calmare instantanee a pielii sensibile sau iritate. Materialul moale al mastii este imbibat cu o esenta bogata in...
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel Pur de Aloe Vera – Calmant si Hidratant, pentru Piele Sensibila si Iritata – Dermaflora Aloe Vera Natural Skin Care Gel, 300 ml: ofera ingrijire intensiva pentru pielea sensibila, iritata sau afectata de expunerea la soare. Formula naturala, fara...
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel Pur de Aloe Vera – Calmant si Hidratant, pentru Piele Sensibila si Iritata – Dermaflora Aloe Vera Natural Skin Care Gel, 150 ml: ofera ingrijire intensiva pentru pielea sensibila, iritata sau afectata de expunerea la soare. Formula naturala, fara...
Pret: 30 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Descoperă secretul unui păr sănătos și plin de viață cu Ofertă Specială Laziness Cream – Șampon & Balsam cu Extract Natural de Rozmarin + Ulei de Argan Cadou, un set profesional de îngrijire care oferă rezultate vizibile încă de la primele utilizări.
Pret: 200 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Vopseaua de păr italiană fără amoniac oferă o colorare intensă și uniformă, cu acoperire perfectă a firelor albe, chiar și pe părul sensibil sau deteriorat. Formula profesională, îmbogățită cu uleiuri hrănitoare de argan, măsline, jojoba și cocos,...
Pret: 30 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Balsam Demachiant Natural Bio, fara Parfum - Najel Cleansing Balm Olive & Apricot & Jojoba, 120 g: balsamul demachiant natural ofera o curatare profunda si delicata prin metoda double-cleansing, eliminand machiajul, impuritatile si excesul de sebum, in timp...
Pret: 97 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sare de baie cu mango Yamuna 1000 gr Creează o atmosferă exotică în baia ta cu sărurile de baie cu aromă de mango de la YAMUNA! Parfumul dulce-delicios al apei sărate de baie îți va face pielea incredibil de moale și mătăsoasă. Mod de utilizare:...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
JUKE Repair Film – Mască Profesională de Păr (800ml) Formulă bogată în extracte vegetale abisale și ingrediente reparatoare de ultimă generație, JUKE Repair Film este o mască profesională destinată regenerării părului de la rădăcină până la vârfuri. ✔...
Pret: 150 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion Bio Contur Buze - Lavera Lip Contour, nuanta Black Berry 06, 1.4 g: creion de buze ideal pentru definirea conturului buzelor, ce poate fi folosit si pentru corectarea usoara a formei acestora. Textura moale, cremoasa si de lunga durata aluneca usor...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Creion Bio Contur Buze - Lavera Lip Contour, nuanta True Red 05, 1.4 g: creion de buze ideal pentru definirea conturului buzelor, ce poate fi folosit si pentru corectarea usoara a formei acestora. Textura moale, cremoasa si de lunga durata aluneca usor si...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Creion Bio Contur Buze - Lavera Lip Contour, nuanta Mauve Brown 04, 1.4 g: creion de buze ideal pentru definirea conturului buzelor, ce poate fi folosit si pentru corectarea usoara a formei acestora. Textura moale, cremoasa si de lunga durata aluneca usor...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser Reparator in 90 de Secunde cu AHA & Omega 9 pentru Par Deteriorat Pasul 3 - Wella Professionals Ultimate Repair Miracle Rescue, 185 ml: asigura o rutina de ingrijire profesionala pentru parul deteriorat, oferind cel mai inalt nivel de reparare instanta,...
Pret: 546 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Creion Bio Contur Buze - Lavera Lip Contour, nuanta Warm Brown 03, 1.4 g: creion de buze ideal pentru definirea conturului buzelor, ce poate fi folosit si pentru corectarea usoara a formei acestora. Textura moale, cremoasa si de lunga durata aluneca usor si...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten iluminator cu ceramide și diamant, acoperire impecabilă și strălucire radiantă Un fond de ten care combină acoperirea perfectă cu un efect luminos rafinat. Formula sa îmbogățită cu ceramide, pudră de diamant și trei forme de acid hialuronic...
Pret: 44.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Primer iluminator cu colagen și aur, baza ideală pentru un ten neted și radiant Un primer cu textură luxoasă, îmbogățit cu colagen, uleiuri botanice și particule fine de aur care netezesc instant pielea și îi oferă o strălucire naturală. Formula cremoasă...
Pret: 53.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Crema de noapte lucrează în liniște, în timp ce dormi. Are o textură fină care intră repede în piele și o ajută să se refacă, să devină mai fermă și mai luminoasă dimineață de dimineață. Uleiul de camelia, ceramidele și acidul hialuronic hrănesc pielea în...
Pret: 129.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Întinerire intensă și repararea barierei cutanate într-o singură fiolă Ser facial cu ceramide, oferă un boost concentrat de regenerare, hidratare și fermitate. Formula sa bogată combină ceramide, acid hialuronic în multiple forme, ulei de tsubaki și...
Pret: 129.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten iluminator cu ceramide și diamant, acoperire impecabilă și strălucire radiantă Un fond de ten care combină acoperirea perfectă cu un efect luminos rafinat. Formula sa îmbogățită cu ceramide, pudră de diamant și trei forme de acid hialuronic...
Pret: 44.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Sapun organic handmade cu lavanda Yamuna 100 gr În perioadele tale tensionate, poți face o baie excelentă de aromoterapie cu săpunul handmade Yamuna lavanda! Conținutul său ridicat de glicerină ajută la protejarea pielii de uscare, în timp ce parfumul...
Pret: 44.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Sapun organic handmade arbore de ceai Yamuna 100 gr Utilizați săpunul manual Yamuna Tea Tree dacă doriți o curățare mai amănunțită! Conținutul său ridicat de glicerină ajută la protejarea pielii împotriva uscării. Utilizare recomandată: Recomandat...
Pret: 44.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Lotiune Micelara Curatare Blanda cu Prebiotice, Fara Parfum si Alcool - Lavera Barrier Balance 2-Phase Micellar Water, 400 ml: lotiunea micelara vegana curata delicat si indeparteaza eficient impuritatile, excesul de sebum si machiajul, fara a irita pielea....
Pret: 78 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten nutritiv cu efect GLOW și protecție UVA/UVB/IR Un fond de ten care îți îmbracă pielea într-o lumină discretă și un aspect uniform, fără să pară încărcat. Formula nutritivă, îmbogățită cu vitamina E și extracte vegetale, hidratează,...
Pret: 32.99 Lei

Crema de Ochi Unisex cu Prebiotice, Anti-cearcane si Calmare, Fara Parfum - Lavera Barrier Balance Eye Cream, 15 ml: crema de ochi vegana, special formulata pentru pielea sensibila din zona ochilor, calmeaza, hidrateaza si reduce vizibil cearcanele si...
Pret: 126 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser Echilibrant Unisex cu Prebiotice, Fara Parfum si Alcool - Lavera Barrier Balance Serum, 30 ml: serul echilbrant unisex este formulat pentru a consolida bariera naturala a pielii si pentru a sustine microbiomul cutantat. Textura sa ultra-usoara se...
Pret: 126 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Un produs 2-în-1 care combină acoperirea uniformă a unui fond de ten cu îngrijirea intensă a unui ser. Formula bogată în acid hialuronic, peptide și ceramide hidratează în profunzime, netezește pielea și îi redă elasticitatea. Textura lejeră se așază...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten nutritiv cu efect GLOW și protecție UVA/UVB/IR Un fond de ten care îți îmbracă pielea într-o lumină discretă și un aspect uniform, fără să pară încărcat. Formula nutritivă, îmbogățită cu vitamina E și extracte vegetale, hidratează,...
Pret: 32.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Crema de Noapte Echilibranta Unisex cu Prebiotice, Fara Parfum si Alcool - Lavera Barrier Balance Night Cream, 50 ml: crema de noapte echilibranta actioneaza intens in timpul somnului pentru a sustine refacerea barierei naturale a pielii si a reduce...
Pret: 126 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten iluminator cu ceramide și diamant, acoperire impecabilă și strălucire radiantă Un fond de ten care combină acoperirea perfectă cu un efect luminos rafinat. Formula sa îmbogățită cu ceramide, pudră de diamant și trei forme de acid hialuronic...
Pret: 44.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Hidratare intensă și luminozitate pentru un ten vizibil întinerit. Esența facială antirid și iluminatoare Nadeshiko este gândită pentru pielea care are nevoie de elasticitate, suplețe și un plus de strălucire naturală. Formula ușoară pătrunde rapid,...
Pret: 89.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fond de ten nutritiv cu efect GLOW și protecție UVA/UVB/IR Un fond de ten care îți îmbracă pielea într-o lumină discretă și un aspect uniform, fără să pară încărcat. Formula nutritivă, îmbogățită cu vitamina E și extracte vegetale, hidratează,...
Pret: 32.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Crema de Zi Echilibranta Unisex cu Prebiotice, Fara Parfum si Alcool - Lavera Barrier Balance Day Cream, 50 ml: crema special formulata pentru a proteja si fortifica bariera naturala a pielii, redand un aspect vizibil mai uniform si mai sanatos. Formula...
Pret: 117 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Un produs 2-în-1 care combină acoperirea uniformă a unui fond de ten cu îngrijirea intensă a unui ser. Formula bogată în acid hialuronic, peptide și ceramide hidratează în profunzime, netezește pielea și îi redă elasticitatea. Textura lejeră se așază...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Curățare delicată și ritual de îngrijire inspirat din tradiția japoneză. Gelul-ulei de curățare Nadeshiko 2în1 îndepărtează machiajul și impuritățile într-un mod blând, respectând pielea sensibilă și calmând disconfortul. Textura sa mătăsoasă se...
Pret: 89.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Protecție UV, hidratare intensă și fermitate într-o singură cremă. Crema de față tonifiantă și hidratantă SPF 30 Nadeshiko oferă protecție zilnică împotriva radiațiilor UV, hidratează în profunzime și previne foto-îmbătrânirea. Formula sa bogată în ulei...
Pret: 129.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Un produs 2-în-1 care combină acoperirea uniformă a unui fond de ten cu îngrijirea intensă a unui ser. Formula bogată în acid hialuronic, peptide și ceramide hidratează în profunzime, netezește pielea și îi redă elasticitatea. Textura lejeră se așază...
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Lotiune Fluida Bio Protectie Solara SPF 50, pentru Piele Sensibila, Fara Parfum, Rezistenta la Apa - Eco Cosmetics Sun-Lotion Neutral SPF 50, 125 ml: lotiune fluida bio cu SPF 50, special formulata pentru pielea sensibila, alergica sau predispusa la...
Pret: 162 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lotiune Fluida Bio Protectie Solara SPF 30, pentru Piele Sensibila, Fara Parfum, Rezistenta la Apa - Eco Cosmetics Sun-Lotion Neutral SPF 30, 125 ml: lotiune fluida bio cu SPF 30, special formulata pentru pielea sensibila sau iritata. Ofera protectie...
Pret: 146 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spray Bio Protectie Solara FPS 50 pentru Ten si Corp, Nuantat, cu Coenzima Q10 - Eco Cosmetics Sun-Fluid SPF 50, 100 ml: spray-ul bio de protectie solara cu SPF 50 ofera protectie ridicata pentru ten si corp, combinand filtre minerale naturale cu o formula...
Pret: 170 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spray Bio Protectie Solara Bebe si Copii FPS 50+, Fara Parfum - ey! Eco Cosmetics Kids Sun-Fluid Neutral 50+, 100 ml: sprayul bio de protectie solara este special conceput pentru a proteja pielea sensibila a bebelusilor si copiilor, oferind o bariera sigura...
Pret: 141 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema de Maini Revital Q10, Puternic Nutritiva, Elasticitate si Anti-imbatranire - Eco Cosmetics Revital Hand Cream, 50 ml: crema de maini hraneste intensiv pielea uscata si confera elasticitate mainilor obosite. Formula vegana combina Q10 cu acid...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lotiune de corp Caramel Dream Yamuna 200 ml Loțiunea de corp Caramel Dream este mătăsoasă și ușoară, se absoarbe rapid, îngrijește delicat pielea și lasă o senzație catifelată. Parfumul bogat, auriu și cremos de caramel te umple simultan de căldură și...
Pret: 51.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ulei de masaj cu aroma de placinta cu mere Yamuna 1000 ml Formula uleiului de masaj pe bază de plante Apple Pie, îmbogățită cu vitamina E, contribuie la catifelarea pielii. Parfumul dulce-picant al merelor roșii zemoase și al scorțișoarei te învăluie...
Pret: 109 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Lotiune de corp Fulgi de Zapada Yamuna 200 ml Loțiunea de corp Snowdrop este ușoară, se absoarbe rapid, îngrijește delicat pielea și o lasă moale și catifelată. Parfumul dulce de zahăr vanilat aduce atmosfera specială a iernii. Presărați un strop de...
Pret: 51.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Unt de corp Caramel Dream Yamuna 50 ml Textura bogată și cremoasă a untului de corp Caramel Dream se întinde ușor pe piele, o catifelează, o hrănește și o lasă catifelată. Parfumul bogat, auriu și cremos de caramel te umple simultan de căldură și îți...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Unt de corp cu aroma de placinta cu mere Yamuna 50 ml Textura bogată și cremoasă a untului de corp Winter Apple Pie se întinde ușor pe piele, catifelează, hrănește și lasă o senzație mătăsoasă. Parfumul dulce-picant de mere roșii zemoase și...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Lotiune de corp cu aroma de placinta cu mere Yamuna 200 ml Loțiunea de corp Winter Apple Pie este ușoară și mătăsoasă, se absoarbe rapid, hrănește delicat pielea și o lasă moale și catifelată. Parfumul dulce-picant de mere roșii zemoase și scorțișoară...
Pret: 51.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Crema de maini Caramel Dream Yamuna 50 ml Crema de mâini Caramel Dream îți lasă pielea moale și hidratată. Parfumul bogat, auriu și cremos de caramel te încălzește și îți aduce un zâmbet pe față cu aroma sa. Ia cu tine această experiență parfumată...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Crema de maini Fulgi de Zapada Yamuna 50 ml Crema de mâini Snowflake este ușoară și mătăsoasă, se absoarbe rapid și lasă mâinile moi și hidratate. Parfumul dulce de zahăr vanilat îți imprăunează pielea cu atmosfera specială a iernii. Adaugă o notă de...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
SHORT LIFE - Balsam pentru Par Uscat si Deshidratat - Pantene Pro-V Miracles Hydra Glow Conditioner, 200 ml: balsam de par ce ajuta la hidratarea intensa a parului foarte uscat. Formula intens hidratanta cu ProVitamina B5, biotina si esenta de baobab...
Pret Initial: 40 Lei
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Sampon Hranitor pentru Par Uscat si Aspru - Pantene Pro-V Miracles Silky&Glowing Shampoo, 300 ml: sampon ce ajuta la ingrijirea parului aspru si uscat, procesat sau cu suvite. Infuzeaza parul cu substante nutritive, vitamine si proteine pentru...
Pret Initial: 52 Lei
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Sampon pentru Neutralizarea Tonurilor de Galben - Pantene Pro-V Miracles Purple Shampoo, 225 ml: sampon pentru parul blond, ce neutralizeaza tonurile de galben. Contine biotina si proteine din matase hidrolizata, ce ajuta la rezistenta parului....
Pret Initial: 40 Lei
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Ser Tratament pentru Varfuri Despicate - Pantene Pro-V Miracles Hydra Dry Ends with Biotin + Baobab Essence, 70 ml: tratament ser nutritiv, fara clatire, pentru varfurile uscate si despicate. Serumul cu noua formula Pantene Pro-V Miracle Hydra...
Pret Initial: 40 Lei
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema de maini cu aroma de placinta cu mere Yamuna 50 ml Textura ușoară a cremei de mâini cu mere Winter Apple Pie se absoarbe rapid, lăsând pielea moale și hidratată. Parfumul dulce-picant de mere roșii zemoase și scorțișoară te învăluie ușor și...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Unt de corp Fulgi de Zapada Yamuna 50 ml Textura bogată și cremoasă a untului de corp Snowdrop se întinde ușor pe piele, o catifelează, o hrănește și o lasă mătăsoasă. Parfumul dulce de zahăr vanilat aduce atmosfera specială a iernii. Presărați lunile...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Șampon pentru Gene – Curățare Delicată și Îngrijire Profesională Descoperă Șamponul pentru Gene, un produs creat pentru a curăța eficient și delicat genele naturale și extensiile. Formula sa îndepărtează reziduurile de machiaj, sebumul, pielea moartă,...
Pret: 99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ulei de masaj Fulgi de Zapada Yamuna 1000 ml Uleiul de masaj pe bază de plante „Fulg de zăpadă” se întinde ușor pe piele și lasă o senzație de delicatețe datorită formulei sale îmbogățite cu vitamina E. Experiența relaxantă este completată de parfumul...
Pret: 109 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ulei de masaj Caramel Dream Yamuna 1000 ml Formula uleiului de masaj pe bază de plante Caramel Dream, îmbogățită cu vitamina E, ajută la catifelarea pielii în timpul masajului. Parfumul bogat, auriu și cremos de caramel te umple de căldură, iar...
Pret: 109 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ulei de masaj Fulgi de Zapada Yamuna 250 ml Uleiul de masaj pe bază de plante „Fulg de zăpadă” se întinde ușor pe piele și lasă o senzație de delicatețe datorită formulei sale îmbogățite cu vitamina E. Experiența relaxantă este completată de parfumul...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ulei de masaj Caramel Dream Yamuna 250 ml Formula uleiului de masaj pe bază de plante Caramel Dream, îmbogățită cu vitamina E, ajută la catifelarea pielii în timpul masajului. Parfumul bogat, auriu și cremos de caramel te umple de căldură, iar...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Blond foarte Deschis Rece Lucens Umbria este o vopsea fara amoniac permanenta care ofera parului o nuanta rece de blond foarte deschis si o acoperire de 100% a firelor albe. Are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Mahon Rece Lucens Umbria este o vopsea fara amoniac permanenta care ofera parului o nuanta rece de rosu mahon si o acoperire de 100% a firelor albe. Are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta intr-o culoare intensa,...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Blond Deschis Rece Lucens Umbria este o vopsea fara amoniac permanenta care ofera parului o nuanta rece de blond deschis si o acoperire de 100% a firelor albe. Are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta intr-o culoare...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Blond Rece Lucens Umbria este o vopsea fara amoniac permanenta care ofera parului o nuanta rece de blond si o acoperire de 100% a firelor albe. Are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta intr-o culoare intensa,...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Blond Inchis Rece Lucens Umbria este o vopsea fara amoniac permanenta care ofera parului o nuanta rece de blond inchis si o acoperire de 100% a firelor albe. Are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta intr-o culoare...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Saten Deschis Rece Lucens Umbria este o vopsea fara amoniac permanenta care ofera parului o nuanta rece de castaniu si o acoperire de 100% a firelor albe. Are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta intr-o culoare...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Pachet Extensii de Gene Premium Royal Volume 3D - Curbură D, 0.10 mm (9–12 mm), 4 cutii x 16 rânduri Set complet pentru styling-uri versatile și profesionale Acest pachet ROYAL Volume 3D include cele mai folosite lungimi în mapările de volum: 9 mm, 10...
Pret: 370 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Extensii de gene Premium Royal Volume 3D – Curbură C, Grosime 0.10 mm, Mix Lungimi 7-10 mm, 16 rânduri Calitate premium pentru volume fine și naturale Extensiile Royal Volume 3D sunt fabricate din fibre ultra-ușoare, special concepute pentru...
Pret: 299 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Pachet Profesional - Primer + Bonder pentru Extensii de Gene Pachet esențial pentru pregătirea corectă a genelor și o retenție îmbunătățită. Primerul curăță și degresează firul natural, pregătind baza pentru o aderență optimă, iar Bonderul...
Pret: 125 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Pachet Profesional – Primer + Ultra Bonder + Șampon pentru Curățarea Genelor Pachet complet pentru pregătirea corectă a genelor și obținerea unei retenții ridicate. Ideal pentru tehnicienii care vor rezultate stabile și eficiente. Șampon pentru...
Pret: 199 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Pachet 4 Cutii Extensii de Gene Premium Royal Silk – CC, 0.12 mm, Lungimi 9-12 mm Acest pachet conține 4 cutii de extensii de gene individuale, fiecare cu curbura CC și grosime 0.12 mm, ideale pentru aplicații precise și un look natural. Fiecare cutie...
Pret: 320 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Pudră compactă pentru față Christian Dior Forever Couture Mitzah Limited Edition 1N Neutral, 14 g Dior Forever Cushion Powder Mitzah Edition 1N Neutral este o pudră compactă care fixează machiajul și matifiază ușor tenul, fără efect de mască....
Pret: 504.48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser pentru față Christian Dior Capture Dreamskin Care & Perfect, 30 ml Dior Capture Dreamskin Care & Perfect este o emulsie-ser care ajută la netezirea porilor, liniilor fine și la uniformizarea tonului pielii. Poate fi folosită ca produs de îngrijire...
Pret: 563.72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Set tratament pentru scalp Labo Rinfoltina Leave-In, 20 fiole Labo Rinfoltina Leave-In Scalp Treatment este un set profesional de 20 de fiole leave-in pentru regenerarea și fortifierea părului. Formula conține complex de aminoacizi, vitamine B3, B5 și B6...
Pret: 520.12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Mască tratament hrănitoare Leonor Greyl Quintessence, 200 ml Leonor Greyl Masque Quintessence este o mască intens nutritivă pentru păr deteriorat și uscat. Formula luxoasă, bogată în ulei de shea și ulei de mongongo, repară fibra capilară în profunzime,...
Pret: 495.04 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser facial Yves Saint Laurent Pure Shots Y Shape (refill), 30 ml Yves Saint Laurent Pure Shots Y Shape Firming Serum redefinește conturul feței și îmbunătățește elasticitatea pielii datorită extractului de iris marocan și peptidei LHA. Formula...
Pret: 480.04 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten compact anti-îmbătrânire Christian Dior Prestige Le Cushion Teint de Rose SPF 50, nuanța 012 Porcelain, 14 g Dior Prestige Le Cushion Teint de Rose SPF 50 – 012 Porcelain este un fond de ten cushion pentru ten deschis, cu acoperire medie-mare...
Pret: 573.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser facial iluminator cu vitamina C Guinot Newhite, 25 ml Guinot Newhite Vitamin C Brightening Serum este un ser concentrat pentru uniformizarea tonului pielii și reducerea petelor pigmentare. Formula conține vitamina C pură și extract de melanină...
Pret: 494.39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Balsam pentru păr hrănitor Kevin Murphy Blow.Dry Rinse, 1000 ml Kevin Murphy Blow.Dry Rinse este un balsam profesional conceput pentru a proteja părul împotriva daunelor termice cauzate de uscarea cu foehnul. Formula conține extract de bambus și proteine...
Pret: 470.51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser facial revitalizant Christian Dior Capture Youth Intense Rescue, 30 ml Dior Capture Youth Intense Rescue este un ser facial creat pentru refacerea barierei cutanate și hidratarea intensă a pielii. Formula sa combină uleiuri botanice nutritive cu...
Pret: 474.4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Set rujuri cremoase Christian Dior Colour Of Love, 3 bucăți, 35 g Christian Dior Colour Of Love Cream Lipstick Set conține trei rujuri cremoase în nuanțe intense de roșu. Oferă culoare uniformă, confort la purtare și un aspect neted al buzelor pe...
Pret: 555.39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser anti-îmbătrânire pentru față Christian Dior Capture Dreamskin Care & Perfect, 50 ml Dior Capture Dreamskin Care & Perfect este o emulsie tratament care ajută la netezirea pielii, la estomparea porilor vizibili, a roșeții și a petelor pigmentare....
Pret: 753.48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten compact anti-îmbătrânire Christian Dior Prestige Le Cushion Teint de Rose SPF 50, nuanța 020, 14 g Dior Prestige Le Cushion Teint de Rose SPF 50 – 020 este un fond de ten cushion pentru ten în nuanțe medii, cu acoperire medie-mare și...
Pret: 573.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser detoxifiant pentru față Christian Dior One Essential, 50 ml Dior One Essential Skin Boosting Super Serum este un ser pentru față care ajută pielea expusă zilnic la poluare, stres și radiații UV să își recapete aspectul odihnit. Tenul pare mai...
Pret: 677.11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser detoxifiant pentru față Christian Dior One Essential, 75 ml Dior One Essential Skin Boosting Super Serum este un ser pentru față care ajută pielea expusă zilnic la poluare, stres și radiații UV să își recapete aspectul odihnit. Tenul pare mai...
Pret: 757.18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudră compactă pentru față Christian Dior Forever Couture Mitzah Limited Edition 2N Neutral, 14 g Dior Forever Cushion Powder Mitzah Edition 2N Neutral este o pudră compactă care fixează machiajul și reduce luciul, păstrând în același timp un aspect...
Pret: 504.48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cremă hidratantă cu vitamina E Guinot Nutrizone Day & Night, 50 ml Guinot Nutrizone Vitamin E Cream este o cremă hrănitoare și hidratantă, ideală pentru utilizare zi și noapte. Formula sa bogată în vitamina E și uleiuri esențiale contribuie la refacerea...
Pret: 465.79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cremă de noapte anti-îmbătrânire Shiseido Vital Perfection, 50 ml Shiseido Vital Perfection Uplifting & Firming Night Cream este o cremă de noapte ce regenerează și redensifică pielea în timpul somnului. Formula sa conține ReNeura Technology++™ și...
Pret: 540.67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten compact reîncărcabil Valentino Go Cushion LN3 SPF 50, 14 g Valentino Go Cushion Foundation este un fond de ten compact cu acoperire naturală și protecție solară SPF 50. Formula sa ușoară cu acid hialuronic hidratează intens, în timp ce...
Pret: 519.38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser facial anti-roșeață Christian Dior Capture Youth Redness Soother, 30 ml Dior Capture Youth Redness Soother este un ser calmant special creat pentru pielea sensibilă predispusă la roșeață. Cu extract de iris și peptide calmante, formula reduce...
Pret: 474.4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten compact Christian Dior Forever Cushion SPF 35, 2 × 15 g Dior Forever Cushion SPF 35 este un fond de ten compact tip cushion, cu finisaj mat și acoperire medie-mare. Ajută la controlul luciului, uniformizează tenul și oferă protecție solară...
Pret: 537.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudră compactă pentru față Christian Dior Forever Couture Mitzah Limited Edition 1N Neutral, 14 g Dior Forever Cushion Powder Mitzah Edition 1N Neutral este o pudră compactă care fixează machiajul și matifiază ușor tenul, fără efect de mască....
Pret: 504.48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cremă de zi anti-îmbătrânire Shiseido Benefiance Nutriperfect SPF 15, 50 ml Shiseido Benefiance Nutriperfect Day Cream SPF 15 este o cremă de zi intens nutritivă, creată special pentru pielea matură afectată de înaintarea în vârstă și dezechilibre...
Pret: 463.84 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser anti-rid pentru față Christian Dior Capture Youth, 30 ml Christian Dior Capture Youth Anti-Wrinkle Serum este un ser pentru față care ajută la îmbunătățirea fermității tenului. Pielea rămâne mai netedă, mai hidratată și pregătită pentru crema de zi...
Pret: 509.11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten compact anti-îmbătrânire Christian Dior Prestige Le Cushion Teint de Rose SPF 50, nuanța 010 Ivory, 14 g Dior Prestige Le Cushion Teint de Rose SPF 50 – 010 Ivory este un fond de ten cushion cu acoperire medie-mare și protecție solară...
Pret: 573.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser contur riduri Shiseido Benefiance Wrinkle Smoothing Contour, 30 ml Shiseido Benefiance Wrinkle Smoothing Contour Serum este un ser concentrat anti-rid care redă fermitatea și netezimea pielii. Formula avansată cu ReNeura Technology+™ și Complex...
Pret: 577.42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Extensii de Gene Premium ROYAL Volume 3D – Curbură C, Grosime 0.10 mm, Lungime Mix, 16 rânduri Extensiile de gene ROYAL Volume 3D sunt create pentru lash artistii care pun accent pe precizie, calitate și rezultate impecabile. Fabricate din fibră...
Pret: 99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Fond de ten compact cu finisaj luminos Christian Dior Forever Skin Glow Cushion Dioriviera 1N, 14 g Dior Forever Skin Glow Cushion Dioriviera 1N este un fond de ten compact tip cushion, cu acoperire medie-mare și finisaj luminos. Uniformizează nuanța...
Pret: 509.11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudră compactă pentru față Christian Dior Forever Couture Mitzah Limited Edition 1N Neutral, 14 g Dior Forever Cushion Powder Mitzah Edition 1N Neutral este o pudră compactă care fixează machiajul și matifiază ușor tenul, fără efect de mască....
Pret: 504.48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cremă anti-îmbătrânire pentru față Christian Dior Capture Youth Age-Delay Advanced, 50 ml Dior Capture Youth Age-Delay Advanced Creme este o cremă de față care ajută la întârzierea apariției primelor semne vizibile de îmbătrânire. Hidratează pielea,...
Pret: 509.11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cremă facială Shiseido Bio-Performance Skin HiForce, 50 ml Shiseido Bio-Performance Skin HiForce Cream este o cremă anti-îmbătrânire care fortifică structura pielii din interior. Cu ActiveForce™ Complex și Bio-Performance Peptides, formula contribuie la...
Pret: 743.2 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cremă hidratantă iluminatoare pentru față și gât Christian Dior Diorsnow Essence of Light, 50 ml Dior Diorsnow Essence of Light Creme este o cremă hidratantă care ajută la menținerea luminozității tenului și la reducerea aspectului petelor și...
Pret: 879.37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser iluminator pentru față și gât Christian Dior Diorsnow Essence of Light, 30 ml Dior Diorsnow Essence of Light Serum este un ser iluminator pentru față și gât, care ajută la estomparea petelor pigmentare și la uniformizarea tonului pielii. Utilizarea...
Pret: 786.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Concentrat de noapte Shiseido Vital Perfection LiftDefine Radiance, 80 ml Shiseido Vital Perfection LiftDefine Radiance Night Concentrate este un tratament de noapte intensiv ce redă fermitatea și luminozitatea pielii. Cu ReNeura Technology++™ și...
Pret: 859.1 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser facial detoxifiant Christian Dior One Essential, 30 ml Dior One Essential Intense Skin Detoxifying Serum ajută la purificarea și regenerarea pielii expuse zilnic la stres și poluare. Formula conține extract de hibiscus roșu, cunoscut pentru...
Pret: 503.09 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser contur ochi anti-îmbătrânire Dr Sebagh Supreme Day, 15 ml Dr Sebagh Supreme Day Eye Serum este un ser ușor, special creat pentru zona delicată a ochilor. Formula cu peptide active și acid hialuronic hidratează, netezește și reduce vizibil cearcănele...
Pret: 496.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser facial iluminator Bynacht Super C, 30 ml Bynacht Super C Illuminating Serum este un ser concentrat cu vitamina C pură stabilizată, creat pentru a uniformiza tonul pielii și a reda luminozitatea naturală. Formula sa avansată reduce petele pigmentare,...
Pret: 491.43 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser facial Christian Dior Capture Youth Matte Maximizer, 30 ml Dior Capture Youth Matte Maximizer Serum este un ser destinat tenului mixt sau gras, conceput pentru a controla sebumul și a rafina textura pielii. Formula conține acid lactic și extract de...
Pret: 474.4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser facial și pentru gât Dr Sebagh Supreme Maintenance, 30 ml Dr Sebagh Supreme Maintenance Youth Serum este un ser avansat anti-îmbătrânire, conceput pentru față și gât. Formula conține acid hialuronic, vitamina C și extract de trandafir sălbatic, care...
Pret: 491.89 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cremă de noapte hidratantă Rodial Dragon’s Blood Hyaluron, 50 ml Rodial Dragon’s Blood Hyaluronic Night Cream este o cremă intens hidratantă de noapte, formulată cu acid hialuronic, cunoscut pentru proprietățile sale calmante și antiinflamatorii. Aceasta...
Pret: 479.02 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fond de ten cushion cu finisaj luminos Christian Dior Forever Skin Glow Cushion Dioriviera 2N, 14 g Dior Forever Skin Glow Cushion Dioriviera 2N este un fond de ten compact tip cushion, în nuanța neutră 2N, cu acoperire medie-mare și aspect luminos....
Pret: 509.11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudră compactă Christian Dior Forever Couture Mitzah Limited Edition 0N Neutral, 14 g Dior Forever Couture Loose Powder – Mitzah Limited Edition oferă un finisaj natural și uniform, fixând machiajul pe întreaga durată a zilei. Formula sa ușoară cu...
Pret: 504.48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Keratina de la J.MAKI este una dintre cele mai eficiente inovații în domeniul îngrijirii părului slăbit și deteriorat. Hidrolizatele de keratină umplu zonele deteriorate ale firului de păr, compensând deficitul de componente structurale care formează părul....
Pret: 72.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Un produs de coafare și fixare de lungă durată, potrivit pentru toate tipurile de păr: drept, creț, fin și gros. Structura sa permite crearea unei coafuri flexibile, mobile și elastice care poate fi ajustată pe parcursul zilei. Conține un complex...
Pret: 78.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Crema texturizantă creează bucle și reduce efectul de încrețire, fără a îngreuna părul. Conține pantenol, vitamine și antioxidanți. Mod de utilizare: Dacă aveți părul drept, aplicați crema pe părul umed și coafați folosind un difuzor sau alte tehnici...
Pret: 113.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Vopsirea părului natural cu 1/2 – 1 nuanță mai deschisă. Vopsire a firelor albe greu de acoperit. Evitați contactul cu ochii. Clătiți imediat ochii în cazul contactului cu produsul. A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Folosiți mănuși adecvate. Exclusiv...
Pret: 53.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Vopsire cu 2-3 tonuri mai deschise și utilizare cu seria super-iluminatoare. Evitați contactul cu ochii. Clătiți imediat ochii în cazul contactului cu produsul. A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Folosiți mănuși adecvate. Exclusiv pentru uz profesional....
Pret: 53.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Conține un complex unic de îngrijire pe bază de uleiuri bogate de Bambus, Alun și Argan. Extractul de Bambus conferă părului densitate și volum, hidratează, asigură elasticitate și flexibilitate, facilitând pieptănarea. Uleiul din semințe de struguri...
Pret: 127.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Serul de reconstrucție a părului cu peptide, este conceput pentru părul tratat chimic și grav deteriorat. Datorită tehnologiei biomimetice, care se bazează pe capacitatea de a imita structura naturală a keratinei, peptidele sunt recunoscute ca un elemnt...
Pret: 286.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Formula unică pe bază de Gloss Complex și uleiuri bogate (Shea (Karite), Macadamia, Nuc, Argan, Alun) hrănește profund și reface structura părului vopsit. Uleiul de Shea oferă elasticitate și flexibilitate părului, facilitând pieptănarea și coafarea. Gloss...
Pret: 127.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Un gel cu fixare medie care oferă un efect de păr ud. Acesta fixează părul în mod fiabil, fără a lăsa reziduuri pe păr sau pe mâini. Menține sănătatea părului, oferindu-i în același timp netezime și strălucire. Potrivit pentru toate tipurile de păr: drept,...
Pret: 66.25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Conține un complex unic de îngrijire pe bază de uleiuri bogate de Bambus, Alun și Argan. Extractul de Bambus conferă părului densitate și volum, hidratează, asigură elasticitate și flexibilitate, facilitând pieptănarea. Uleiul din semințe de struguri...
Pret: 69.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Formula unică pe bază de Keratină, uleiuri prețioase (Macadamia, Argan, Nuc), Pantenol și Extract de Sâmburi de Struguri oferă un complex intensiv de îngrijire pentru regenerarea profundă și tratarea părului uscat și deteriorat. Hrănește și hidratează părul...
Pret: 127.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Formula unică pe bază de Keratină, uleiuri prețioase (Macadamia, Argan, Nuc), Pantenol și Extract de Sâmburi de Struguri oferă un complex intensiv de îngrijire pentru regenerarea profundă și tratarea părului uscat și deteriorat. Hrănește și hidratează părul...
Pret: 69.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Formula unică pe bază de Keratină, uleiuri prețioase (Macadamia, Argan, Nuc), Pantenol și Extract de Sâmburi de Struguri oferă un complex intensiv de îngrijire pentru regenerarea profundă și tratarea părului uscat și deteriorat. Hrănește și hidratează părul...
Pret: 127.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Conține un complex unic de îngrijire pe bază de uleiuri bogate de Bambus, Alun și Argan. Extractul de Bambus conferă părului densitate și volum, hidratează, asigură elasticitate și flexibilitate, facilitând pieptănarea. Uleiul din semințe de struguri...
Pret: 69.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Conține un complex unic de îngrijire pe bază de uleiuri bogate de Bambus, Alun și Argan. Extractul de Bambus conferă părului densitate și volum, hidratează, asigură elasticitate și flexibilitate, facilitând pieptănarea. Uleiul din semințe de struguri...
Pret: 127.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Formula unică pe bază de Gloss Complex și uleiuri bogate (Shea (Karite), Macadamia, Nuc, Argan, Alun) hrănește profund și reface structura părului vopsit. Uleiul de Shea oferă elasticitate și flexibilitate părului, facilitând pieptănarea și coafarea. Gloss...
Pret: 69.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
«METODA PENTRU PĂR CREȚ» Formula cu un complex activ de îngrijire care conține proteine din grâu, semințe de in și aminoacizi ajută la restabilirea frumuseții naturale a buclelor și a elasticității onduleurilor tratate chimic. Reduce daunele provocate de...
Pret: 102.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Spray-balsam leave-in pentru toate tipurile de păr, ideal pentru părul uscat, deteriorat, fragil și creț. Hidratează instantaneu părul, oferă strălucire și îl lasă neted și mătăsos. Ajută la prevenirea ruperii firului de păr și a vârfurilor despicate....
Pret: 66 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Lac uscat cu pulverizare fină, destinat pentru styling profesional creativ. Oferă o fixare excelentă și strălucire datorită concentrației ridicate de particule de legare și reflexie a luminii. Asigură uscarea rapidă, fixarea maximă și un rezultat de lungă...
Pret: 66 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Formula unică pe bază de Keratină, uleiuri prețioase (Macadamia, Argan, Nuc), Pantenol și Extract de Sâmburi de Struguri oferă un complex intensiv de îngrijire pentru regenerarea profundă și tratarea părului uscat și deteriorat. Hrănește și hidratează părul...
Pret: 69.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Această loțiune este perfectă pentru utilizare zilnică, acționând ca produs de îngrijire, coafare și protecție, toate într-unul singur. Un produs versatil care devine un ajutor esențial atunci când creați diverse coafuri pe părul fin, poros sau creț....
Pret: 81.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Formula unică pe bază de Keratină, uleiuri prețioase (Macadamia, Argan, Nuc), Pantenol și Extract de Sâmburi de Struguri oferă un complex intensiv de îngrijire pentru regenerarea profundă și tratarea părului uscat și deteriorat. Hrănește și hidratează părul...
Pret: 79.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Formula unică pe bază de Gloss Complex și uleiuri bogate (Shea (Karite), Macadamia, Nuc, Argan, Alun) hrănește profund și reface structura părului vopsit. Uleiul de Shea oferă elasticitate și flexibilitate părului, facilitând pieptănarea și coafarea. Gloss...
Pret: 156 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Paletă de farduri Mini Eyeshadow pleoape Hanami Shadows Library Jvone Milano Paletă farduri de pleoape Shadows Library – Eyeshadow Palette în format de buzunar, concepută pentru cei care sunt mereu în mișcare și doresc să poarte peste tot un must-have...
Pret: 95 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Formula unică pe bază de Gloss Complex și uleiuri bogate (Shea (Karite), Macadamia, Nuc, Argan, Alun) hrănește profund și reface structura părului vopsit. Uleiul de Shea oferă elasticitate și flexibilitate părului, facilitând pieptănarea și coafarea. Gloss...
Pret: 79.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Vopsire ton pe ton sau mai închisă. Evitați contactul cu ochii. Clătiți imediat ochii în cazul contactului cu produsul. A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Folosiți mănuși adecvate. Exclusiv pentru uz profesional. Ingrediente: Aqua, Cetearyl Alcohol,...
Pret: 53.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Vopsire cu închidere a culorii, vopsire semipermanentă și vopsire densă a părului fără fire albe. Utilizare cu vopsele fără amoniac și tonere. Evitați contactul cu ochii. Clătiți imediat ochii în cazul contactului cu produsul. A nu se lăsa la îndemâna...
Pret: 53.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Șamponul hidratant Vellie Goat Milk are o formulă delicată, potrivită pentru părul deteriorat, tern și lipsit de vitalitate. Curăță eficient impuritățile și reziduurile de poluare, fără să agreseze scalpul. Textura sa cremoasă formează o spumă bogată care...
Pret: 40.49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fard de pleoape Eyeshadow compact Shade On Jvone Milano 3 g Fard de pleoape compact Shade On Compact Eyeshadow este fardul de pleoape moale la atingere și extrem de ușor de utilizat. Formula sa cu acid hialuronic combină cremositatea texturii cu...
Pret: 85 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Acest spray proteic este conceput pentru a proteja părul de efectele temperaturilor ridicate atunci când se utilizează uscătoare de păr, placă de îndreptat părul, ondulatoare și alte aparate termice. Formula MiruStyle X-HP creează o barieră protectoare...
Pret: 104.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Lac uscat cu pulverizare fină, creat pentru utilizare profesională. Oferă o fixare excelentă și strălucire datorită concentrației ridicate de particule de legare și reflexie a luminii. Nu lipește și nu îngreunează părul, nu lasă urme lipicioase sau albe....
Pret: 77 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fard de pleoape Eyeshadow compact Shade On Jvone Milano 3 g Fard de pleoape compact Shade On Compact Eyeshadow este fardul de pleoape moale la atingere și extrem de ușor de utilizat. Formula sa cu acid hialuronic combină cremositatea texturii cu...
Pret: 85 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Spumă universală de bază pentru crearea efectului de păr voluminos și des, fără a-l îngreuna. Complexul polimeric mărește grosimea fiecărui fir de păr, oferind un volum incredibil de lungă durată oricărei coafuri. Nu lipește și nu îngreunează părul. Nu...
Pret: 62.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fard de pleoape Eyeshadow compact Shade On Jvone Milano 3 g Fard de pleoape compact Shade On Compact Eyeshadow este fardul de pleoape moale la atingere și extrem de ușor de utilizat. Formula sa cu acid hialuronic combină cremositatea texturii cu...
Pret: 85 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Paletă de farduri Mini Eyeshadow pentru pleoape Arabica Shadows Library Jvone Milano Paletă farduri de pleoape Shadows Library – Arabica Petite Eyeshadow Palette în format de buzunar, concepută pentru cei care sunt mereu în mișcare și doresc să poarte...
Pret: 95 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Spray fortifiant pentru un look stilat, care oferă volum și textură instantanee. Potrivit pentru orice tip de păr. Nu îngreunează și nu murdărește părul. Poate fi utilizat pentru toate tehnicile de coafare, inclusiv pentru volum la rădăcină. Părul își...
Pret: 86.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Burete pentru fond de ten Drop Sponge Foundation Jvone Milano extrem de moale și fără latex, asigură aplicarea perfectă și uniformă a fondului de ten sau a produselor texturate cremoase fără a lasa reziduuri.
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Paletă de farduri Mini Eyeshadow pentru pleoape Volcano Shadows Library Jvone Milano Paletă farduri de pleoape Shadows Library – Volcano Petite Eyeshadow Palette în format de buzunar, concepută pentru cei care sunt mereu în mișcare și doresc să poarte...
Pret: 95 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Formula unică pe bază de Gloss Complex și uleiuri bogate (Shea (Karite), Macadamia, Nuc, Argan, Alun) hrănește profund și reface structura părului vopsit. Uleiul de Shea oferă elasticitate și flexibilitate părului, facilitând pieptănarea și coafarea. Gloss...
Pret: 69.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Formula unică pe bază de Gloss Complex și uleiuri bogate (Shea (Karite), Macadamia, Nuc, Argan, Alun) hrănește profund și reface structura părului vopsit. Uleiul de Shea oferă elasticitate și flexibilitate părului, facilitând pieptănarea și coafarea. Gloss...
Pret: 127.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fluidul reconstructiv pentru păr cu aminoacizi și microkeratină restaurează și întărește părul lung deteriorat până la vârfuri. Formula conține microkeratină cu greutate moleculară mică și este îmbogățită cu aminoacizi liberi precum arginina, glicina,...
Pret: 26.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Vopsire ton pe ton pentru părul rezistent care nu necesită decolorare. Vopsire a firelor albe. Evitați contactul cu ochii. Clătiți imediat ochii în cazul contactului cu produsul. A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Folosiți mănuși adecvate....
Pret: 53.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Portfardul mov Jvone Milano este un accesoriu elegant și practic, ideal pentru organizarea produselor cosmetice. Cu un design modern și o nuanță vibrantă de mov, acest portfard adaugă un plus de stil rutinei tale zilnice. Compact, dar încăpător,...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de buze rezistent la apă Aqua Fun Jvone Milano 1,2 g Aqua Fun este un creion de buze rezistent la apă, de lungă durată, care nu se îndepărtează foarte usor de pe buze. Formulat pentru a contura buzele cu o precizie extremă, textura sa moale este...

Gloss de buze Filler Dream Jvone Milano 7,5 ml Filler Dream este un gloss de buze creat pentru a oferi o hidratare remarcabilă și volum buzelor. Formulat cu acid hialuronic. Oferă strălucire și o senzație instantanee de prospețime. Testat dermatologic....
Pret: 100 Lei

1.FORMULĂ CU ETANOL – NU CU IZOPROPIL: Spre deosebire de mulți curățători pe bază de alcool izopropilic, LaRosa folosește etanol cosmetic de înaltă calitate – mai delicat cu pielea și cu un parfum plăcut de lămâie. 2.ÎNDEPĂRTEAZĂ STRATUL LIPICIOS DE DUPĂ...
Pret: 29.7 Lei

Pudră profesională pentru volum, care oferă ridicare la rădăcină și evidențiază detaliile coafurii, fără a îngreuna sau lipi părul. Neutralizează luciul gras în zona rădăcinilor. Potrivită pentru păr de orice lungime și textură. Pudra se distribuie ușor pe...
Pret: 72.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Serul de reconstrucție a părului cu peptide, este conceput pentru părul tratat chimic și grav deteriorat. Datorită tehnologiei biomimetice, care se bazează pe capacitatea de a imita structura naturală a keratinei, peptidele sunt recunoscute ca un elemnt...
Pret: 90.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pudră decolorantă fără degajare de praf, ideală pentru decolorare completă sau suvițe, asigură rezultate uniforme și controlate, destinată exclusiv uzului profesional. Pentru păr normal: Raport de amestecare 1:2. Amestecați 40 g de pudră decolorantă cu...
Pret: 180 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Creion de buze rezistent la apă Aqua Fun Jvone Milano 1,2 g Aqua Fun este un creion de buze rezistent la apă, de lungă durată, care nu se îndepărtează foarte usor de pe buze. Formulat pentru a contura buzele cu o precizie extremă, textura sa moale este...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ser Vital Perfection LiftDefine Radiance === Prezentare generală === Un ser avansat de lifting și fermitate, care îmbunătățește vizibil tocitatea și fermitatea în 4 săptămâni.* Descoperiți un aspect mai tineresc în 4 săptămâni.** Experimentați...
Pret: 525.86 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
1.Formulă cu etanol – nu cu izopropil: spre deosebire de mulțI curățători pe bază de alcool izopropilic, larosa folosește etanol cosmetic de înaltă calitate – mai delicat cu pielea șI cu un parfum plăcut de lămâie. 2.Îndepărtează stratul lipicios de după...
Pret: 28.2 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
1.FORMULĂ CU ETANOL – NU CU IZOPROPIL: Spre deosebire de mulți curățători pe bază de alcool izopropilic, LaRosa folosește etanol cosmetic de înaltă calitate – mai delicat cu pielea și cu un parfum plăcut de lămâie. 2.ÎNDEPĂRTEAZĂ STRATUL LIPICIOS DE DUPĂ...
Pret: 43.18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Bronzant Lichid Tan Touch Jvone Milano 4 ml Tan Touch este un bronzător lichid cu Extract de Floare de Porțelan. Cu o textură fluidă și ușoară, oferă un radiance imediat pe față și corp. Este rezultatul unei combinații de pigmenți iridescenți, care se...
Pret: 115 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Iluminator Highlighter compact Light On Jvone Milano 4 g Mici perle iridescente aduc o strălucire extraordinară tenului: highlighter-ul Light On contrastează frumos cu zonele conturate ale feței, asigurând rezultate care nu se împrăștie! Îmbogățit cu...
Pret: 140 Lei

1. Cleaner 2-în-1 pentru pensule: îndepărtează eficient gelul neîntărit, acrilul întărit, lacul de unghii șI vopselele uscate de pe pensule pentru unghii șI machiaj. 2. Prelungește viața pensulelor: protejează firele delicate, menținându-le moi,...
Pret: 28.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Iluminator Highlighter compact Light On Jvone Milano 4 g Mici perle iridescente aduc o strălucire extraordinară tenului: highlighter-ul Light On contrastează frumos cu zonele conturate ale feței, asigurând rezultate care nu se împrăștie! Îmbogățit cu...
Pret: 140 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Highlighter Lichid Sunshine Touch Jvone Milano 4 ml Sunshine Touch este un highlighter lichid cu Extract de Floare de Porțelan, care adaugă strălucire pe față și corp. Are o textură ușoară și fina, iar formula sa conține perle multi-reflectorizante care...

Ochelari Lupa cu Iluminare LED – Precizie Profesională pentru Extensii de Gene, Sprâncene și Tatuaje Ochelarii lupa cu iluminare LED sunt un instrument esențial pentru tehnicienii care lucrează cu extensii de gene, sprâncene sau tatuaje...
Pret: 109 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Este o apă micelară cu proprietăți calmante, revitalizante și antibacteriene. Îndepărtează impuritățile și excesul de sebum, hidratează, închide porii și calmează pielea. Avantaje: 3 in 1: hidrateaza, calmeaza & protejeaza Curata...
Pret: 149 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Stick pentru Față și Corp Multifunction Shield Jvone Milano 4 ml Multifunction Shield este stick-ul cu protecție solară foarte ridicată: cu SPF 50+, protejează fața și corpul împotriva radiațiilor UV. Este un produs multifuncțional, util atât ca bază sau...

Creion automatic micromine pentru sprâncene Mini Tip Jvone Milano 0,9 g Mini Tip este un creion automatic echipat cu un aplicator pentru pieptănarea sprâncenelor. Cu vârful său fin și formula rezistentă la apă de lungă durată, acest creion micro de...
Pret: 90 Lei

Creion de sprâncene rezistent la apă Classic Brow Jvone Milano 0,9 g Classic Brow este un creion conceput pentru a te ajuta să obții sprâncenele perfecte dintr-o singură aplicare. Este ușor de estompat datorită aplicatorului și pieptănului, care sunt...

Ruj lichid Last Tint Jvone Milano 2,4 ml Un ruj lichid care combină culoarea intensă și vibrantă cu un finisaj extra-mat, de lungă durată. Textura lichidă și cremoasă este ușoară și nu usucă buzele, asigurând un efect super-natural și de lungă durată:...

Hidratează, hrănește, dăruiește părului un volum suplimentar cu ușurință. Păr - cu un volum evidențiat, elastic și strălucitor. Produsul conține: colagen, extract de bumbac, extract de orez, extract de germeni de grâu și proteine din soia. Are o aromă...
Pret: 96 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj lichid Last Tint Jvone Milano 2,4 ml Un ruj lichid care combină culoarea intensă și vibrantă cu un finisaj extra-mat, de lungă durată. Textura lichidă și cremoasă este ușoară și nu usucă buzele, asigurând un efect super-natural și de lungă durată:...
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj lichid Last Tint Jvone Milano 2,4 ml Un ruj lichid care combină culoarea intensă și vibrantă cu un finisaj extra-mat, de lungă durată. Textura lichidă și cremoasă este ușoară și nu usucă buzele, asigurând un efect super-natural și de lungă durată:...
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj lichid Last Tint Jvone Milano 2,4 ml Un ruj lichid care combină culoarea intensă și vibrantă cu un finisaj extra-mat, de lungă durată. Textura lichidă și cremoasă este ușoară și nu usucă buzele, asigurând un efect super-natural și de lungă durată:...
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj lichid Last Tint Jvone Milano 2,4 ml Un ruj lichid care combină culoarea intensă și vibrantă cu un finisaj extra-mat, de lungă durată. Textura lichidă și cremoasă este ușoară și nu usucă buzele, asigurând un efect super-natural și de lungă durată:...
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj lichid Last Tint Jvone Milano 2,4 ml Un ruj lichid care combină culoarea intensă și vibrantă cu un finisaj extra-mat, de lungă durată. Textura lichidă și cremoasă este ușoară și nu usucă buzele, asigurând un efect super-natural și de lungă durată:...
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj mat Smooth Lips Jvone Milano 4 g Smooth Lips este un ruj extra-mat cu o textură ușoară și mătăsoasă, care învăluie buzele într-o culoare intensă. Formula sa este îmbogățită cu ulei de argan, are efecte de netezire și rezistenta de lungă durată,...

• FORMULĂ ACIDĂ PUTERNICĂ PENTRU ADERENȚĂ MAXIMĂ – Conține acid metacrilic pentru o aderență durabilă – elimină eficient grăsimea și umezeala de pe placa unghială. • DEGRESANT PENTRU UNGHII – PRIMUL PAS ESENȚIAL – Se folosește înainte de aplicarea...
Pret: 31.18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
1.FORMULĂ CU ETANOL – NU CU IZOPROPIL: Spre deosebire de mulți curățători pe bază de alcool izopropilic, LaRosa folosește etanol cosmetic de înaltă calitate – mai delicat cu pielea și cu un parfum plăcut de lămâie. 2.ÎNDEPĂRTEAZĂ STRATUL LIPICIOS DE DUPĂ...
Pret: 69.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
FĂRĂ ACETONĂ – FORMULĂ DELICATĂ: Dizolvant blând, fără acetonă, care îndepărtează oja clasică fără să usuce sau irite unghiile și cuticulele. COMPLEX DE VITAMINE HRĂNITOR: Conține panthenol, vitaminele E și A, biotină (vitamina H) și acid linoleic –...
Pret: 71.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ruj lucios Glow And Plump Jvone Milano 3 ml Glow and Plump este un ruj lucios cu o textură netedă și topitoare, care oferă un efect fabulos de volumizare și o senzație incredibilă de prospețime pe buze. Îmbogățit cu celule stem de zmeură infuzate în...

Gloss de buze filler dream jvone milano 7,5 ml Filler dream este un gloss de buze creat pentru a oferi o hidratare remarcabilă șI volum buzelor. Formulat cu acid hialuronic. Oferă strălucire șI o senzație instantanee de prospețime. Testat dermatologic....
Pret: 100 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ingredientele active din componenta samponului umplu parul cu putere si energie. Asigura o ingrijire usoara tonifiaza incarca cu prospetime si invioreaza. Utilizare: Aplicati pe parul si pielea umeda faceti spuma spalati.
Pret: 100 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj mat Smooth Lips Jvone Milano 4 g Smooth Lips este un ruj extra-mat cu o textură ușoară și mătăsoasă, care învăluie buzele într-o culoare intensă. Formula sa este îmbogățită cu ulei de argan, are efecte de netezire și rezistenta de lungă durată,...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj mat Smooth Lips Jvone Milano 4 g Smooth Lips este un ruj extra-mat cu o textură ușoară și mătăsoasă, care învăluie buzele într-o culoare intensă. Formula sa este îmbogățită cu ulei de argan, are efecte de netezire și rezistenta de lungă durată,...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de ochi extra pigment jvone milano 1,2 g Extrem de ușor de utilizat șI de estompat, extra pigment este creionul ideal pentru a obține look-uri fabuloase de smokey eye. Formula sa highly pigmented are o textură cremoasă superbă, oferind o...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj mat Smooth Lips Jvone Milano 4 g Smooth Lips este un ruj extra-mat cu o textură ușoară și mătăsoasă, care învăluie buzele într-o culoare intensă. Formula sa este îmbogățită cu ulei de argan, are efecte de netezire și rezistenta de lungă durată,...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj mat Smooth Lips Jvone Milano 4 g Smooth Lips este un ruj extra-mat cu o textură ușoară și mătăsoasă, care învăluie buzele într-o culoare intensă. Formula sa este îmbogățită cu ulei de argan, are efecte de netezire și rezistenta de lungă durată,...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Îndepărtare delicată a lacului de unghii pentru unghii fragile. • Fără acetonă – Fără deteriorare: Spre deosebire de dizolvanții rapizi pe bază de acetonă care usucă unghiile și irită pielea, formula noastră îndepărtează ușor oja fără a afecta placa...
Pret: 25.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Compoziția unică a vopselelor de păr cu aminoacizi din mătase de la J.Mäki Professional include o cantitate minimă de amoniac și pigmenți de nouă generație. Vopselele, produse în Țările de Jos, sunt bazate pe o formulă rece și oferă o neutralizare excelentă...
Pret: 48.75 Lei

Stimulează creșterea naturală a unghiilor: formula îmbogățită cu vitamine esențiale șI d-pantenol susține regenerarea unghiilor fragile, subțiri șI deteriorate. Funcționează ca un scut protector: creează o peliculă invizibilă de protecție, prevenind...
Pret: 22.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Compoziția unică a vopselelor de păr cu aminoacizi din mătase de la J.Mäki Professional include o cantitate minimă de amoniac și pigmenți de nouă generație. Vopselele, produse în Țările de Jos, sunt bazate pe o formulă rece și oferă o neutralizare excelentă...
Pret: 48.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ruj cremos Hydra Lips Jvone Milano 4 g Strălucire, confort și volum: Hydra Lips este un ruj formulat pentru a hidrata buzele, lăsându-le moi și pline. Îmbogățit cu acid hialuronic, formula sa ușoară și cremoasă menține buzele netede încă de la prima...

Răsfață-te sau oferă un cadou plin de farmec cu setul de baie HELLO WINTER, ideal pentru momentele de relaxare în sezonul rece. Setul conține: Gel de duș 100 ml – curăță delicat și lasă pieleAa catifelată, învăluită într-un...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj cremos Hydra Lips Jvone Milano 4 g Strălucire, confort și volum: Hydra Lips este un ruj formulat pentru a hidrata buzele, lăsându-le moi și pline. Îmbogățit cu acid hialuronic, formula sa ușoară și cremoasă menține buzele netede încă de la prima...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj cremos Hydra Lips Jvone Milano 4 g Strălucire, confort și volum: Hydra Lips este un ruj formulat pentru a hidrata buzele, lăsându-le moi și pline. Îmbogățit cu acid hialuronic, formula sa ușoară și cremoasă menține buzele netede încă de la prima...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj cremos Hydra Lips Jvone Milano 4 g Strălucire, confort și volum: Hydra Lips este un ruj formulat pentru a hidrata buzele, lăsându-le moi și pline. Îmbogățit cu acid hialuronic, formula sa ușoară și cremoasă menține buzele netede încă de la prima...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj cremos Hydra Lips Jvone Milano 4 g Strălucire, confort și volum: Hydra Lips este un ruj formulat pentru a hidrata buzele, lăsându-le moi și pline. Îmbogățit cu acid hialuronic, formula sa ușoară și cremoasă menține buzele netede încă de la prima...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj cremos Hydra Lips Jvone Milano 4 g Strălucire, confort și volum: Hydra Lips este un ruj formulat pentru a hidrata buzele, lăsându-le moi și pline. Îmbogățit cu acid hialuronic, formula sa ușoară și cremoasă menține buzele netede încă de la prima...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj cremos Hydra Lips Jvone Milano 4 g Strălucire, confort și volum: Hydra Lips este un ruj formulat pentru a hidrata buzele, lăsându-le moi și pline. Îmbogățit cu acid hialuronic, formula sa ușoară și cremoasă menține buzele netede încă de la prima...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj cremos Hydra Lips Jvone Milano 4 g Strălucire, confort și volum: Hydra Lips este un ruj formulat pentru a hidrata buzele, lăsându-le moi și pline. Îmbogățit cu acid hialuronic, formula sa ușoară și cremoasă menține buzele netede încă de la prima...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Îndepărtare delicată a lacului de unghii pentru unghii fragile. • Fără acetonă – fără deteriorare: Spre deosebire de dizolvanții cu acțiune rapidă care usucă unghiile și irită pielea, formula noastră îndepărtează delicat lacul, fără a afecta placa...
Pret: 25.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ruj cremos Hydra Lips Jvone Milano 4 g Strălucire, confort și volum: Hydra Lips este un ruj formulat pentru a hidrata buzele, lăsându-le moi și pline. Îmbogățit cu acid hialuronic, formula sa ușoară și cremoasă menține buzele netede încă de la prima...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj cremos Hydra Lips Jvone Milano 4 g Strălucire, confort și volum: Hydra Lips este un ruj formulat pentru a hidrata buzele, lăsându-le moi și pline. Îmbogățit cu acid hialuronic, formula sa ușoară și cremoasă menține buzele netede încă de la prima...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj cremos Hydra Lips Jvone Milano 4 g Strălucire, confort și volum: Hydra Lips este un ruj formulat pentru a hidrata buzele, lăsându-le moi și pline. Îmbogățit cu acid hialuronic, formula sa ușoară și cremoasă menține buzele netede încă de la prima...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ruj cremos Hydra Lips Jvone Milano 4 g Strălucire, confort și volum: Hydra Lips este un ruj formulat pentru a hidrata buzele, lăsându-le moi și pline. Îmbogățit cu acid hialuronic, formula sa ușoară și cremoasă menține buzele netede încă de la prima...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Extensii de Gene 2D – Eficiență și Volum Natural pentru Profesioniști Extensiile de gene 2D sunt concepute special pentru lash artistii care își doresc să combine precizia tehnică cu rapiditatea aplicării. Fiecare extensie este formată din două fire...
Pret: 99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Gene de Curbură B – Aspect Natural și Alungit Dimensiuni variate: 8 mm – 13 mm Curbură naturală: Genele de curbură B oferă un efect discret de ridicare și alungire, perfect pentru un look natural și elegant. Ambalaj practic: Cutia conține gene cu...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Extensii profesionale din fibră sintetică de tip PBT, concepute pentru tehnicienii care caută un aspect natural, elegant și o aplicare ușoară. Acest mix de lungimi oferă flexibilitate maximă și permite realizarea unor stiluri variate, potrivite oricărui tip...
Pret: 88 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Extensii de Gene Mink – Curbură C, Grosime 0.18 mm, 20 rânduri Cutie cu 20 de rânduri – eficiență maximă pentru profesioniști. Grosime 0.18 mm – oferă un volum accentuat, menținând un aspect natural. Curbură C – asigură o alungire delicată și...
Pret: 70 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Banda adezivă din hârtie este un instrument esențial pentru izolarea genelor inferioare de cele superioare în timpul aplicării extensiilor de gene. Acest set de 4 bucăți oferă tot ce ai nevoie pentru o aplicare profesională și precisă....
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Crema suprema concentrata vital perfection === prezentare generală === O cremă anti-îmbătrânire bogată, cuprinzătoare, care sfidează aspectul lasării progresive a pielii. 90% au văzut pielea mai ridicată, mai fermă șI uniformă, cu o lăsare...
Pret: 532.53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
The Ritual of Sakura de la Rituals, este o colecție în format mini ce conține patru produse esențiale pentru îngrijirea corpului și a părului, inspirate de simbolul reînnoirii și al prospețimii – floarea de cireș. Este un set ideal pentru călătorii sau...
Pret: 199.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
FĂRĂ ACETONĂ – FORMULĂ DELICATĂ: Dizolvant blând, fără acetonă, care îndepărtează oja clasică fără să usuce sau irite unghiile și cuticulele. COMPLEX DE VITAMINE HRĂNITOR: Conține panthenol, vitaminele E și A, biotină (vitamina H) și acid linoleic –...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Extensii de Gene Mink – Curbură C, Grosime 0.18 mm, 20 rânduri Cutie cu 20 de rânduri – eficiență maximă pentru profesioniști. Grosime 0.18 mm – oferă un volum accentuat, menținând un aspect natural. Curbură C – asigură o alungire delicată și...
Pret: 70 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Shiseido Future Solution LX Total Radiance Foundation SPF – Nuanta Neutral 3 (30 ml) Răsfață-ți tenul cu un fond de ten de lux, creat pentru un aspect luminos și uniform, cu efect de netezire și hidratare de durată. Future Solution LX Total Radiance...
Pret: 499.85 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Puncte cheie: FĂRĂ ACETONĂ – FORMULĂ DELICATĂ: Dizolvant blând, fără acetonă, care îndepărtează oja clasică fără să usuce sau irite unghiile și cuticulele. COMPLEX DE VITAMINE HRĂNITOR: Conține panthenol, vitaminele E și A, biotină (vitamina H) și...
Pret: 47.99 Lei

Pret: 30.92 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Concentrat de noapte vital perfection liftdefine radiance === prezentare generală === Inspirat de cercetările de vârf la nivel mondial privind aspectul lasării, acest ser de noapte anti-îmbătrânire avansat șI extrem de eficient îngrijește intens...
Pret: 566.87 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Future Solution LX Legendary Enmei Ultimate Brilliance Eye Cream === Prezentare generală === Crema luxoasă pentru ochi țintește matitatea, cearcănele, lăsarea, ridurile și tensiunea musculară. Această cremă de ochi anti-îmbătrânire revigorează și...
Pret: 1256.48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Creion de ochi rezistent la apă Aqua Fun Jvone Milano 1,2 g Rezistent la apă și precis, oferă o culoare îndrăzneață și intensă care durează până la 23 de ore. Disponibil în 6 nuanțe, are o textură cremoasă și fluidă, perfectă atât pentru linia de gene...

1. CLEANER 2-ÎN-1 PENTRU PENSULE: Îndepărtează eficient gelul neîntărit, acrilul întărit, lacul de unghii și vopselele uscate de pe pensule pentru unghii și machiaj. 2. PRELUNGEȘTE VIAȚA PENSULELOR: Protejează firele delicate, menținându-le moi,...
Pret: 25.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
LaRosa After Hybrid / Tips Regenerator este un tratament intensiv special formulat pentru regenerarea unghiilor slăbite și deteriorate în urma utilizării îndelungate a gelurilor UV, lacurilor semipermanente și extensiilor artificiale. Formula sa avansată,...
Pret: 22.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
1.FORMULĂ CU ETANOL – NU CU IZOPROPIL: Spre deosebire de mulți curățători pe bază de alcool izopropilic, LaRosa folosește etanol cosmetic de înaltă calitate – mai delicat cu pielea și cu un parfum plăcut de lămâie. 2.ÎNDEPĂRTEAZĂ STRATUL LIPICIOS DE DUPĂ...
Pret: 21.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Setul cadou Rituals The Ritual of Ayurveda reunește produse de îngrijire menite să aducă echilibru și armonie, îmbogățite cu parfum delicat de trandafir indian și ulei de migdale dulci. Ambalat într-o cutie elegantă, este alegerea ideală pentru a oferi...
Pret: 224.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de ochi extra-blendabil Extra Pigment Jvone Milano 1,2 g Extrem de ușor de utilizat și de estompat, Extra Pigment este creionul ideal pentru a obține look-uri fabuloase de smokey eye. Formula sa highly pigmented are o textură cremoasă superbă,...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de ochi rezistent la apă Aqua Fun Jvone Milano 1,2 g Rezistent la apă și precis, oferă o culoare îndrăzneață și intensă care durează până la 23 de ore. Disponibil în 6 nuanțe, are o textură cremoasă și fluidă, perfectă atât pentru linia de gene...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de ochi rezistent la apă Aqua Fun Jvone Milano 1,2 g Rezistent la apă și precis, oferă o culoare îndrăzneață și intensă care durează până la 23 de ore. Disponibil în 6 nuanțe, are o textură cremoasă și fluidă, perfectă atât pentru linia de gene...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de ochi extra-blendabil Extra Pigment Jvone Milano 1,2 g Extrem de ușor de utilizat și de estompat, Extra Pigment este creionul ideal pentru a obține look-uri fabuloase de smokey eye. Formula sa highly pigmented are o textură cremoasă superbă,...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de ochi rezistent la apă Aqua Fun Jvone Milano 1,2 g Rezistent la apă și precis, oferă o culoare îndrăzneață și intensă care durează până la 23 de ore. Disponibil în 6 nuanțe, are o textură cremoasă și fluidă, perfectă atât pentru linia de gene...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de ochi rezistent la apă Aqua Fun Jvone Milano 1,2 g Rezistent la apă și precis, oferă o culoare îndrăzneață și intensă care durează până la 23 de ore. Disponibil în 6 nuanțe, are o textură cremoasă și fluidă, perfectă atât pentru linia de gene...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de ochi extra-blendabil Extra Pigment Jvone Milano 1,2 g Extrem de ușor de utilizat și de estompat, Extra Pigment este creionul ideal pentru a obține look-uri fabuloase de smokey eye. Formula sa highly pigmented are o textură cremoasă superbă,...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de ochi extra-blendabil Extra Pigment Jvone Milano 1,2 g Extrem de ușor de utilizat și de estompat, Extra Pigment este creionul ideal pentru a obține look-uri fabuloase de smokey eye. Formula sa highly pigmented are o textură cremoasă superbă,...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de ochi extra-blendabil Extra Pigment Jvone Milano 1,2 g Extrem de ușor de utilizat și de estompat, Extra Pigment este creionul ideal pentru a obține look-uri fabuloase de smokey eye. Formula sa highly pigmented are o textură cremoasă superbă,...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de sprâncene rezistent la apă Classic Brow Jvone Milano 0,9 g Classic Brow este un creion conceput pentru a te ajuta să obții sprâncenele perfecte dintr-o singură aplicare. Este ușor de estompat datorită aplicatorului și pieptănului, care sunt...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de ochi extra-blendabil Extra Pigment Jvone Milano 1,2 g Extrem de ușor de utilizat și de estompat, Extra Pigment este creionul ideal pentru a obține look-uri fabuloase de smokey eye. Formula sa highly pigmented are o textură cremoasă superbă,...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de ochi extra-blendabil Extra Pigment Jvone Milano 1,2 g Extrem de ușor de utilizat și de estompat, Extra Pigment este creionul ideal pentru a obține look-uri fabuloase de smokey eye. Formula sa highly pigmented are o textură cremoasă superbă,...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de ochi extra-blendabil Extra Pigment Jvone Milano 1,2 g Extrem de ușor de utilizat și de estompat, Extra Pigment este creionul ideal pentru a obține look-uri fabuloase de smokey eye. Formula sa highly pigmented are o textură cremoasă superbă,...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de sprâncene rezistent la apă Classic Brow Jvone Milano 0,9 g Classic Brow este un creion conceput pentru a te ajuta să obții sprâncenele perfecte dintr-o singură aplicare. Este ușor de estompat datorită aplicatorului și pieptănului, care sunt...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de sprâncene rezistent la apă Classic Brow Jvone Milano 0,9 g Classic Brow este un creion conceput pentru a te ajuta să obții sprâncenele perfecte dintr-o singură aplicare. Este ușor de estompat datorită aplicatorului și pieptănului, care sunt...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Creion de sprâncene rezistent la apă Classic Brow Jvone Milano 0,9 g Classic Brow este un creion conceput pentru a te ajuta să obții sprâncenele perfecte dintr-o singură aplicare. Este ușor de estompat datorită aplicatorului și pieptănului, care sunt...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Puncte cheie: TEXTURĂ GEL PENTRU ÎNDEPĂRTARE UȘOARĂ: Formula laptoasă înmoaie și desprinde cuticulele rapid – fără să fie nevoie de înmuiere. HIDRATEAZĂ ȘI PROTEJEAZĂ: Conține glicerină și ulei de migdale dulci pentru a hidrata profund și a calma zona...
Pret: 22.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
FORMULĂ 7-ÎN-1: LaRosa Builder Gel în sticluță de 15 ml este o formulă inovatoare care funcționează ca BASE COAT, BUILDER GEL și TOP COAT; ajută la modelarea unghiei, întărește placa unghială, fixează decorațiunile și permite realizarea curbelor C....
Pret: 46.8 Lei

GEL MONOFAZIC CLEAR UV/LED: Aplicare fără bază – direct pe placa pregătită; pentru suprastructură, corectarea formei și prelungiri pe șabloane sau tipsuri. AUTO-NIVELANT ȘI FLEXIBIL: Consistența mediu-vâscoasă oferă control, confort la lucru și modelare...
Pret: 70.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
FORMULĂ 7-ÎN-1: LaRosa Builder Gel în sticluță de 15 ml este o formulă inovatoare care funcționează ca BASE COAT, BUILDER GEL și TOP COAT; ajută la modelarea unghiei, întărește placa unghială, fixează decorațiunile și permite realizarea curbelor C....
Pret: 46.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
FORMULĂ 7-ÎN-1: LaRosa Builder Gel în sticluță de 15 ml este o formulă inovatoare care funcționează ca BASE COAT, BUILDER GEL și TOP COAT; ajută la modelarea unghiei, întărește placa unghială, fixează decorațiunile și permite realizarea curbelor C....
Pret: 46.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
FORMULĂ 7-ÎN-1: LaRosa Builder Gel în sticluță de 15 ml este o formulă inovatoare care funcționează ca BASE COAT, BUILDER GEL și TOP COAT; ajută la modelarea unghiei, întărește placa unghială, fixează decorațiunile și permite realizarea curbelor C....
Pret: 46.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
GEL DE CONSTRUCȚIE UV/LED ÎN TREI FAZE: De aplicat peste un strat de gel de bază; pentru prelungire, refacere și corectarea formei — funcționează foarte bine cu șabloane și tipsuri. CONSISTENȚĂ MEDIU VÂSCOASĂ, AUTO-NIVELANTĂ: Confort la lucru, curgere...
Pret: 70.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
GEL DE CONSTRUCȚIE UV/LED ÎN TREI FAZE: De aplicat peste un strat de gel de bază; pentru prelungire, refacere și corectarea formei — funcționează foarte bine cu șabloane și tipsuri. CONSISTENȚĂ MEDIU VÂSCOASĂ, AUTO-NIVELANTĂ: Confort la lucru, curgere...
Pret: 70.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Bronzant Lichid Tan Touch Jvone Milano 4 ml Tan Touch este un bronzător lichid cu Extract de Floare de Porțelan. Cu o textură fluidă și ușoară, oferă un radiance imediat pe față și corp. Este rezultatul unei combinații de pigmenți iridescenți, care se...
Pret: 115 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
FORMULĂ 7-ÎN-1: LaRosa Builder Gel în sticluță de 15 ml este o formulă inovatoare care funcționează ca BASE COAT, BUILDER GEL și TOP COAT; ajută la modelarea unghiei, întărește placa unghială, fixează decorațiunile și permite realizarea curbelor C....
Pret: 46.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Iluminator Highlighter compact Light On Jvone Milano 4 g Mici perle iridescente aduc o strălucire extraordinară tenului: highlighter-ul Light On contrastează frumos cu zonele conturate ale feței, asigurând rezultate care nu se împrăștie! Îmbogățit cu...
Pret: 140 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
FORMULĂ 7-ÎN-1: LaRosa Builder Gel în sticluță de 15 ml este o formulă inovatoare care funcționează ca BASE COAT, BUILDER GEL și TOP COAT; ajută la modelarea unghiei, întărește placa unghială, fixează decorațiunile și permite realizarea curbelor C....
Pret: 46.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
GEL DE CONSTRUCȚIE UV/LED ÎN TREI FAZE: De aplicat peste un strat de gel de bază; pentru prelungire, refacere și corectarea formei — funcționează foarte bine cu șabloane și tipsuri. CONSISTENȚĂ MEDIU VÂSCOASĂ, AUTO-NIVELANTĂ: Confort la lucru, curgere...
Pret: 70.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Stick pentru Față și Corp Multifunction Shield Jvone Milano 4 ml Multifunction Shield este stick-ul cu protecție solară foarte ridicată: cu SPF 50+, protejează fața și corpul împotriva radiațiilor UV. Este un produs multifuncțional, util atât ca bază sau...
Pret: 140 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
GEL DE CONSTRUCȚIE UV/LED ÎN TREI FAZE: De aplicat peste un strat de gel de bază; pentru prelungire, refacere și corectarea formei — funcționează foarte bine cu șabloane și tipsuri. CONSISTENȚĂ MEDIU VÂSCOASĂ, AUTO-NIVELANTĂ: Confort la lucru, curgere...
Pret: 70.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
FORMULĂ 7-ÎN-1: LaRosa Builder Gel în sticluță de 15 ml este o formulă inovatoare care funcționează ca BASE COAT, BUILDER GEL și TOP COAT; ajută la modelarea unghiei, întărește placa unghială, fixează decorațiunile și permite realizarea curbelor C....
Pret: 46.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
FORMULĂ 7-ÎN-1: LaRosa Builder Gel în sticluță de 15 ml este o formulă inovatoare care funcționează ca BASE COAT, BUILDER GEL și TOP COAT; ajută la modelarea unghiei, întărește placa unghială, fixează decorațiunile și permite realizarea curbelor C....
Pret: 46.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
FORMULĂ 7-ÎN-1: LaRosa Builder Gel în sticluță de 15 ml este o formulă inovatoare care funcționează ca BASE COAT, BUILDER GEL și TOP COAT; ajută la modelarea unghiei, întărește placa unghială, fixează decorațiunile și permite realizarea curbelor C....
Pret: 46.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
FORMULĂ 7-ÎN-1: LaRosa Builder Gel în sticluță de 15 ml este o formulă inovatoare care funcționează ca BASE COAT, BUILDER GEL și TOP COAT; ajută la modelarea unghiei, întărește placa unghială, fixează decorațiunile și permite realizarea curbelor C....
Pret: 46.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
FORMULĂ 7-ÎN-1: LaRosa Builder Gel în sticluță de 15 ml este o formulă inovatoare care funcționează ca BASE COAT, BUILDER GEL și TOP COAT; ajută la modelarea unghiei, întărește placa unghială, fixează decorațiunile și permite realizarea curbelor C....
Pret: 46.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
FORMULĂ 7-ÎN-1: LaRosa Builder Gel în sticluță de 15 ml este o formulă inovatoare care funcționează ca BASE COAT, BUILDER GEL și TOP COAT; ajută la modelarea unghiei, întărește placa unghială, fixează decorațiunile și permite realizarea curbelor C....
Pret: 46.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
FORMULĂ 7-ÎN-1: LaRosa Builder Gel în sticluță de 15 ml este o formulă inovatoare care funcționează ca BASE COAT, BUILDER GEL și TOP COAT; ajută la modelarea unghiei, întărește placa unghială, fixează decorațiunile și permite realizarea curbelor C....
Pret: 46.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Larosa tratament unghii 10-in-1 – ser de creștere șI întărire cu vitaminele e, c si f – bază transparentă pentru unghii fragile șI delicate. Puncte cheie: Formulă completă 10-in-1: remineralizare, protecție, netezire, anti-pete, întărire, reparare,...
Pret: 22.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser de infuzie cu putere Ultimune === Prezentare generală === Un ser de față inovator care încetinește ciclul de îmbătrânire a pielii.*¹ Inspirat de peste 30 de ani de cercetare asupra imunității pielii. Testele clinice arată că acest ser inovator...
Pret: 466.06 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Shiseido Benefiance NutriPerfect Cremă de Față de Noapte 50 ml O cremă de noapte destinată pielii mature, ce prezintă riduri, pete pigmentare şi pierdere de fermitate, cauzate de modificările hormonale asociate înaintării în vârstă. Utilizatori care...
Pret: 495.96 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
• Formulă fără acid: Pregătește delicat unghia naturală pentru manichiură cu gel, acril sau hibrid. • Crește aderența: Elimină eficient grăsimea și umezeala, oferind o fixare mai bună a produselor. • Blând și sigur: Ideal pentru unghii subțiri sau...
Pret: 31.18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ruj mat Smooth Lips Jvone Milano 4 g Smooth Lips este un ruj extra-mat cu o textură ușoară și mătăsoasă, care învăluie buzele într-o culoare intensă. Formula sa este îmbogățită cu ulei de argan, are efecte de netezire și rezistenta de lungă durată,...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Fard de pleoape Eyeshadow compact Shade On Jvone Milano 3 g Fard de pleoape compact Shade On Compact Eyeshadow este fardul de pleoape moale la atingere și extrem de ușor de utilizat. Formula sa cu acid hialuronic combină cremositatea texturii cu...
Pret: 85 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Lucens Umbria Blond Foarte Deschis 9.0 este o vopsea de par fara amoniac naturala ce cofera parului, inclusiv firelor albe, un blond foarte deschis natural. Vopseaua fara amoniac contine pana la 95% ingrediente de origine naturala (ulei de cocos, ulei de...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Vopseaua fara amoniac Lucens Umbria are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta intr-un saten deschis cu reflexii aurii. Acopera firele albe, culoarea este intensa si rezistenta, parul este hidratat si stralucitor....
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Pentru o culoare uniforma, de lunga durata si o acoperire excelenta a firelor albe, alege vopseaua fara amoniac Saten Cald 4.0 de la Lucens Umbria. Textura cremoasa permite o aplicare usoara si uniforma, iar rezultatul consta intr-un saten cu reflexii...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Vopseaua de par fara amoniac Lucens Umbria are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta intr-un saten deschis cu reflexii calde. Acopera firele albe, culoarea este intensa si rezistenta, parul este hidratat si...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Vopseaua de par fara amoniac Blond Auriu Lucens Umbria are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta intr-un blond auriu cu reflexii naturale. Acopera firele albe, culoarea este intensa si rezistenta, parul este hidratat...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Vopseaua de par fara amoniac Saten Deschis Cenusiu Aramiu Umbria are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta intr-un saten deschis cenusiu cu reflexii aramii calde. Acopera firele albe, culoarea este intensa si...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Vopseaua de par fara amoniac Saten Cenusiu Aramiu Umbria are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta intr-un saten cenusiu cu reflexii aramii calde. Acopera firele albe, culoarea este intensa si rezistenta, parul este...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Vopseaua de par fara amoniac Mahon Lucens Umbria are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta intr-un rosu mahon cu reflexii naturale. Acopera firele albe, culoarea este intensa si rezistenta, parul este hidratat si...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Vopseaua de par fara amoniac Blond Aramiu Lucens Umbria are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta intr-un aramiu cu reflexii aurii calde. Acopera firele albe, culoarea este intensa si rezistenta, parul este hidratat...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Vopseaua de par fara amoniac Blond Cald Umbria are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta intr-un blond cu reflexii calde. Acopera firele albe, culoarea este intensa si rezistenta, parul este hidratat si stralucitor....
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Vopseaua de par fara amoniac Rosu Lucens Umbria are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta intr-un roscat intens cu reflexii naturale. Acopera firele albe, culoarea este intensa si rezistenta, parul este hidratat si...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Vopseaua de par fara amoniac Blond Inchis Cenusiu Aramiu Umbria are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta intr-un blond inchis cenusiu cu reflexii delicate de aramiu. Acopera firele albe, culoarea este intensa si...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Vopseaua de par fara amoniac Rosu Lucens Umbria are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta intr-un roscat intens cu reflexii naturale. Acopera firele albe, culoarea este intensa si rezistenta, parul este hidratat si...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Vopseaua de par fara amoniac Blond Deschis Auriu Umbria are o textura cremoasa ce permite o aplicare usoara si uniforma. Rezultatul consta intr-un blond deschis cu reflexii aurii. Acopera firele albe, culoarea este intensa si rezistenta, parul este hidratat...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Iluminator highlighter compact light on jvone milano 4 g Mici perle iridescente aduc o strălucire extraordinară tenului: highlighter-ul light on contrastează frumos cu zonele conturate ale feței, asigurând rezultate care nu se împrăștie! Îmbogățit cu...
Pret: 140 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
FORMULĂ 7-ÎN-1: LaRosa Builder Gel în sticluță de 15 ml este o formulă inovatoare care funcționează ca BASE COAT, BUILDER GEL și TOP COAT; ajută la modelarea unghiei, întărește placa unghială, fixează decorațiunile și permite realizarea curbelor C....
Pret: 46.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
FORMULĂ 7-ÎN-1: LaRosa Builder Gel în sticluță de 15 ml este o formulă inovatoare care funcționează ca BASE COAT, BUILDER GEL și TOP COAT; ajută la modelarea unghiei, întărește placa unghială, fixează decorațiunile și permite realizarea curbelor C....
Pret: 46.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pregătește-te pentru cea mai frumoasă numărătoare inversă până la Crăciun cu noul calendar Advent în formă de coroniță. Poate fi agățat pe perete, așezat pe masă sau expus ca piesă centrală a decorului festiv. În spatele fiecărei ușițe se află o surpriză:...
Pret: 569.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Shiseido Vital Perfection Light Refill – Cremă de față (50 ml) Ridică standardul îngrijirii de zi cu zi cu o cremă de față ce oferă fermitate, luminozitate și hidratare intensă. Formula Vital Perfection este creată pentru a sprijini pielea matură în...
Pret: 485.97 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Balsam Reparator si Hranitor pentru Cuticule - OPI Nature Strong To the Rescue Overnight Cuticle Balm, 20 ml: balsamul de cuticule OPI To the Rescue Overnight pentru aplicare peste noapte trebuie adaugat in rutina ta de seara, pentru cuticule moi si...
Pret: 136 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel pentru Indepartarea Cuticulelor - OPI Nature Strong Soothe & Remove Cuticles Gel, 50 ml: are o formula imbogatita cu glicerina ce ajuta la inmuierea cuticulelor, pentru o manichiura mai usor de realizat.Beneficii:- Formula vegana, fara ingrediente sau...
Pret: 135 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Solutie de Inmuiere a Pielii Uscate pentru Pedichiura - OPI Nature Strong Soften Up Pedi Soak, 250 ml: ajuta la curatarea si hidratarea pielii. Acest tratament relaxant pentru pedichiura inmoaie pielea, hidrateaza si revitalizeaza picioarele uscate si...
Pret: 208 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tratament Spray pentru Inmuierea Calusurilor - OPI Nature Strong Soft & Gone Callus Softener, 250 ml: elimina calusurile cu un spray cu textura lejera care hidrateaza rapid si ajuta la inmuierea pielii. Spray-ul hidratant pentru calusuri OPI Soft & Gone...
Pret: 259 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Set 3 Lacuri de Unghii Naturale 20-Free, Vegane – Benecos Nail Essentials, 1 pachet: Nail Essentials - set ideal pentru o manichiura impecabila!: acest kit reuneste trei produse esentiale pentru o rutina completa de ingrijire si stilizarea unghiilor,...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Exfoliant pentru Maini si Picioare - OPI Nature Strong Smooth It Out Hand & Foot Scrub, 250 ml: ajuta la indepartarea celulelor moarte ale pielii si contine tehnologia MoodBloom Scent™ ce ofera un miros placut si energizant. De asemenea, contribuie la...
Pret: 157 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Set 3 Lacuri de Unghii Naturale 20-Free, Vegane – Benecos Mystic Forest, 1 pachet: Mystic Forest - eleganta naturala de toamna!: acest set de oje vegane reuneste trei culori inspirate din tonurile misterioase ale naturii pentru un finish impecabil. Fiecare...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Hidratanta pentru Maini si Picioare - OPI Nature Strong Moisture Mission Hand & Foot Cream, 250 ml: crema hidratanta bogata in emolienti, ce contine tehnologia MoodBloom Scent Technology™, care ofera un miros placut si energizant. Formula hidratanta...
Pret: 208 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Hidratanta pentru Maini si Picioare - OPI Nature Strong Moisture Mission Hand & Foot Cream, 100 ml: crema hidratanta bogata in emolienti, ce contine tehnologia MoodBloom Scent Technology™, care ofera un miros placut si energizant. Formula hidratanta...
Pret: 115 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser Hidratant pentru Cuticule - OPI Nature Strong Good as Gold Cuticle Serum, 7 ml: are o textura lejera cu absorbtie rapida si este infuzat cu tehnologia MoodBloom Scent™, care ofera un miros placut si energizant. Imbogatit cu glicerina pentru a hidrata,...
Pret: 84 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Set 3 Lacuri de Unghii Naturale 20-Free, Vegane – Benecos Classic in Red, 1 pachet: Clasic in rosu!: acest set de oje vegane reuneste trei nuante elegante si atemporale de rosu: rosu vintage, rosu cires si vamp. Formula 20-FREE, pe baza de plante, contine...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei pentru Unghii si Cuticule cu Uleiuri Bio si Vitamine – Benecos Vegan Nail Oil, 5 ml: hidrateaza, regenereaza unghiile fragile si cuticulele uscate. Formula sa 100% naturala, certificata COSMOS Organic si vegana, combina uleiuri vegetale bio nutritive –...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fard de Obraz, Ruj si Fard de Pleoape Multi-Stick Natural 3in1 - Benecos, nuanta Be Rosey, 4.5 g: produs versatil ce poate fi folosit ca fard de obraz, ruj sau fard de pleoape, oferind machiajului un aspect proaspat, natural si armonios. Textura sa cremoasa...
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
La Rosa Profesionales Ser pentru întărirea unghiilor cu keratină – Fortifiant, pentru unghii sănătoase și puternice, efect anti-exfoliere, culoare naturală frumoasă, ideal dupa unghii cu gel sau acril. UNGHII MAI SĂNĂTOASE ÎN CÂTEVA SĂPTĂMÂNI – Acest ser...
Pret: 22.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Puncte cheie: CURĂȚĂ ȘI DEZINFECTEAZĂ PIELEA: Pregătește pielea înainte de epilare prin îndepărtarea sebumului, transpirației și impurităților – susține un proces de epilare curat și igienic. ÎMBUNĂTĂȚEȘTE ADERENȚA CERII: Pielea degresată permite cerii...
Pret: 34.2 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
GEL DE CONSTRUCȚIE UV/LED ÎN TREI FAZE: De aplicat peste un strat de gel de bază; pentru prelungire, refacere și corectarea formei — funcționează foarte bine cu șabloane și tipsuri. CONSISTENȚĂ MEDIU VÂSCOASĂ, AUTO-NIVELANTĂ: Confort la lucru, curgere...
Pret: 70.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Uscare rapidă, strălucire intensă, hidratare și protecție Nu ai timp să aștepți să se usuce oja? LaRosa NAIL DRYER usucă lacul de unghii în doar 30 de secunde – economisește timp și oferă o manichiură impecabilă. Strălucire puternică și durabilitate...
Pret: 22.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Puncte cheie: HIDRATARE INTENSĂ ȘI REGENERARE: Îmbogățit cu vitamina E și extract de floare de lotus pentru a hidrata profund și a regenera unghiile și cuticulele. COMBINAȚIE PUTERNICĂ DE ULEIURI NATURALE: Conține ulei de migdale dulci, ulei de argan...
Pret: 22.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fard de Obraz, Ruj si Fard de Pleoape Multi-Stick Natural 3in1 - Benecos, nuanta Be Peachy, 4.5 g: produs versatil ce poate fi folosit ca fard de obraz, ruj sau fard de pleoape, oferind machiajului un aspect proaspat, natural si armonios. Textura sa...
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Puncte cheie: FORMULĂ CU ALCOOL IZOPROPILIC: Conține alcool izopropilic pur și apă – curăță eficient și degresează unghiile fără parfumuri sau aditivi inutili. IDEAL PENTRU MANICHIURA CU GEL: Îndepărtează delicat stratul lipicios format după...
Pret: 71.1 Lei

Pret: 23.1 Lei

Pret: 37.8 Lei

Fond de Ten Bio pentru Ten Usor Bronzat, Formula Vegana - Benecos Natural Creamy Make Up, nuanta Cream, 30 ml: fond de ten bio vegan, cu textura cremoasa si lejera, care uniformizeza tenul si ofera un aspect natural, luminos si bine hidratat. Formula sa pe...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de Ten Bio pentru Ten Foarte Deschis, Formula Vegana - Benecos Natural Creamy Make Up, nuanta Vanilla, 30 ml: fond de ten bio vegan, cu textura cremoasa si lejera, care uniformizeza tenul si ofera un aspect natural, luminos si bine hidratat. Formula sa...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Hidratant pentru Cuticule si Unghii - OPI Nature Strong Glow Up Nail & Cuticle Oil, 8 ml: hidrateaza intens si ajuta la prevenirea uscarii cuticulelor, pentru a le reda aspectul catifelat si luminos. Formula imbogatita cu uleiuri nutritive si cu...
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Hidratant pentru Cuticule si Unghii - OPI Nature Strong Glow Up Nail & Cuticle Oil, 30 ml: hidrateaza intens si ajuta la prevenirea uscarii cuticulelor, pentru a le reda aspectul catifelat si luminos. Formula imbogatita cu uleiuri nutritive si cu...
Pret: 157 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Hidratant pentru Cuticule si Unghii - OPI Nature Strong Glow Up Nail & Cuticle Oil, 15 ml: hidrateaza intens si ajuta la prevenirea uscarii cuticulelor, pentru a le reda aspectul catifelat si luminos. Formula imbogatita cu uleiuri nutritive si cu...
Pret: 99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lotiune de Corp Vegana pentru Piele Uscata, cu Shea Bio - Benecos Körperlotion Intensiv, 150 ml: lotiunea de corp vegana ofera o hidratare intensa si de durata pentru pielea uscata sau foarte uscata. Formula sa naturala este imbogatita cu unt de shea bio,...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lotiune de Corp Vegana pentru Piele Sensibila, cu Aloe Vera Bio - Benecos Körperlotion Sensitiv, 150 ml: lotiunea de corp vegana ofera ingrijire delicata pentru pielea sensibila, uscata sau iritata. Formula sa naturala, este imbogatita cu aloe vera bio,...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudră de conturare compactă, Bronzer Tan On Maxi Jvone Milano 10 g Tan On Maxi este aici pentru a adăuga o strălucire sănătoasă fiecărui tip de ten. Cu o textură confortabilă, această pudră bronzantă este ideală pentru conturarea și definirea feței și a...
Pret: 160 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Pudră de conturare compactă, Bronzer Tan On Maxi Jvone Milano 10 g TTan On Maxi este aici pentru a adăuga o strălucire sănătoasă fiecărui tip de ten. Cu o textură confortabilă, această pudră bronzantă este ideală pentru conturarea și definirea feței și a...
Pret: 160 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Blush compact Color On Jvone Milano 4 g Color On este un blush compact cu o textură construibilă, oferind o gamă largă de nuanțe, de la luminoase la intense. Potrivit pentru toate tipurile de ten, conferă tenului un finisaj radiant care se blenduiește...

Crema de Maini Vegana pentru Piele Sensibila, cu Galbenele Bio - Benecos Hand Creme Sensitiv, 75 ml: crema de maini naturala si vegana, special conceputa pentru pielea sensibila, hidrateaza intens si calmeaza instant pielea uscata sau iritata. Formula sa...
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spray-Ser de Fata Vegan, Calmant si Hidratant – Muldream Vegan Green Mild Serum Mist, 100 ml: calmeaza si hidrateaza instant pielea, oferind o senzatie imediata de prospetime. Formula sa usoara combina extracte botanice precum centella asiatica, ceai verde...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lac de Unghii Vegan - OPI Nature Strong, Berry Pickin' Season, 15 ml: Nature Strong este prima colectie de lac vegan pentru unghii, de origine naturala si de o calitate premium de la OPI. Fiecare nuanta ofera o durabilitate de pana la 7 zile de purtare si o...
Pret Initial: 54 Lei
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lac de Unghii Vegan - OPI Nature Strong, Make My Bark on the World, 15 ml: Nature Strong este prima colectie de lac vegan pentru unghii, de origine naturala si de o calitate premium de la OPI. Fiecare nuanta ofera o durabilitate de pana la 7 zile de purtare...
Pret Initial: 54 Lei
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lac de Unghii Vegan - OPI Nature Strong, Rooting for Hue, 15 ml: Nature Strong este prima colectie de lac vegan pentru unghii, de origine naturala si de o calitate premium de la OPI. Fiecare nuanta ofera o durabilitate de pana la 7 zile de purtare si o...
Pret Initial: 54 Lei
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lac de Unghii Vegan - OPI Nature Strong, Sage It for Later, 15 ml: Nature Strong este prima colectie de lac vegan pentru unghii, de origine naturala si de o calitate premium de la OPI. Fiecare nuanta ofera o durabilitate de pana la 7 zile de purtare si o...
Pret Initial: 54 Lei
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Instrument All-in-One pentru Masaj Facial si Drenaj – Muldream Gua Sha All-in-One, 1 buc: instrument de masaj facial creat pentru a imbunatati circulatia, a relaxa muschii fetei si a conferi pielii un aspect mai neted si mai luminos. Forma ergonomica se...
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lac de Unghii Vegan - OPI Nature Strong, Give Me Some Suga Cane, 15 ml: Nature Strong este prima colectie de lac vegan pentru unghii, de origine naturala si de o calitate premium de la OPI. Fiecare nuanta ofera o durabilitate de pana la 7 zile de purtare si...
Pret Initial: 54 Lei
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lac de Unghii Vegan - OPI Nature Strong, Fresh as a Blue Daisy, 15 ml: Nature Strong este prima colectie de lac vegan pentru unghii, de origine naturala si de o calitate premium de la OPI. Fiecare nuanta ofera o durabilitate de pana la 7 zile de purtare si...
Pret Initial: 54 Lei
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lac de Unghii Vegan - OPI Nature Strong, Blossom Into Awesome, 15 ml: Nature Strong este prima colectie de lac vegan pentru unghii, de origine naturala si de o calitate premium de la OPI. Fiecare nuanta ofera o durabilitate de pana la 7 zile de purtare si o...
Pret Initial: 54 Lei
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lac de Unghii Vegan - OPI Nature Strong, Cauliflower Power, 15 ml: Nature Strong este prima colectie de lac vegan pentru unghii, de origine naturala si de o calitate premium de la OPI. Fiecare nuanta ofera o durabilitate de pana la 7 zile de purtare si o...
Pret Initial: 54 Lei
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spuma de Curatare a Fetei cu Extract de Arbore de Ceai pentru Ten Gras si Acneic – Muldream AC Tea Tree Fresh Foaming Cleanser, 120 ml: spuma vegana de curatare curata eficient impuritatile, excesul de sebum si urmele de machiaj, fara a usca pielea....
Pret: 54 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lotiune de Fata Vegana All-in-One, Hidratanta si Calmanta – Muldream Vegan Green Mild All in One Moisturizer, 110 ml: lotiunea vegana hidrateaza, calmeaza si echilibreaza pielea intr-un singur pas. Formula usoara cu extracte botanice precum centella...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema de Fata cu Protectie Solara SPF50+ PA++, Vegana – Muldream Premium Biome Sun Cream, 50 ml: crema vegana de protectie solara protejeaza eficient pielea impotriva radiatiilor UVA si UVB, oferind un nivel ridicat de aparare cu SPF50+ PA++. Formula...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema de Fata Vegana, Iluminatoare cu AHA si Vitamina C - Muldream Brightening Glow Facial Cream, 50 ml: crema de fata vegana reface luminozitatea tenului si imbunatateste vizibil aspectul pielii terne sau obosite. Formula sa concentrata combina acizii AHA,...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Blush compact Color On Jvone Milano 4 g Color On este un blush compact cu o textură construibilă, oferind o gamă largă de nuanțe, de la luminoase la intense. Potrivit pentru toate tipurile de ten, conferă tenului un finisaj radiant care se blenduiește...
Pret: 135 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Blush compact Color On Jvone Milano 4 g Color On este un blush compact cu o textură construibilă, oferind o gamă largă de nuanțe, de la luminoase la intense. Potrivit pentru toate tipurile de ten, conferă tenului un finisaj radiant care se blenduiește...
Pret: 135 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Blush compact Color On Jvone Milano 4 g Color On este un blush compact cu o textură construibilă, oferind o gamă largă de nuanțe, de la luminoase la intense. Potrivit pentru toate tipurile de ten, conferă tenului un finisaj radiant care se blenduiește...
Pret: 135 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Spray de Par si Corp cu Extract de Castravete - Betres ON Hair & Body Mist Purificante Pro Vitamina B5 with Cucumber Extract, 150 ml: un amestec delicios de fistic, vanilie si note rafinate de caramel sarat. Formula sa imbogatita cu provitamina B5.contine...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema de Fata Vegana, Calmanta si Hidratanta - Muldream All Green Mild Facial Cream, 60 ml: crema de fata vegana ofera hidratare profunda si calmare pielii sensibile sau deshidratate. Formula sa echilibrata, bogata in apa de tarate de orez, ceramide NP si...
Pret: 85 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spray de Par si Corp cu Extract de Ginseng - Betres ON Hair & Body Mist Revitalizante Pro Vitamina B5 with Ginseng Extract, 150 ml: un amestec delicios de cocos, vanilie si note florale. Formula sa imbogatita cu provitamina B5.contine extract de ginseng,...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser de Fata Vegan cu Niacinamide si Peptide - Muldream Turn Over Intesiv Serum Niacinamide & Peptide, 40 ml: serul veganic ofera un efect intens de regenerare si revitalizare a pielii. Formula sa concentrata cu niacinamide si peptide stimuleaza productia...
Pret: 70 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spray de Par si Corp cu Extract de Castravete - Betres ON Hair & Body Mist Purificante Pro Vitamina B5 with Cucumber Extract, 150 ml: un amestec delicios de coacaze, mandarina, iasomie si gardenie, cu note de mosc. Formula sa imbogatita cu provitamina...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Dischetă demachiantă lavabilă Reusable Remover Pad Jvone Milano Discheta demachiantă lavabilă Jvone Milano este accesoriul esențial pentru o rutină de îngrijire responsabilă și eficientă. Fabricată dintr-un material moale, catifelat și delicat cu pielea,...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Lapte Demachiant cu Apa de Trandafiri - Betres ON Facial Cleansing Milk with Rose Water, 380 ml: indeparteaza delicat impuritatile si reziduurile de machiaj, lasand pielea moale si confortabila. Apa de trandafiri stimuleaza circulatia, facilitand absorbtia...
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Toner Facial cu Apa de Trandafiri - Betres ON Facial Toner with Rose Water, 380 ml: toner facial care improspateaza si catifeleaza pielea, lasand-o matasoasa si placuta la atingere. Apa de trandafiri stimuleaza circulatia, facilitand absorbtia...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser de Fata Vegan, Tonifiant si Hidratant - Muldream All Green Mild Serum, 110 ml: serul veganic hidrateaza in profunzime, calmeaza pielea sensibila sau obosita. Formula sa hipoalergenica contine 45% apa din extract de orez si niacinamida si extracte...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lucens Umbria Blond Deschis 8.0 este o vopsea de par fara amoniac naturala ce cofera parului, inclusiv firelor albe, o culoare naturala de blond deschis. Vopseaua fara amoniac contine pana la 95% ingrediente de origine naturala (ulei de cocos, ulei de...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Lucens Umbria Blond 7.0 este o vopsea de par fara amoniac ce cofera parului, inclusiv firelor albe, o culoare naturala de blond. Vopseaua fara amoniac contine pana la 95% ingrediente de origine naturala (ulei de cocos, ulei de floarea soarelui si...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Ceara de par si corp Lucens Umbria este un produs emolient multifunctional, cu 98% ingrediente de origine naturala, ideal pentru hidratare, protectie si stralucire. Ceara de par ofera luciu natural si control. Este perfecta pentru definirea buclelor,...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Opteaza pentru un look natural si sofisticat cu vopseaua fara amoniac Saten Deschis 5.0 Lucens Umbria. Ofera o culoare intensa si o acoperire excelenta a firelor albe. Textura cremoasa permite o aplicare usoara si uniforma, iar rezultatul consta intr-un...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Gel de Curatare cu Extract de Aloe Vera - Betres ON Facial Cleansing Gel with Aloe Vera, 380 ml: indeparteaza machiajul si curata in profunzime impuritatile cauzate de murdarie si poluare. Aloe Vera, bogata in vitamine, minerale si aminoacizi, contribuie la...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Apa Micelara cu Acid Hialuronic - Betres ON Micellar Water with Hyaluronic Acid 5 in 1, 380 ml: apa micelara indeparteaza machiajul, curata, catifeleaza, tonifica si purifica (5 in 1). Contine acid hialuronic, care creste capacitatea naturala a pielii de a...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser de Fata Vegan, cu AHA si PHA pentru Curatarea Porilor - Muldream Trouble Clear AHA PHA Ampoule, 55 ml: serul veganic curata delicat porii si imbunatateste textura pielii, oferind un aspect curat si uniform. Formula sa, imbogatita cu acizi AHA si PHA,...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser de Fata Vegan pentru Hidratare Intensa - Muldream Vegan Green Mild Intense Serum Skin, 110 ml: serul veganic hidrateaza in profunzime si reda vitalitatea pielii uscate sau deshidratate. Formula sa, imbogatita cu acid hialuronic, panthenol si extracte...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser de Fata Vegan pentru Ten Proaspat - Muldream Vegan Green Mild Fresh Serum Skin, 110 ml: serul veganic este ideal pentru tenul mixt, gras sau predispus la imperfectiuni, deoarece echilibreaza si revitalizeaza pielea, oferind hidratare usoara si...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser de Fata Vegan cu Ceramide NP si Acid Hialuronic - Muldream Deep Repair Serum Ceramide NP, Hyaluronic Acid, 40 ml: serul veganic ofera o ingrijire intensa pielii uscate, deshidratate sau deteriorate. Formula sa concentrata combina ceramide NP, care...
Pret: 70 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser de Fata Vegan, Calmant cu Aloe si Spirulina - Muldream Deep Calming Serum Aloe & Spirulina, 40 ml: serul veganic ofera calmare si hidratare intensa pielii uscate sau iritate. Imbogatit cu aloe vera si spirulina, reduce roseata, revitalizeaza tenul si...
Pret: 70 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser de Fata Vegan pentru Luminozitate cu AHA si Vitamina C - Muldream Brightening Glow Serum AHA & Vitamin C, 40 ml: serul veganic revitalizeaza si ilumineaza pielea, oferindu-i un aspect sanatos si uniform. Formula sa concentrata combina acizii AHA, care...
Pret: 70 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser de Fata Vegan cu Vitamina C pentru Luminozitate - Muldream Vegan Green Mild Vita Ampoule, 55 ml: serul veganic lumineaza si revitalizeaza tenul, oferindu-i un aspect proaspat si radios. Formula sa concentrata, imbogatita cu vitamina C si extracte...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser de Fata Vegan, Hidratant cu Acid Hialuronic - Muldream Vegan Green Mild Hyaluronic Ampoule, 55 ml: serul veganic ofera hidratare intensa si de lunga durata, redand pielii elasticitatea si luminozitatea naturala. Formula sa contine acid hialuronic cu...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser de Fata Vegan, Calmant cu Centella Asiatica - Muldream Vegan Green Mild Cica Ampoule, 55 ml: serul veganic ofera calmare intensa si hidratare pielii sensibile sau iritate. Formula sa blanda, pe baza de extract de Centella Asiatica (Cica), sustine...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser de Fata Vegan, Exfoliant cu AHA si PHA - Muldream Vegan Clear Skin AHA PHA Ampoule, 60 ml: serul veganic ofera o exfoliere delicata si eficienta, pentru un ten curat, neted si luminos. Contine acizi AHA si PHA care indeparteaza delicat celulele moarte...
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Masca de Fata Vegana, Hidratanta si Calmanta - Muldream Vegan All Green Mild Mask, 25 ml: masca de fata, tip servetel, cu o formula vegana, destinata hidratarii si calmarii pielii sensibile sau iritate. Imbogatita cu extracte vegetale calmante, masca ajuta...
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Masca de Fata Vegana, Tonifianta cu Extract de Flori - Muldream Vegan Green Mild Flower Cell Mask, 25 ml: masca de fata, tip servetel, cu extract de flori, conceputa pentru a tonifia, revitaliza si ilumina pielea obosita. Formula sa vegana contine...
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Masca de Fata Vegana, Purifianta cu Arbore de Ceai - Muldream Vegan Green Mild Tea Tree Pore Mask, 25 ml: masca de fata, tip servetel, cu extract de arbore de ceai, conceputa pentru a purifica porii si a echilibra productia de sebum. Formula sa vegana,...
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Masca de Fata Vegana, Hidratanta cu Aha - Muldream Vegan Green Mild Hyaluron S.O.S. Mask, 25 ml: masca de fata, tip servetel, cu acid hialuronic si AHA, conceputa pentru a oferi hidratare intensa si revitalizare imediata pielii uscate sau tern. Formula sa...
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Royal Absolute Power Bond – Adeziv profesional pentru performanță maximă Putere, precizie și fiabilitate în fiecare aplicare. Royal Absolute Power Bond este alegerea tehnicienilor care nu acceptă compromisuri. Formula sa avansată oferă o...
Pret: 129 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Performanță și siguranță pentru ochii sensibili Royal Premium Sensitive Bond (Black) este un adeziv profesional conceput special pentru persoanele cu ochi sensibili sau alergii. Formula hipoalergenică asigură aplicare fără disconfort și rezultate...
Pret: 119 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Gel Remover pentru Extensii de Gene – 15 ml | Soluție Profesională de Îndepărtare fără GBL Descriere generală: Gel Remover-ul profesional pentru extensii de gene este special formulat pentru a dizolva rapid și sigur adezivul, fără a afecta genele...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Pachet complet pentru sprâncene perfecte – Extensii + Adeziv Transparent Royal Obține rezultate naturale, precise și de lungă durată cu acest set profesional, creat special pentru tehnicienii care pun accent pe calitate și performanță....
Pret: 149 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Royal Ultra Super Bond – Aderență Fiabilă. Timp de Uscare Echilibrat. Performanță Premium. Putere și precizie într-un singur adeziv Royal Ultra Super Bond este alegerea numărul 1 pentru tehnicienii care caută un adeziv sigur, stabil și ușor de...
Pret: 160 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Primer Profesional pentru Extensii de Gene – 15 ml | Fixare și Rezistență Superioară Descriere generală: Primerul profesional pentru extensii de gene pregătește perfect firele naturale pentru aplicare, curățând urmele de sebum și...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Ultra Bonder – Retenție Maximă, Iritații Minime, Rezultate Impecabile Descriere generală: Ultra Bonder este un produs profesional inovator, conceput pentru a sigila adezivul și a îmbunătăți retenția extensiilor de gene. Reduce vaporizarea și...
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Royal Ultra Speed Bond (Black) – Adeziv Profesional pentru Extensii de Gene Putere absolută pentru tehnicienii de volum experimentați Royal Ultra Speed Bond (Black) este un adeziv premium creat pentru profesioniștii care lucrează cu evantaie și caută...
Pret: 129 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Royal Complete Bond (Black) – 1 secundă Adeziv profesional pentru volum și mega volum – 5 ml Formulă îmbunătățită pentru performanță stabilă și durabilă Royal Complete Bond este creat special pentru tehnicienii care lucrează...
Pret Initial: 129 Lei
Pret: 109 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Royal Eyelash Adeziv – Fixare sigură și confort maxim la fiecare aplicare Adezivul Royal Eyelash este creat special pentru genele false individuale și genele bandă, oferind o aplicare rapidă, sigură și confortabilă. Formula sa de înaltă calitate...
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Masca de Fata Vegana, Hidratanta - Muldream Vegan Green Mild All-in-One Mask, 25 ml: masca de fata, tip servetel, cu o formula vegana, conceputa pentru a hidrata intens, calma si revitaliza pielea sensibila sau iritata. Imbogatita cu ingrediente din plante,...
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema de Fata Iluminanta cu Volufiline - Daylisse Brightening Volumfiline Cream, 20 g: crema iluminatoare cu complex Volufiline™ este conceputa pentru a reda fermitatea si vitalitatea pielii, oferind in acelasi timp o hidratare profunda si o stralucire...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Masca Faciala Antirid si de Fermitate cu Volufiline - Daylisse Firming Volumfiline Mask, 3 plicuri: masca de fata tip servetel, imbogatita cu complexul Volufiline™ (un ingredient brevetat francez cunoscut pentru efectul sau de redensificare si fermitate),...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fond de ten cu acoperire completă Matt and Wear Jvone Milano 20 ml Fondul de ten lichid Matt and Wear asigură un ten uniform datorită texturii fluide și finisajului mat. Perfect pentru tenul mixt sau gras, oferă o acoperire construibilă, aplicată cu...

Fix & Smooth este un anticearcan lichid cu acoperire totală care ajută la camuflarea cercurilor negre, netezirea zonei ochilor și corectarea imperfecțiunilor minore. Finish-ul mat se îmbină perfect cu pielea, menținând-o radiantă pe parcursul întregii...
Pret: 115 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Crema Protectie Solara Vitaminizanta Dr-V8 SPF50+ - FarmStay Aloe Dr-V8 Vita Sun Cream SPF50+ PA+++, 70 ml: crema de protectie solara cu complex de vitamine, conceputa pentru a proteja pielea impotriva razelor UVA si UVB, oferind in acelasi timp hidratare...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Protectie Solara cu Aloe Vera SPF50+ - FarmStay Aloe Vera Perfect Sun Cream SPF50+ PA+++, 70 ml: crema de protectie solara cu extract de aloe vera, conceputa pentru a proteja eficient pielea impotriva razelor UVA si UVB, oferind hidratare intensa si...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Toner Hidratant pentru Fata cu Extract de Melc Negru si Peptide 9 - FarmStay Black Snail Peptide 9 Perfect Toner, 120 ml: tonerul facial cu extract de melc negru si complexul de 9 peptide ofera o hidratare profunda si o ingrijire revitalizanta pielii...
Pret: 76 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Emulsie Hidratanta pentru Fata cu Extract de Melc Negru si Peptide 9 - FarmStay Black Snail Peptide 9 Perfect Emulsion, 120 ml: emulsia cu extract de melc negru si complexul de 9 peptide hidrateaza in profunzime pielea, restabileste echilibrul apa-lipide si...
Pret: 76 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fiola cu Ser Concentrat Antirid cu Extract de Melc Negru si Peptide 9 - FarmStay Black Snail Peptide 9 Perfect Ampoule, 35 ml: serul concentrat cu extract de melc negru si complexul de 9 peptide ofera o ingrijire intensiva si regeneranta pentru pielea...
Pret: 76 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser Hidratant pentru Ochi cu Extract de Melc Negru - FarmStay Black Snail Premium Rolling Eye Serum, 25 ml: serul pentru ochi cu extract de melc negru ofera o ingrijire intensiva zonei delicate din jurul ochilor, reducand vizibil semnele de oboseala si...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Masca nuantatoare Cupru Lucens Umbria este ideala pentru parul blond si aramiu natural sau vopsit. Reimprospateaza culoarea intre vopsiri si confera parului reflexe calde de aramiu/cupru. Folosita in mod constant intensifica reflexele si confera parului...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Lotiune emolienta, fara clatire, cu 98% ingrediente naturale, ideala pentru a defini parul rebel si pentru a oferi hidratare parului uscat. Faciliteaza aranjarea parului si sigileaza varfurile despicate. Lotiunea pentru definirea parului are un parfum...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Plasturi Hidratanti pentru Ochi cu Extract de Melc Negru - FarmStay Black Snail Hydrogel Eye Patch, 90 g: plasturii pentru ochi cu extract de melc negru ofera o ingrijire intensiva, hidrateaza in profunzime si revitalizeaza pielea sensibila din jurul...
Pret: 88 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Masca nuantatoare saten cenusiu Lucens Umbria este ideala pentru parul inchis la culoare (tonuri 1-4), par alb si par gri. Reimprospateaza culoarea intre vopsiri si confera parului reflexe reci, intense. Folosita in mod constant intensifica reflexele si...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Masca nuantatoare Blond Miere Lucens Umbria este ideala pentru parul blond, alb, decolorat blond sau cu suvite blonde. Reimprospateaza culoarea intre vopsiri si confera parului reflexe calde de blond miere. Folosita in mod constant intensifica reflexele si...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Masca nuantatoare saten ciocolata Lucens Umbria este ideala pentru parul saten si mahon. Reimprospateaza culoarea intre vopsiri si confera parului reflexe calde, intense. Folosita in mod constant intensifica reflexele si confera parului luciu. Are o textura...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Crema de Fata Anti-imbatranire si Fermitate cu Bio-Retinol pentru Zi/Noapte - Betres ON Facial Cream Bio Retinol, 50 ml: descopera o alternativa naturala si eficienta la retinolul clasic cu Crema Faciala cu Bio-Retinol, tratamentul complet pentru o piele...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Set Cadou Densificator pentru Par Subtire si Matur - Alfaparf Milano Semi Di Lino Density Holiday Kit For Thin & Aging Hair: Sampon 250 ml, Balsam 200 ml, Crema 125 ml: descopera noul set in editie limitata cu produse ideale pentru parul subtire si matur,...
Pret Initial: 269 Lei
Pret: 179 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Toner-ul anti-galben Lucen Umbria neutralizeaza tonurile de galben nedorite de pe parul blond decolorat, cu suvite sau balayage. Are un efect anti-galben si confera parului reflexii reci. Nu are aproape niciun efect pe parul natural. Are o emulsie oxidanta...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Set Cadou Netezire pentru Par Rebel - Alfaparf Milano Semi Di Lino Smooth Holiday Kit For Rebel Hair: Sampon 250 ml, Masca 200 ml, Crema 125 ml: descopera noul set in editie limitata cu produse ideale pentru parul rebel, intr-o cutie exclusiva Semi Di Lino...
Pret Initial: 316 Lei
Pret: 207 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Set Cadou Reconstructie pentru Par Deteriorat - Alfaparf Milano Semi Di Lino Reconstruction Holiday Kit For Damaged Hair: Sampon 250 ml, Masca 200 ml, Ser de Stralucire 15 ml: descopera noul set in editie limitata cu produse ideale pentru parul deteriorat,...
Pret Initial: 264 Lei
Pret: 184 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Set Cadou Hidratare pentru Par Uscat - Alfaparf Milano Semi Di Lino Moisture Holiday Kit For Dry Hair: Sampon 250 ml, Masca 200 ml, Ser de Stralucire 15 ml: descopera noul set in editie limitata cu produse ideale pentru parul uscat, intr-o cutie exclusiva...
Pret Initial: 249 Lei
Pret: 169 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pentru o culoare uniforma, naturala, rezistenta si fire albe acoperite in totalitate alege vopseaua de par fara amoniac Blond Inchis 6.0 de la Lucens Umbria. Este o vopsea permanenta cu o formula naturala care confera parului hidratare, protectie, luciu si...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Alege vopseaua fara amoniac Saten 4.0 de la Lucens Umbria pentru o culoare naturala si uniforma, de lunga durata si o acoperire excelenta a firelor albe. Textura cremoasa permite o aplicare usoara si uniforma, iar rezultatul consta intr-un saten cu...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Vopseaua de par fara amoniac Lucens Umbria este alegerea perfecta pentru cine isi doreste un negru intens, inclusiv pe firele albe, fara sa compromita sanatatea parului. Vopseaua Lucens Umbria Negru 1.0 are o formula naturala pe baza de uleiuri si extracte...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Redescopera frumusetea unei culori naturale cu vopseaua de par fara amoniac Saten Inchis de la Lucens Umbria. Vopseaua are o formula naturala, contine pana la 95% ingrediente de origine naturala, si este ideala pentru toate tipurile de par. Textura...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Scrubul pentru scalp Lucens Umbria este un tratament exfoliant natural pe baza de argila alba, brusture si salvie. Exfoliaza si purifica delicat pielea, elimina impuritatile, excesul de sebum si mirosurile neplacute. Calmeaza scalpul si ajuta la reglarea...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Lotiunea revitalizanta pentru par subtire, rar Lucens Umbria este un tratament anti-imbatranire si revitalizant pentru foliculul de par. Folosit in mod constant favorizeaza cresterea unui par mai sanatos, mai puternic si mai des. Recipientul are un...
Pret: 97 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Lotiunea energizanta Lucens Umbria este un tratament topic care ajuta in a preveni caderea parului, bogat in celule stem din struguri, extracte de larice si ceai verde cu proprietati antioxidante, cafeina cu efect energizant, glicina si zinc cu efect...
Pret: 137 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Balsamul pentru par vopsit Lucens Umbria ofera ingrijire intensiva si protectie de durata pentru culoarea parului. Formula sa hranitoare hidrateaza in profunzime, reda strălucire parului si il lasa neted si matasos. Mentine intensitatea culorii si previne...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Masca pentru par uscat si degradat Lucens Umbria hraneste firul de par de la radacina pana la varfuri, oferind catifelare si suplete. Formula sa imbogatita cu uleiuri nutritive si extracte vegetale, ajuta la reparea parului degradat. Textura cremoasa lasa...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Ser Facial Iluminant si Antioxidant cu Vitamina C pentru Zi/Noapte - Betres ON Facial Serum C Vitamin, 30 ml: revitalizeaza-ti tenul si reda-i luminozitatea naturala cu Serul Facial cu Vitamina C, formula concentrata care combate primele semne ale...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser Facial Hidratant si Revitalizant cu Acid Hialuronic pentru Zi/Noapte - Betres ON Facial Serum Hyaluronic, 30 ml: descopera secretul unei pieli hidratate cu serul facial cu acid hialuronic, formula concentrata ce ofera un efect instant de hidratare si...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Samponul anti galben revitalizant cu floarea soarelui si galbenele Lucens Umbria este ideal pentru parul vopsit, decolorat si alb. Confera parului stralucire si reflexe reci, elimina reflexele nedorite de galben. Beneficii: *- neutralizeaza tonurile...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Crema de Fata Iluminanta si Antioxidanta cu Vitamina C pentru Zi/Noapte - Betres ON Facial Cream C Vitamin, 50 ml: reda pielii tale stralucirea naturala cu Crema Faciala cu Vitamina C, un tratament antioxidant si revitalizant ce combate primele semne ale...
Pret: 100 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema de Fata Anti-imbatranire si Fermitate cu Bio-Retinol pentru Zi/Noapte - Betres ON Facial Cream Bio Retinol, 50 ml: descopera o alternativa naturala si eficienta la retinolul clasic cu Crema Faciala cu Bio-Retinol, tratamentul complet pentru o piele...
Pret: 100 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Setul cadou MEN'S Collection Winter Edition De La Accentra este alegerea ideală pentru bărbații care apreciază îngrijirea completă și un parfum revigorant, masculin. Ambalat într-o cutie specială tip „sixpack”, acest set este...
Pret: 99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Această apă micelară delicată curăță eficient machiajul și impuritățile, oferind o senzație plăcută de prospețime și confort. Formula sa cu extract de bujor, acid hialuronic și aloe vera hidratează intens, calmează pielea și îi redă luminozitatea naturală....
Pret: 16.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Crema de Fata Hidratanta si Revitalizanta cu Acid Hialuronic pentru Zi/Noapte - Betres ON Facial Cream Hyaluronic, 50 ml: reda pielii tale vitalitatea si elasticitatea cu aceasta formula ideala pentru hidratare profunda si confort zilnic, cu textura bogata...
Pret: 100 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Special creată pentru pielea uscată și sensibilă, această apă micelară curăță delicat, fără a usca tenul, oferind hidratare și luminozitate. Formula sa îmbogățită cu ulei de măsline și acid hialuronic elimină impuritățile și machiajul, redând pielii un...
Pret: 16.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Spray de păr cu fixare medie, care fixează și ține părul în poziție, fără a-l rigidiza. Părul poate fi restilizat chiar și după ce produsul a fost deja aplicat. Se poate îndepărta rapid și ușor cu peria. Rășinile flexibile de ultimă...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Sampon revitalizant pentru par subtire si rar Lucens Umbria 250ml Samponul pentru par subtire si rar Lucens Umbria curata parul in mod delicat. Contine urzica care combate caderea, ginseng care intareste radacina si rozmarin care stimuleaza cresterea....
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Lotiune pentru Par cu Laptisor de Matca - Dermapin Complex Apicol Veceslav Harnaj, 125 ml: este o lotiune pentru par cu laptisor de matca si polen. Laptisorul de matca lupta impotriva caderii parului, stimuland cresterea acestuia, iar polenul hraneste firul...
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel de Dus cu Aroma de Bomboane Gumate - Betres ON Gel de Bano Gominola Provitamina B5 Body Care, 750 ml: transforma fiecare dus intr-un moment de rasfat. Gelul de dus cu aroma delicioasa de bomboane gumate iti invaluie pielea si baia intr-un parfum...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema faciala anti-roseata, anticuperozica si impotriva acneei rozacee, cu SPF 50 Salthouse 30 ml. Ingrijire speciala cu SPF 50 pentru ten sensibil si reactiv, predispus la roseata, cuperoza sau acnee rozacee. Ascunde roseata tenului cu ajutorul mineralelor...
Pret: 95 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Gel de Dus cu Aroma de Aloe Vera - Betres ON Gel de Bano Zero % Provitamina B5 Body Care, 750 ml: transforma fiecare dus intr-un moment de rasfat. Gelul de dus cu aroma delicioasa de aloe vera iti invaluie pielea si baia intr-un parfum irezistibil....
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema pentru Ochi cu Extract de Melc Negru - Farmstay Black Snail All-In-One Cream, 50 ml: crema de ochi cu extract de melc negru (snail mucin), special creata pentru zona delicata din jurul ochilor. Formula sa foarte concentrata combina ingrediente active...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel de Dus cu Aroma de Lamaie - Betres ON Gel de Bano Limon Provitamina B5 Body Care, 750 ml: transforma fiecare dus intr-un moment de rasfat. Gelul de dus cu aroma delicioasa de lamaie iti invaluie pielea si baia intr-un parfum irezistibil. Imbogatit cu...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel de Dus cu Aroma de Fructe Rosii - Betres ON Gel de Bano Frutos Rojos Provitamina B5 Body Care, 750 ml: transforma fiecare dus intr-un moment de rasfat. Gelul de dus cu aroma delicioasa de fructe rosii iti invaluie pielea si baia intr-un parfum...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sapun natural pentru barbierit Zew for men ce are in compozitie carbune din Muntii Bieszczady, o diviziune a lantului muntos Carpatic, aflata in zona de granita dintre Polonia, Ucraina si Slovacia, extrem de cunoscut pentru proprietatile sale benefice in...
Pret: 49.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pensulă profesională, moale Titania pentru pentru blush, realizată din fire de păr sintetice rotunjite special, este deosebit de plăcută pe piele și permite o aplicare uniformă a blushului. Lungime aproximativă: 17,6 cm.
Pret: 35.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pensula profesională, moale Titania pentru corector, realizată din fire de păr sintetice rotunjite special, este deosebit de plăcută la atingere și permite o aplicare uniformă a corectorului. Lungime aproximativă: 17,2 cm.
Pret: 18.6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Piatră cub răzuit călcâi cod 3000
Pret: 11.7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pensulă profesională, moale Titania pentru machiaj/corector, realizată din fire de păr sintetice rotunjite special, este deosebit de plăcută pe piele și permite o aplicare uniformă a corectorului. Lungime aproximativă: 15,6 cm.
Pret: 46.78 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pensulă profesională, moale Titania pentru pentru fond de ten 2 în 1, realizată din fire de păr sintetice rotunjite special, este deosebit de plăcută pe piele și permite o aplicare uniformă a machiajului. Lungime aproximativă: 18,5 cm.
Pret: 63.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pensula profesională pentru fard de pleoape Titania, cu peri sintetici microfini, special rotunjiți, este extraordinar de delicată cu pielea. Potrivită și pentru persoanele cu alergii. Lungime aproximativă: 16,3 cm.
Pret: 20.7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Vopseaua pentru gene și sprâncene Titania colorează delicat folosind o formulă pe bază de extracte de plante și nitrat de argint. Pentru gene și sprâncene perfect definite în doar câteva minute. Pachetul conține: 1 x tub de vopsea 5 ml, 1 x flacon gel...
Pret: 58.78 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pensulă profesională, moale Titania pentru machiaj, realizată din fire de păr sintetice rotunjite special, este deosebit de plăcută pe piele și permite o aplicare uniformă a machiajului. Lungime aproximativă: 18 cm.
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pensulă profesională, moale Titania pentru pentru pudră, realizată din fire de păr sintetice rotunjite special, este deosebit de plăcută pe piele și permite o aplicare uniformă a pudrei. Lungime aproximativă: 18,4 cm.
Pret: 53.7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pensulă profesională pentru fard de pleoape Titania, moale, realizată din fire de păr sintetice rotunjite special, este deosebit de plăcută pe piele și permite o aplicare uniformă a fardului de pleoape. Lungime aproximativă: 16,6 cm.
Pret: 20.7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Crema Regeneranta Multifunctionala cu Extract de Melc Negru – Farmstay Black Snail All-In-One Cream, 100 ml: crema multifunctionala conceputa pentru a regenera, hidrata si uniformiza tenul. Crema All-in-One cu extract de mucus de melc negru sustine...
Pret: 73 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Penseta Titania în calitate Solingen îndepărtează chiar și cele mai fine fire de păr cu vârful aurit și drept în mod deosebit de precis. Lungime aproximativă 8 cm. Fabricat în Germania. Forma ergonomică face utilizarea pensetei ușoară și eficientă....
Pret: 15.3 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Penseta Titania în calitate Solingen îndepărtează chiar și cele mai fine fire de păr cu vârful aurit și înclinat în mod deosebit de precis. Lungime aproximativă 8 cm. Fabricat în Germania.
Pret: 15.58 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Este perfectă pentru îndepărtarea și răzuirea pielii aspre și crăpate a călcâielor. Disponibil in diferite culori. Lungime aproximativă: 12 cm. Fabricat în Germania.
Pret: 19.18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pila dublă Titania pentru picioare, cu suprafața sa abrazivă și piatră ponce, oferă o îngrijire prietenoasă a pielii prin îndepărtarea blândă și completă a calusurilor și a corneei. Utilizați mai întâi suprafața abrazivă pe pielea uscată și apoi, pentru...
Pret: 26.1 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cu vârful drept, penseta cromată Titania îndepărtează chiar și cele mai fine fire de păr cu o precizie deosebită. Mânerul foarfecei garantează o manevrare sigură și ușoară. Lungime aproximativă 7.5 cm. Fabricat în Germania.
Pret: 21.58 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pila buffer pentru unghii cu 4 suprafețe este deosebit de potrivit pentru îngrijirea unghiilor naturale. Pasul 1: Nivelarea. Pasul 2: netezire. Pasul 3: pre-lustruire. Pasul 4: Lustruire cu luciu ridicat. Sfat: prin pilirea și lustruirea...
Pret: 15.3 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Sampon anti-matreata pentru par uscat, Neutrogena T/Gel, 150 ml Cand apare matreata, vrei sa scapi repede de ea. De aceea, Neutrogena a dezvoltat Samponul T/Gel pentru parul uscat. Samponul Neutrogena T / Gel pentru parul uscat incepe sa functioneze...
Pret: 62.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Vopseaua pentru gene și sprâncene Titania colorează delicat folosind o formulă pe bază de extracte de plante și nitrat de argint. Pentru gene și sprâncene perfect definite în doar câteva minute. Pachetul conține: 1 x tub de vopsea 5 ml, 1 x flacon gel...
Pret: 58.78 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pila de unghii profesională Titania cu două fețe abrazive are o parte abrazivă grosieră și una fină. Lungime aproximativă: 18 cm. Mod de utilizare: Mai întâi piliți unghia cu partea grosieră, apoi folosiți partea fină pentru un finisaj frumos.
Pret: 11.1 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pila de unghii profesională Titania cu două fețe abrazive are o parte abrazivă grosieră și una fină. Lungime aproximativă: 17,5 cm. Mod de utilizare: Mai întâi piliți unghia cu partea grosieră, apoi folosiți partea fină pentru un finisaj frumos.
Pret: 11.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Gel de Dus cu Aroma de Bumbac si Talc - Betres ON Gel de Bano Algodon & Talco Provitamina B5 Body Care, 750 ml: transforma fiecare dus intr-un moment de rasfat. Gelul de dus cu aroma delicioasa de bumbac si talc iti invaluie pielea si baia intr-un parfum...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pila de unghii elastică, cromată Titania, din oțel safir, calitate Solingen, cu împingător de cuticulă integrat în mânerul din plastic, este acoperită cu praf fin de microsafir. Cele două mărimi de granulație, grosier și fin, garantează un tratament blând...
Pret: 11.1 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pile de unghii din nisip Titania cu 2 fețe au o latură abrazivă aspră și una abrazivă fină. Lungime: 17 cm. Mod de utilizare: Mai întâi pilește unghia în formă cu partea aspră și apoi folosește partea fină pentru un finisaj frumos.
Pret: 15.3 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cu cele două suprafețe de pilire (aspră și fină), pila dublă Titania asigură o îngrijire prietenoasă a pielii prin îndepărtarea blândă și completă a calusurilor și a corneei. Utilizați mai întâi suprafața de frecare aspră și apoi cea fină pentru netezire....
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Modelatorul de sprâncene Titania este ideal pentru modelarea sprâncenelor ușor și precis, fără smulgerea dureroasă a firelor de păr. Înainte de utilizare, curățați pielea și evitați presiunea excesivă în timpul utilizării. Lungime aproximativă: 12,5...
Pret: 30.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Descoperă magia sărbătorilor cu Calendarul Advent Chupa Chups Beauty Cosmetic, un cadou perfect pentru tine sau pentru cineva drag! Inspirat de celebra marcă de acadele Chupa Chups, acest calendar combină dulceața copilăriei cu frumusețea și strălucirea...
Pret: 195 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Spray-ul antiperspirant pentru picioare TITANIA contracarează mirosurile puternice cu uleiuri de arbore de ceai, rozmarin și cimbru. Extractul de frunze de hamamelis inhibă creșterea microorganismelor. În același timp, producția de transpirație este...
Pret: 59.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Deodorantul spray pentru încălțăminte TITANIA absoarbe mirosurile și asigură o prospețime igienică. Inhibă formarea mirosurilor neplăcute în încălțăminte și pe picioare. Mod de utilizare: pulverizați încălțămintea cu puțin timp înainte de purtare de la o...
Pret: 35.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Spray-ul pentru igiena picioarelor TITANIA împrospătează și îngrijește picioarele. Absoarbe umezeala și lasă pielea moale. Dacă este utilizat în mod regulat, ingredientele active naturale ale spray-ului oferă protecție împotriva piciorului atletului. Mod...
Pret: 39.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Tinctura TITANIA pentru patul unghial cu ulei de gălbenele, extract de mușețel, extract de rozmarin și uree calmează patul unghial iritat. Aplicați regulat pentru a calma și regenera întreaga zonă a pielii din jurul unghiei. Glicerina și ureea hidratează...
Pret: 45.3 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Oja reparatoare ușor lăptoasă TITANIA® Kaolin Nail Repair întărește unghiile și uniformizează imperfecțiunile minore. Datorită finisajului său mătăsos, poate fi utilizată singură sau ca bază. Mod de utilizare: Aplicați un strat pentru un finisaj mătăsos...
Pret: 45.3 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Uleiul pentru unghii TITANIA îngrijește în mod natural unghiile și cuticulele cu ajutorul a 8 uleiuri valoroase. Face cuticulele suple, hidratează cu aloe vera pe care o conține și protejează unghiile de uscare. Mod de utilizare: Aplicați pe cuticule, în...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Untul pentru picioare TITANIA oferă o îngrijire bogată datorită consistenței sale cremoase și a cerurilor vegetale și untului de shea pe care le conține. Betaina protejează celulele pielii de uscare și oferă hidratare de lungă durată. Poate fi...
Pret: 56.38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Gel de Dus cu Aroma de Mar si Scortisoara - Betres ON Gel de Bano Dulce de Manzana Provitamina B5 Body Care, 750 ml: transforma fiecare dus intr-un moment de rasfat. Gelul de dus cu aroma delicioasa de mar iti invaluie pielea si baia intr-un parfum...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pila de unghii elastică, cromată Titania, din oțel safir, calitate Solingen, cu împingător de cuticulă integrat în mânerul din plastic, este acoperită cu praf fin de microsafir. Cele două mărimi de granulație, grosier și fin, garantează un tratament...
Pret: 12.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Deodorantul spray pentru picioare TITANIA îngrijește picioarele și are un efect răcoritor. Formula naturală antiperspirantă cu extract de coada-calului și ulei de salvie reduce transpirația. Ingredientele hrănitoare mențin pielea moale și catifelată....
Pret: 35.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pile de unghii din nisip Titania cu 2 fețe au o latură abrazivă aspră și una abrazivă fină. Lungime: 12 cm. Mod de utilizare: Mai întâi pilește unghia în formă cu partea aspră și apoi folosește partea fină pentru un finisaj frumos.
Pret: 11.4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pila de buzunar din oțel Titania, elastică, cromată, de calitate Solingen, cu glisieră integrată în mânerul din plastic, este acoperită cu praf fin de microsafir. Cele două granulații, grosieră și fină, garantează un tratament delicat cu unghiile....
Pret: 11.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pentru îngrijirea zilnică a feței și a corpului. Un masaj delicat tonifică și îmbunătățește microcirculația, promovând o piele cu aspect proaspăt și sănătos. Mod de utilizare: Aplicați produsul preferat de îngrijire a feței pe accesoriul din silicon...
Pret: 119.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Tratamentul Titania Ridge Filler, cu uscare rapidă și conținut de peste 86% ingrediente naturale, umple neregularitățile mai mari și netezește suprafața unghiei. Vitamina E, pantenolul, cuarțul roz și extractul de petale de trandafir hrănesc și întăresc...
Pret: 45.3 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Sapunul natural pentru barba ZEW for men este un must have in intretinerea de zi cu zi a barbii. Inainte de a aplica orice produs de ingrijire, ulei de barba sau balsam, tenul si barba trebuie sa fie perfect curate. Barba se murdareste atat de usor, de la...
Pret: 52.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cu mușețel și extract de ceai alb relaxează și stimulează picioarele obosite și stresate. Sărurile pentru baie de picioare revitalizează picioarele și lasă un parfum plăcut. Înmuiați picioarele pentru a le pregăti pentru o pedichiură sau ca o experiență spa...
Pret: 13.18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Acest set de îngrijire Titania din 4 piese este format din următoarele piese: pilă de buzunar, din safir, cu toc, pensetă cu vârf drept, foarfecă pentru cuticule și unghieră mare.
Pret: 56.38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Acest set de manichiură Titania din 4 piese, calitate Solingen este potrivit pentru următoarele aplicații: pilirea unghiilor, împingerea cuticulei înapoi, tăierea cuticulei împinsă și curățarea unghiei.
Pret: 33.58 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cu mușețel și extract de ceai alb relaxează și stimulează picioarele obosite și stresate. Sărurile pentru baie de picioare revitalizează picioarele și lasă un parfum plăcut. Înmuiați picioarele pentru a le pregăti pentru o pedichiură sau ca o experiență spa...
Pret: 83.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Crema BB cu Extract de Melc Negru si Efect de Primer – Farmstay Black Snail Primer BB Cream, 50 g: crema BB multifunctionala cu extract de melc negru (snail mucin), care imbina proprietatile unui primer cu cele ale unui fond de ten. Formula sa uniformizeaza...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel de Dus cu Aroma de Capsuni si Frisca - Betres ON Gel de Bano Fresa & Nata Provitamina B5 Body Care, 750 ml: transforma fiecare dus intr-un moment de rasfat. Gelul de dus cu aroma delicioasa de capsuni si frisca iti invaluie pielea si baia intr-un parfum...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Serul intensiv pentru picioare TITANIA întărește bariera cutanată. Un complex de ingrediente active extrem de concentrat, cu aquaxyl, glicerină și betaină, optimizează aportul de hidratare și face pielea vizibil și de lungă durată mai moale.
Pret: 44.38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pilă dublă: mâner cu formă ergonomică, anti-alunecare. Suprafață de pilire cu granulație aspră și fină pentru îndepărtarea lină a pielii dure și a calusurilor. Pentru un efect optim utilizați pe pielea uscată. Îndepărtați mai întâi calusurile mai dure și...
Pret: 106.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Gelul de îndepărtare a cuticulelor Titania ajută la îndepărtarea completă și delicată a cuticulelor. Textura de gel nu curge și hrănește cu aloe vera. Mod de utilizare: Aplicați gelul pe cuticule, lăsați să se absoarbă timp de 1-2 minute și împingeți...
Pret: 35.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
TITANIA Nail Bite Stop cu benzoat de denatoniu, eucalipt și ulei de portocală roșie reduce nevoia de a roade unghiile și durează câteva ore, chiar și după spălarea mâinilor. Ingredientele hidratante susțin creșterea unghiilor sănătoase. Nail Bite Stop este...
Pret: 35.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Masca Faciala cu Extract de Centella Asiatica - FarmStay Cica Farm Regeneration Calming Mask, 25 ml: masca de fata, tip servetel, cu extract de Centella Asiatica conceputa pentru a calma si revitaliza pielea sensibila, iritata sau expusa factorilor externi....
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Cu suprafața sa abrazivă și răzătoarea inoxidabilă, pila Titania asigură îngrijirea piciorului prietenoasă cu pielea, îndepărtând ușor și complet calusurile și corneele. Utilizați mai întâi suprafața de frecare grosieră și apoi cea fină pentru netezire....
Pret: 41.1 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Gel de Dus cu Aroma de Vanilie si Macadamia - Betres ON Gel de Bano Vainilla & Macadamia Provitamina B5 Body Care, 750 ml: transforma fiecare dus intr-un moment de rasfat. Gelul de dus cu aroma delicioasa de vanilie si macadamia iti invaluie pielea si baia...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sărurile pentru baie de picioare Titania conțin uleiuri valoroase din arbore de ceai, rozmarin, mentă și eucalipt. Sărurile pentru baie de picioare răsfață și revitalizează picioarele obosite, iar utilizarea regulată poate ajuta la protejarea împotriva...
Pret: 71.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Descoperă gama completă Haskell Cavalo Forte, special concepută pentru părul fragil, subțire sau care crește lent. Setul conține 7 produse esențiale pentru o rutină completă de îngrijire și reconstrucție capilară: Șampon Cavalo Forte 300 ml – curăță...
Pret: 285 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Sapunul natural pentru fata si corp contine carbune din Muntii Bieszczady, o diviziune a lantului muntos Carpatic, aflata in zona de granita dintre Polonia, Ucraina si Slovacia, extrem de cunoscut pentru proprietatile sale benefice in dermatocosmetica....
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Sărurile de baie pentru picioare TITANIA® cu uree relaxează și curăță picioarele foarte uscate cu surfactanți blânzi. Conținutul ridicat de uree, de peste 25%, ajută la înmuierea bătăturilor și a pielii întărite. Uleiul de migdale lasă pielea suplă și...
Pret: 68.38 Lei

Pila Titania cu forma ergonomică, cu suprafața sa de frecare inoxidabilă, oferă o îngrijire plăcută a pielii, prin îndepărtarea blândă și completă a calusurilor și a corneei. În caz de tulburări circulatorii sau diabet, consultați medicul înainte de...
Pret: 19.18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pila Titania cu formă ergonomică, cu mâner moale la atingere, oferă o îngrijire plăcută a pielii, cu ramă aspră și fină, prin îndepărtarea blândă și completă a calusurilor și a corneei. Utilizați mai întâi suprafața aspră și apoi pe cea fină pentru...
Pret: 41.1 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Sampon Revitalizant cu Ulei de Argan si Iasomie - Betres ON Champu Revitalizante Aceite de Argan & Jazmin, 750 ml: sampon revitalizant care curata in profunzime si ingrijeste parul, oferindu-i volum, moliciune si elasticitate. Imbogatit cu ulei de argan...
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser Concentrat pentru Ten, Hidratant si Calmant cu Extract de Centella Asiatica - FarmStay Cica Farm Recovery Ampoule, 250 ml: serul concentrat este un tratament intens pentru regenerarea si calmarea pielii sensibile sau afectate de iritatii. Formula sa...
Pret: 84 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel de Dus Calmant cu Extract de Centella Asiatica - FarmStay Cica Farm Calming Body Wash, 500 ml: gelul de dus calmant cu extract de Centella Asiatica curata delicat pielea, fiind ideal chiar si pentru cea sensibila. Formula sa blanda, imbogatita cu Cica...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Regeneranta cu Extract de Centella Asiatica - FarmStay Cica Farm Regenerating Solution Cream, 50 ml: crema regeneranta de zi si noapte cu extract de Centella Asiatica, destinata tenului mixt si sensibil, ofera hidratare intensa si ingrijire calmanta....
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Emulsie Regenerant cu Extract de Centella Asiatica - FarmStay Cica Farm Regenerating Solution Emulsion, 200 ml: emulsie faciala regeneranta cu extract de Centella Asiatica ofera hidratare intensa si calmare pielii sensibile, iritate sau deshidratate....
Pret: 92 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sapun 2 in 1 natural pentru par ZEW for men spala parul si curata delicat pielea capului. Acesta intareste, hraneste si regenereaza radacina firului de par. Samponul este indicat pentru toate tipurile de par si piele. Este recomandat pentru a fi utilizat in...
Pret: 60.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Toner Regenerant cu Extract de Centella Asiatica - FarmStay Cica Farm Regenerating Solution Toner, 200 ml: tonerul facial ofera o ingrijire intensa si calmanta pentru pielea sensibila. Formula sa delicata, imbogatita cu extract de Centella Asiatica si...
Pret: 92 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fiola cu Ser Concentrat cu Extract de Centella Asiatica - FarmStay Cica Farm Blemish Clear Ampoule, 100 ml: fiola cu ser concentrat, cu extract de Centella Asiatica, ce ofera o ingrijire intensa pentru pielea sensibila, iritata sau predispusa la...
Pret: 98 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Scrub Facial cu Bicarbonat de Sodiu si Extract de Centella Asiatica - FarmStay Cica Farm Baking Powder Pore Scrub, 7 g: scrub delicat pentru pori, cu pudra de copt si extract de Centella Asiatica, formulat pentru curatarea profunda a tenului mixt, gras sau...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Soluție sterilă cu concentrație mare de ingrediente active. Acidul hialuronic asigură hidratare și efect de fermitate, DMAE* are efect tensor (îmbunătățirea laxității pielii), iar Siliciul organic ajută la formarea colagenului și elastinei, conferind...
Pret: 579 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Spumă de curățare iluminatoare pentru față MOND’SUB, 120 ml – un pas esențial în rutina ta de îngrijire, creată special pentru a reda pielii luminozitatea naturală și o prospețime vizibilă. Formula sa delicată, dar eficientă, curăță în profunzime tenul...
Pret: 30 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Soluție care neutralizează (posibilul) efect agresiv al acizilor asupra pielii. Indicatii: Potrivit pentru toate tipurile de piele. Avantaje: Calmeaza si reface pH-ul pielii Elimina riscurile tratamentelor cu acizi Instrucțiuni de utilizare:...
Pret: 99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Crema de noapte pentru lifting multidimensional puternic, cu rol de a umple conturul fetei. Concepută cu o formulă de stimulatoare celulare de ultimă generație derivată din exozomi și peptide de întinerire. Umple conturul feței și stimulează...
Pret: 449 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Mască de lifting intens pentru ridurile de expresie și cele profunde. Oferă un efect dublu – imediat și de lungă durată – de fermitate și netezire. Combate procesul de îmbătrânire la nivel celular prin corectarea ridurilor profunde și a liniilor fine....
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Serumul Exo Boost pentru lifting, umple ridurile de expresie și profunde, cu efect dublu – imediat și de lungă durată – de fermitate și netezire. Folosește acțiunea sinergică a ingredientelor pentru a asigura o îngrijire inovatoare a...
Pret: 449 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Serul pentru Ochi cu Centella Asiatica si Cica Complex - FarmStay Cica Farm Revitalizing Rolling Eye Serum, 25 ml: serul pentru ochi cu Centella Asiatica si Cica Complex ofera o ingrijire intensa si revigoranta zonei delicate din jurul ochilor. Datorita...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spuma de curatare intima Pjur Organic Fresh 150 ml pjur ORGANIC Fresh este o spumă de curățare blândă și răcoritoare care transformă orice șervețel obișnuit într-o lavetă de curățare moale și umedă. Nu necesită clătire, este fără parfum și este fabricată...
Pret: 99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Crema de lifting si umplere a conturului pentru pleoape si sub ochi, fara parfum. Corecția non-invazivă a conturului pleoapei superioare fără bisturiu, inspirată din medicina estetică. Crema pentru pielea din jurul ochilor a fost concepută pentru...
Pret: 319 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser intensiv lifting pentru pielea din jurul ochilor, cu un efect puternic asemănător Botoxului. Acest produs inovator de întinerire, reduce ridurile din jurul ochilor prin inhibarea vibrațiilor mușchilor expresivi. Asigură restructurarea matricei...
Pret: 279 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Crema de zi SPF20 UVA/UVB cu rol de lifting si de umplere a ridurilor profunde si de mimica. Produs inspirat din cele mai recente descoperiri în cosmetologie regenerativă biostimulatoare folosind tehnologia celulelor stem, exozomilor și peptidelor....
Pret: 449 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Spuma de Curatare pentru Fata cu Extract de Centella Asiatica - FarmStay Cica Farm Nature Solution Foam Cleanser, 180 ml: spuma de curatare cu extract de Centella Asiatica curata eficient si delicat tenul, eliminand impuritatile si excesul de sebum fara a...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Penseta Titania în calitate Solingen îndepărtează chiar și cele mai fine fire de păr cu vârful înclinat în mod deosebit de precis. Lungime aproximativă 8 cm. Fabricat în Germania.
Pret: 13.18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ondulatorul de gene Titania cu cauciuc de schimb asigură gene curbate uniform și un aspect frumos al ochilor. Genele pot fi prinse fără efort cu ondulatorul și astfel aduse în forma dorită. Lungime aproximativă: 10,5 cm.
Pret: 33.58 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Lame de rezervă pentru cuțitul de înlăturat bătături. Sunt lame de înaltă calitate, foarte ascuțite. Permite îndepărtarea pielii întărite a bătăturilor. Fabricat în Germania.
Pret: 11.7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Exfoliant 3 în 1 pentru picioare de la TITANIA, inovatoarea și solida îngrijire completă pentru picioare. Folosit la duș sau la baia de picioare, picioarele sunt curățate delicat cu ajutorul surfactanților din zahăr. Piatra vulcanică oferă, de asemenea, un...
Pret: 47.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Oglindă cosmetică dublă, o față oglindă și o față cu lupă, structură metalică. Foarte practică, se poate folosi pe masă sau se poate agăța pe perete. Oglinda are diametru de 13 cm.
Pret: 47.7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Penseta din oțel inoxidabil Titania, cu vârful înclinat, îndepărtează chiar și cele mai fine fire de păr cu o precizie deosebită. Mânerul cu formă ergonomică garantează o manevrare ușoară. Lungime aproximativă: 9.5 cm.
Pret: 20.1 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Crema vegana regeneratoare intima Pjur Organic Care 50 ml Oferă-i pielii tale îngrijirea pe care o merită: pjur ORGANIC este o cremă intimă delicată și regenerantă, special concepută pentru pielea sensibilă. Formula, realizată cu ingrediente 97%...
Pret: 129 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Oglindă practică de buzunar. Refa-ţi machiajul ori unde te ai afla !
Pret: 4.78 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Soluție sterilă cu concentrație mare de DMAE cu efect tensor (îmbunătățirea laxității pielii) si de hidratare. Combate flaciditatea pielii, redefinește ovalul facial realizând lifting instantaneu. Indicatii: Orice tip de piele, piele...
Pret: 299 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Penseta Titania în calitate Solingen îndepărtează chiar și cele mai fine fire de păr cu vârful drept în mod deosebit de precis. Lungime aproximativă 8 cm. Fabricat în Germania. Forma ergonomică face utilizarea pensetei ușoară și eficientă. Penseta pentru...
Pret: 13.18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cuțitul pentru cuticule Titania Soft Touch cu formă ergonomică este deosebit de potrivit pentru îndepărtarea ușoară și blândă a cuticulei. Mânerul anti-alunecare și forma ergonomică permit îndepărtarea ușoară și completă a cuticulei, chiar și în zonele...
Pret: 14.38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cuțitul pentru cuticule Titania din inox, cu marginile sale de tăiere precis măcinate, garantează o tăiere uniformă și blândă. Lungime aproximativă 9.5 cm. Fabricat în Germania. Instrument pentru tăierea cutilulelor multifuncțional. Se poate folosi la...
Pret: 11.4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Despărțitorul Titania pentru degete este ideal pentru aplicarea și uscarea ușoară a lacului de unghii pe unghiile de la picioare. Materialul plăcut moale separă degetele de la picioare și asigură o pedichiură fără cusur.
Pret: 10.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Creionul pentru albirea unghiilor Titania asigură unghii curate și bine formate. Datorită capacului cu formă specială, ajută la curățarea unghiilor. Mod de utilizare: umeziți ușor stiloul și treceți-l pe sub vârful unghiei. Lungime aproximativă: 13 cm.
Pret: 18.6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Crema vegană Sport Active pentru picioare de la TITANIA® îngrijește picioarele uscate și stresate cu ulei de avocado și extract de ceai alb. Formează o peliculă protectoare de lungă durată pe piele, prevenind iritațiile pielii cauzate de frecare și...
Pret: 47.1 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Crema de picioare TITANIA cu 10% uree, castan indian și xilitol hidratează rapid și face picioarele uscate minunat de moi atunci când este utilizată regulat. Vitamina E întărește în plus pielea. Mod de utilizare: Aplicați de două ori pe zi și masați ușor.
Pret: 47.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Crema TITANIA pentru combaterea bătăturilor și a întăririi pielii, cu ingrediente naturale, netezește pielea și reduce bătăturile și întărirea pielii, având un efect de peeling chimic. Acidul lactic și ureea înmoaie pielea uscată, acidul salicilic dizolvă...
Pret: 52.78 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Crema deodorantă pentru picioare TITANIA, cu un parfum proaspăt de citrice, neutralizează mirosul neplăcut al picioarelor cu oxid de zinc, extract de coada-calului și ulei de salvie. Transpirația este absorbită eficient, iar germenii de pe picioare sunt...
Pret: 59.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cuțitul pentru bătături Titania oferă o îngrijire prietenoasă a pielii prin îndepărtarea blândă și completă a calusurilor cu lama sa din oțel inoxidabil pe ambele părți. Țineți cuțitul lejer în mână și apoi neteziți pielea cu o pila pentru picioare. În caz...
Pret: 18.6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Crema pentru picioare sensibile TITANIA, fără parfum, hrănește și întărește bariera pielii cu ulei de cocos, migdale și avocado. Uleiul de luminiță de seară susține reînnoirea celulelor pielii. Hidratarea este menținută în echilibru prin utilizarea unui...
Pret: 47.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Bețișoarele de manichiură Titania din lemn de trandafir sunt potrivite în special pentru curățarea unghiilor. Lungime aproximativă: 11,2 cm. Mod de utilizare: curățați unghiile cu capătul ascuțit.
Pret: 9.25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cleștele pentru manichiură mică taie cu ușurinta unghiile, iar lamele sale îi permit sa taie și colturile unghiilor. Forma ergonomică permite o manevrare ușoară și este foarte ușor de folosit. Ideal pentru rezultate profesionale. Lungime...
Pret: 58.78 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Spumă de curățare iluminatoare pentru față MOND’SUB, 120 ml – un pas esențial în rutina ta de îngrijire, creată special pentru a reda pielii luminozitatea naturală și o prospețime vizibilă. Formula sa delicată, dar eficientă, curăță în profunzime tenul...
Pret: 30 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Balsamul pentru picioare și unghii TITANIA cu unt de shea, ulei de avocado și provitamina B5 susține reînnoirea celulară a pielii și o menține suplă. Biotina și pantenolul cresc stabilitatea și flexibilitatea unghiilor. Mod de utilizare: Aplicați de două...
Pret: 53.38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Soluție sterilă cu concentrație mare de ingrediente active, cu grad crescut de eficienta împotriva imbatranirii pielii. Formularea bazata pe peptide cu efect Botox previne si reduce eficient ridurile si liniile fine de expresie. Indicatii: Orice...
Pret: 729 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Plasturi pentru Ochi cu Extract de Centella Asiatica - FarmStay Cica Farm Nature Solution Eye Patch, 60 buc: plasturii pentru ochi cu extract de Centella Asiatica ofera o ingrijire intensiva zonei delicate din jurul ochilor, ajutand la calmarea, hidratarea...
Pret: 83 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Aplicatoarele fard de ochi Titania, fiecare cu un aplicator rotund și unul din păr natural, sunt deosebit de confortabile pe piele și permit o aplicare uniformă a fardului de ochi. Lungime aproximativaȘ 5,5 cm.
Pret: 19.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Setul de 7 aplicatoare profesionale pentru fard de pleoape Titania, cu aplicatoare interschimbabile ascuțite, oblice și rotunde, este deosebit de confortabil pe piele și permite aplicarea uniformă a fardului de pleoape. 2 aplicatoare înclinate cu vârf, 2...
Pret: 27.3 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Balsamul pentru călcâie crăpate TITANIA, cu 25% uree, provitamina B5 și alantoină, oferă picioarelor ingrediente intensiv hrănitoare. Regenerează pielea uscată și bătătorită și previne crăpăturile. Primele efecte pot fi observate după doar câteva aplicări....
Pret: 55.8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cremă senolitică pentru ochi, iluminatoare și de intinerire, formulata cu inhibitori peptidici de tirozinază, pentru a contracara hiperpigmentarea și îmbătrânirea accelerată. Crema conține o formulă bogată în ingrediente active, cu...
Pret: 259 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser Calmant pentru Fata cu Extract de Arbore de Ceai - FarmStay Tea Tree Biome Calming Serum, 50 ml: ser calmant pentru fata, cu extract de arbore de ceai, ideal pentru tenul mixt, gras sau sensibil. Formula concentrata, imbogatita cu Tea Tree Biome si...
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Dischete Tonice Calmante cu Extract de Arbore de Ceai - FarmStay Tea Tree Biome Calming Toner Pad, 70 buc (140 ml): dischetele tonice calmante, imbibate intr-o esenta cu extract de arbore de ceai, curata delicat pielea si contribuie la restabilirea...
Pret: 85 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Soluție sterilă bazată pe o combinație de peptide care ajută la îmbunătățirea aspectului pungilor de sub ochi și a cearcănelor. Fără parfum sau aditivi. Nu provoacă iritații. Indicatii: Cearcăne, umflături specifice zonei perioculare, piele...
Pret: 619 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Fiola cu Ser Calmant cu Extract de Ceai Verde - FarmStay Tea Tree Biome Calming Ampoule, 50 ml: ser calmant pentru fata, cu extract de arbore de ceai, ideal pentru tenul mixt, gras sau sensibil. Datorita complexului Tea Tree Biome si Centella Asiatica,...
Pret: 73 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spuma de Curatare Calmanta cu Arbore de Ceai si pH Scazut - FarmStay Tea Tree Biome Low Ph Calming Cleanser, 180 ml: spuma de curatare delicata, cu pH scazut, imbogatita cu Tea Tree Biome Complex si Centella Asiatica, special conceputa pentru pielea...
Pret: 54 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema de Ochi Calmanta cu Extract de Ceai Verde - FarmStay Tea Tree Biome Calming Eye Cream, 50 ml: crema de ochi calmanta, cu extract de arbore de ceai, special conceputa pentru ingrijirea pielii sensibile din jurul ochilor. Formula usoara, imbogatita cu...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema de Fata Calmanta cu Extract de Ceai Verde - FarmStay Tea Tree Biome Calming Cream, 80 ml: crema calmanta pentru fata, cu extract de arbore de ceai, special formulata pentru pielea mixta, grasa sau predispusa la acnee. Formula sa delicata, imbogatita...
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Emulsie Calmanta cu Extract de Ceai Verde - FarmStay Tea Tree Biome Calming Emulsion, 200 ml: emulsie calmanta pentru fata, cu extract de arbore de ceai, ce ofera hidratare usoara si echilibru pielii mixte, grase sau predispuse la imperfectiuni. Formula...
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Toner Calmant cu Extract de Ceai Verde - FarmStay Tea Tree Biome Calming Toner, 200 ml: tonerul calmant cu arbore de ceai restabileste echilibrul natural al pielii si ofera o ingrijire delicata tenului sensibil sau predispus la acnee. Formula sa usoara,...
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Masca Faciala cu Esenta de Aloe Vera - FarmStay Real Aloe Vera Essence Mask, 23 ml: masca de fata, tip servetel, cu extract de aloe vera calmeaza si hidrateaza intens pielea, oferind un efect imediat de racorire si revitalizare. Extractul natural de aloe...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Masca Faciala cu Esenta de Avocado - FarmStay Real Avocado Essence Mask, 23 ml: masca de fata, tip servetel, cu extract de avocado ofera o hidratare profunda si reda vitalitatea pielii uscate sau deshidratate. Datorita continutului bogat in vitaminele A si...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Masca Faciala cu Extract de Unt de Shea - FarmStay Real Shea Butte Essence Mask, 23 ml: masca de fata, tip servetel, cu extract de unt de shea ofera o hidratare profunda si o nutritie intensa pielii uscate sau deshidratate. Formula bogata in unt de shea...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Masca Faciala cu Esenta de Bambus - FarmStay Real Bamboo Essence Mask, 23 ml: masca de fata, tip servetel, cu extract de bambus ofera hidratare intensa si o senzatie de prospetime, redand pielii vitalitate si elasticitate naturala. Extractul de bambus este...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tonic cu extracte din plante, peptide active, hidratare și fermitate, Global Fashion, Petal Toner Descoperă secretul unui ten luminos, catifelat și plin de vitalitate cu Tonicul Petal Toner de la Global Fashion, o formulă inovatoare cu extracte naturale...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Masca Faciala cu Esenta de Calamansi - FarmStay Real Calamansi Essence Mask, 23 ml: masca de fata, tip servetel, cu extract de calamansi (lime filipinez) ofera pielii un efect de revitalizare si luminozitate, restabilind tonusul si aspectul proaspat al...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ser hidratant cu cofeină – Global Fashion Caffeine Serum Remove Dark, 50 ml Redă luminozitatea și vitalitatea pielii cu Caffeine Serum de la Global Fashion, un ser hidratant concentrat, formulat pentru a reduce cearcănele, umflăturile și semnele de...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Masca Faciala cu Esenta de Piersica - FarmStay Real Peach Essence Mask, 23 ml: masca de fata, tip servetel, cu extract de piersica revitalizeaza si hidrateaza pielea, oferindu-i un aspect proaspat si luminos. Bogata in vitamine si antioxidanti, formula sa...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Loțiune de corp parfumată Global Fashion, Rush, 250 ml Transformă-ți rutina zilnică de îngrijire într-un moment de rafinament și senzualitate cu Loțiunea de corp parfumată Global Fashion – Rush. Această loțiune luxoasă îmbină hidratarea profundă cu...
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Kit pentru unghii „Pedichiură în timpul antrenamentelor” – Global Fashion Frumusețea nu ia pauză, nici măcar în timpul antrenamentelor! Cu Kitul pentru unghii „Pedichiură în timpul antrenamentelor” de la Global Fashion, îți poți menține picioarele...
Pret: 125 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Balsam de buze hidratant Global Fashion – Trandafir Răsfață-ți buzele cu Balsamul hidratant Global Fashion cu aromă de trandafir, creat pentru a oferi hidratare intensă, prospețime și catifelare de lungă durată. Formula sa hrănitoare lasă buzele moi,...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pachet pentru Par - Revlon Professional UniqOne All in One Hair Treatment: Sampon 100 ml + Tratament 150 ml + Geanta: pachet pentru curatarea si ingrijirea profunda a parului + geanta cosmetice cadou. Ideal pentru toate tipurile de par, protejeaza si...
Pret: 123 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Kit pentru unghii „Manichiură la picnic” – Global Fashion Relaxează-te în aer liber și bucură-te de o manichiură perfectă sub razele soarelui cu Kitul pentru unghii „Manichiură la picnic” de la Global Fashion. Ideal pentru femeile care iubesc natura,...
Pret: 100 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Kit pentru unghii „Manichiură la o ceașcă de cafea în parc” – Global Fashion Savurează-ți cafeaua preferată și bucură-te de un moment de răsfăț în aer liber cu Kitul pentru unghii „Manichiură la o ceașcă de cafea în parc” de la Global Fashion. Elegant,...
Pret: 115 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Cristal Gel pentru Construcție – Gel 6 în 1, Jelly Colour Gel, 15 ml, 6606 Cristal Gelul pentru construcție este o alegere ideală pentru realizarea extensiilor de unghii de lungă durată și cu un finisaj impecabil. Gelul 6 în 1 de la Jelly Colour oferă...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Gel pentru Modelare Cristal Gel – 15 ml, Transparent Gelul pentru modelare Cristal Gel este ideal pentru realizarea unor extensii de unghii durabile și cu un finisaj impecabil. Acesta oferă o bază solidă și un aspect natural, fiind perfect pentru orice...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Gel pentru Modelare Builder Gel Long Lasting – 15 ml, Transparent Builder Gel Long Lasting este un gel de construcție de calitate superioară, destinat realizării unor extensii de unghii durabile și cu un finisaj impecabil. Este transparent și perfect...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pudră pulbere lejeră Global Fashion – #108 Obține un ten catifelat, uniform și mat cu Pudra pulbere lejeră Global Fashion, nuanța #108. Textura sa ultrafină se așază natural pe piele, fixând machiajul fără să încarce, oferind un efect fresh și impecabil...
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Set pentru creșterea bărbii Angry Beards Beard Growth Set este compus din cele mai eficiente produse pentru a sprijini creșterea bărbii. Așa cum și producatorul ține să ne amintească, dacă te aștepți să ai barbă după o lună, vei fi dezamăgit. Nu există așa...
Pret: 499 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cremă hidratantă pentru ochi anti-rid – Global Fashion Romantic Forever Eye Cream, 30 g Descoperă frumusețea privirii tale cu Romantic Forever Eye Cream, crema special concepută de Global Fashion pentru hidratarea intensă și reducerea ridurilor fine din...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Setul cadou îngrijire barbă Angry Beards Jack Saloon & Carl Smooth este compus din cele mai populare produse și adunate într-o cutie de metal, plină de eleganță. Setul conține: 1 x Ulei de barbă Angry Beards Jack Saloon Beard Oil Uleiul de barbă Angry...
Pret: 349.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ser hrănitor – Global Fashion Balumer Face Serum, 50 ml Descoperă Balumer Face Serum de la Global Fashion, un ser hrănitor și revitalizant, creat pentru a reda pielii suplețe, luminozitate și confort. Formula sa concentrată este îmbogățită cu...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Ser antiacnee cu ceai verde – Global Fashion Calmarea, purificarea și echilibrul pielii – într-un singur produs. Serul cu extract activ de ceai verde de la Global Fashion este formulat special pentru tenul problematic, acneic, gras sau mixt. Acest...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Cremă-esență anti-îmbătrânire – Global Fashion Anti-Aging Essence Cream, 30 g Încetinește semnele vizibile ale îmbătrânirii cu Anti-Aging Essence Cream de la Global Fashion, o cremă-esență concentrată, special formulată pentru a reda pielii fermitate,...
Pret: 120 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Acest website foloseste cookie. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord cu folosirea cookie-urilor. Află mai multe despre cookie-uri in sectiunea Politica de utilizare Cookie-uri.