Stilul de viata dezordonat, stresul, poluarea, abuzul de anumite medicamente, lipsa unei odihne corespunzatoare sunt doar cateva dintre cauzele care stau la aparitia multor probleme de sanatate. Multe dintre ele sunt minore si se pot rezolva usor insa, din pacate, exista si afectiuni grave, care ar fi putut fi prevenite daca am fi optat pentru un stil de viata sanatos.
Echilibrul din toate
Pentru a reusi sa-i oferim organismului tot ce are nevoie pentru a fi puternic si a lupta cu succes impotriva multor afectiuni, cuvantul care trebuie sa ne ghideze actiunile este unul singur: echilibru. De aceea, trebuie sa fim ceva mai atenti la simplele gesturi, cum ar fi alegerea celor mai bune alimente pe baza carora sa ne construim regimul alimentar, odihna suficienta, renuntarea la sedentarism si multe altele.
Este mai usor sa previi, decat sa tratezi
Medicii din intreaga lume sunt de acord cu afirmatia ca este mai usor sa previi decat sa tratezi, asa ca ne recomanda o serie de masuri menite sa ne vina in ajutor, iar cea mai importanta dintre ele este un stil de viata sanatos, ceea ce presupune o dieta echilibrata, renuntarea la fumat si alcool, mai mult sport si miscare.
Extremele nu sunt bune
Doua sunt greselile pe care oamenii le fac atunci cand vine vorba despre propria sanatate: neglijarea problemelor sau, dimpotriva, grija exagerata fata de acestea. Astfel, in cazul in care organismul tau iti semnaleaza ca lucrurile nu merg prea bine pe acolo, nu este cazul sa ignori aceste mici atentionari. Trateaza-le din timp, pentru ca ignorate acestea pot evolua pana la afectiuni grave, care uneori ne pun viata in pericol. De asemenea, nici o grija exagerata fata de acestea nu este o atitudine demna de lauda. In incercarea ta de a trai sanatos risti sa iti asaltezi organismul cu tot felul de suplimente despre care nu stii prea multe, care desi promit ca te ajuta, nu fac decat sa iti oboseasca si mai mult organismul. Atunci cand procedezi astfel, sistemul tau imunitar poate sa dezvolte o rezistenta la anumite substante, care nu vor mai avea efectele dorite.
Fara efecte secundare
Pentru ca avem de a face cu produse naturiste, organismul le asimileaza mult mai repede. De asemenea, daca alt gen de tratamente mai ofera drept neplacut bonus si cateva efecte adverse, in cazul celor naturale nu trebuie sa iti mai faci astfel de griji.
Usor de procurat
Pentru administrarea unor astfel de produse, sau chiar pentru a gasi unele alimentare, numai bune pentru un stil alimentar corect, nu este nevoie de prescriptie medicala, sau sa cauti prea mult pana le gasesti. Le poti comanda de pe internet, dar de regula sunt in magazinele naturiste sau chiar farmaciile de profil.
Ideale pentru intreaga familie
Indiferent daca este vorba despre anumite suplimente alimentare, sau produse destinate utilizarii zilnice, acestea sunt ideale pentru intreaga familie. Nu creaza dependenta si te ajuta sa ai un stil de viata sanatos. Nu ezita chiar sa iti aprovizionezi camara de acasa cu unele produse alimentare de acest gen, deoarece nu doar ca te ajuta sa prepari ceva delicios pentru toti cei ai casei, dar sunt aliatul tau pentru un stil de viata sanatos.
Alege sa faci o schimbare si incepe chiar acum sa traiesti sanatos, si ia toate masurile care se impun!
Ceai de Slabit cu Seminte de Chia - Bis-Nis, 20 plicuri: remediu natural impotriva grasimilor, ajutand la eliminarea surplusului de apa din organism si reducand senzatia de foame, stimuleaza digestia si metabolismul. Sursa bogata de Omega 3, antioxidanti si...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura Sabouraud Solutie contra Micozei Infofarm, 30g: este un produs ce trateaza micozele de la nivelul unghiilor.Ingrediente: Acid benzoic, Acid salicilic, Iod, Iodura de potasiu, Benzonat de sodiu, AlcoolMod de utilizare: Zona curatata in prealabil se...
Pret Initial: 14 Lei
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Exfolianta 96% Naturala cu Bicarbonat - Ceta Sibiu Lecitina, Unt Cocos, Vit B, Vit E, 50 ml: pentru fata si corp, cu ingrediente active naturale: bicarbonat, lecitina, unt de cocos, proteine, acizi grasi, vitamina B si vitamina E. Bicarbonatul...
Pret Initial: 17 Lei
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Verde cu Ghimbir si Lamaie - Bis-Nis, 20 plicuri: ceai aromat care sustine metabolismul si oxidarea grasimilor, contribuie la mentinerea greutatii corporale si mentine confortul digestiv si sustine tranzitul intestinal. Nu se recomanda copiilor,...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Aur Derm Crema Rostopasca si Rasina de Conifere Laur Med, 50ml: este un produs dermato-cosmetic ce stimuleaza circulatia periferica, trateaza negii, eczemele, herpesul si verugii. De asemenea, ajuta la refacerea tesuturilor si tratarea psoriazisului. Se...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Hyper-Potent Hypericum, 60 capsule: supliment alimentar pe baza de extracte din plante cu proprietati afrodisiace, vitaminizante, mineralizante, tonice, energizante si detoxifiante, indicat ca adjuvant in cresterea potentei sexuale a barbatilor. Mareste...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent cu Sulf 10% Ceta, 40g: este recomandat in tratamentul scabiei, acneei, dermatitei seboreice. Aplicat extern, sulful este fungicid, paraziticid, antiseboreic si slab keratolitic. Este recomandat in tratanmentul scabiei, acneei, dermatite, intertrigo,...
Pret Initial: 12 Lei
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Dropsuri Durere in Gat, Nas Infundat - Naturalia Diet Gum Drops, 40 g: dropsuri pentru gat, un remediu naturist chinezesc, adjuvant pentru tuse, gat si piept, improspateaza respiratia si iritatiile gatului. Un drops mentolat si gumat, tinut in gura,...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Concentrat de Otet de Mere Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar cu o formula concentrata, pe baza de otet de mere, cu adaos de vitamine B si E, ce ajuta la controlul greutatii corporale, actionand eficient prin intensificarea metabolismului si...
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamina B17 Amygdalin Pro Natura, Medica, 60 capsule: are actiune antioxidanta; sustine circulatia si intareste vasele sanguine; normalizeaza tensiunea arteriala; sustine sanatatea mintala; este benefic si pentru sanatatea oaselor, datorita calciului pe...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Ricin Presat la Rece Zanna, 100 ml: ulei de ricin 100% natural presat la rece. Este un ulei nutritiv, cu propietati hidratante si antioxidante, utilizat in cosmetica, aducand beneficii asupra pielii. Uleiul de ricin se poate utiliza in tratamente...
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Esential de Rozmarin 100% Natural Zanna, 10 ml: ulei esential le rozmarin, 100% natural, ce ofera un miros proaspat si energizant,. fiind folosit adesea in aromaterapie. Stimuleaza cresterea parului, calmeaza durerile, respinge anumite insecte, creste...
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura de Sculatoare Elzin Plant, 50ml: produs natural obtinut prin macerare din sculatoare (Dactylorhiza maculata), o planta utilizata inca din antichitate in medicina traditionala pentru cresterea potentei masculine si stimularea senzualitatii si a...
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Negostop Solutie Film Contra Negilor si Bataturilor Infofarm, 10g: ajuta la reducerea negilor si verucilor de la nivelul pielii. Imediat dupa aplicare, formeaza un film protector subtire ce contine substantele active cu rol de indepartare a...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bicarbonat de Sodiu Herbavit, 1 kg: bicardobantul de sodiu este utilizat pe scara larga in industria alimentara, in saloanele de cosmetica si infrumusetare. Este antiseptic, antiperspirant, calmeaza arsurile stomacale si balonarile, desfunda nasul si este...
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Untul Pamantului si Spanz Natura Plant Poieni, 100 ml: este un unguent cu rol antiinflamator, ce ajuta la diminuarea durerilor de la nivel reumatic. Este recomandat in dureri reumatice de orice tip, lombosciatica, spondiloza, coxartroza, pinten sau...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Detoxifiant Colon Farma Class, 100g: Elimina lichidele retinute in exces in organism, regleaza tranzitul intestinal, mentine structura si functionarea normala a florei intestinale si este indicat ca adjuvant in afectiuni precum constipatia, balonarea...
Pret Initial: 31 Lei
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Untul Pamantului Forte Natura Plant Poieni, 250 ml: este un unguent cu rol antiinflamator, ce ajuta la diminuarea durerilor de la nivel reumatic. Este recomandat in dureri reumatice de orice tip, lombosciatica, spondiloza, coxartroza, pinten sau...
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sare Celtica Grunjoasa - Springmarkt, 500 g: sare colectata din Atlantic, pe coastele Britaniei din Franta, folosind metode traditionale celtice, pentru extragerea si uscarea acesteia utilizandu-se numai unelte de lemn, fara metal. Contine toate cele 84...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Depress Forte Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar pe baza de extracte naturale din 5 plante (roinita, sunatoare, schinduf, floarea-pasiunii, valeriana), ce contribuie la mentinerea sanatatii psihice si a sistemului nervos, asigurand echilibrul...
Pret Initial: 27 Lei
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Cicoare Solubila Bis-Nis: combate oboseala si ajuta la concentrare, stimuleaza digestia si ajuta la eliminarea toxinelor. Este folosita ca inlocuitor de cafea fara cofeina si contine inulina, o forma de fibra alimentara naturala care ajuta tranzitul...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Creion Nazal Naturalia Diet: acest produs ajuta la decongestionarea cailor nazale. Ingrediente: Mentol, Camfor, Ulei de pin, Ulei de Sassafras, Metil SaliclatMod de utilizare: Se introduce inhalantul in fiecare nara, inspirand adanc vaporii, pana la...
Pret: 4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Aur Derm Crema cu Smirna 5% Laur Med, 30ml: este un produs cu efect emolient, hidratant, tonifiant si reconfortant. Are actiune antiinflamatoare si cicatrizanta, putand fi folosit ca adjuvant in tratarea leziunilor cutanate, dermatoze, pielo dermite,...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Siluet R-Forte Redis, 200 tablete: supliment alimentar cu valoare energetica redusa, bogat in fibre vegetale ce ajuta la reducerea poftei de mancare prin cresterea volumului acestora in stomac, facilitand reducerea cantitatii de alimente consumate la o masa...
Pret Initial: 35 Lei
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vaselina Cosmetica - Ceta Sibiu, 100 ml: pentru hidratarea pielii uscate si descuamate, vaselina inmoaie pielea aspra, ajuta la netezirea ridurilor, previne deshidratarea pielii. Se poate folosi ca baza pentru creme.Mod de utilizare: se aplica in strat...
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Seminte de Chia - Sano Vita, 1000 g: semintele de chia sunt o sursa bogata de fibre, proteine, acizi grasi esentiali Omega 3 si 6, antioxidanti, minerale, vitamine si aminoacizi, oferind organismului numeroase beneficii. Inhiba pofta de mancare, fiind utile...
Pret: 76 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Seminte de Chia Sano Vita, 150g: semintele de chia sunt o sursa bogata de fibre, proteine, acizi grasi esentiali Omega 3 si 6, antioxidanti, minerale, vitamine si aminoacizi, oferind organismului numeroase beneficii. Inhiba pofta de mancare, fiind utile in...
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Castravete Amar (Momordica) Hypericum, 50g: castravetele amar este o planta cu importante proprietati terapeutice (hipoglicemiante, hipolipemiante, stomahice, emetice), ce ajuta la echilibrarea metabolismului glucidic si lipidic. Datorita insulinei...
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Tuiazin Elzin Plant, 50ml: crema pentru ingrijire cutanata, cu o formula brevetata, pe baza de tuia, extracte din plante si rasina de conifere, avand proprietati antimicrobiene, antalgice, tonice, antiinflamatoare, antiedematoase, cicatrizante,...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Glicemonorm - Dacia Plant cu Castravete Amar, 60 comprimate 1+1 gratis: supliment alimentar care sustine secretia de insulina la nivelul pancreasului, favorizeaza mentinerea concentratiei serice a glucozei in limitele normale, recomandat in special...
Pret: 47 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Rostopasca Larix, 40g: are actiune cicatrizanta, antimicotica. Este indicat in tratarea tuberculozei pielii, herpes, bube dulci, fistule, psoriazis sau bataturi. Se poate folosi si pe post de crema de fata in cazul tenurilor pigmentare.Ingrediente:...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Untul Pamantului Natura Plant Poieni, 50 ml: este un unguent cu rol antiinflamator, ce ajuta la diminuarea durerilor de la nivel reumatic. Este recomandat in dureri reumatice de orice tip, lombosciatica, spondiloza, coxartroza, pinten sau dureri...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema cu Rostopasca Santo Raphael, 20 g: produs natural cu importante actiuni antivirale, trofice, cicatrizante si antiseptice. Mentine starea de sanatate a pielii, fiind recomandata ca adjuvant in herpes, negi, veruci, psoriazis, rani inchise, impetigo,...
Pret Initial: 14 Lei
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supozitoare Tatazin Elzin Plant, 10 buc x 1.5g: supozitoare cu o consistenta de crema solida si o formula brevetata pe baza de propolis, tataneasa si alte extracte naturale active (coada soricelului, galbenele, rasina de conifere, catina), cu proprietati...
Pret Initial: 28 Lei
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Untul Pamantului, Arnica si Tataneasa Natura Plant Poieni, 120 ml: este un unguent cu rol antiinflamator, ce amelioreaza durerile reumatice de orice tip si stimuleaza circulatia la nivel periferic. Este adjuvant in spondiloza, coxartroza,...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Tip Balsam pentru Calcaie Dorel Plant, 50g: crema pe baza de extract de galbenele, recunoscute pentru proprietatile lor cicatrizante, antiinflamatoare si regenerante. Catifeleaza, hraneste si hidrateaza epiderma si are efect tonifiant, emolient,...
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Silimarina Forte Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar cu o formula pe baza de silimarina, un complex de flavonoide provenite din semintele de armurariu, benefic impotriva afectiunilor hepatice. Protejeaza celulele ficatului, marindu-le capacitatea...
Pret Initial: 16 Lei
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bicarbonat de Sodiu Pro Natura Medica, 60 comprimate: este un produs creat pentru reglarea PH-ului prin aport de nutrienti alcalinizati, precum bicarbonat de sodiu si lithothame. Regleaza fenomenul de rebound gastric si favorizeaza confortul...
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bicarbonat de Sodiu Herbavit, 500 g: bicardobantul de sodiu este utilizat pe scara larga in industria alimentara, in saloanele de cosmetica si infrumusetare. Este antiseptic, antiperspirant, calmeaza arsurile stomacale si balonarile, desfunda nasul si este...
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sare Roz de Himalaya Grunjoasa Herbavit, 500 g: sare roz de Himalaya, neiodata, fara aditivi sau conservanti. Sares se extrage prin metode traditionale in minele din regiunile Muntilor Himalaya dintr-o zona neatinsa si nepoluata. Aceasta contine clorura de...
Pret Initial: 7 Lei
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura Antialcool Hypericum, 50ml: tinctura pe baza de plante cu actiune energizanta, vitaminizanta, sedativa, antidepresiva si depurativa, indicat ca adjuvant in cura de dezintoxicare etanolica. Reduce dorinta de a consuma bauturi alcoolice, provoaca o...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Silimarina Forte Rotta Natura, 90 capsule: supliment alimentar cu o formula pe baza de silimarina, un complex de flavonoide provenite din semintele de armurariu, benefic impotriva afectiunilor hepatice. Protejeaza celulele ficatului, marindu-le capacitatea...
Pret Initial: 41 Lei
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Colonsan Fem -Cerat cu Echinacea Bio Favisan, 22.80 g: remediu naturist recomandat ca adjuvant in chisturi ovariane, anexite, hemoroizi, vaginite atrofice, dismenoree, uter fibromatos, hemoragie uterina in afara perioadelor menstruale, leucoree, pentru...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Slabit cu Goji Bis-Nis, 2g/20 doze: este un supliment alimentar ce ajuta la slabiresi pastrarea unei greutati corporale normale. Datorita substantelor naturale active, ofera organismului o stare de relaxare si confort.Ingrediente: Bucatele de mar,...
Pret Initial: 8 Lei
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema pentru Masaj Revigoranta Oase si Articulatii Natura Plant Poieni, 120 ml: crema revigoranta pentru masaj ideala pentru ameliorarea durerilor de oase si articulatii. Este potrivita in cazul starilor de oboseala fizica, avand un efect...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Antifumat Hypericum, 60 capsule: supliment alimentar pe baza extracte naturale din plante, cu proprietati antiinflamatoare, antiseptice, astringente si calmante, ce ajuta la reducerea efectelor nocive ale fumatului cronic. Favorizeaza eliminarea toxinelor,...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Maxro Mad House, 10 capsule: este un supliment alimentar ce ajuta la o viata sexuala sanatoasa. Contribuie la erectii mai puternice, prelungeste actul sexual si momentul ejacularii. Creste libidoul si energia sexuala, oferind partide de sex de calitate...
Pret: 122 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spirulina Bio 1000 mg 100% Natural Alevia, 100 comprimate poate ajuta la: sustinerea tonusului fizic si psihic si la imunitatea organismului, inducerea relaxarii si a starii de bine, a confortului psihic, calmului si echilibrului, favorizarea senzatiei de...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tamaie Boswellia Serrata Herbagetica, 60 capsule: are o eficienta ridicata in refacerea mobilitatii articulare, reducerea durerii si a inflamatiei. Tamaia este cel mai des utilizata pentru afectiunile oasteo-articulare, astfel este benefica in caz de...
Pret Initial: 48 Lei
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tamaie Boswellia Serrata Herbagetica, 30 capsule: are o eficienta ridicata in refacerea mobilitatii articulare, reducerea durerii si a inflamatiei. Tamaia este cel mai des utilizata pentru afectiunile oasteo-articulare, astfel este benefica in caz de...
Pret Initial: 26 Lei
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Marul Lupului, Rostopasca si Galbenele Natura Plant Poieni, 100 ml: este un remediu naturist cu actiune cicatrizanta, recomandata in hemoroizi sau fisuri anale. De asemenea, produsul este adjuvant in psoriazis, acnee, rani cu ulceratii, ulcer varicos,...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Colagen&Acid Hialuronic cu Retinol, Biotina si Vitamina C - Interherb Intense Anti-Aging, 30 comprimate: supliment alimentar ce are in compozitia unei tablete o doza mare de substante active (1000 mg colagen si 50 mg acid hialuronic) asigura preparatului...
Pret Initial: 68 Lei
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Canepa 1000 mg Hofigal, 40 capsule moi: este un supliment alimentar ce ajuta la buna functionare a sistemului cardiovascular. Contribuie la tratarea si prevenirea bolilor cardiovasculare si are actiune vasodilatatoare. De asemenea, produsul regleaza...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura Antihelmintica cu Nuca Neagra - Hypericum, 50 ml: tinctura antihelmintica cu nuca neagra, 100% naturala, este deosebit de eficienta in stimularea eliminarii parazitilor intestinali si regenerarea mucoaselor afectate de catre acestia. Datorita...
Pret Initial: 24 Lei
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Cicatrizanta pentru Piele Aspra si Crapata 97% Vegetala si Extracte Naturale - Ceta Sibiu, 50 ml: crema pentru maini aspre si crapate, cu efect epitelizant, emolient, reduce inflamatiile, reface ranile si tesuturile lezate care se vindeca greu. Se...
Pret Initial: 18 Lei
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Brusture Pro Natura Medica, 60 capsule: este un supliment alimentar cu rol antiseptic, ce creste rezistenta organismului fata de infectii. Diminueaza temperatura si inflamatiile si contribuie la eliminarea toxinelor din organism, prin stimularea diurezei....
Pret Initial: 30 Lei
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
MSM Herbagetica, 30 capsule: reda mobilitatea si flexibilitatea articulatiilor; mentine structura oaselor si articulatiilor; calmeaza durerea; reduce inflamatia; protejeaza de leziuni musculare sau articulare; antioxidant; ajuta la sanatatea sistemului...
Pret Initial: 22 Lei
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Aur Derm Crema cu Propolis Laur Med, 30ml: este un produs natural cu efecte benefice in leziunile cutanate, arsuri ale piele sau psoriazis. De asemenea, trateaza afectiuni precum Zona Zoster, herpes sau dermatoze. Aceasta crema ajuta la cicatrizarea mai...
Pret Initial: 19 Lei
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Ricin Presat la Rece Zanna, 200 ml: ulei de ricin 100% natural presat la rece. Este un ulei nutritiv, cu propietati hidratante si antioxidante, utilizat in cosmetica, aducand beneficii asupra pielii. Uleiul de ricin se poate utiliza in tratamente...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Hemoroderm Supozitoare Laur Med, 1,5g x 10 buc: este un produs recomandat in tratamentul afectiunilor hemoroidale si fisurilor anale. Se poate utiliza ca adjuvant in colon iritabil si polipi de colon. Are actiune antiinflamatoare, antiseptica,...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pachet cu Omega 3-6-9, 90 capsule si Coenzima Q10 15 mg, 30 capsule, Rotta Natura, 1 pachet contine: Omega 3-6-9 Rotta Natura, 90 capsule: supliment alimentar cu un echilibru optim de acizi grasi Omega 3, 6 si 9, obtinuti din surse valoroase (ulei de peste,...
Pret: 63 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment Alimentar Otet din Cidru de Mere - Zenyth Pharmaceuticals Apple Cider Vinegar, 60 capsule: suplimentul alimentar cu otet din cidru de mere ajuta la imbunatatirea digestiei, stimularea tranzitului si la reducerea greutatii corporale. Poate ajuta si...
Pret Initial: 59 Lei
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Usturoi & Propolis Favisan, 40 capsule: supliment alimentar indicat ca adjuvant in parazitoze si fermentatii intestinale, palpitatii, tulburari de vedere, neliniste si anxietate, acufene etc. Combinatia de propolis si usturoi din compozitie ajuta la...
Pret Initial: 17 Lei
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spray Diabetes pentru Picioarele Diabeticilor Dr. Kelen, 100 ml: Spray-ul ofera protectie si ingrijire picioarelor diabeticilor. Contine ingrediente active cum ar fi anginina, alantoina si mentol regenerator, ulei de ienupar ce ajuta microcirculatia si ulei...
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Colonsan Fem - Cerat Favisan, 19 g: remediu naturist recomandat ca adjuvant in anexite, chisturi ovariene, uter fibromatos, hemoroizi, vaginite, atrofice, dismenorfee, richomonas vaginalis, metroragii (hemoragie uterina in afara perioadelor menstruale),...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Argan Presat la Rece Zanna, 10 ml: ulei de argan, presat la rece. Este un ulei vegetal, ce se extrage din arborele de argan, originar din Maroc, si este denumit si "aur lichid", fiind foarte eficient in hidratarea pielii si a fibrei capilare. Are...
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Procombo Baby Vitaslim, 10 capsule: suplimentul alimentar asigura mentinerea echilibrului florei intestinale la sugari si copii mici si sprijina activitatea tractului gastrointestinal si intareste sistemul imunitar. Contribuie pentru un scaun regulat zilnic...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Natural Potent Naturalia Diet, 6 fiole x 10 ml: este un produs natural ce ajuta la imbunatatirea si prelungirea erectiei la barbati, indiferent de cauzele disfunctiei erectile sau varsta. Este un produs ideal pentru imbunataturea functiei sexuale si a...
Pret: 133 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment pentru Tonus Sexual - Santarome Bio Maca 1500 Tribulus Ginseng Gingembre Bio, 20 fiole: supliment afrodisiac unic si inovator ce promoveaza stimularea libidoului, a nivelului de testosteron, cresterea masei musculare si sanatatea aparatului...
Pret: 154 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Cartilaj de Rechin AdNatura, 30 capsule: este un produs naturist ce ajuta la buna functionare a sistemului imunitar. De asemenea, contribuie la pastrarea unei stari de confort in zona articulatiilor. Oasele sunt intarite, iar vascularizarea imbunatatita....
Pret Initial: 39 Lei
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Giardinon Sirop Farma Class, 100ml: este un produs naturist ce ajuta la eliminarea parazitilor intestinali. Datorita extractului de cimbru, giardia si oxiurii sunt eliminati cu eficacitate. Extractul de galbenele favorizeaza miscarile vezicii biliare, in...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Slabit Naturavit, 50 g: este un produs natural ce ajuta la sliminarea surplusului de grasime. Este recomandat in cure de slabire, ajutand la slabire si pastrarea greutatii. Are efect laxativ, favorizand arderile si ajutand la eliminarea excesului de...
Pret Initial: 9 Lei
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Hemoplop Tis Unguent Antihemoroidal Tis Farmaceutic, 50 ml: unguent creat pentru tratamentul hemoroizilor, cu importante proprietati lubrifiante si protectoare. Ajuta la diminuarea sau eliminarea disconfortului local, cauzat de mancarimi si usturime. Reface...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Tratament pentru Pielea cu Eczeme sau Psoriazis Zeoderm Salcura, 50ml: Crema tratament ce repara si hidreateaza pielea afectata de diverse probleme, precum eczeme sau psoriazis. Aceasta este imbogatita cu zeolit, ulei de in si ulei de jojoba,...
Pret: 63 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Branca Ursului Pro Natura Medica, 60 capsule: este un produs vitalizant, virilizant si afrodisiac, recomandat pentru sterilitate, impotenta, cresterea vitalitatii organismului, precum si pentru normalizarea activitatii secretorii a glandelor sexuale atat la...
Pret Initial: 20 Lei
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supozitoare Carpicon S Elzin Plant, cutie, 10 buc x 1.5g: supozitoare cu o consistenta de crema solida pe baza de extracte naturale cu actiune antiinflamatoare, destinate tratarii diverselor afectiuni ginecologice. Contin extract de propolis cu proprietati...
Pret Initial: 28 Lei
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Calcaie Crapate 97 % Vegetala si Extracte Naturale - Ceta Sibiu, 50 ml: crema cu actiune epitelizanta, emolienta si nutritiva, adjuvanta pentru calcaiele uscate si crapate, picioare umflate, ulceratii, ulcere varicoase si degeraturi.Poate fi folosita...
Pret Initial: 18 Lei
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Conuri Mari pentru Urechi Sana, Sarah, 2 buc: sunt folosite pentru igiena urechilor. Caldura produsa prin incalzirea conului penetreaza delicat pana la bariera timpanului, inmoaie ceara si elibereaza porii inchisi stimuland circulatia sangvina. Regenereaza...
Pret Initial: 16 Lei
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Jojoba Presat la Rece Zanna, 10 ml: ulei de jojoba bogat in vitamine si minerale. Se asimileaza usor in piele, datorita compozitiei sale asemanatoare cu sebumul uman. Se foloseste pentru ingrijirea tenului, pielii si parului. Contine vitamina C si...
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supozitoare Carpicon S Elzin Plant, blister, 10 buc x 1g: supozitoare cu o consistenta de crema solida pe baza de extracte naturale cu actiune antiinflamatoare, destinate tratarii diverselor afectiuni ginecologice. Contin extract de propolis cu proprietati...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Marul Lupului - Natura Plant Poieni, 50 ml: este un remediu naturist cu actiune cicatrizanta, antiinflamator, calmant la nivelul pielii. De asemenea, produsul este indicat in afectiuni dermatologice de orice tip, rani, rani cu ulceratii, acnee, ulcer...
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Slabire Max Hypericum, 60 capsule: supliment alimentar pe baza de Garcinia, ceai verde si alte ingrediente active cu proprietati detoxifiante, diuretice, energizante, purgative si hipocolesterolemiante. Este indicat ca adjuvant in curele de slabire, fiind...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Otet de Mere cu Miere de Albine Hypericum, 500ml: otetul din mere si miere de albine detine proprietati nutritive, antibacteriene, antireumatice, diuretice, depurative etc. Acesta se foloseste in alimentatie, drept condiment si conservant, ajuta la...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Antialcool Hypericum, 20 plicuri: ceai pe baza de plante cu actiune energizanta, vitaminizanta, sedativa, remineralizanta, antidepresiva si depurativa, indicat ca adjuvant in cura de dezintoxicare etanolica. Restabileste nivelul optim de vitamine si...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Tip Balsam cu Extract de Pelin - Ceta Sibiu, 20 g/ 25 ml: reduce inflamatiile, cu proprietati cicatrizante si antiacneice. Pentru tratarea furunculelor, ulceratiilor, umflaturilor, contuziilor, intepaturilor de insecte si acneei.Mod de utilizare: se...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Belin Ceai Ghimbir si Catina 30% Nova Plus, 20 buc: produs natural ce sustine buna functionare a sistemului digestiv. Reduce semnificativ senzatia de voma, cauzata de raul de miscare sau alte cauze. Stimuleaza circulatia periferica si ajuta la eliminarea...
Pret Initial: 11 Lei
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Seminte de In Sano Vita, 1000g: semintele de in sunt o sursa bogata de vitamine (C, E, grupa B), minerale (fier, fosfor, zinc, magneziu, calciu, sodiu, potasiu), acizi grasi Omega 3 si 6, acid linoleic, palmitic, oleic si stearic, aminoacizi, mucilagii si...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei din Seminte de In Rotta Natura, 30 capsule: ulei din seminte de in obtinut prin presare la rece, sursa bogata de acizi grasi Omega 3-6-9 si lignani. Prezinta numeroase beneficii pentru sanatate: mentine un nivel normal al colesterolului si al...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Hemoron Gel Farma Class, 100ml: este un produs naturist ce ajuta la scaderea riscului de aparitie a hemoroizilor. Regenereaza zona afectata si are efect calmant, ameliorand usturimea si elimina disconfortul din acea zona. De asemenea, stimuleaza circulatia...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Melatonina 3mg Rotta Natura, 30 tablete sublinguale: melatonina este un hormon produs in mod natural de organism atunci cand intensitatea luminii scade. Odata cu varsta, productia de melatonina se reduce, fiind necesara suplimentarea acesteia. Produsul este...
Pret Initial: 19 Lei
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bomboane Umplute cu Lapte de Magarita - Alpi Eclairs Donkey Milk with Chocolate, 60 g: sunt extrem de placute la gust, umplutura lor contine lapte de magarita liofilizat 100% bio cu aroma de ciocolata. Luate zilnic, bomboanele ajuta sistemul imunitar sa...
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Favisvelt Favisan, 70 capsule: supliment alimentar recomandat ca adjuvant in obezitate si in curele de slabire, avand un continut natural de plante bogate in principii active. Stimuleaza functiile excretorii, contribuie la purificarea sangelui si la o...
Pret Initial: 32 Lei
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Antiadipos Original Yong Kang, 30 plicuri: supliment alimentar recomandat ca adjuvant in metabolismul lipidic. Acesta arde grasimile, determina scaderea in greutate, amelioreaza efectele celulitei, protejeaza celulele impotriva stresului oxidativ,...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Shilajit Mumio Extract 400 mg Adams Supplements Energy & Vitality, 30 capsule: extract de culoare maro deschis pana la maro-negricios, format din peste 84 de minerale, inclusiv cupru, argint, zinc, fier si plumb, ce se gaseste in rocile Himalaya. Shilajit...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Cocos Virgin Presat la Rece - Herbavit, 600 ml: ulei de cocos virgin, presat la rece, obtinut din fructe proaspete de cocos 100% pur fara aditivi. Nu contine colesterol iar datorita continutului mare de acid lauric are efect antioxidant. Produsul...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Balsam Gheara Diavolului + 6 Plante Medicinale Natura Plant Poieni, 250 ml: este un produs natural cu rol antiinflamator, antireumatic, ce ajuta la buna functionare la nivel perfiferic. De asemenea, produsul calmeaza durerile reumatice si este adjuvant in...
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Balsam Antireumatic China Naturalia Diet, 3g: este un remediu naturist folosit pentru nevralgii reumatismale, inflamatii alea sinusurilor, intepaturi de insecte, iritatii si mancarimi. Diminueaza disconfortul creat de raceala, gripa sau obstructii nazale....
Pret: 4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Propolis si Galbenele Larix, 40g: este un produs ce ajuta la vindecarea plagilor, dermatozelor, arsurilor, varicelor si ulcerelor varicoase. Ingrediente: Vaselina, Lanolina, Extract din flori de galbenele, Extract de propolis, Euxyl PE 9010Mod de...
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Ultra Rich Odylique by Essential Care, 175g: Crema emolienta si hidratanta pentru pielea foarte uscata si sensibila a fetei si a corpului. Aceasta contine un amestec nutritiv si reparator de unt de shea, ulei de masline si nuca de cocos, ce sustine...
Pret: 165 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Solutie pentru igiena urechii Faviaudia Favisan, 20 ml: remediu naturist recomandat ca adjuvant in tulburari de auz, otite, acufene (zgomote in urechi), alte boli ale urechii. Produsul curata, fortifica si regenereaza organul auditiv, extrage din tesuturi...
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Odorizant Liliac Onedia, 10 ml: ulei odorizant cu miros placut ce sustine improspatarea aerului din incaperi. Acest produs ajuta la inlaturarea mirosurilor neplacute si reimprospateaza saculetii sau bradutii odorizanti. Mod de utilizare: Se pun 3-5...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Belin Ceai de Portocale si Ghimbir Nova Plus, 20 buc: produs natural ce ajuta la intarirea organismului, datorita aportului mare de Vitamina C dat de portocale. Sustine apararea impotriva bolilor si eliminarea toxinelor din corp. Are efecte benefice...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Zmeura si Rodie Naturavit 15 doze x 2 g: este un ceai cu aroma placuta, consideral "elixirul vietii", deoarece contine o cantitate mare de antioxidanti, vitamine si minerale.Ingrediente: Flori de hibiscus (Hibiscus sabdariffa), Fructe de mar, macese,...
Pret Initial: 9 Lei
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamina D3 + K2 + Ca + Mg Complex - Zenyth Pharmaceuticals, 30 capsule: complex de vitamine si minerale, cu efect benefic asupra sistemului osos si sistemului cardiovascular. Vitamin D3+K2+Ca+Mg Complex poate fi folosit pentru intarzierea imbatranirii...
Pret Initial: 57 Lei
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Colargol - Argint Coloidal 0,5% Solutie, Renans Pharma, 10 ml: este un produs care are rol de igienizant.Ingrediente: aqua; colloidal silver.Mod de utilizare: 1-2 picaturi de 3 ori pe zi, maxim 5 zile consecutiv, dar nu pe pielea deteriorata sau cu rani...
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Ceai Colon Sanatos Springmarkt, 50 g: ceai dintr-un amestec de plante ce actioneaza sinergic pentru a sustine functionarea normala a tractului digestiv, stimuland secretia sucurilor gastro-intestinale si protejand mucoasa gastrica. Mentine buna functionare...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pelin cu Cuisoare - Hypericum, 60 capsule: supliment alimentar cu rol in detoxifierea organismului, eliminarea bacteriilor si a parazitilor intestinali. Este diuretic, antiinflamator, laxativ, detoxifiant, vermifug si excitant asupra secretiilor salivare si...
Pret Initial: 45 Lei
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Alcool Stop Pro Natura Medica, 30 capsule: ajuta la eliminarea alcoolului din sange, intarind sistemul imunitar. De asemenea, reduce starile de nervozitate si ajuta la instalarea unui somn linistit si odihnitor. Acest produs este foarte eficient in cazul...
Pret Initial: 30 Lei
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Pedicuta Hypericum, 70g: pedicuta este o planta medicinala cu importante proprietati terapeutice (laxative, diuretice, antialcoolice, antitabagice, calmante, antiinflamatoare, depurative). Ceaiul de pedicuta ajuta la protejarea organismului...
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Slabit Favisvelt Favisan, 20 plicuri: remediu naturist recomandat in curele de slabire, cu o compozitie ce ajuta la reducerea greutatii corporale, la eliminarea si combaterea celulitei si la arderea grasimilor. Are un efect tonic asupra...
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ginkgo Biloba - Dacia Plant Tonic Cerebral, 60 comprimate 1+1 gratis: produsul imbunatateste memoria si capacitatea de concentrare, eficientizeaza randamentul intelectual, este recomandat pentru normalizarea circulatiei cerebrale, creste fluxul sangvin si...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Balsam China Naturalia Diet, 18,4g: este un remediu naturist folosit pentru ameliorarea reumatismului, durerilor musculare, dar si mancarimile provocate de insecte sau arsuri solare. Diminueaza disconfortul creat de raceala, gripa sau obstructii nazale....
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema de Calcaie - Larix, 250 ml: adjuvant in tratarea crapaturilor calcaielor. Ajuta la mentinerea nivelului normal de sebum si reduce pierderea de apa.Ingrediente: vaselina, lanolina, glicerina, extract de rostopasca (Chelidonium majus), extract de...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Indulcitor Natural Stevia Sweet & Safe Sly Nutritia, 200 comprimate: formula ce imbina doi indulcitori naturali in mod echilibrat. Are un gust dulce asemanator cu cel al zaharului, fiind un indulcitor 100% natural, de origine vegetala, cu 0 calorii. Stevia...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Benzoat de Benzil Emulsie - Infofarm, 70 ml: emusile indicata in tratamentul eficient al scabiei datorita continutului de benzoat de benzil.Ingrediente: benzoat de benzil, apa, alcool cetilic, ceara galbena, lauril sulfat de sodiu, glicerina, ulei de...
Pret Initial: 18 Lei
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Glucosamin Herbamedicus, 250 ml: poate fi folosita pentru ingrijirea zilnica a pielii deoarece mai contine extracte valoroase cum ar fi uleiul de masline, extractul de arnica, camfor si unt de shea. Continutul de glucozamina din crema ajuta la...
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ananas Pro Natura Medica, 60 capsule: este un supliment alimentar ce se foloseste in remodelarea corporala. Ajuta digestia, lupta impotriva celulitei si a retinerii de apa. De asemenea, produsul reduce balonarea si inlatura senzatia de picioare umflate. Are...
Pret Initial: 31 Lei
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel Aktiv Reumax Forte 8 Plante Medicinale Natura Plant Poieni, 250 ml: este un produs natural ce imbunatateste mobilitatea articulara si stimuleaza circulatia la nivel periferic. Are rol antiinflamator si este recomandat in dureri reumatice de orice tip....
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Protectiva Antimicrobiana cu Permetrina 5% - Santaderm ParasiteS, 50 ml: permetrina este o substanta cu rol antimicrobian care ajuta la combaterea microorganismelor de la nivelul pielii. Extractul de Aloe Vera are rol de protectie, cu efect calmant si...
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Reumaticus (Untul Pamantului si Tataneasa) Faunus Plant, 50 ml: unguent antiinflamator, antireumatic si antiartritic, recomandat ca adjuvant in reumatism, spondiloze, lambosciatica, artroza, coxartroza, contuzii, echimoze, umflaturi, dureri...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Nalba Ceta, 20g: are actiune decongestionanta, antiseptica, tonifianta, nutritiva, cicatrizanta, bactericida, antiinflamatoare, activeaza circulatia. Este indicat in tratamentul ulcerelor varicoase, dermatitelor, ranilor, alergiilor, hemoroizilor,...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent cu Aloe Abemar Med, 20g: produs de ingrijire a pielii cu o formula fara conservanti sau coloranti, cu un continut ridicat de extract de aloe vera, avand proprietati analgezice, antibacteriene, antifungice, antivirale, vitaminizante si protectoare....
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Cocos Presat la Rece 100% Natural Youbio, 250 ml: a reusit sa ofere beneficiile lui in mai toate domeniile precum in cel culinar, cosmetic sau medical. Uleiul de cocos incurajeaza arderea grasimilor, protejeaza ficatul, sprijina memoria si functia...
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Tip Balsam cu Extract de Codita Soricelului - Ceta Sibiu, 20 g/ 25 ml: reduce inflamatiile, cu proprietati cicatrizante si calmante. Pentru tratarea pielii inflamate, a ranilor, echimozelor, varicelor, ulcerelor varicoase, hemoroizilor, a contuziilor...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Verde Superior Naturalia Diet, 100 g: este un produs natural ce ajuta la stimularea activitatii neuro-cerebrala. Imbunatateste capacitatea de concentrare si ajuta la intarirea sistemului imunitar. Acest produs are efect revitalizant si dizolva...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Cystone - Himalaya Herbal, 60 comprimate: tratament naturist pentru infectiile urinare si pentru urolitiaza sau pietre la rinichi. Distruge calculii renali si ii elimina din tractul urinar. Are efect antibacterian, antiseptic, antiinflamator si este benefic...
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ca + Mg + Zn + Vitamina D3 - Remedia, 120 comprimate: supliment alimentar ce asigura o rezistenta sporita organismului in conditii de stres, suprasolicitare fizica sau mentala. Creste capacitatea de rezistenta a organismului la actiunea factorilor...
Pret Initial: 85 Lei
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema cu Extracte Naturale, Acid Hialuronic si Rasina de Conifere, Carpicon H, 50 ml: are actiune antiseptica, antiinflamatoare, antiseptica, antiinfectioasa, calmanta, protectoare, cicatrizanta. Poate fi utilizata ca adjuvant in combaterea combaterea...
Pret Initial: 36 Lei
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract de Ghintura Fara Alcool Natura Plant Poieni, 200 ml: este un supliment alimentar cu efecte benefice in afectiuni hepato-biliare si gastro-intestinale. Mentine buna functionare a ficatului si stomacului. De asemenea, acest produs protejeaza mucoasa...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Antialcool Hypericum, 60 capsule: supliment alimentar pe baza de plante cu proprietati antiinflamatoare, diuretice, hipotensive, calmante, astringente si anti-alcoolice, indicat ca adjuvant in cura de dezintoxicare etanolica. Protejeaza sistemul...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Potent Plus Naturalia Diet, 15 capsule: este un produs ce ajuta stimularea impulsului sexual si mentine vitalitatea organismului. De asemenea, ajuta la mentinerea starii de bine mentala si imbunatateste semnificativ rezistenta la efort fizic...
Pret Initial: 105 Lei
Pret: 99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Uro-gen Forte Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar pe baza de extracte din plante bogate in principii active (merisor, coada-calului, urzica), ce actioneaza sinergic pentru a proteja si a sustine sanatatea sistemului uro-genital. Are proprietati...
Pret Initial: 29 Lei
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Bitter Romanesc Santo Raphael, 40 g: unguent ce sustine hranirea pielii si ajuta la vindecarea ranilor. Are actiune analgezica, antiinflamatoare, antireumatica, calmanta, cicatrizanta si emolienta. De asemenea, produsul se utilizeaza ca adjuvant in...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema pentru Genunchi, Spate si Maini (Antireumatic) Kosmo Line, 500ml: este o crema ce calmeaza rapid durerile reumatice, articulare si osoase. Trateaza inflamatiile post reumatice si indeparteaza senzatia de picioare grele si obosite. Ajuta la un efect de...
Pret Initial: 59 Lei
Pret: 52 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
CA+MG+SE+SI+ZN Organice CU D3 Herbagetica, 30 capsule: supliment alimentar ce contine minerale si vitamine 100% naturale ce contribuie la reducerea infectiilor virale si bacteriene. Ajuta la functionarea normala a sistemelor imunitar, muscular si nervos,...
Pret Initial: 30 Lei
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Seminte de Chia Springmarkt, 500g: semintele plantei Chia sunt considerate unele dintre alimentele cu cel mai bogat continut nutritional, oferind organismului substantele necesare bunei sale functionari. Au un continut ridicat de fibre, ceea ce ajuta la...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Slabit Favisvelt Favisan, 50g: remediu naturist recomandat in curele de slabire, cu o compozitie ce ajuta la reducerea greutatii corporale, la eliminarea si combaterea celulitei si la arderea grasimilor. Are un efect tonic asupra organismului,...
Pret Initial: 13 Lei
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop de Momordica fara Zahar Hypericum, 500ml: sirop de castravete amar (Momordica Charantia) obtinut prin presare la rece, fara tratamente termice, pentru a mentine intacte proprietatile principiilor active din compozitie. Momordica este o planta cu...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sare Celtica Fina Springmarkt, 500 g: este colectata din Atlantic, folosind metode traditionale celtice. Pentru extragere si uscare se utilizeaza doar unelte de lemn, fara metal, iar uscarea sarii se face natural, sub soare. Fiind nerafinata, sarea celtica...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Picaturi Helmiflores Farmacia Verde, 25 ml: picaturi recomandate ca adjuvant in prevenirea si tratarea parazitilor intestinali (giardia, limbrici, oxiuri), migrene, dischinezie biliara si anorexie. Ingrediente: vetrice (tanaceti), cimbru, pelin, macese,...
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura Rostopasca Hofigal, 50 ml: este un remediu naturist ce sustine sanatatea sistemelor hepato-biliare. Normalizeaza nivelul de colesterol si de bilirubina din sange, stimuleaza functia pancreatica si are un puternic efect hepatoprotector. De asemenea,...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema pentru Picioarele Diabeticilor - Dr. Kelen Diabetes Labkrem, 100 ml: ofera protectie si ingrijire picioarelor diabeticilor. Ajuta la reducerea sau evitarea alterarii pielii precum si la aparitia altor complicatii la nivelul picioarelor. Substantele...
Pret: 70 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Indulcitor Dietetic Sly Nutritia, 400 g: este considerat un inlocuitor al zaharului, avand o putere de indulcire egala cu a acestuia. Poate fi utilizata in diete hipoglucidice si hipocalorice. Se foloseste pentru prepararea prajiturilor, jeleurilor,...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Branca-Ursului Extract Rotta Natura, 60 capsule: supliment alimentar pe baza de extract de branca-ursului, o planta medicinala ce stimuleaza activitatea glandelor sexuale, mentinand sanatatea aparatului genital. Revigoreaza organismul, sustine fertilitatea...
Pret Initial: 29 Lei
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Favibil Favisan, 70 capsule: supliment alimentar utilizat ca remediu biliar datorita proprietatilor sale specifice, stimuland secretia biliara a ficatului si eliberarea bilei in intestin pentru o buna digestie, fara gaze si balonari. Favorizeaza asimilarea...
Pret Initial: 28 Lei
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Antiadipos cu Ginseng China Naturalia Diet, 2,5g x 30 doze: este un ceai creat pentru persoanele cu probleme de greutate, ajutandu-le sa slabeasca si sa isi mentina silueta. De asemenea, produsul ajuta la mentinerea unei stari generale bune in ceea ce...
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Biomed 6 Adjuvant in Cresterea Greutatii Corporale, 100ml: preparat 100% natural pe baza de miere si tincturi din plante medicinale atent selectionate, combinate prin tehnologii speciale, fiind recunoscute pentru efectul lor de stimulare a cresterii in...
Pret: 63 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura de Aloe Favisan, 50 ml: remediu naturist adjuvant in alergii, astm bronsic, eczeme, afectiuni gastrointestinale, si hepatobiliare, prurit, constipatie, diabet, cancer. Extern, se poate folosi pentru tratarea dermatitelor, ranilor, arsurilor...
Pret Initial: 19 Lei
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Propolis Larix, 40g: este un produs cu actiune revitalizanta, fiind indicat in tratamentul afectiunilor datorate tulburarilor de circulatie. Este adjuvant in rani, eczeme, ulcer varicos, psoriazis, dermite micotice si prurit. Ingrediente: Vaselina,...
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Decasept cu Aroma de Propolis Amniocen, 24 comprimate: sustine sanatatea cailor respiratorii si prospetimea cavitatii bucale. Produsul are actiune regeneranta si imunostimulatoare nu doar asupra zonei afectate, ci si asupra intregului organism. Este...
Pret Initial: 20 Lei
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Intensiv Cicatrizanta cu Arnica Montana CCLaboratory, 100ml: crema cu o formula pe baza de extract de arnica montana, cu actiune antiinflamatoare, antiseptica si cicatrizanta, ce stimuleaza regenerarea tesuturilor deteriorate, afectate de diverse...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Balsam Gel Puterea Ursului Herbamedicus, 250 ml: este un gel antireumatic cu un efect rapid de calmare a durerilor musculare, reumatice dar si articulare, crescand mobilitatea acestora; este un remediu excelent pentru tulburarile circulatiei periferice si...
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Polen Granule Apisalecom, 100g: polenul este un produs apicol cu un continut ridicat de vitamine (A, B, C, D, E, complex B), minerale (potasiu, magneziu, zinc, fier, calciu), aminoacizi, enzime si alte substante nutritive necesare bunei functionari a...
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Macese (Fructe) Dorel Plant, 100g: fructele de maces au un continut ridicat de vitamine (C, A, B1, B2, PP, K) si sunt utilizate ca remediu naturist pentru diverse afectiuni, avand proprietati tonice, vitaminizante, colagoge/coleretice,...
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Esential de Menta 100% Natural Zanna, 10 ml: ulei esential le menta, 100% natural, bogat in vitamina A, vitamina C, magneziu, cupru, fier, calciu, potasiu, omega 3, acizi grasi si vitamina B2. Are o aroma proaspata si foarte intensa, Se foloseste...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel Maraton Quantum Pharm, 50 ml: gel ce ajuta la mentinerea sanatatii mucoasei vaginale, putand fi folosit pentru sex vaginal, anal sau oral.Ingrediente: Aqua, Propylene glycol, Hydroxyethylcellulose, Sodium benzoate, Lactic acid.Mod de utilizare: Se...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop de Afine fara Zahar Hypericum, 500ml: sirop 100% natural, fara zahar, arome sau coloranti, cu indulcitor hipocaloric. Este obtinut din fructe de afin prin presare la rece, fara tratamente termice, pentru a mentine proprietatile vitaminelor si...
Pret: 29 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Magnesium Bisglycinate 1000 mg Amionacid Esential - Zenyth Pharmaceuticals, 30 capsule: supliment alimentar Bisglicinat de magneziu pentru reducerea oboselii si extenuarii. Magneziul are proprietati antiinflamatoare puternice. Bisglicinatul de magneziu...
Pret Initial: 68 Lei
Pret: 64 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Elixirul Dragostei Favisan, 250 ml: remediu naturist recomandat ca adjuvant in impotenta, frigiditate si tulburari de dinamica sexuala. Este un bun vitaminizant, remineralizant si vasodilatator, tonic general si are efect reconfortant. Stimuleaza sistemul...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Salvie Hofigal, 40 capsule moi: este un supliment alimentar ce sustine buna functionare a sistemului digestiv si biliar. Ajuta la eliminarea gazelor din intestin, combate starile de greata si tensiune abdominala. Regleaza ciclul menstrual si...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Iarba-de-Fier Hypericum, 20g: ceaiul de iarba-de-fier este bogat in substante benefice (flavonoizi, taninuri, minerale, antioxidanti, uleiuri volatile) si are proprietati afrodisiace, antimicrobiene, antiinflamatoare si antioxidante. Sustine o buna...
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Apuretin Slim Zdrovit, 60 capsule: supliment alimentar recomandat in cadrul programelor de slabit. Produsul ajuta la eliminarea excesului de apa din organism, la mentinerea unei greutati corporale optime, la detoxifierea organismului, protejeaza celulele...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Normoponderol Plantavorel, 40 tablete: supliment alimentar cu o compozitie naturala, pe baza de plante (crusin, papadie, mesteacan, traista-ciobanului), bogate in principii active ce actioneaza sinergic pentru a reconforta organismul si a contribui la...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bettarax Forte Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar pe baza de extracte naturale bogate in principii active, indicat pentru eliminarea dereglarilor cauzate de factori alergenici la nivelul corpului uman. Papadia, urzica si mesteacanul au efect...
Pret Initial: 22 Lei
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Omega 3-6-9 Ulei de Seminte de In Cosmo Pharm Premium, 30 capsule: supliment alimentar cu un continut ridicat de acizi grasi nesaturati din ulei obtinut prin presarea la rece a semintelor de in. Sustine sanatatea sistemului cardiovascular si a creierului,...
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitex Secom, 100 capsule: supliment alimentar ce ajuta la echilibrarea sistemului hormonal feminin si favorizeaza fertilitatea. Diminueaza manifestarile premenstruale, precum bufeuri, iritabilitate, congestia sanilor, tulburari de dispozitie, crampe...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Antirid cu Anti-Age Tis Farmaceutic, 50 ml: crema ce regenereaza pielea uscata, lezata sau imbatranita prin prevenirea si ameliorarea ridurilor si redarea elasticitatii. Contine principii active din plante si vitamina C, stimuland sintaza de colagen....
Pret: 29 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
5 HTP Stres Hypericum, 60 capsule: supliment alimentar pe baza de substante active de origine naturala cu proprietati calmante, usor sedative, adaptogene si vitaminizante, ce actioneaza ca un tonic pentru sistemul nervos si combate efectele nocive ale...
Pret Initial: 46 Lei
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Emocalm Dropsuri cu Lavanda, Roinita si Ulei Esential de Portocala - Dacia Plant Armonia Emotiilor, 20 dropsuri: dropsuri fara zahar, cu efect calmant in starile de neliniste, iritabilitate si stres, pentru mentinerea echilibrului emotional si sustinerea...
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai pentru Protectia Pancreasului Nutrisan PVA Favisan, 50g: ceai special conceput pentru a proteja pancreasul si a stimula secretia pancreatica, fiind astfel un bun antispastic la nivelul tubului digestiv si adjuvant in pancreatita, tulburari de digestie,...
Pret Initial: 17 Lei
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spirulina 500mg+ Catina Hofigal, 40 comprimate: este un supliment alimentar ce sustine buna functionare a sistemului digestiv si controleaza senzatia de foame. Are efecte benefice in afectiuni oculare si creste cantitatea de hemoglobina si numarul de...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Maca Extract 500mg Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar pe baza de extract de maca, cu proprietati tonice si revigorante, cu actiune benefica asupra aparatului reproducator al ambelor sexe. Ofera suport functiei sexuale, imbunatatind libidoul,...
Pret Initial: 22 Lei
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel Antireumatic Puterea Calului cu Namol Sapropelic - CCLaboratory Pferdebalsam Gel Mit Moor Extrakt, 500 ml: este recomandat pentru efectele sale benefice, fiind util dupa efortul fizic crescut. Namolul imbunatateste functionarea si regenerarea celulara,...
Pret: 52 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pedicuta Hypericum, 60 capsule: supliment alimentar pe baza de pedicuta, o planta medicinala cu importante proprietati terapeutice (laxative, diuretice, antialcoolice, antitabagice, calmante, antiinflamatoare, depurative). Ajuta la protejarea organismului...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spirulina si Ganoderma Dacia Plant, 60 comprimate 1+1 comprimate: ajuta la incetinirea procesului de imbatranire, oferindu-i organismului o stare de relaxare si bine, diminuand stresul. Rezistenta corpului uman este crescuta, de asemenea si longevitatea....
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai pentru Scaderea Colesterolului Nutrisan HC Favisan, 50g: ceai recomandat ca adjuvant impotriva hipercolesterolemiei, avand un efect de antrenare a depozitelor de colesterol din sange si tesuturi si de refacere a functiei antitoxice a ficatului datorita...
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Siminoc Vrac - Hypericum, 40 g: ceai de siminoc ajuta la protejarea si stimularea sistemului hepatobiliar si gastrointestinal, imbunatatind digestia. Siminocul este o planta medicinala recunoscuta pentru proprietatile sale sanogene atat pentru om, cat...
Pret Initial: 14 Lei
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Roinita Springmarkt, 50g: ceaiul de roinita ofera protectie sistemului nervos impotriva stresului, mentinand echilibrul psiho-emotional si ajutand la imbunatatirea memoriei. In acelasi timp, sustine sanatatea aparatului cardiovascular in perioade de...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Magneziu Bisglicinat 800 mg Adams Supplements - Magnesium Bisglycenate, 30 capsule: cunoscut si sub denumirea de magneziu chelat cu glicina, este o forma de magneziu in care atomii de magneziu sunt legati (chelati) de doua molecule de glicina (aminoacid...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema pentru varice cu castane salbatice CCLaboratory, 500 ml: extractul de castane salbatice este recunoscut pentru continutul sau bogat in substante care actioneaza asupra vaselor de sange, asupra sistemului nervos si celui muscular. Crema cu extract de...
Pret: 52 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Papadie Stef Mar, 50 g: produs natural ce sustine buna functionare a ficatului si a splinei. Ajuta la producerea si eliminarea bilei, normalizeaza secretiile digestive, gastrice, pancreatice si intestinale. Creste pofta de mancare si contribuie la...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Argila Pulbere pentru Detoxifierea Organismului Favisan, 100g: pulbere de argila naturala recomandata atat pentru cure interne cat si sub forma de plasturi, bai sau cataplasme, cu un continut bogat in minerale (fier, siliciu, calciu, magneziu, ce ofera...
Pret Initial: 15 Lei
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bitter Taina Plantelor Fara Alcool - Hypericum, 500 ml: supliment alimentar cu rol tonic si stimulent general al organismului, obtinut din 30 de plante medicinale, extract natural hidroalcoolic, cu proprietati fizioterapeutice deosebite. Previne si...
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Arnica Ceta, 40g/50ml: este o crema cicatrizanta, epitelizanta, care stimuleaza circulatia periferica si reface tesuturile. Este adjuvant in contuzii, rani, hemoroizi, reumatisme, acnee. De asemenea, se foloseste pentru fata, in cazul tenurilor...
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Uz General - Himalaya Multipurpose Cream, 20 g: crema pentru uz general cu extract de aloe vera si oxid de zinc. Are propietati antibacteriene, antifungice, antiseptice si antiinflamatoare. Crema este indicata in vindecarea ranilor, infectiilor...
Pret Initial: 15 Lei
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ganoderma Dacia Plant, 60 comprimate 1+1 gratis: este un produs natural ce imbunatateste circulatia cerebrala si regenerarea celulara. Ofera organismului numeroase efecte benefice: mentine starea de sanatate, tineretea si longevitatea acestuia, intareste...
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Antistres Forte Pro Natura Medica, 60 capsule: este un supliment alimentar ce combate stresul cotidian, datorita continutului ridicat in vitamine din complexul B. Passiflora detine efecte sedative si analgezice, inhiba activitatea motorie si creste...
Pret Initial: 22 Lei
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Benzoat de Benzil Emulsie - Infofarm, 50 ml: emusile indicata in tratamentul eficient al scabiei datorita continutului de benzoat de benzil.Ingrediente: benzoat de benzil, apa, alcool cetilic, ceara galbena, lauril sulfat de sodiu, glicerina, ulei de...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Rostopasca Ceta, 40g: are actiune cicatrizanta, antimicotica. Este indicat in tratarea tuberculozei pielii, herpes, bube dulci, fistule, psoriazis sau bataturi. Se poate folosi si pe post de crema de fata in cazul tenurilor pigmentare.Ingrediente:...
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Calmanta si Reparatoare 97% Vegetala si Extracte Naturale - Ceta Sibiu, 50 ml: crema de zi nutritiva si emolienta, ce calmeaza pielea iritata si sensibila, cu efect anti-aging si anti-iritant pentru pielea sensibila.Contine galbenele, propolis, miere,...
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Broncholizin Pro Natura Medica, 60 capsule: este un supliment alimentar ce diminueaza problemele aparatului respirator si creste imunitatea. Calmeaza iritatiile gatului si are un puternic efect antiseptic. Este un bun cicatrizant al mucoaselor respiratorii,...
Pret Initial: 22 Lei
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Belin Ceai Ghimbir si Lime Nova Plus, 20 buc: produs natural ce ajuta la arderea grasimilor din organism. Sustine buna functionare a sistemului digestiv si combate senzatia de voma data de raul de miscare sau oricare alte cauze. Stimuleaza circulatia...
Pret Initial: 12 Lei
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Parasites 12 Detox Forte Herbagetica, 60 capsule: produs naturist ce contine 12 extracte forte din plante medicinale cu rol antiparazitar si detoxifiant. Amelioreaza senzatiile neplacute cauzate de prezenta parazitilor, imbunatateste productia de anticorpi...
Pret Initial: 63 Lei
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Galbenele Favisan, 30ml: supliment alimentar pe baza de flori de galbenele, bogate in carotenoide, flavonoide, saponozide triterpenice, luteine, vitamina C, uleiuri volatile, rutenoizi, ce ajuta la reducerea procesului inflamator, oferind multiple...
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Orz Solubil Crastan Instant - Sano Vita Orzo, 200 g: orz prajit si macinat pentru obtinerea unei bauturi naturale, cu aroma si gust deosebite, fara cofeina, ce poate fi consumata in orice moment al zilei. Este usor de preparat datorita consistentei solubile...
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract de Ghintura Natura Plant Poieni, 200 ml: este un supliment alimentar cu efecte benefice in afectiuni hepato-biliare si gastro-intestinale. Mentine buna functionare a ficatului si stomacului. De asemenea, acest produs protejeaza mucoasa gastrica si...
Pret: 29 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Gheara Dracului Ceta, 40g: ajuta la stimularea circulatiei, ofera senzatie de racoare si relaxare, stimuleaza tonusul general si are efect energizant, este antifungic si septic. Actiunea lui antireumatica, analgezica, antiinflamatoare este...
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Cuisoare Fructe Springmarkt, 50 g: cuisoare fructe ideale pentru condumentarea diferitelor dulciuri sau in combinatii de creme, cereale, salate de cruditati, produse de panificatie si patiserie, compoturi, orez sau gris cu lapte. Se ma ipot consuma si sub...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema cu Ardei Iute Santo Raphael, 20 g: crema cu ardei iute ce sustine sanatatea articulatiilor si a sistemului muscular. Are actiune revulsiva, antinevralgica, antireumatica si stimuleaza circulatia sangvina. De asemenea, acest produs se utilizeaza ca...
Pret Initial: 18 Lei
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Balsamic cu Salcie - Natura Plant Poieni, 30 ml: unguentul balsamic cu salcie este un remediu naturist ce ajuta la calmarea si la relaxarea picioarelor obosite, a mainilor si a spatelui. Este recomandata si persoanelor care fac sport.Ingrediente:...
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent cu Aloe Abemar Med, 50g: produs de ingrijire a pielii cu o formula fara conservanti sau coloranti, cu un continut ridicat de extract de aloe vera, avand proprietati analgezice, antibacteriene, antifungice, antivirale, vitaminizante si protectoare....
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Cocos Bio Santo Raphael, 175 ml: ulei de cocos cu efect antioxidant, reintineritor, hranitor si racoritor. Se recomanda in mentinerea nivelului de colesterol, ingrijirea parului si a pielii, obezitate, in boli cardiace si in cazul scaderii...
Pret Initial: 58 Lei
Pret: 52 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Anghinare Favisan, 40 capsule: supliment alimentar cu efect de reducere a colesterolului si a lipidelor, hepatoprotector, coleretic-colagog, depurativ, diuretic, hipoglicemiant. Este indicat in afectiuni precum hipercolesterolemie, dischinezie biliara,...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Favicapilar Forte Favisan, 70 capsule: supliment alimentar ce are rolul de a intarzia incaruntirea si de a promova repigmentarea. Acest produs protejeaza impotriva caderii parului. Coenzima Q10 din compozitia produsului are efect antioxidant, protejand...
Pret Initial: 154 Lei
Pret: 136 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tablete pentru Curatarea Masinii de Spalat Vase si Masii de Spalat Rufe Ecozone, 6 buc: tablete ce ajuta la indepartarea calcarului, mirosurilor si a rezidurilor. Protejeaza masina de spalat vase si pe cea de rufe, fiind un produs formulat pentru a curata,...
Pret: 58 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei din Nuca de Cocos Adams Supplements, 250 ml: ulei natural de cocos, recomandat atat pentru uz alimentar cat si pentru uz cosmetic sau medical, fiind considerat unul din cele mai sanatoase uleiuri datorita continutului sau de 50% acid lauric, benefic in...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Galbenele Ceta, 40g/50ml: are actiune cicatrizanta, antiinflamatoare, bactericida, antiseptica, emolienta, nutritiva si activeaza circulatia sanguina. Este recomandat in tratarea hemoroizilor, varicelor, ulcerelor varicoase, plagilor postoperatorii,...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei esential de Eucalipt Herbavit, 10 ml: uleiul esential de Eucalipt este recomandat ca adjuvant in caz de raceala si gripa, ajuta la desfundarea cailor nazale, in caz de sinuzita prin inhalare de abur, alina durerile de cap si nevralgiile, calmeaza...
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent pentru Calcaie Ceta, 40g: are actiune epitelizanta, cicatrizanta, protectoare. Este indicat in tratamentul crapaturilor picioarelor, picioarelor umflate, ulcere varicoase, piele iritata, degeraturi, rani, contuzii, hemoroizi. Ingrediente:...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vapour Rub - Turda Sanli Ilac, 40 g: unguent recomandat pentru a va simti usurat in caz de tuse, raguseala, gripa si raceala obisnuita.Ingrediente substante active: mentol 1.1 g, camfor 2 g, eucaliptol 0.6 g, ulei de nuca de cocos 0.3 g, ulei de frunze de...
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Cafea Verde Macinata Bis-Nis, 100g: este considerata un remediu natural, folosita in scaderea riscului dezvoltarii diabetului, ajutor pentru activitatea ficatului, imunostimulent, detoxifiant, preventiv pentru obstructionarea vaselor de sange si diminuarea...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai cu Portocale - Vedda Evolet Sensation Orange Fusion, 20 plicuri x 2.25 g: ceaiul de portocale ajuta la mentinerea igienei orale, ingrijirea si tratarea pielii sensibile, ajuta si impotriva virusurilor si a bacteriilor. Este ideal de servit fierbinte,...
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Ceai Mar Verde si Scortisoara Stef Mar, 20 buc x 2 g: produs natural cu actiune vitaminizanta si reconfortanta. Are o aroma deosebita si o culoare rosie, obtinuta in mod natural, datorita compozitiei bogata in mar verde cu scortisoara. Acest...
Pret Initial: 5 Lei
Pret: 4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Hemoroizi HEMOCALM-AID (Marul Lupului, Tataneasa, Galbenele si vitamina A, E) Aceast unguent are un efect antihemorodial, antiinflamator, puternic cicatrizant Gramaj: 50 ml C. rășină de brad, ceară de albine și UE lavandă. Recomandari...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Biomicin A15 Forte Fares, 15 capsule moi: produs pe baza de uleiuri esentiale ce actioneaza ca un antibacterian natural, luptand impotriva infectiilor respiratorii. Contine ulei esential de cuisoare ce impiedica dezvoltarea tulpinelor ce cauzeaza infectii...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop pentru Toate Tipurile de Tuse - Dacia Plant Calmotusin Junior cu Miere de Salcam si Gust de Cirese, 100 ml: produs natural pentru copii, pe baza de miere de salcam, extracte de plante, uleiuri esentiale si aroma naturala de cirese.Indicatii: tuse de...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Potent 9 Adams Supplements Natural Male Enhacement, 10 capsule: este compus din extracte de plante cu efecte benefice asupra performantelor sexuale masculine. Branca Ursului creste fertilitate masculina, Tribulus Terrestris (Coltii babei) creste dorinta si...
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Solutie Eco Impotriva Acarienilor - Formula Naturala - Ecozone, 500 ml: solutie naturala ce ajuta la dizolvarea resturilor organice, cum ar fi parul sau pielea umada, prada prin care se dezvolta acarienii. Acestia pot trai in aproape orice mediu si se...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Complex Natural cu Vitamina D3, Vitamina K2, Calciu si Magneziu Herbagetica, 60 capsule: are o formula unica, dedicata pentru fortificarea sistemului osos prin absorbtia ridicata de calciu si pentru protectia sistemului cardiovascular, prin scaderea...
Pret Initial: 82 Lei
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamin D & Cofactors - Zenyth Pharmaceuticals, K2 MK7, D3 si Mg, 30 capsule: supliment alimentar cu vitaminele D3, K2 si magneziu, recomandat pentru mentinerea sanatatii sistemului osos. Vitamina D3 mentine nivelurile normale de calciu si fosfor din sange,...
Pret: 71 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Melatonina 3mg Rotta Natura, 90 tablete sublinguale: melatonina este un hormon produs in mod natural de organism atunci cand intensitatea luminii scade. Odata cu varsta, productia de melatonina se reduce, fiind necesara suplimentarea acesteia. Produsul este...
Pret Initial: 47 Lei
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sofran Pur - Herbavit, 1 g: sofran pur, condiment cu aroma usor picanta, dulce-amaruie. Este folosit in supe si sosuri, in orez, dar si adaugat in dulciuri, si in mancaruri orientale. Se adauga la mancarurile condimentate, pentru a echilibra gustul...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Cicatridina Spray Naturpharma, 125ml: produs special conceput pentru tratamentul diverselor rani (taieturi, arsuri, dermatita de scutec, zgarieturi, leziuni chirurgicale, laceratii, abraziuni, macerare etc), cu o formula pe baza de acid hialuronic ce...
Pret Initial: 102 Lei
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Maxro Mad House, 4 capsule: este un supliment alimentar ce ajuta la o viata sexuala sanatoasa. Contribuie la erectii mai puternice, prelungeste actul sexual si momentul ejacularii. Creste libidoul si energia sexuala, oferind partide de sex de calitate...
Pret: 61 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamin D3 5000UI Secom, 60 capsule: supliment alimentar ce ajuta la buna functionare a sistemului osos si la intarirea sistemului imunitar. Este folositor in absorbtia si utilizarea normala a calciului si fosforului. Mentine concentratia normala de calciu...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Momordica - Castravete Amar Favisan, 70 capsule: supliment alimentar ce ajuta la echilibrarea metabolismului glucidic si lipidic, normalizand glicemia prin reducerea nivelului de glucoza si regland continutul de grasimi din sange (colesterol, trigliceride)....
Pret Initial: 36 Lei
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
9 Vita Yong Kang, 100 tablete: supliment alimentar recomandat ca adjuvant in disfunctiile hepato-biliare, anorexie, polinevrite, malnutritie, dermatite, asteniile in perioadele de boala si convalescenta. Asigura o dezoltare armonioasa la copii si este un...
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop Contra Tusei fara Zahar Hypericum, 250ml: sirop din plante medicinale cu proprietati terapeutice importante, obtinut prin presare la rece, fara tratamente termice, pentru a mentine intacte proprietatile vitaminelor si mineralelor din compozitie. Este...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Dermatofitus (Marul Lupului si Galbenele) Faunus Plant, 50 ml: unguent cu ceara de albine si rasina de brad, cicatrizant, antibacterian, antiseptic si regenerator al pielii, recomandat ca adjuvant in arsuri, ulcer varicos, varice, eczeme, prurit,...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supozitoare Hemorozin Elzin Plant, 10 buc x 1.5g: supozitoare cu o consistenta de crema solida si o formula pe baza de extracte de tataneasa, coada soricelului, galbenele, scoarta de stejar, rasina de conifere si ceara de albine, cu importante proprietati...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Antiadipos Rosu cu Ginseng Yong Kang, 30 plicuri: supliment alimentar recomandat ca adjuvant in metabolismul lipidic. Acesta arde grasimile, determina scaderea in greutate si amelioreaza efectele celulitei. Ingrediente: 1 plic predozat: -Frunze de Ceai...
Pret Initial: 19 Lei
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Cartilaj de Rechin Herbagetica, 60 capsule: supliment alimentar ce contribuie la sanatatea articulatiilor. Produsul reprezinta o sursa naturala pentru intretinerea si functionarea in parametri normali a muschilor, oaselor si celulelor organismului. Se...
Pret Initial: 46 Lei
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Nasirus Sinus Sirop 3+, PlantExtrakt, 100 ml: datorita ingredientelor sale naturale, poate sa contribuie la sanatatea mucoasei din caile respiratorii. Extractul din flori de soc sustine sanatatea tractului respirator, asigurand un bun confort respirator si...
Pret: 58 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Turmeric Curcuma Emulgel Pro Natura, Medica, 100 ml: sprijina mobilitatea si elasticitatea articulatiilor. Extractele folosite reduc frecventa si intensitatea disconfortului osteo-articular.Ingrediente: baza de gel (apa filtrata microbiologic, etihexil...
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Turmeric Favisan, 70 capsule: supliment alimentar cu proprietati antioxidante, ce ofera organismului multiple beneficii: sustine buna functionare a sistemului nervos si digestiv, precum si a ficatului, contribuie la functionarea normala a articulatiilor,...
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Calmotusin Bomboane Fara Zahar Dacia Plant, 20 dropsuri: este un produs natural conceput pentru decongestionarea cailor respiratorii, usurand astfel respiratia. Contribuie la degajarea cailor respiratorii si la mentinerea secretiilor normale din tractul...
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bitter Romanesc 39 de Plante Santo Raphael, 500 ml: produs natural ce sustine circulatia sangelui. Are actiune analgezica, antifungica, antiinflamatoare, antireumatica si antispastica. Calmeaza si cicatrizeaza leziunile de la nivelul pielii, fiind...
Pret: 157 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Usturoi, Paducel si Vasc Pro Natura Medica, 60 capsule: este un supliment alimentar ce ajuta la normalizarea ritmului cardiac si imbunatateste circulatia vaselor mari de sange. Este adjuvant in hipertensiune stadiul I si II, tahicardie si ateroscleroza....
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Berberina 500 mg - Adams Supplements, 30 capsule: berberina este un supliment puternic si versatil, cunoscut pentru abilitatea de a imbunatati sensibilitatea la insulina si de a regla nivelurile de glucoza din sange, fiind ideala pentru persoanele cu diabet...
Pret: 47 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Prostata Stef Mar, 50 g: produs natural recomandat in mentinerea sanatatii prostatei. Are actiune decongestiva, antiinflamatoare, dezinfectanta si diuretica. De asemenea, ceaiul se foloseste ca adjuvant in HBP, adenom de prostata sau...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Calciu, Magneziu, Zinc + Vitamina D2 Naturala Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar ce contine un complex de calciu si alte minerale, extras din alge originare din Oceanul Atlantic, complex asociat cu un extract din drojdie de bere inactivata -...
Pret Initial: 18 Lei
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel cu Efect de Incalzire - Onedia One Reumatic, 250 ml: gel ce ajuta la calmarea si tonifierea pielii. Creste vascularizarea si stimularea circulatia sanguina, amelioreaza durerile si contractiile musculare, prin relaxarea acestora. Sustine revigorarea si...
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
OncoProtect Adams Supplements Cancer Treatment Support, 30 capsule: este un supliment nutritiv complet natural, cu efect terapeutic si profilactic asupra organismului uman, ce ajuta la detoxifierea organismului, la eliminarea cantitatii uriase de toxine si...
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Talpa Gastei Favisan, 70 capsule: supliment alimentar ce ajuta la sustinerea functiei cardiace, protejand inima si asigurand debitul sanguin corespunzator corpului. Contribuie la reducerea frecventei pulsului, mentine arterele elastice si relaxeaza vasele...
Pret Initial: 28 Lei
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Amigdalina B17 Adams Supplements Amygdalin, 90 capsule: amigdalina sau vitamina B17 a fost studiata datorita actiunii sale impotriva cancerului si a tumorilor. Actiunile benefice principale ale acestei vitamine cuprind: detoxifierea organismului, sustinerea...
Pret: 183 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Total Cleanse Colon Secom, 60 capsule: supliment alimentar ce sustine detoxifierea colonului si ofera protectie mucoasei intestinale. Produsul are rolul de a stimula tranzitul intestinal, crescand continutul de apa la nivel intestinal si reducand...
Pret Initial: 103 Lei
Pret: 91 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop Contra Tusei Hypericum, 250ml: sirop din plante medicinale cu proprietati terapeutice importante, obtinut prin presare la rece, fara tratamente termice, pentru a mentine intacte proprietatile vitaminelor si mineralelor din compozitie. Are proprietati...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Solutie Extractiva din Ridiche Neagra Favisan, 100 ml: remediu naturist adjuvant in bronsite cronice, astm, tuse, raguseala, alergii, rahitism. Mod de utilizare: Se ia ca supliment alimentar, diluata in putina apa sau ceai.
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Slabit Dacia Plant, 50g: este dedicat mentinerii greutatii in limite normale. Are actiune de revigorare, ajuta la eliminarea apei si toxinelor din oraganism, fiind adjuvant atat in curele de slabire, cat si in cele de detoxifiere. Contribuie in mod...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spray Oral Antiseptic Dentosept Maxi, PlantExtrakt, 30 ml: este recomandat pentru mentinerea sanatatii gingiilor si a mucoasei gurii, pentru o buna igiena orala. Clorhexidina, citratul de zinc si extractul de salvie au proprietate antibacteriana, ajuta la...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Rumatis Tis Farmaceutic, 50 ml: crema cu efect revulsiv si antiinflamator. Este recomandat in dureri musculare si articulare, afectiune reumatice, luxatii, entorse, nevralgii sciatice, fracturi si intepaturi de insecte. De asemenea, acest produs...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Balsam Camforat Pferdebalsam Herbamedicus, 500 ml: balsamul este bogat in extracte din ierburi traditionale ce ajuta la linistirea, relaxarea, racorirea si vitalizarea pielii reducand senzatia de oboseala. Este recomandat pentru toate tipurile de piele....
Pret Initial: 30 Lei
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamina D3 Naturala 5000 UI Herbagetica, 30 capsule vegetale: fortifica sistemul imunitar; activeaza capacitatea naturala de aparare a organismului; asigura densitatea osoasa optima si sanatatea oaselor; are rol esential in cresterea si dezvoltarea...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supozitoare Tuiazin Elzin Plant, 10 buc x 1.5g: supozitoare cu o consistenta de crema solida si o formula pe baza de tuia, extracte din plante si rasina de conifere, cu importante proprietati terapeutice (antiinflamatoare, antiseptice, antiedematoase,...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Topinambur Forte Plantavorel, 40 tablete: supliment alimentar cu o compozitie naturala, bogata in principii active vegetale ce actioneaza sinergic pentru a ameliora afectiunile cronice cardiovasculare, metabolice (diabet, obezitate), pentru a determina...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Melatonina 3mg Rotta Natura, 15 tablete sublinguale: melatonina este un hormon produs in mod natural de organism atunci cand intensitatea luminii scade. Odata cu varsta, productia de melatonina se reduce, fiind necesara suplimentarea acesteia. Produsul este...
Pret Initial: 11 Lei
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema cu Extract de Ghinda si Rasina de Conifere Ghindazin Elzin Plant, 50ml: crema cu o formula naturala, pe baza de extracte din plante (ghinda, galbenele, coada-calului, scoarta de stejar), propolis, apilarnil si extract uleios din rasina de conifere, cu...
Pret Initial: 28 Lei
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vapour Rub pentru Copii +6 luni - Turda Respiri Usor, 40 g: unguent ce actioneaza ca decongestionant nazal pentru copii cu ajutorul uleiurilor aromatice de menthol si eucalipt.Ingrediente substante active: petrolatum, eucalypus globulus leaf poil, menthol,...
Pret Initial: 27 Lei
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Arnica Larix, 40g: este un unguent ce amelioreaza durerile musculare, entorsele si luxatiile. De asemenea ajuta la vindecarea fracturilor si este adjuvant in caz de intepaturi de insecte. Ingrediente: Vaselina, Extract din flori de arnica (Arnica...
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Emocalm cu Valeriana - Dacia Plant Armonia Emotiilor, 60 comprimate 1 + 1 gratis: supliment alimentar natural recomandat in tratamentele pentru depresie, stres, anxietate, contribuie la stapanirea emotiilor, eliminarea senzatiilor de nod in gat. Poate fi...
Pret Initial: 41 Lei
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Complex B Forte Alevia, 100 comprimate: complexul de vitamine B este esential pentru mentinerea unui metabolism energetic normal si pentru buna functionare a sistemului nervos si imunitar, oferind organismului importante beneficii. Combate oboseala cronica,...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Magneziu Sare Amara Favisan, 40g: supliment alimentar cu actiune eficienta de reducere a senzatiei de oboseala si extenuare, ce ajuta la functionarea normala a sistemului nervos si muscular, precum si a metabolismului energetic. Contribuie la sinteza...
Pret Initial: 11 Lei
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamina B12 Optim 1000 µg Alevia, 30 capsule: are proprietati imunomodulatoare si ajuta la reducerea inflamatiei care apare in organism la diverse nivele. Vitamina B12 este esentiala in functionarea normala a sistemelor nervos si imunitar. Face parte din...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema de Masaj pentru Picioare cu Hamamelis si Castan Varicastan Vivanatura, 75 ml: crema de masaj, cu actiune antiinflamatoare si regeneratoare, ce calmeaza si dreneaza circulatia sanguina la nivelul picioarelor. Este eficienta in prevenirea si combaterea...
Pret: 30 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Coenzima Q10 Favisan, 30 capsule: supliment alimentar ce furnizeaza energia necesara pentru activarea ritmica a muschiului inimii, protejand impotriva lezarii acestuia. Ajuta la mentinerea sanatatii persoanelor cu probleme cardiace, iar in acelasi timp are...
Pret Initial: 34 Lei
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel Apireven - Institutul Apicol, 150 ml: gel calmant ce contine venin de albine, mentol si extracte naturale de plante, racoreste si relaxeaza muschii dupa efort si reduce disconfortului la nivelul articulatiilor si tendoanelor.Ingrediente: aqua, menthol,...
Pret Initial: 43 Lei
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Magneziu + B Complex Natural Rotta Natura, 30 capsule: reprezinta o combinatie inovatoare intre doua surse naturale bogate in magneziu (apa de mare) si grupul de vitamine B (drojdia de bere). Produsul este recomandat pentru: pentru combaterea stresului si a...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Calmosed Favisan, 70 capsule: supliment alimentar pentru mentinerea sanatatii sistemului nervos si cardiovascular. Reduce excitabilitatea fizica si senzoriala, precum si tensiunea nervoasa, mentine starea de relaxare si combate insomniile, contribuind la un...
Pret Initial: 32 Lei
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura Armurariu Dacia Plant, 50ml: este un remediu naturist ce sustine cu eficienta functiile hepatice. Are actiune hepatoprotectoare si este regenerant al celulei hepatice, eliminand toxinele de la nivelul ficatului. De asemenea, este un produs bun...
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ciuperca Tibetana DVR Pharm, 60 capsule: este un produs natural ce ajuta la buna functionare a sistemului imunitar, a ficatului si rinichilor. Intareste articulatiile si sanatatea sistemului osos. Este adjuvant in boala canceroasa, hepatita virala, ciroza,...
Pret Initial: 48 Lei
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lotiune de Fata pentru Cosuri Tis Farmaceutic, 60 ml: lotiune pentru fata cu importante proprietati antiseptice, astringente si cicatrizante. Ajuta la combaterea seboreei, a cosurilor si a punctelor negre, fara a lasa cicatrici. Este recomandat pielii...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Microclisme pentru Adulti Glycolax, Chemist's Research, 6 buc: sunt utilizate pentru a trata constipatia. Fiecare recipient contine o singura doza de glicerina, musetel si nalba, ambalate individual pentru igiena si usurinta in utilizare. Acest produs este...
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ginkgo Biloba, Ginseng si Royal Jelly Naturalia Diet, 10 fiole x 10 ml: este un supliment alimentar ce creste rezistenta organismului in fata stresului si efortului intelectual. De asemenea, accelereaza circulatia sanguina la nivel cerebral, crescand...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Protector Hepatic Forte Hofigal, 40 comprimate: este un supliment alimentar ce ajuta la buna functionare a sistemului hepato-biliar. Reface tesutul hepatic si este benefic in cazul tulburarilor functionale ale ficatului. Intareste sistemul imunitar si...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop Propolis C ImunoComplex - Fiterman Pharma, 100 ml: sirop supliment alimentar boost de imunitate cu un complex de 6 ingrediente naturale ce poate fi administrat copiilor incepand cu varsta de 1 an, fiind recomandat ca adjuvat in cazul imbolnavirilor...
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Flori de Fan Hypericum, 100g: ceai din peste 50 plante medicinale cu importante proprietati terapeutice, care actioneaza sinergic pentru a oferi organismului o stare generala de bine, avand efect calmant, sedativ, tonic si revigorant. Reduce...
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Pentru Clisma Favicolonsan Favisan, 150 g: ceaiul insanatoseste flora intestinala si sporeste imunitatea stimuland bacteriile folositoare si inhiband flora patogena. Stimuleaza sinteza vitaminelor B si K, are rol digestiv si metabolic. Este un amestec...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pudra de Roscove (Karob) Sano Vita, 250g: pudra obtinuta din fructul de roscov este similara cu pudra de cacao din punct de vedere al culorii si al gustului, fiind un excelent inlocuitor pentru aceasta. Nu contine cofeina, teobromina, gluten, colesterol sau...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Mag Anghinar Hofigal, 60 comprimate: este un supliment alimentar ce sustine buna functionare a sistemului hepato-biliar. Favorizeaza regenerarea celulelor hepatice si ajuta la buna functionare a ficatului. Normalizeaza nivelul de colesterol din organism si...
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Calciu D3 Masticabil Alevia, 30 comprimate: contribuie ca sistemul nervos sa fie puternic si relaxat, ajuta in perioada de crestere accelerata la copii, ajuta la mineralizarea tesutului osos, contribuie la scaderea in numar si intensitate a crampelor...
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gheara-Diavolului Extract Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar pe baza de extract de gheara-diavolului, o planta medicinala bogata in substante active (flavonoide, fitosteroli, acizi triterpenici, iridoide etc), cu proprietati analgezice,...
Pret Initial: 23 Lei
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract Uscat de Propolis Proposalv Favisan, 100ml: extract de propolis imbogatit cu vitamina C, calciu si lecitina, cu efect antioxidant, tonic si reconstituant, recomandat ca adjuvant in multiple afectiuni datorita actiunii sale imunostimulatoare....
Pret Initial: 27 Lei
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Argila Favisan, 40 capsule: supliment alimentar pe baza de argila naturala, ce ofera organismului multiple beneficii: stimuleaza formarea sistemului osos inca din stadiul embrionar; mentine sanatatea gingiilor, pielii, parului, unghiilor, cartilajelor;...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Curatarea Colonului D82 Fares, 50 g: ceai din plante medicinale cu o actiune detoxifianta. Ajuta la eliminarea toxinelor din colon prin accelerarea tranzitului intestinal, are un rol antioxidant si elimina gazele, datorita combinatiei de ceai verde,...
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supozitoare Carpimed Elzin Plant, 10 buc x 1.5g: supozitoare cu o consistenta de crema solida si o formula brevetata, pe baza de propolis, apilarnil si extracte din plante (frunze de nuc, scoarta de stejar, galbenele, rasina de conifere), cu proprietati...
Pret Initial: 23 Lei
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Macadamia 100% Natural Presat la Rece Zanna, 50 ml: ulei de macadamia, 100% natural, presat la rece bogat in substante nutritive. Are un continut ridicat de antioxidanti ce ajuta la minimizarea sebumului, hidrateaza pielea si nu blocheaza porii....
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gemoderivat Mladite Zmeur Dacia Plant, 50ml: este un produs natural, adjuvant in tulburari menstruale, sterilitate, menopauza, chisturi ovariene si in general in tulburari cauzate de dezechilibre hormonale. Se foloseste pentru mai multe tipuri de afcetiuni...
Pret Initial: 28 Lei
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Acid Citric pentru Menaj BioPuro, 450g: Produs 100% natural ce are numeroase utilizari. Acesta poate curata eficient murdaria din baie sau din bucatarie, dar poate fi folosit si ca balsam pentru haine sau pentru clatirea vaselor. Acidul indeparteaza...
Pret Initial: 37 Lei
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ginkgo Biloba Extract 60mg Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar pe baza de Ginkgo Biloba, bogat in substante cu exceptionale proprietati de stimulare a circulatiei sanguine periferice si cerebrale, ce mentin totodata integritatea peretilor...
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Cuisoare Favisan, 90 capsule: supliment alimentar cu efect antibacterian, antioxidant si antiinflamator, ce ajuta la protectia organismului de virusuri, fungi, bacterii, paraziti, previne formarea tumorilor, cheagurilor si a radicalilor liberi, reduce...
Pret Initial: 52 Lei
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Cirese si Acerola Fantasy Naturavit, 15 doze x 1,5 g: este un ceai bogat in substante nutritive si cu un continut mare de Vitamina C. Intareste sistemul imunitar si are un puternic efect antioxidant. De asemenea, are un gust placut, ce induce o stare...
Pret Initial: 9 Lei
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura de Ghimbir Favisan, 50 ml: Remdiu naturist recomandat ca adjuvant persoanelor deprimate si celor cu tulburari digestive, afectiuni virale ale aparatului respirator, rau de miscare. Tinctura de Ghimbir stimuleaaza metabolismul (ajuta la eliberarea...
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Zinc si Mel Sirop Pro Natura Medica, 100 ml: este un produs naturist ce ajuta la dezvoltarea normala a organismului. Se recomanda utilizarea lui in perioadele caracterizate de o imunitate scazuta. Incetineste procesul de imbatranire prematura si grabeste...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Propolis Institutul Apicol, 30 capsule: supliment alimentar cu proprietati antibacteriene, antifungice si antivirale, ce ajuta la intarirea sistemului imunitar si cresterea capacitatii naturale de protectie a organismului impotriva infectiilor virale si...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Valeriana Adams Supplements Sleep Support & Anxiety Relief, 90 capsule: Valeriana Officinalis este o planta originara din Europa si parti ale Asiei, folosita pentru a imbunatati calitatea somnului, la persoanele care prezinta tulburari de somn, in special...
Pret: 86 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Glico-Plant (Pancreas Sanatos, Glicemie Normala) Dorel Plant, 150g: ceai dintr-un amestec de plante ce contribuie la mentinerea sanatatii si a functionarii optime a pancreasului, a rinichilor si a ficatului, cu proprietati carminative si diuretice....
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop Natural din Echinacea, Patlagina si Muguri de Pin Faviimun 2 Favisan, 250 ml: sirop natural recomandat ca adjuvant in diverse stari cu imunitate scazuta. Este imunostimulent prin cresterea nespecifica a rezistentei organismului la infectii, reduce...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Colagen si Acid Hialuronic Adams Supplements, 90 capsule: supliment alimentar cu colagen si acid hialuronic, substante prezente in mod natural in multe parti ale corpului. Insa productia naturala de colagen scade dupa varsta de 20 de ani. Suplimentul ofera...
Pret: 107 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Cozi Cirese Dacia Plant, 50g: contribuie la functionarea normala a aparatului urinar. Ajuta la aliminarea apei in exces din organism, are efect antiinflamator si diuretic. Este indicat ca adjuvant in afectiuni ale tractului urinar (infectii, cistite,...
Pret Initial: 8 Lei
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lecitina Rotta Natura, 90 capsule: supliment alimentar cu o formula concentrata, pe baza de lecitina din soia provenita din culturi nemodificate genetic. Lecitina este o fosfolipida cu 2 componente principale - colina si inozitol - fiind prezenta in...
Pret Initial: 43 Lei
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura de Hamei Favisan, 50 ml : remediu naturist adjuvant in anorexie, casexie, insomnii, colica biliara, colica renala, TBC. Are efect antispastic, sedativ, tonic amar, remineralizant, fitoestrogenic, emenagog, nervin, relaxant musculat, diuretic si...
Pret Initial: 19 Lei
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Cocos Ecologic Extravirgin - Sano Vita, 500 ml: uleiul de cocos extravirgin, este un tip de ulei extras din pulpa nucii de cocos sau din laptele de cocos provenite din culturi ecologice, nemodificate genetic. Are cu un continut bogat in acizi grasi...
Pret: 61 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sare Amara Springmarkt 1kg: sare amara ce contine sulfat de magneziu si minerale, datorita carora are propietatea de a relaxa musculatura, de a elimina toxinele din organism, de a reduce oboseala si extenuarea, contribuie la functionarea normala a...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
L-Carnitina Pro Natura Medica, 30 capsule: este un supliment alimentar ce ajuta la arderea grasimilor, este cardioprotector, neuroprotector, antioxidant si reduce trigliceridele. Sustine functionarea normala a inimii si a vaselor sanguine, intarzie...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Polen Crud Poriflor Onedia, 250 g: polen crud poliflor, proaspat congelat dupa recoltare. Este o sursa bogata naturala de nutrienti cu rol imunostimulator. Contine toti aminoacizii esentiali si neesentiali, 18 vitamine, 33 de tipuri de minerale, 59 de...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Merisoare 33% Nova Plus, 20 buc: ceai aromatizat din plante si fructe uscate natural (hibiscus, mere, macese, merisoare, paducel), bogat in substante benefice organismului, cu gust placut si aroma deosebita, ce poate fi consumat in orice moment al...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura Muliplant Bitter Favisan, 180 ml: supliment alimentar recomandat ca adjuvant in stres, oboseala, indigestii, parazitoze, colici, balonari si dureri, iar extern, pentru rani, eczeme, boli de piele, boli de ochi, fracturi, entorse, negi. Este un bun...
Pret Initial: 51 Lei
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Lavanda Dacia Plant, 50g: ajuta la calmarea tulburarilor psihice. Are actiune anxiolitic, sedativ, andidepresiv si analgezic. Este util in anxietate, neliniste sau iritabilitate, oferind o stare de calm si relaxare. Contribuie si la calmarea atacurilor...
Pret Initial: 8 Lei
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Castravete Amar Stef Mar, 50 g: produs natural care ajuta la mentinerea glucozei din sange in parametrii normali. Este indicat sa se foloseasca de catre persoanele ce sufera de diabet, deoarece castravetele amar se considera a fi o planta ce produce...
Pret Initial: 9 Lei
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai pentru Fiere Lenesa Favibil Favisan, 50g: ceai cu efecte benefice in afectiunile hepatice si biliare (dischinezii, hipotonii, ciroze, sechele etc), fiind un bun coloecistokinetic si oferind beneficii precum stimularea si imbunatatirea digestiei,...
Pret Initial: 13 Lei
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Solutie Extractiva de Papaya Favisan, 200 ml: supliment alimentar recomandat ca adjuvant in imbunatatirea functiilor digestive, intarirea pshihicului si in lupta impotriva imbatranirii si degenerarii celulare. Produsul stimuleaza secretia enzimelor...
Pret: 29 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Scortisoara Pudra Stef Mar, 70 g: scortisoara este un condiment foarte popular, in special pentru coacere. Are o aroma intensa, fiind ideala pentru prajituri, produse de patiserie sau inghetata. Se poate adauga in fulgi de ovaz la micul dejun, aceasta dand...
Pret Initial: 7 Lei
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop de Tuse fara Zahar cu Extract de Stevie Manicos, 200ml: sirop pe baza de plante cu actiune antitusiva ce ajuta la mentinerea sanatatii si a functionarii normale a sistemului respirator (nalba-mare, patlagina, isop). Favorizeaza expectoratia prin...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Zinc Forte Herbagetica, 60 capsule: asigura functionarea sistemului imunitar; mentine sanatatea sistemului osos, a pielii, parului si unghiilor; asigura procesul de diviziune celulara; combate starile de oboseala si extenuare; protejeaza celulele de stresul...
Pret Initial: 45 Lei
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamina A Ulei Adya Green Pharma, 10 ml: restabileste echilibrul hidro-lipidic la nivelul epidermei prin favorizarea hidratarii, catifelarea pielii, eliminarea efectelor agresiunii factorilor de mediu datorita actiunii antioxidante, regenereaza si...
Pret Initial: 34 Lei
Pret: 30 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Specialistii Plantelor Silimarina 14000 Dacia Plant, 60 comprimate: silimarina detine importante proprietati terapeutice, avand o compozitie bogata in bioflavonoizi cu efect antioxidant, detoxifiant, decongestionant, colagog si spasmolitic. Ajuta la...
Pret Initial: 54 Lei
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Balsamic cu Sanziene - Natura Plant Poieni, 30 ml: unguentul balsamic cu sanziene este un remediu naturist indicat in afectiuni dermatologice si adjuvant in afectiunile tiroidiene.Ingrediente: vaselina cosmetica, extract uleios din sanziene, ulei de...
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tapioca Perle Sano Vita, 500g: tapioca este amidonul obtinut prin deshidratarea si prelucrarea radacinii de manioc (un arbust tropical), nu contine gluten sau colesterol, este usor digerabila si are proprietati antiseptice, cicatrizante si dezinfectante...
Pret Initial: 21 Lei
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Sclipeti Vrac - Hypericum, 30 g: ceai de sclipeti are un rol adjuvant in mentinerea sanatatii sistemului digestiv, prin proprietatile sale astringete si hemostatice si prin intarirea organismului in fata infectiilor. Ceaiul sub forma de infuzie este...
Pret Initial: 8 Lei
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Esential de Rozmarin Favisan, 10 ml: remediu naturist recomandat ca adjuvant in accelerarea tranzitului intestinal lenes, eliminarea gazelor si imbunatatirea sanatatii creierului. Ajuta la imbunatatirea memoriei si capacitatii de concentrare,...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Rostopasca Stef Mar, 20 plicuri X 1 gram: produs natural ce ajuta la stimularea functiei hepatice. Calmeaza colicile hepato-biliare, are efect sedativ si narcotic al centrilor nervosi superiori. De asemenea, acest produs are actiune...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Merisor Fructe - Stef Mar, 50 g: ceaiul de fructe de merisor contribuie la reducerea disconfortului aparut la urinare, sustinand eliminarea organismelor patogene din tractul urinar. Este antiinflamator, diuretic, uricozuric (ajuta eliminarea...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vi-Fort Institutul Apicol, 60 capsule: este un supliment nutritiv ce are rol de tonic general, sustinand organismul in timpul efortului fizic sau intelectual, in special in cazul sportivilor de performanta. Stimuleaza metabolismul in mod natural, protejeaza...
Pret: 47 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sare Roz de Himalaya Fina Sano Vita, 500g: produs alimentar cu multiple beneficii pentru organismul uman, cu o compozitie ce contine peste 84 minerale, avand puternice proprietati detoxifiante si revitalizante. Sodiul participa la eliminarea toxinelor si a...
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Rasnita Reutilizabila Mix Piper 4 Culori, Pirifan, 75 g: contine un amestec de piper boabe din patru tipuri, piper negru, piper alb, piper rosu si piper verde.Ingrediente: piper negru, piper alb, piper rosu si piper verde.Mod de utilizare: poate fi folosit...
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Cinnamon Pro Natura Medica, 30 capsule: este un supliment alimentar ce ajuta la intarzierea procesului de imbatranire prematura. Contribuie la cresterea rezistentei si apararii organismului fata de factorii nocivi din mediu, inhiband dezvoltarea microbilor....
Pret Initial: 19 Lei
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Esential de Eucalipt 100% Natural Zanna, 10 ml: ulei esential de eucalipt, 100% natural, obtinut din frunze. Acestea sunt uscate, zdrobite si distilate pentru extragerea uleiului. Se foloseste adesea in aromaterapie si masaj, diluat intr-un ulei baza,...
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamina E Ulei Adya Green Pharma, 10 ml: are efect antioxidant, poate fi folosit in crema, balsam si lotiune. Este recomandat pentru piele uscata, matura si ajuta la regenerarea pielii dupa expunerea la razele soarelui.Mod de utilizare: Se aplica uleiul in...
Pret Initial: 28 Lei
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Diuretic Springmarkt, 50 g: ceai 100% natural dintr-un amestec de plante cu proprietati diuretice si actiune dezinfectanta asupra tractului urinar. Sustine functionarea normala a rinichilor si a vezicii urinare. Este recomandat in afectiuni precum...
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Chipsuri de Cocos Ecologice Niavis, 125g: chipsuri din nuca de cocos provenita din agricultura ecologica, obtinute din partea alba a acesteia prin deshidratarea pulpei, uscarea ei la soare si zdrobirea in fulgi. Reprezinta un desert sanatos, bogat in...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Valeriana AdNatura, 20 buc: produs natural recomandat in nervozitate, insomnie sau hiperexcitabilitate motorie si senzoriala. Are efecte benefice in nevroza cardiaca si are rol de antispatic usor. Contribuie la calmarea starilor de anxietate si la...
Pret Initial: 9 Lei
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Descriere: Ortogel este un produs conceput pentru calmarea durerilor reumatice, a durerilor cauzate de contuzii ușoare, medii și de suprasolicitări musculare. Are proprietăți revulsive de stimulare a circulației periferice. Este un antiinflamator local,...
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Gelul antireumatic de la Herbamedicus conţine extract de rîdîcini din planta gheara dracului (gheara diavolului) care creşte în savana salbatică din Africa de Sud care are o acţiune extraordinară de reducere a inflamaţiiior provocate de:...
Pret: 15.75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Collaforce datorita formulei sale speciale, a complexului activator usor de absorbit favorizeaza regenerarea articulatiilor, cartilajelor, ligamentelor si tendoanelor, reduce seminficativ durerea articulara si imbunatateste mobilitatea si flexibilitatea...
Pret: 96.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Calmotusin Dacia Plant, 60 comprimate: contribuie la normalizarea secretiilor bronsice, decongestionarea tractului respirator si mentinerea sanatatii faringelui, laringelui, traheei si bronhiilor. Calmotusin a fost conceput pentru calmarea tusei si...
Pret Initial: 47 Lei
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Negrilica Favisan, 50g: pulbere din seminte de negrilica, ideala pentru condimentarea si aromatizarea origarui fel de mancare (fripturi, ciorbe, supe, legume, sarmale etc). Nu contine potentator de gust (glutamat monosodic).Ingrediente: pulbere de seminte...
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Colon Help Probiotic Forte Zenyth Pharmaceuticals, 240 g: supliment alimentar 100% natural, detoxifiant si reglator intestinal, ce ajuta la mentinerea bunei functionari a sistemului imunitar, reducerea intolerantei la lactoza, stimularea absorbtiei optime a...
Pret: 79 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Silimarina 300 mg + Anghinare si Papadie- Remedia, 30 comprimate filmate: supliment alimentar ce ajuta la protejarea ficatului impotriva agentilor nocivi. Produsul este indicat persoanelor cu sensibilitate la substante chimice. Beneficii: Extractul uscat...
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sedocalm V Plantavorel, 40 tablete: supliment alimentar cu o formula naturala, pe baza de plante bogate in principii active, ce protejeaza sistemul nervos si sustine sanatatea si functionarea normala a acestuia, in special in perioade de suprasolicitare, in...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Colargol - Argint Coloidal 1% Solutie, Renans Pharma, 10 ml: este un produs care are rol de igienizant.Ingrediente: aqua; colloidal silver.Mod de utilizare: 1-2 picaturi de 3 ori pe zi, maxim 5 zile consecutiv, dar nu pe pielea deteriorata sau cu rani...
Pret Initial: 16 Lei
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baraka 450 mg Pharco, 24 capsule: ajuta la cresterea capacitatii de aparare a organismului atat la copii, cat si la adulti. Are proprietati antioxidante, antiinflamatorii, antitusive si nutritive. Mentine buna functionare a aparatului respirator si...
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sanohepatic Colesterol Plus - Zdrovit, 60 comprimate filmate: supliment alimentar ce contribuie la mentinerea functiei normale a ficatului, reduce oboseala si extenuarea si favorizeaza eliminarea toxinelor din organism.Ingrediente: fitoseroli, colina,...
Pret: 61 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Hidrolat de Roinita Saimara, 100 ml: apa florala, cunoscuta si sub numele de hidrolat de roinita, obtinuta prin distilarea frunzelor si florilor de roinita. Este potrivita pentru ingrijirea oricarui tip de ten, in special al celui sensibil, lipsit de tonus...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Complex Menopauza Alevia, 30 comprimate: supliment alimentar ce reda confortul fizic si psihic in perioada menopauzei, ajutand la reducerea simptomelor neplacute ale acesteia (bufeuri, insomnie, schimbari ale dispozitiei, iritabilitate, tulburari...
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Melatonina Pura 3 mg ESI, 120 tablete: melatonina pura ce ajuta la reglarea tulburarilor de somn si favorizeaza adaptarea la variatiile de fus orar. Asigura un somn odihnitor si linistit. Este recomandata in cazul persoanelor cu insomnii, favorizand...
Pret: 96 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Biosept spray gat A30, 20ml: ajuta in combaterea durerilor de gat din infectiile si inflamatiile oro-faringiene, stopeaza virozele respiratorii Ingrediente: Glicerina vegetala 44%; extracte hidroglicerice (apa, glicerina vegetala) de: echinacea (Echinaceae...
Pret: 43 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Feroptim Fier, Acid Folic, Vitamina C - Zdrovit, 60 plicuri: supliment alimentar cu fier, acid folic, vitamina C si aroma de coacaze, ajuta la mentinerea functionarii normale a sistemului imunitar, la reducerea oboselii si extenuarii si contribuie la...
Pret: 107 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Silimarina 450 mg + Anghinare si Papadie- Remedia, 30 comprimate filmate: supliment alimentar ce ajuta la protejarea ficatului impotriva agentilor nocivi. Produsul este indicat persoanelor cu sensibilitate la substante chimice. Beneficii: Extractul uscat...
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Polygemma Nr 21 Dinti-Gingii Plantextrakt, 50 ml: produs natural ce ajuta la sanatatea dintilor si a gingiilor. Are un efect antiinflamator, antiseptic, cicatrizant si contribuie la apararea impotriva microorganismelor daunatoare de la nivelul gingiilor si...
Pret: 58 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Potasiu cu Magneziu - Hypericum, 60 capsule: supliment alimentar cu rol in functionarea normala a sistemul nervos, muscular si cardiovascular. Magneziul: contribuie la mentinerea sanatatii sistemului osos, echilibrul electrolitic, functionarea normala a...
Pret Initial: 48 Lei
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop pentru Tuse Forte Rub Forte Pharma, 200ml: sirop pentru calmarea tusei, potrivit pentru o tuse uscata cat si o tuse productiva. Este pe baza de extracte de echinaceea, muscata, eucalipt, iedera si crom, si actioneaza in doua faze, calmanta si...
Pret: 61 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Urisept Farma Class, 150 capsule: produs indicat in afectiuni ale tractului urinar, antiseptic si antiinflamator, inlatura durerea provocata de infectii ale cailor urinaresi creste rezistenta organismului la germeni specifici. Ingrediente: Merisor 110 mg,...
Pret Initial: 62 Lei
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Collanol Vitaslim, 20 capsule: suplimentul alimentar contribuie la activitatea normala a sistemului musculo-scheletic, ajuta la mentinerea starii normale a oaselor, articulatiilor si cartilajelor. De asemenea, reactiveaza productia de colagen, estompeaza...
Pret: 185 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Inozitol Bio LifeNRG - Romherba, 60 capsule: special creat pentru cei care sufera din cauza diabetului si a neuropatiei diabetice. Inozitol vine in ajutorul persoanelor cu furnicaturi, intepaturi, amorteli, arsuri, dureri, carcei, simptome cauzate de...
Pret Initial: 174 Lei
Pret: 162 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment pentru Slabit Xtra Slim Max 24 Forte Pharma, 60 comprimate: supliment alimentar de ajutor in curele de slabire, cu o eliberare prelungita datorita cronobiologiei. Formula sa cu tablete pentru zi si pentru noapte, are la baza extracte de papadie,...
Pret: 212 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Prostato Curcumin 95 Herbagetica, 60 capsule vegetale: contribuie la reducerea urinarilor frecvente si a durerilor din timpul urinarii, a senzatiei de urinare incompleta, ajuta la stimularea libidoului, antidepresiv, accelereaza vindecarea ranilor,...
Pret Initial: 71 Lei
Pret: 62 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Acadele pentru Gat Salviasept Kids Zdrovit, 6 acadele: acadelele amelioreaza inflamatia de la nivelul gatului, care insotesc starile febrile. Datorita ingredientelor din compozitie, acesta protejeaza, hidrateaza si calmeaza mucoasa bucala si pe cea a...
Pret: 47 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Myo-Sun Sunwave Pharma, 30 plicuri: supliment alimentar ce se utilizeaza in caz de infertilitate feminina. Este recomandat femeilor ce isi doresc sa ramana insarcinate, in special atunci cand sansele sunt scazute. Stimuleaza fertilitatea feminina si functia...
Pret: 216 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Hyaginol Gel Vaginal Tis Farmaceutic, 40 ml: gel vaginal pe baza de acid hialuronic ce sustine hidratarea si protectia mucoasei vaginale. Se recomanda utilizarea in special in perioadele de premenopauza sau menopauza, ajutand la inlocuirea secretiilor...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei esential de Tamaie pentru uz intern Adams Supplements, 10ml: uleiul esential de tamaie induce o stare de calm, diminueaza anxietatea si induce o respiratie mai profunda, fiind potrivit pentru meditatie. Calmeaza mintea, curata respiratia, ajuta la...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Omega 3 1000mg Forte Lysi, 64 comprimate: este un supliment alimentar ce asigura buna functionare a sistemului cardiovascular, a celui nervos si a oaselor. Ii ofera o stare de bine creierului si ajuta la diminuarea depresiilor. Reda vitalitatea organismului...
Pret Initial: 105 Lei
Pret: 92 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Complex Digestiv Favisan, 70 capsule: supliment alimentar cu efect de normalizare a digestiei si a tranzitului intestinal, fiind recomadat ca adjuvant in afectiuni digestive (digestie lenta, balonari, stari de greata, constipatie, colita), insomnii,...
Pret Initial: 27 Lei
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Glicemonorm - Dacia Plant cu Castravete Amar, 60 comprimate: supliment alimentar care sustine secretia de insulina la nivelul pancreasului, favorizeaza mentinerea concentratiei serice a glucozei in limitele normale, recomandat in special persoanelor cu...
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema pentru Hemoroizi Dr. Kelen - Luna, 100 ml: Crema protejeaza si mentine in stare buna partile exterioare ale zonei cu hemoroizi. Utilizarea cu regularitate a cremei reduce disconfortul, iritatiile si mancarimile si previne agravarea inflamatiilor. Are...
Pret: 77 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai "Retete Traditionale" Obezitate Faunus Plant, 180 g: ceai diuretic, laxativ, depurativ, recomandat in cure de slabire si obezitate. Contribuie la detoxifierea organismului, scaderea in greutate si mentinerea unei greutati corporale...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spirulina Forte 1500mg Forte Pharma, 30 comprimate: supliment alimentar pe baza de spirulina. Contine spirulina din cultura certificata biologic, o microalga de culoare verde-albastrui, ce reprezinta un aport natural de proteine vegetale pure. Se recomanda...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Coada Calului Springmarkt, 50g: ceaiul de coada calului este utilizat atat intern cat si extern pentru a oferi organismului multiple beneficii. Utilizat intern: contribuie la functionarea normala a sistemului urinar, sustinand diureza; protejeaza...
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Plantagluco, Afine si Napraznic - Mentine Glicemia Normala - Vitaceutics, 60 comprimate: supliment alimentar ce poate contibui la mentinerea glucozei si a valorilor normale ale glicemiei. Poate contribui la limitarea absorbtiei zaharurilor si a altor...
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Refalgin Sirop Pediatric Naturpharma, 150ml: dispozitiv medical cu o formula pe baza de ingrediente active, cu actiune mecanica, ce reduce simptomele specifice refluxului gastroesofagian, fiind indicat in tratamentul acestuia. Alginatul din compozitie,...
Pret: 114 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Neuro Potect Farma Class, 120 capsule: este un supliment alimentar ce ajuta la mentinerea starii de functionare si sanatate a creierului. Extractul de ginkgo biloba imbunatateste circulatia sangvina la nivelul creierului si stimuleaza functia mentala....
Pret Initial: 99 Lei
Pret: 78 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Antialcool Plant Plantextrakt, 30 ml: este un produs pe baza de plante ce ajuta la calmarea dorintei de bauturi alcoolice. Ajuta la crearea unui dezgust fata de tutun si alcool, dar si remediaza vizibil tulburarile nervoase. De asemenea, daca este...
Pret: 47 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sanziene Favisan, 70 capsule: supliment alimentar recomandat pentru mentinerea sanatatii sistemului endocrin, protejand glandele si sustinand sanatatea sexuala. Reduce acumularea de lichide in corp, sustine purificarea sangelui, eliminarea acidului uric si...
Pret Initial: 32 Lei
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Biomicin 20 Urinar Fares, 15 capsule moi: produs recomandat in cazul infectiilor urinare de cauza bacteriana. Amelioreaza disconfortul la urinare si sensibilitatile dureroasae de la nivelul abdomenului inferior si reduce polakiuria (urinarile frecvente). De...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Graviola Herbagetica, 60 capsule: extract pur de graviola, antioxidant, imunostimulator, antitumoral ce ajuta la mentinerea sanatatii intregului organism. Produsul este recomandat ca adjuvant in cazul afectiunilor oncologice, persoanelor cu imunitate...
Pret Initial: 63 Lei
Pret: 54 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spirulina 500mg Hofigal, 40 capsule: supliment alimentar pe baza de spirulina, ce provine dintr-o alga naturala (cyanobacteria) cu un continut ridicat de nutrienti si proteine. Contine aminoacizi esentiali (inclusiv acidul gamalinoleic - GLA), acizi grasi...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
HemoTreat H Global Treat, 25ml: este un produs ce trateaza hemoroizii de orice tip. De asemenea, calmeaza fisurile si sangerarile anale, protejand mucoasa sensibila din acele zone. Ingrijeste in profunzime zona afectata de aparitia hemoroizilor si are o...
Pret Initial: 77 Lei
Pret: 64 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment pentru Tractul Urinar - Santarome Bio Confort Urinaire Bio, 20 fiole: supliment pentru confortul urinar. Contine o formula originala ce combina sucul concentrat de afin american cu extractele de hibiscus, scortisoara, iarba neagra si urzica,...
Pret: 111 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Acid Alfa-Lipoic Hypericum, 60 capsule: supliment alimentar pe baza de substante active de origine naturala, cu proprietati antioxidante, hipolglicemiante, detoxifiante, tonice, energizante, revitalizante si neuroprotectoare. Participa la protejarea...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel Relaxant Dr. Boici Exhelios, 70g: este un produs ce ajuta la inlaturarea durerilor musculare si articulare. Diminueaza starile de oboseala si mentine mobilitatea articulatiilor. Ajuta la relaxarea muschilor dupa un efort sustinut si mentine un aspect...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sare de Bazna, Geotera, 900 g: este un produs natural obtinut in statiunea Bazna, direct din apele minerale foarte bogate in cloruri de natriu, potasiu, magneziu, calciu, iodura si bromura de natriu, care se fierb si prin evaporare se depune sarea. Sarea de...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Rostopasca Ceta, 20g: are actiune cicatrizanta, antimicotica. Este indicat in tratarea tuberculozei pielii, herpes, bube dulci, fistule, psoriazis sau bataturi. Se poate folosi si pe post de crema de fata in cazul tenurilor pigmentare.Ingrediente:...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Antiinflamin 500 mg Santo Raphael, 60 capsule: supliment alimentar cu actiune antiinflamatoare, antioxidanta, antialgica si antireumatica. Acest produs se utilizeaza ca adjuvant in reumatism, artrita, artroze, spondiloze, poliartrita reumatoida, artralgii...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ginkoven Farma Class, 120 capsule: este un produs naturist ce ajuta la imbunatatirea circulatiei sangvine a organismului. Imbunatateste capacitatea de memorare si concentrare, are rol antioxidant si incetineste procesul de imbatranire. De asemenea, ajuta in...
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai contra Parazitozelor Nutrisan PZ Favisan, 50g: ceai special conceput pentru combaterea parazitilor intestinali/virusurilor/bacteriilor, fiind un bun adjuvant in tratarea si prevenirea parazitozei si a simptomelor asociate cu aceasta: oboseala,...
Pret Initial: 17 Lei
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment pentru Slabit Xtra Slim Capteur 3 in 1 Forte Pharma, 60 capsule: supliment alimentar de ajutor in curele de slabire. Ofera o senzatie de satietate care te opreste din mancatul excesiv. Formula sa eficienta contine LipoCapt compus din fibre...
Pret Initial: 125 Lei
Pret: 113 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
OncoProtect Adams Supplements Cancer Treatment Support, 90 capsule: este un supliment nutritiv complet natural, cu efect terapeutic si profilactic asupra organismului uman, ce ajuta la detoxifierea organismului, la eliminarea cantitatii uriase de toxine si...
Pret: 137 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Calmoplant Plantavorel, 40 tablete: supliment alimentar cu o compozitie naturala, pe baza de plante bogate in principii active cu actiune sinergica (flavonozide, mucilagii, uleiuri volatile, triterpenoide etc), indicat ca adjuvant in terapia sindromului...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ingerasul Sirop Creste Pofta de Mancare Dacia Plant, 200ml: stimuleaza pofta de mancare, fiind un produs 100% natural. Ajuta la imbunatatirea capacitatii digestive, dar is la combaterea spasmelor. Copiii se vor simti mai relaxati, scazand considerabil...
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Laptisor de Matca, Albina Carpatina: este 100% pur, recoltat direct din stup si neprelucrat. Se recomanda consumul primavara si toamna in cure de 6-8 saptamani, insa se poate utiliza fara restrictii pe tot timpul anului. Laptisorul de matca este unul dintre...
Pret: 156 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Detox Suplu Herbagetica, 30 capsule: supliment alimentar ce contribuie la stimularea activitatii glandei tiroide, mentinerea greutatii corporale normale si a valorilor normale ale colesterolului LDL si ale trigliceridelor. Este recomandat ca adjuvant in...
Pret Initial: 28 Lei
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Apireven Crema Institutul Apicol, 33 ml: este un remediu naturist ce ajuta la calmarea durerilor cauzate de reumatism acut sau cronic, durerile musculare sau articulare. De asemenea, este adjuvant in lumbago, sciatica, degeraturi si este folositor in...
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Neuro Maxx Sprint Pharma, 30 capsule: supliment alimentar ce ajuta la imbunatatirea performantelor intelctuale si a atentiei. Este recomandat persoanele ce sufera de stari depresive sau de stres. Protejeaza sistemul nervos si are efect antidepresiv si...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supozitoare Carpicon S Elzin Plant, blister, 10 buc x 1.5g: supozitoare cu o consistenta de crema solida pe baza de extracte naturale cu actiune antiinflamatoare, destinate tratarii diverselor afectiuni ginecologice. Contin extract de propolis cu...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Hofisan Hofigal, 60 capsule: este un supliment alimentar ce ajuta la prevenirea formarii calculilor renali si biliari. Este adjuvant om stari toxice si alergice. Acest produs este indicat in infectiile reno-urinare si in corectarea dismicrobismului...
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Carbune Medicinal Adya Green Pharma, 30 capsule, 9,84 g: este recomandat in starile de balonare de diferite cauze, absorband gazele intestinale si eliminand disconfortul abdominal, actiuni la care contribuie si anasonul, este recunoscut pentru efectul sau...
Pret Initial: 27 Lei
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Energotonic Junior Tuse Seaca Sirop Plantextrakt, 125 ml: produs natural ce sustine sanatatea tractului respirator, usureaza respiratia in caz de tuse si asigura functionarea normala a bronhiilor si a plamanilor. Contine extracte gemoterapice din muguri de...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Colorant Natural Henna Sonia, Saten Deschis, 100 g: henna este un produs natural vegetal ce provine din frunzele uscate ale copacului de henna care au fost apoi pulverizate, de calitate superioara, special conceputa pentru colorarea parului. Se aplica usor...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Resveratrol Forte + Coenzima Q 10 Rotta Natura, 30 capsule: asigura protectia sistemului cardiovascular si sprijina protejarea celulelor impotriva stresului oxidativ, intarziind astfel procesele de imbatranire prematura. Resveratrolul, un puternic...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Kellagon Sprint Pharma, 30 capsule: supliment alimentar ce sustine buna functionare a sistemului renal. Produsul este indicat persoanelor diagnosticate cu calculi renali si ureterali, nisip renal si colica renala. Ajuta la prevenirea infectiilor de la...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Silobil Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar pe baza de extracte naturale bogate in principii active (armurariu bogat in silimarina, anghinare, papadie, ridiche neagra), cu actiune sinergica complexa, ce sustin sanatatea sistemului hepato-biliar,...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Seminte de Telina Extract DVR Pharm, 60 capsule: este un supliment alimentar ce contribuie la mentinerea sanatatii sistemului cardiovascular si endocrin. Ajuta la diminuarea infertilitatii la barbati, stimuland testiculele sa produca o cantitate mai mare de...
Pret Initial: 45 Lei
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gastrocalmin Amniocen, 24 comprimate: intervine pozitiv in diminuarea starii de disconfort gastric, in cresterea rezistentei organismului si in mentinerea sanatatii. Componentele produsului, in asocierea obtinuta, aromatizate, prezinta un rol important...
Pret Initial: 10 Lei
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Aronia 3xBiotic Kombucell, Medica, 40 capsule: este tonic general. Aronia intervine in mentinerea rezistentei peretilor vaselor de sange, prezinta efect puternic antioxidant. Ardeiul iute ajuta la protejarea stomacului in cazul aportului de substante...
Pret: 63 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai pentru Fermentatii, Balonari si Gaze Favicalm Favisan, 50g: remediu naturist pe baza de principii active din plante (uleiuri volatile, mucilagii, flavone, apigenina), recomandat in afectiuni precum aerofagie, balonari, fermentatii, tulburari...
Pret Initial: 17 Lei
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Colagen + Vitamina C Favisan, 70 capsule: supliment alimentar sub forma de capsule, pe baza de colagen si vitamina C. Colagenul este principala proteina ce se gaseste in spatiul extracelular, in tesuturile conjuctive, a tendoanelor, a ligamentelor si a...
Pret: 64 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Cicatridina Supozitoare Naturpharma, 10buc: produs special conceput pentru tratamentul hemoroizilor interni/externi si a altor afectiuni proctologice (proctite, criptite, rupturi, fisuri, fistule anale etc), combatand eficient simptomele acestora si...
Pret: 91 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spray de Gura cu Argint Coloidal, Propolis si Albastru de Metilen - Dacia Plant Biseptol, 20 ml: contribuie la mentinerea sanatatii cavitatii bucale si a cailor respiratorii. Produs din uleiuri esentiale superioare, obtinute prin distilare in vapori de apa,...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ridiche Nearga Pro Natura Medica, 60 capsule: supliment alimentar ce sprijina organismul in perioadele reci ale anului si ajuta in cazul racelii si gripei. Sustine sanatatea ficatului si a stomacului, favorizeaza o circulatie corecta a sangelui si mentine...
Pret Initial: 16 Lei
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura de Silur Hypericum, 50ml: tinctura de silur - o planta medicinala cu proprietati terapeutice importante, benefica in special in tratamentul diverselor afectiuni oculare (inflamatii, lacrimare, conjunctivita, secretii, fotofobie, catar ocular, ochi...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment Alimentar BioSun IBSI - Sunwave Pharma, 30 capsule: supliment alimentar care ajuta la buna functionare a intestinelor, la mentinerea tranzitului digestiv normal si la eliminarea gazelor intestinale. Produsul este recomandat pentru dureri...
Pret: 120 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Proxel Naturpharma, 30 capsule: supliment alimentar cu o formula pe baza de ingrediente active eficiente, indicat ca adjuvant in mentinerea sanatatii si a functionarii optime a aparatului urinar si a prostatei, ameliorand simptomele diverselor afectiuni ale...
Pret: 86 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bicarbonat de Sodiu Springmarkt, 1000g: bicarbonat de sodiu fara aluminiu, utilizat ca remediu in multiple afectiuni: arsuri stomacale, balonare, flatulenta, afectiuni cardiace (aritmii, atac de cord), hipertensiune, afte bucale, intepaturi de insecte,...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Hyper-Uro-Renal Hypericum, 60 capsule: supliment alimentar pe baza de extracte din plante cu proprietati diuretice, antiinflamatoare, antiseptice, calmante si detoxifiante, indicat ca adjuvant in mentinerea sanatatii si a functionarii optime a aparatului...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Polygemma Nr 1 Stomac Plantextrakt, 50 ml: produs natural ce ajuta la ameliorarea simptomelor neplacute de la nivel digestiv, gastric si intestinal. Protejeaza stomacul, ajutand la reglarea aciditatii gastrice. Sustine cicatrizarea mucoasei gastrice si...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Omega 3 Ulei Pur de Peste Lysi, 80 capsule: este un supliment alimentar ce ajuta la imbunatatirea functiei cardiovasculare. Normalizeaza nivelul trigliceridelor, hipertensiunii si a colesterolului. Mentine buna functionare a creierului, combatand depresia...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Krill Oil 500mg Rotta Natura, 30 capsule: uleiul de creveti polari (Krill oil) este bogat in acizi grasi Omega-3, fiind mai eficient decat alte surse de Omega 3 in scaderea nivelului de colesterol datorita fosfolipidelor continute ce asigura o mai buna...
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Glucomannan Fibre pentru Slabit Rotta Natura, 90 capsule: supliment alimentar cu glucomannan, o fibra solubila extrasa din planta Konjac, utilizata de sute de ani pentru a reduce apetitul si a incetini procesul de digestie, asigurand o senzatie de satietate...
Pret: 47 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel Antireumatic CC Laboratory Puterea Calului, 500 ml: gelul antireumatic cu ingrediente active din plante este recomandat a fi folosit, in special, dupa efort fizic crescut sau exercitiu fizic, atat pe picioare si brate, cat si pe spate si gat. Prin...
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supozitoare Carpicon Plant Elzin Plant, 10 buc x 1g: supozitoare cu o consistenta de crema solida si o formula brevetata pe baza de extracte naturale uleioase de ghimpe, pufulita, busuioc, merisor si rasina de conifere, ce actioneaza sinergic, avand...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop cu Extract de Patlagina si Miere Adya Green Pharma, 100 ml: este bogat in mucilagii, vitamina K, taninuri, polifenoli, glicozidul aucubina, alantoina. Siropul este recomandat atat copiilor, cat si adultilor pentru sustinerea sistemelor respirator si...
Pret: 29 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel cu Ardei Iute Quantum Pharm, 250 ml: gel cu efect rapid si puternic de incalzire locala, ce ajuta la protejarea si ingrijirea intregului corp. Revigoreaza si relaxeaza corpul dupa efort fizic si sport, dar si ajuta la atenuarea durerilor de spate si...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Hepatobil Plantavorel, 40 tablete: supliment alimentar cu o formula naturala, pe baza de plante bogate in principii active, ce sustine sanatatea si functionarea normala a sistemului digestiv si hepato-biliar. Stimuleaza secretiile la nivel gastro-intestinal...
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
L-Arginina DVR Pharm, 60 capsule: este un supliment alimentar ce ajuta la buna functionare a sistemului endocrin, a sistemului cardiovascular si a sistemului nervos. Are un rol benefic in boli renale si hepatite, ajuta la scaderea tensiunii arteriale si...
Pret Initial: 45 Lei
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Patlagina Ceta, 20g: are actiune epitelizanta, cicatrizanta, emolienta, bactericida, protectoare si antiseptica. Este recomandat in tratarea eczemelor, plagilor, iritatiilor pielii, ulcerelor cutanate, hemoroizi, basici, intepaturi de insecte,...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Carpimed Elzin Plant, 50ml: crema cu o formula brevetata, pe baza de propolis, apilarnil si extracte din plante (rasina de conifere, castane, galbenele, iarba mare, muguri de plop), cu proprietati antiseptice, antibiotice, antifungice, cicatrizante,...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spirulina Dacia Plant, 60 comprimate: supliment alimentar pe baza de spirulina, ce provine dintr-o alga naturala (cyanobacteria) cu un continut ridicat de nutrienti si proteine. Contine aminoacizi esentiali (inclusiv acidul gamalinoleic - GLA), acizi grasi...
Pret Initial: 32 Lei
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel Aktiv Untul Pamantului, Spanz si Tataneasa Natura Plant Poieni, 135 ml: este un produs natural ce imbunatateste mobilitatea articulara si stimuleaza circulatia la nivel periferic. Are rol antiinflamator si este recomandat in dureri reumatice de orice...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel Salvie si Tataneasa Farma Class, 50ml: este un produs naturist ce ajuta la ameliorarea leziunilor de la nivelul pielii, dar si afectiunile articulare. Are proprietati antiseptice, antiinflamatoare si cicatrizante. Vindeca si ranile cu cicatrizare...
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulcogastrin Forte Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar cu o formula complexa, pe baza de extracte naturale bogate in principii active, ce ajuta la normalizarea secretiilor gastrice, la combaterea durerii si arsurilor de la nivel gastrointestinal,...
Pret Initial: 23 Lei
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Cicatridina Ovule Vaginale Naturpharma, 10 buc: produs special conceput pentru a mentine sanatatea si umiditatea naturala la nivel vaginal, cu o formula pe baza de acid hialuronic ce favorizeaza formarea mucoasei vaginale si mentinerea unor parametri...
Pret: 104 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Coenzima Q10 in Ulei de Catina Hofigal, 40 capsule: este un produs natural ce asigura necesarul de nutrienti organismului pe durata intregii zile, avand efecte benefice asupra tuturor organelor. Are proprietati antioxidante, tonifiante, vitaminizante si...
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Musetel Favisan, 30ml: supliment alimentar indicat ca adjuvant in reducerea procesului inflamator si a spasmelor, in vindecarea mai rapida a ranilor, in protectia tesuturilor si a celulelor (inclusiv cele de ADN) impotriva distrugerii oxidative....
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Neuro Reven Plus - Apicol Science, 200 ml: suplimentul nutritiv cu un amestec de miere, laptisor de matca, polen, extracte vegetale si uleiuri esentiale cu efecte tonice ce sustin capacitatile fizice si mentale in caz de slabiciune, epuizare, oboseala si...
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura din Napraznic Natura Plant Poieni, 200 ml: este un remediu naturist ce ajuta la eliminarea toxinelor din organism. Este recomandat in sterilitate si impotenta, avand rol antiinflamator si antitumoral. Are actiune astringenta, antidiareica,...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment pentru Prostata - Santarome Bio Prostate, 30ml: supliment sub forma de picaturi, pentru protectia prostatei. Are o formula pe baza de 3 muguri proaspeti bio: alun, sequoia si iarba neagra. Asigura o buna functionare a prostatei si reducerea...
Pret: 108 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Prostato Curcumin 95 Herbagetica, 30 capsule vegetale: contribuie la reducerea urinarilor frecvente si a durerilor din timpul urinarii, a senzatiei de urinare incompleta, ajuta la stimularea libidoului, antidepresiv, accelereaza vindecarea ranilor,...
Pret Initial: 40 Lei
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Colagen&Acid Hialuronic Forte Interherb, 30 comprimate: sustine tendoanele, pielea si cartilajul, oferindu-le elasticitate, fermitate si suplete. Incetineste procesul de imbatranire prematura a pielii, hidratand-o si mentinand-o catifelata si luminoasa....
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Respirator - Apicol Science, 200 ml: supliment nutritiv sustine prevenirea si recuperarea dupa afectiunile respiratorii: combate racelile, tusea si dezobstrueaza caile bronsice. Este recomandat copiilor, adultilor si varstnicilor.Beneficii: calmeaza...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Capsule Antireumatice - ESI No-Dol, 60 buc: supliment alimentar ce ajuta la ameliorarea durerilor articulare si mentine sanatatea sistemului osos. Contine glucozamina, condroitina, MSM (metil-sulfonil-metan), mangan, pe baza de extracte vegatale...
Pret: 97 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Oftalmic Hypericum, 20 plicuri: ceai pe baza de plante cu actiune antiseptica, astringenta, diuretica, antiinflamatoare si antiedematoasa, ce ajuta la mentinerea sanatatii ochilor si la combaterea afectiunilor oftalmice. Fortifica imunitatea oculara...
Pret Initial: 10 Lei
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Experti in Extracte L-arginina 1000 Dacia Plant, 60 comprimate: supliment alimentar ce sustine regenerarea ficatului si functiile hepatice si tonusul cardiovascular, prin normlizarea sintezei de oxid nitric. Totodata, contribuie la formarea proteinelor din...
Pret Initial: 53 Lei
Pret: 47 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Brusture Pro Natura Medica, 30 capsule: este un supliment alimentar cu rol antiseptic, ce creste rezistenta organismului fata de infectii. Diminueaza temperatura si inflamatiile si contribuie la eliminarea toxinelor din organism, prin stimularea diurezei....
Pret Initial: 18 Lei
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura de Telina Favisan, 50 ml: remediu naturist recomandat ca adjuvant in tulburari de dinamica sexuala, nervozitate, surmenaj, atonie digestiva. Produsul ajuta la mentinerea optima a rezistentei simturilor si vitalitatii organismului, la imbunatatirea...
Pret Initial: 19 Lei
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
ColaFast Colagen Rapid Good Days Therapy, 30 capsule: este un supliment alimentar ce ajuta la mentinerea mobilitatii. Reda confortul la nivelul articulatiilor, tendoanelor si ligamentelor. Colagenul din compozitia produsului este extras din sursa marina....
Pret Initial: 83 Lei
Pret: 71 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Momordica Hypericum, 60 capsule: castravetele amar (momordica) este o planta cu importante proprietati terapeutice (hipoglicemiante, hipolipemiante, stomahice, emetice), ce ajuta la echilibrarea metabolismului glucidic si lipidic. Datorita insulinei...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spray de Eliminat Cutele de pe Haine fara Calcare Ecozone, 500 ml: spray cu actiune rapida ce elimina cutele si actioneaza si ca odorizant. Se poate folosi pe camasi, pantaloni, fuste, rochii si lenjerii de pat.Ingrediente: aqua, silicone emulsion, zinc...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ultrabiotics Pro Natura, Medica, 60 capsule: are in compozitie 5 tulpini probiotice. Probioticele sunt bacterii vii, prietenoase care administrate intr-o cantitate suficienta, au rolul de a imbunatati activitatea organismului uman, printr-o buna...
Pret Initial: 50 Lei
Pret: 47 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fulgi de Ovaz Sano Vita, 1000g: ovazul este o sursa importanta de carbohidrati, fibre alimentare, vitamine (in special grupa B) si minerale (fier, fosfor), ce energizeaza organismul si ajuta la mentinerea sanatatii acestuia. Fibrele regleaza tranzitul...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Arti Fit Max Gel Natura Plant Poieni, 125 ml: este un produs natural ce contribuie la mentinerea sanatatii articulatiilor. Este adjuvant in dureri reumatice de orice tip, spondiloza, coxartroza, osteoporoza sau lombosciatica. Ingrediente: Extract...
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract din Mladite de Arin Alb Favisan, 50 ml: extractul de Mladite de Arin alb contribuie la mentinerea sanatatii aparatului genital feminin prin reducerea procesului de fibrozare a uterului. Protejeaza impotriva osteoporozei, a prolapsului uterin,...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Valeriana Favisan, 40 capsule: supliment alimentar ce sustine sanatatea sistemului nervos, reduce starile de excitabilitate fizica/nervoasa, imbunatateste rezistenta la stres. Mentine normala functia cardiaca, reduce frecventa pulsului si tensiunea...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Castane Ceta, 20g/25ml: este bogat in principii active, ce actioneaza asupra durerii provocate de varice si oboseala. Are actiune antiinflamatoare si descongestionanta, extractul de castane activeaza si stimuleaza circulatia venoasa. Este adjuvant...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Antalgin Medica, 25 capsule: este un supliment alimentat ce calmeaza durerile dentare, osteo-articulare si cele de cap. De asemenea, este adjuvant in nevralgii, dismenoree si dureri musculare. Are actiune antialgica, antiinflamatoare, antipiretica si...
Pret Initial: 11 Lei
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop Favitusin Favisan, 250 ml: Sirop natural contra tusei recomandat ca adjuvant in tuse, guturai, frisoane, gripa, bronsita, astm, angina. Este un bun suport pentru calmarea infectiilor, tusei, jenei in gat si raguselii. Siropul fluidifica secretiile...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop Antibronsitic Favitusin 2 Favisan , 200 ml: Sirop antibronsitic cu ridiche neagra, pir si cimbrisor ce ajuta la sustinerea sanatatii si functionarii normale a sistemului respirator. Ajuta fluidificarea si eliminarea secretiilor bronsice, reduce...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema cu Marul Lupului, Tataneasa si Galbenele Tibuleac, 60 g: crema pe baza de extracte naturale de plante cu rol important in vindecarea ranilor si ulceratiilor. Stimuleaza circulatia sangvina si mentine sanatatea tesuturilor. Acest produs este recomandat...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Revital Farma Class, 40 capsule: produsul este revitalizant, tonic si energizant al organismului, stimuleaza pierderea in greutate, elimina manifestarile asteniei de primavara, este detoxifiant si antioxidant. Amelioreaza caderile nervoase, stimuleaza...
Pret Initial: 24 Lei
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Galbenele Pro Natura Medica, 60 capsule: este un supliment alimentar cu efect cicatrziant. Reduce aciditatea gastrica si procesele inflamatorii, protejand mucoasa gastrointestinala. Are actiune antispatica, antibacteriana, antivirala, antitricomoniazica si...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Anticarcel Rapid Zdrovit, 20 doze: supliment alimentar cu aroma de lamaie recomandat pentru crampe musculare.Ingrediente: 1 plic contine: vitamina B6 1 mg (71,4 %*), magneziu 60 mg (16 %*), potasiu 140 mg (7 %*), vitamina E 5 mg (echivalent alfa-tocoferol)...
Pret: 43 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel Prim Ajutor pentru Vanatai, Dureri Musculare sau Zgarieturi Z-Gel All Purpose, 60 ml: gel de prim ajutor ce se foloseste pentru vanatai, dureri musculare, umflaturi sau inflamatii, dar care actioneaza si la nivel emotional. Este un produs pentru uz...
Pret: 77 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Paducel Pro Natura Medica, 200 capsule: paducelul este o planta cu proprietati terapeutice importante, fiind indicat in afectiuni cardiace pe fond nervos, insuficienta cardiaca moderata, angina pectorala, ateroscleroza, hipertensiune si hipotensiune...
Pret Initial: 58 Lei
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Emocalm cu Valeriana - Dacia Plant Armonia Emotiilor, 60 comprimate: supliment alimentar natural recomandat in tratamentele pentru depresie, stres, anxietate, contribuie la stapanirea emotiilor, eliminarea senzatiilor de nod in gat. Poate fi folosit si de...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura Afin Hofigal, 50ml: remediu naturist, ce protejeaza si regenereaza vasele capilare sanguine, reduce riscul de sangerare si mentine concentratia de glucoza din sange in limite normale. De asemenea, lupta impotriva bacteriilor ce apar la nivelul...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura de Propolis Proposal Favisan, 100ml: remediu naturist ce ajuta la stimularea imunitatii organismului, protejand eficient impotriva bolilor si infectiilor cauzate de microorganisme patogene (virusuri, bacterii, fungi, paraziti). Are un efect de...
Pret Initial: 87 Lei
Pret: 71 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
BOR, Magneziu, Vitamina D3 Favisan, 70 capsule: supliment alimentar pentru oase puternice si articulatii flexibile. Produsul mentine integritatea si functionarea peretilor celulari, limiteaza procesele inflamatorii de la nivelul articulatiilor, contribuie...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Krill Oil 500mg Rotta Natura, 90 capsule: uleiul de creveti polari (Krill oil) este bogat in acizi grasi Omega-3, fiind mai eficient decat alte surse de Omega 3 in scaderea nivelului de colesterol datorita fosfolipidelor continute ce asigura o mai buna...
Pret: 114 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Napraznic Extract Rotta Natura, 30 capsule: este un supliment alimentar ce poate ajuta la imbunatatirea rezistentei organismului; ajuta din plin la relaxarea, imbunatatirea tonusului psihic si a fertilitatii; poate creste vigoarea, rezistenta si energia...
Pret Initial: 22 Lei
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment pentru Sistemul Nervos - Santarome Phyto Griffonia Rhodiola, 20 fiole: supliment pentru echilibrarea si stimularea sistemului nervos. Este un fitocomplex ce combina 2 plante si 3 muguri riguros selectati. Griffonia titrata în 5-HTP contribuie la...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tableta Amaruie fara Zahar Sly Nutritia, 25 g: produs dietetic, ce poate fi utilizat si de catre persoanele cu diabet zaharat echilibrat. Acest produs consumat excesiv poate sa produca un efect laxativ.Ingrediente: Indulcitor (maltitol 42,6%), Grasime...
Pret: 4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Galbenele Larix, 40g: este un produs cu actiune calmanta si antiinflamatoare. Trateaza plagile, ranile si arsurile. De asemnenea, are multiple beneficii in cazul degeraturilor si intepaturilor de insecte. Ingrediente: Vaselina, Extract din flori de...
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pulvis Impotriva Constipatiei Favilax Favisan, 70 capsule: remediu natural pe baza de plante (crusin, cicoare, flori de soc) si oxid de magneziu, recomandat impotriva constipatiei acute sau cronice, fiind de asemenea un bun adjuvant in curele de slabire....
Pret Initial: 28 Lei
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Balsam pentru Calcaie cu Vitamina E Zanna, 50ml: balsam pentru calcaie. Contine vitamina E, ce ajuta la repararea celulelor deteriorate, hidrateaza si repara pielea uscata si crapata. Regenereaza pielea si trateaza ranile.Ingrediente: petrolatum, cera alba,...
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Prostata Protect Santo Raphael, 60 capsule: supliment alimentar ce sustine buna functionarea a aparatului urogenital masculin. Are actiune antiinflamatoare, antibacteriana, astringenta, antispastica, diuretica, decongestiva, depurativa si laxativa, fiind...
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Migren Protect Santo Raphael, 60 capsule: remediu naturist ce sustine buna functionare a sistemului nervos si a sistemului circulator. Reduce semnificativ stresul si starile de agitatie. Are actiune sedativa, antiinflamatoare, vasodilatatoare, antalgica,...
Pret Initial: 33 Lei
Pret: 29 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract Purificat de Rasina Mumie Damar General, 60 tablete: rasina Mumie este utilizata de mii de ani pentru a trata peste 50 de afectiuni, avand un continut ridicat de substante organice si minerale ce actioneaza sinergic pentru a oferi organismului...
Pret Initial: 64 Lei
Pret: 54 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fier Organic Hypericum, 60 capsule: supliment alimentar destinat completarii necesarului de fier din organism, avand efect mineralizant, vitaminizant, imunostimulator, energizant si detoxifiant. Stimuleaza sinteza de hemoglobina, imbunatateste oxigenarea...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ginseng si Royal Jelly Yong Kang, 30 capsule: supliment alimentar energizant, recomandat pentru mentinerea sistemului imunitar normal, in caz de anxietate, diminuarea oboselii si extenuarii. De asemenea, ajuta la cresterea performantelor sportivilor,...
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Esential de Rozmarin Santo Raphael, 10 ml: ulei esential de rozmarin ce ajuta la purificarea si protectia la nivel psihic. Intareste sistemul imunitar, imbunatateste memoria si reduce semnificativ stresul. Are actiune antiseptica, antinevralgica,...
Pret Initial: 29 Lei
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei din Seminte de Cactus Najel, 80 ml: ulei din seminte de cactus cu un puternic efect antioxidant. Reduce semnificativ si previne ridurile si semnele de imbatranire ale pielii. Atenueaza cearcanele, hidrateaza si hraneste pielea in profunzime....
Pret: 111 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Solida cu Extract Uleios de Pufulita, Ghimpe, Acid Hialuronic si Rasina de Conifere, Carpicon H, 10 x 1,5 g: este produs cu ingrediente active naturale destinat igienei intime externe a organelor urorectate si genitale. Produsul este obtinut prin...
Pret Initial: 36 Lei
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Raceala si Gripa Forte Sirop Pro Natura Medica, 100 ml: este un supliment alimentar ce are rol imunostimulator, ce ajuta la reducerea disconfortului in stari gripale. Contribuie la calmarea tusei, durerilor de cap, musculare si articulare. De asemenea,...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment Alimentar Sunvita Complex - Sunwave Pharma, 30 comprimate filmate: supliment alimentar cu un continut de vitamine si minerale, pentru o stare de energie si vitalitate. Beneficii: poate contribui la mentinerea sanatatii pielii: vitamina A; la...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Seminte de Chia Springmarkt, 100g: semintele plantei Chia sunt considerate unele dintre alimentele cu cel mai bogat continut nutritional, oferind organismului substantele necesare bunei sale functionari. Au un continut ridicat de fibre, ceea ce ajuta la...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supozitoare Carpimed Plant Elzin Plant, 10 buc x 1.5g: supozitoare cu o consistenta de crema solida si o formula brevetata, pe baza de extracte uleioase din plante (pufulita, ghimpe, merisor, mugur de plop, galbenele, coada-calului, rasina de conifere)....
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ingerasul Sirop Tuse Dacia Plant, 200ml: este un produs 100% natural. Are actiune antitusiva, antiinflamatoare si antispastica, calmanta si decongestionanta a cailor respiratorii. Ajuta la mentinerea sanatatii traheei si a bronhiilor si normalizeaza...
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura Armurariu Hofigal, 50ml: este un remediu naturist ce sustine cu eficienta functiile hepatice. Are actiune hepatoprotectoare si este regenerant al celulei hepatice, eliminand toxinele de la nivelul ficatului si impiedica formarea calculilor biliari....
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Colesterol Control Alevia, 60 comprimate: supliment alimentar ce contine o combinatie de extracte naturale (guggul, usturoi, samburi de struguri, anghinare) cu efecte benefice asupra nivelelor de colesterol si trigliceride din organism, ajutand la...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Melatonina 5 MG Vitaking, 60 comprimate: supliment alimentar recomandat pentru persoanele care au probleme cu somnul, imbunatatind calitatea somnului. Produsul creeaza un somn natural, odihnitor, de lunga durata. Ingrediente: ingredient activ: Melatonin;...
Pret Initial: 54 Lei
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Papadie Favisan, 40 capsule: supliment alimentar cu actiune depurativa (cu eliminare de colesterol), coleretica, diuretica, colagoga si venotonica, recomandat ca adjuvant in diete, dischinezii biliare, litiaze renale si biliare, edeme, guta, reumatism...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Normocolesterol Dacia Plant, 60 comprimate 1+1 gratis: ajuta la reducerea nivelului colesterolului, diminuand considerabil cantitatea de grasimi din sange. Este un produs recomandat in stimularea activitatii ficatului, are actiune antispastica, coleric si...
Pret: 43 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Untul Pamantului, Arnica si Tataneasa Ceta, 40 g: unguent cu untul pamantului, tataneasa si arnica. Are un efect antireumatic, reduce inflamatiile si stimuleaza circulatia. Tataneasa este emolienta, epitelizanta regeneranta si astringenta. Arnica...
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop Muguri de Pin Dacia Plant, 200 ml: este un produs utilizat pentru relaxarea si dezinfectia cailor respiratorii, fiind un bun adjuvant in tratamentul diverselor afectiuni ale acestora (bronsite, laringite, traheite etc). Favorizeaza expectoratia prin...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Colagen si Acid Hialuronic Adams Supplements, 30 capsule: supliment alimentar cu colagen si acid hialuronic, substante prezente in mod natural in multe parti ale corpului. Insa productia naturala de colagen scade dupa varsta de 20 de ani. Suplimentul ofera...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop cu Cimbru de Camp si Propolis - Dietmed Propotuss TS, 250 ml: formula complexa cu continut ridicat de principii active de origine vegetala si apicola cu rol antiinflamator, antiinfectios si antispastic. Propolisul sustine sanatatea orala, putand fi...
Pret: 85 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop de Brad Hypericum, 500ml: sirop din muguri de brad obtinut prin presare la rece, fara tratamente termice, pentru a mentine intacte proprietatile principiilor active din compozitie. Mugurii de brad au un continut bogat de vitamina C, care le confera...
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Pedicuta Stef Mar, 20 buc x 1,5 g: produs natural recomandat in boli genitale sau rectale. Sustine buna functionare a aparatului urinar si are efecte benefice in bolile hepatice. De asemenea, produsul este adjuvant in ciroze hepatice, crampe...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sapun de Alep cu Ulei de Masline pentru Indepartarea Petelor Najel, 200 g: sapun de alep ce poate fi folosit inainte de spalarea la masina sau manuala, pentru indepartarea petelor dificile. Este fabricat in exclusivitate din ulei de masline, cunoscut pentru...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Ultra Rich Odylique by Essential Care, 50g: Crema emolienta si hidratanta pentru pielea foarte uscata si sensibila a fetei si a corpului. Aceasta contine un amestec nutritiv si reparator de unt de shea, ulei de masline si nuca de cocos, ce sustine...
Pret: 99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pachet - Omega 3 + Vitamina E Rotta Natura, 90 + 30 capsule: acizii grasi esentiali Omega-3 ajuta la mentinerea nivelului normal de colesterol din sange, iar componentele lor (EPA si DHA) sustin sanatatea si functionarea normala a inimii. In plus DHA este...
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Coada Calului Extract Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar pe baza de extract de coada-calului, o planta medicinala cu proprietati diuretice, detoxifiante si depurative. Sustine sanatatea tractului urinar, ajuta la eliminarea reziduurilor de la...
Pret Initial: 20 Lei
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Miere cu Laptisor de Matca Albina Carpatina - Apicola Pastoral Georgescu, 270 g: regenerator hepatic, tonic general pentru stari de imunitate scazuta, cu efort fizic si intelectual intens, in perioadele de premenopauza si menopauza, ajuta la mentinerea...
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Coenzima Q10 60mg Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar pe baza de coenzima Q10, o substanta prezenta in toate celulele organismului, a carei sinteza naturala se reduce dupa varsta de 30 ani, fiind necesar un aport suplimentar. Este o sursa...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract din Paducel, Vasc si Urzica - Natura Plant Poieni, 200 ml: supliment alimentar indicat ca tonic cardiovascular, in caz de hipertensiune arteriala si in hipercolesterolemie, tulburari de ritm cardiac, pentru imbunatatirea circulatiei sanguine si...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract Gliceric de Sanziene AdNatura, 50 ml: produs natural recomandat pentru mentinerea functionarii normale a glandei tiroide, detoxifierea organismului si functionarea optima a vezicii biliare.Ingrediente: extract 1:10, in solutie hidroglicerica cu 50%...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Magnesium Taurate 1000 mg- Zenyth Pharmaceuticals, 30 capsule: supliment alimentar taurat de magneziu, o forma de magneziu care asociaza taurina. Taurina in organism transporta magneziul in si din celule prin membrana celulara. Totodata, taurina creste...
Pret Initial: 65 Lei
Pret: 61 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Macese Presat la Rece Zanna, 50 ml: ulei de macese 100% natural presat la rece. Este un ulei nutritiv, cu propietati hidratante si antioxidante, utilizat adesea in cosmetica, aducand beneficii asupra pielii. Ajuta la prevenirea ridurilor stimuland...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Coenzima Q10 120mg Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar pe baza de coenzima Q10, o substanta prezenta in toate celulele organismului, a carei sinteza naturala se reduce dupa varsta de 30 ani, fiind necesar un aport suplimentar. Este o sursa...
Pret Initial: 57 Lei
Pret: 48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Miere Tei Apis Felix Complex Apicol Veceslav Harnaj, 950g: este medicament, indulcitor natural, nutrient excelent, sursa de vitamine si minerale, produs natural antibacterian, antimicotic si antioxidant, laxativ natural. Este cea mai buna alegere pentru...
Pret Initial: 57 Lei
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Papadie Radacina - Stef Mar, 50 g: ceaiul de radacina de papadie are efect depurativ, de stimulare a digestiei, sudorific si diuretic. Sustine functia excretorie a rinichilor; ajuta la detoxifierea organismului prin stimularea dializei si contribuie...
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Propolis Glicolic Favisan, 30 ml: remediu naturist recomandat ca adjuvant in stari cu imunitate scazuta, boli infectioase, inflamatii, hemoragii, gerontologie, anorexie, denutritie, ulcer gastric, hipercolesterolemie, diabet, tumori.Ingrediente: propolis,...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Favisvelt SL-FVS1 Favisan, 70 capsule: supliment alimentar recomandat ca adjuvant in obezitate si in curele de slabire, fiind o componenta a programului de slabt Favisan. Contribuie la purificarea sangelui, stimuleaza eliminarea apei prin transpiratie,...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Hyper Oftalmic Forte - Hypericum, 60 capsule: supliment alimentar recomandat pentru mentinerea sanatatii ochilor si sporirea acuitatii vizuale. Faciliteaza acomodarea la vederea nocturna prin ameliorarea sensibilitatii celulelor vizuale datorita helenienei...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sare Amara Springmarkt, 500g: sarea amara contine sulfat de magneziu si minerale, datorita carora are propietatea de a relaxa musculatura, de a elimina toxinele din organism si de a reduce oboseala si extenuarea. Contribuie la functionarea normala a...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supozitoare Sovrozin Elzin Plant, 10 buc x 1.5g: supozitoare cu o consistenta de crema solida si o formula pe baza de sovarf, rozmarin si rasina de conifere, cu proprietati antiseptice, cicatrizante, antiinflamatoare si decongestive. Sunt indicate ca...
Pret Initial: 28 Lei
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent cu Catina Abemar Med, 20g: produs de ingrijire a pielii cu o formula fara conservanti sau coloranti, pe baza de ulei de catina bogat in vitaminele A, C, E si F, avand proprietati intens nutritive, vitaminizante si cicatrizante. Este indicat pentru...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Indulcitor Sucrazit Clasic Biscol, 600 tablete: indulcitor pentru indulcirea oricaror bauturi calde sau reci ( ceai, cafea, lapte etc . )Compozitie: Bicarbonat de sodiu, Zaharina sodica, Acid fumaric.
Pret Initial: 22 Lei
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
4 Bones Plus Sunwave Pharma, 30 capsule: supliment alimentar ce ajuta la coagularea normala a sangelui si la buna functionare a sistemului muscular. Sustine sanatatea sistemului osos si cea a dintilor. Ajuta la buna functionare a sistemului nervos si...
Pret Initial: 59 Lei
Pret: 52 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
B-Complex Natural Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar ce ofera un aport important de vitamine din complexul B, obtinute din drojdie de bere inactivata, esentiale pentru mentinerea sanatatii metabolismului si a sistemului nervos. Ajuta la formarea...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Magneziu Marin AdNatura, 60 capsule: este un produs natural ce ajuta la diminuarea oboselii si epuizarii. Sistemul nervos si cel muscular functioneaza in parametrii normali, ajutand la mentinerea sanatatii psihice. Sustine sanatatea sistemului osos si al...
Pret Initial: 45 Lei
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spray Propolis Pro Natura Medica, 50 ml: este un produs natural ce actioneaza ca un antibiotic natural, ajutand la cicatrizarea leziunilor cutanate. Are proprietati antimicotice, antibacteriene, antifungice, antivirale si sustine refacerea tesuturilor. De...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Favifeminin Favisan, 40 capsule: supliment alimentar recomandat ca adjuvant in reducerea simptomelor neplacute ale menopauzei (bufeuri, exces de transpiratie, aparitia tesutului adipos si flasc etc), determinate de insuficienta hormonilor sexuali feminini....
Pret Initial: 19 Lei
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Galbenele Favisan, 40 capsule: supliment alimentar cu actiune antioxidanta, antiseptica, cicatrizanta, bactericida si antiinflamatoare, recomandat ca adjuvant in enterocolite, ulcer gastro-duodenal, gastrita hiperacida, dischinezii biliare, colecistopatii,...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Calciu, Magneziu, Vitamina D3 Favisan, 40 capsule: supliment alimentar cu efect remineralizant si fortifiant, cu efecte benefice la nivelul oaselor si dintilor, prevenind eficient decalcifierea acestora. Previne spasmele musculare, contribuie la cresterea...
Pret Initial: 25 Lei
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel Analgezic Dolorgiet Zdrovit, 50 ml: gel cu efect analgezic, recomandat ca adjuvant in tratamentul durerilor musculare si articulare, in cazul suprasolicitarii musculare, intinderilor si entorselor. Ingrediente: Extract de arnica, Ulei de jneapan, Ulei...
Pret: 43 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract Radicele de Secara Plantextrakt, 50 ml: produs natural ce sustine buna functionare a ficatului si ajuta la ameliorarea simptomelor din tulburari psoriazice. Ingrediente: Radicele de secara, Alcool etilic de cerealeMod de utilizare: Adulti si copii...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gastrocalm Dacia Plant, 60 comprimate 1+1 gratis: este un pansament gastric ce ajuta la mentinerea in limite normale a secretiilor gastrice, calmarea spasmelor musculaturii gastrice, inlaturarea manifestarilor dureroase ale afectiunilor esofagiene si...
Pret Initial: 53 Lei
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Balsam China Lichid Naturalia Diet, 30 ml: este un remediu naturist folosit pentru ameliorarea reumatismului, durerilor musculare, dar si mancarimile provocate de insecte sau arsuri solare. Diminueaza disconfortul creat de raceala, gripa sau obstructii...
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Favibronhial Favisan, 10 ml: supliment alimentar ce sustine sanatatea sistemului respirator si ajuta la fluidificarea si eliminarea secretiilor bronhice. Ingrediente: ulei ess. Eucalipt (Eucalyptus globus), ulei ess. Cimbru-de-cultura (Thymus vulgaris),...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel Untul Pamantului, Salcie, Sare de Praid si Curcuma Natura Plant Poieni, 250 ml: este un produs natural ce imbunatateste circulatia la nivel periferic si are efect antiinflamator la nivelul articulatiilor. De asemenea, acest produs trateaza afectiunile...
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Barny's Celadrin Extract Forte Good Days Therapy, 60 capsule: este un supliment alimentar ce reduce durerile si inflamatiile de la nivel articular. Contribuie la functionarea normala a cartilajelor si a oaselor, deoarece sustine formarea de colagen. De...
Pret Initial: 112 Lei
Pret: 95 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gripovit Junior Zdrovit, 10 plicuri: supliment alimentar pentru copii, cu gust de fructe de padure, bogat in Vitamina C si zinc. Produsul este recomandat pentru mentinerea functionarii normale a sistemului imunitar si pentru diminuarea simptomelor asociate...
Pret: 47 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
5-HTP Armonie Rotta Natura, 60 capsule: supliment alimentar pe baza de 5-HTP (5-hidroxitriptofan), cunoscuta si drept ”hormonul fericirii”, substanta precursoare serotoninei. Este indicat in deficienta de serotonina, oferind organismului importante...
Pret Initial: 58 Lei
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spray Auricular Acustivum Zdrovit, 20 ml: spray-ul auricular faciliteaza dizolvarea si eliminarea dopurilor de ceara existente. Impiedica formarea dopurilor de ceara si mentine igiena canalului auditiv. Ingrediente: Ulei de floarea soarelui, ulei de migdale...
Pret: 57 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Sveltaflor M98 Fares, 50 g: ceai din plante ce ajuta la mentinerea unei creutati corporale normale. Contine frunze de senna ce stimuleaa tranzitul, flori de soc, menta si lavanda ce favorizeaza eliminarea apei in exces si a toxinelor prin...
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Api Rheuma Flex Crema Pro Natura Medica, 200g: este un produs ce ajuta la reducerea inflamatiilor si durerilor articulare. Creste mobilitatea articulara si contribuie la refacerea cartilajelor. Ingrediente: Arbore de tamaie, Arnica, Gheara diavolului,...
Pret Initial: 30 Lei
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Cardiotonic Hypericum, 20 plicuri: ceai din plante cu importante proprietati terapeutice care actioneaza sinergic pentru a oferi organismului suport cardiovascular. Are efect sedativ asupra sistemului nervos si cardiac, tonifica vasele de sange, reduce...
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Nutrisan PRO pentru Sanatatea Prostatei Favisan, 40 capsule: supliment alimentar recomandat ca adjuvant in afectiuni ale prostatei (adenom de prostata, prostatita), ce actioneaza eficient pentru a optimiza functia renala si urinara. Reduce si combate...
Pret Initial: 25 Lei
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Napraznic Stef Mar, 50 g: produs natural recomandat in cancer uterin, intestinal sau pulmonar. Este recomandat in impotenta, sterilitate, tumori benigne sau heepes. Are rol de afrodiziac puternic, in special masculin, astringent si antidiareic,...
Pret Initial: 7 Lei
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Esenta Lichida din Seminte de Grapefruit Lakshmi, 30 ml: are capacitatea de a distruge sau inhiba un spectru larg de bacterii, ciuperci virusuri si paraziti. Se foloseste pentru uz extern in aeliorarea acneei, herpesului micozelor unghiilor. De asemenea, se...
Pret: 146 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Brusture AdNatura, 50 g: produs natural ce ajuta la purificarea organismului. Mentine sanatatea pielii si ajuta la buna functionare a aparatului urinar. Este recomandat in afectiuni reumatice si sustine detoxifierea organismului. Sustine...
Pret Initial: 8 Lei
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sulfina Favisan, 40 capsule: supliment alimentar cu actiune emolienta, cicatrizanta, anticoagulanta, astringenta si diuretica. Este recomandat ca adjuvant in afectiuni ale sistemului circulator: arterita, tromboflebita, varice etc, ajutand la fluidificarea...
Pret Initial: 19 Lei
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supozitoare Ghindazin Elzin Plant, 10 buc x 1.5g: supozitoare cu o consistenta de crema solida si o formula naturala, pe baza de extracte din plante (ghinda, galbenele, coada-calului, scoarta de stejar), propolis si extract uleios din rasina de conifere, cu...
Pret Initial: 26 Lei
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bucoprotect Hofigal, 50ml: este un gel conceput pentru protejarea si curatarea cavitatii bucale. Are proprietati antiseptice, antialgice, antiinflamatoare, hemostatice si cicatrizante. Elimina bacteriile din cavitatea bucala si previne aparitia stomatitelor...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop de Afine Hypericum, 500ml: sirop 100% natural, fara arome sau coloranti, obtinut din fructe de afin prin presare la rece, fara tratamente termice, pentru a mentine proprietatile vitaminelor si mineralelor continute. Afinele ofera o buna protectie...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Oftalmic Hypericum, 60 capsule: supliment alimentar pe baza de plante cu actiune antiseptica, astringenta, diuretica, antiinflamatoare si calmanta, ce ajuta la mentinerea sanatatii ochilor si la imbunatatirea acuitatii vizuale. Favorizeaza adaptarea ochilor...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Baby Calm Fares, 20 plicuri: ceai pentru copii ce calmeaza crampele si durerile abdominale. Are la baza o formula din plante si fructe, 100% naturala. Este foarte bine tolerat de cei mici si este recomandat pana la varsta de 1 an. De asemenea, ajuta la...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema cu Castan Santo Raphael, 20 g: crema ce mentine sanatatea sistemului circulator periferic. Are actiune antiinflamatoare si vasoconstrictoare. Se utilizeaza in cosmetica pentru ten seboreic si pentru protectia contra razelor solare si a altor tipuri de...
Pret Initial: 14 Lei
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Tataneasa Favisan, 30 ml: remediu naturist cu efecte benefice in sanatatea pielii, inchiderea si diminuarea mai rapida a ranilor, reduce procesul inflamator, suport pentru dureri si edeme specifice procesului inflamator. Contribuie la apararea de...
Pret Initial: 14 Lei
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Rostopasca Springmarkt, 50g: rostopasca are multiple beneficii asupra organismului datorita proprietatilor sale analgezice, antilitiazice, antiinflamatoare, antispastice, antibacteriene, antitumorale, antivirale, antimicotice si cicatrizante....
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract Orz Verde Plantextrakt, 120 ml: produs natural ce are rolul de a inactiva radicalii liberi care determina imbatranirea celulara. Incetineste procesul de imbatranire prematura datorita efectului oxidant, regleaza metabolismul si creste rezistenta...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spray Intensiv Hranitor pentru Fata si Corp Dermaspray Salcura, 100ml: Spray potrivit pentru persoanele cu pielea uscata si predispusa la eczeme, psoriazis, dermatita sau rozacee. Acesta este imbogatit cu uleiuri naturale, ce au rolul de a proteja pielea si...
Pret: 88 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract Purificat de Rasina Mumie cu Castan Damar General, 30 tablete: complex 100% natural de principii active (extract de rasina Mumie, castan) bogate in substante organice si minerale, cu proprietati regenerante, imunomodulatoare, tonice si...
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Glucomannan 600 mg Secom, 100 capsule: supliment alimentar ce ajuta la mentinerea concentratiilor normal de colesterol si trigliceride din sange. Este recomandat in scaderea in greutate, ajutand la rducerea consumului de alimente prin inducerea starii de...
Pret: 128 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Regenerant Ceta, 40g: are actiune regeneranta, stimuleaza refacerea tesuturilor, este emolienta. Este de asemenea, nutritiva, antiinflamatoare, stimuleaza refacerea tesuturilor si circulatia periferica. Adjuvant in rani, arsuri solare, eczeme,...
Pret Initial: 9 Lei
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamina C 1000mg, Maces si Acerola cu Aroma de Grapefruit Pro Natura Medica, 60 capsule: este un supliment alimentar ce reduce efectul nociv al radicalilor lberi. Este indicat in tratarea afectiunilor cardiovasculare, osteo-articulare si oftalmologice....
Pret: 29 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment Alimentar pentru Sustinerea Sistemului Nervos 5-HTP 100 mg Zenyth Pharmaceuticals, 30 capsule: supliment alimenta ce ajuta la sustinerea sistemului nervos prin cresterea nivelului de serotonina. Este recomanat in stari de anxietate, depresie sau...
Pret: 58 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pelin Favisan, 70 capsule: supliment alimentar recomandat in diverse afectiuni ale sistemului digestiv (gastrite hipoacide, stari de voma, anorexie), reducand inflamatia mucoasei gastro-intestinale si stimuland secretia gastrica. Ajuta la eliminarea...
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ginseng Favisan, 40 capsule: supliment alimentar cu proprietati vindecatoare, revitalizante si fortifiante, recomandat ca tonic pentru intregul organism, imbunatatind rezistenta la oboseala, precum si activitatile fizice si mentale. Activeaza metabolismul...
Pret Initial: 19 Lei
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sanziana Hypericum, 60 capsule: sanziana (dragaica) este o planta medicinala cu importante proprietati terapeutice (calmante, diuretice, sedative, antiinflamatoare, depurative). Ajuta la reglarea functiilor glandei tiroide, calmeaza sistemul nervos atenuand...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Intensa Cacao si Alune Sweet & Safe Indulcitor Stevia Sly Nutritia, 220 g: crema de alune cu cacao fara zahar adaugat. Este cremoasa si intensa, datorita continutului ridicat de alune, ce nu contine zaharuri. Detine cu 12% mai putine calorii fata de...
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crom Picolinat Pro Natura Medica, 90 capsule: este un supliment alimentar ce ajuta la normalizarea nivelul colesterolului si glicemiei din organism. Mentine o greutate normala si ajuta la scaderea apetitului pentru dulciuri. De asemenea, acest produs...
Pret Initial: 39 Lei
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Licheni de Piatra Stef Mar, 50 g: produs natural cu actiune expectoranta, antitusiva si emolienta. Stimuleaza pofta de mancare si se foloseste ca adjuvant in bronsite acute si cronice, rau de miscare, stari de voma, astm bronsic, gripa, tuberculoza...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitalong Formula Antioxidanta Favisan, 40 capsule: supliment alimentar cu o formula antioxidanta ce ofera organismului multiple beneficii: neutralizeaza radicalii liberi, ajuta la cresterea rezistentei osoase, reduce riscul afectiunilor coronariene si...
Pret Initial: 21 Lei
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Colon Help Pulbere Zenyth Pharmaceuticals, 480 g: supliment alimentar 100% natural, detoxifiant si reglator intestinal, ce ajuta la eliminarea starilor de oboseala si extenuare, mentinerea functiei normale a ficatului, mentinerea functionarii normale a...
Pret: 133 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Rasnita cu Sare de Himalaya si Mix Piper 4 Culori, Pirifan, 180 g: contine un amestec condimente cu sare de himalaya, piper negru, piper alb, piper rosu si piper verde, ambalat in rasnita reutilizabila.Ingrediente: sare roz de Himalaya 94%, mix de piper...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Sanziana Hypericum, 20 plicuri: sanziana (dragaica) este o planta medicinala cu importante proprietati terapeutice (calmante, diuretice, sedative, antiinflamatoare, depurative). Ajuta la reglarea functiilor glandei tiroide, calmeaza sistemul nervos...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop 12 Vitamine si Calciu Favisan, 250 ml: produs natural compus din 12 vitamine si Calciu recomandat ca adjuvant in hipovitaminoze si in stari fiziologice in care absorbtia calciului este insuficienta. Siropul contribuie la metabolismul energetic...
Pret Initial: 25 Lei
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Coada Soricelului Favisan, 40 capsule: supliment alimentar indicat ca adjuvant in enterocolite, colici, gastrite, dispepsii, alergii, bronsite, afectiuni ale maduvei osoase etc. Are efect coleretic, colagog, hepatoprotector, expectorant, antiinflamator,...
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Aloe Vera Gel cu Pulpa - Remedia, 200 ml: gelul de aloe vera ofera organismului beneficii multiple, contribuie la sustinera sanatatii acestuia si la fortificarea sistemului imunitar. Contine un numar mare de nutrienti, vitamine si minerale, care optimizeaza...
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Nigella Chimen Negru Herbagetica 530 mg, 60 capsule: supliment alimentar pe baza de chimen negru. Intareste sistemul imunitar si creste vitalitatea organismului. Este un bun antialergic si antihistaminic. Calmeaza tusea si favorizeaza eliminarea secretiilor...
Pret Initial: 74 Lei
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Anghinare Extract Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar pe baza de extract de anghinare, bogat in substante active cu efect coleretic, colagog, hipocolesterolemiant, hepatoprotector, antimicrobian si regenerant al celulei hepatice. Sustine secretia...
Pret Initial: 17 Lei
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Solutie Relaxanta Dr. Boici Exhelios, 100ml: este un produs ce ajuta la inlaturarea durerilor musculare si articulare. Diminueaza starile de oboseala si mentine mobilitatea articulatiilor. Ajuta la relaxarea muschilor dupa un efort sustinut si mentine un...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Salvie Favisan, 40 capsule: supliment alimentar cu efect antispastic, carminativ, antisudorific, hipoglicemiant, de stimulare a circulatiei sanguine si a sistemului neuro-endocrin, fiind de asemenea un bun tonic sexual. Este recomandat ca adjuvant in...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop Imunokid Farma Class, 100 ml: sirop cu miere imunomodulator, imunostimulant, antioxidant si adaptogen, ce creste capacitatea de aparare a organismului copilului la infectii bacteriene. Este recomandat ca adjuvant in caz de gripa si raceala si in stari...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SE-Spirulin Hofigal, 40 comprimate: supliment alimentar pentru sustinerea activitatii fizice si mentale intense, recomandat pentru detoxifiere, cresterea nivelului de energie, protectie antioxidanta, mentinerea unui metabolism normal, sustinerea sanatatii...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Hepatil Larix, 40 doze x 1,3g: este un produs natural recomandat in afectiunile ficatului, diminueaza durerile abdominale si are actiune dezinfectanta. Usureaza eliminarea bilei si stimuleaza secretia biliara. Contribuie la eliminarea gazelor...
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
D-Panthen Crema Quantum Pharm, 30 ml: actioneaza asupra pielii iritate, contribuind vizibil la hidratarea si calmarea acesteia. Este recomandata persoanelor cu piele sensibila si copiilor.Ingrediente: Apa, Vaselina, Parafina lichida, Linseed Oil,...
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Zinc Natural Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar cu zinc obtinut dintr-o sursa naturala (drojdie de bere inactivata), non-toxic si cu biodisponibilitate ridicata, fiind un mineral esential pentru organism. Sustine functionarea normala a diverselor...
Pret Initial: 19 Lei
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Iodura de Potasiu Solutie Orala, Renans Pharma, 10 ml contribuie la: productia normala de hormoni tiroidieni si la functionarea normala a glandei tiroide; functionarea normala a sistemului nervos; la functia cognitiva normala; la metabolismul energetic...
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Chelstop Hofigal, 200ml: este o lotiune impotriva caderii parului si ajuta la regenerarea acestuia. Protejeaza intreaga podoaba capilara si te ajuta sa ai un par stralucitor si sanatos.Ingrediente: Extract Clematis Vitalba, Extract Calendula Officinalis,...
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Solutie Eco Impotriva Moliilor - Formula Naturala - Ecozone, 500 ml: solutie ce are la baza un amestec complex de uleiuri esentiale, ce creeaza o bariera si impiedica moliile sa apara in mobilier sau in tesaturi. Produsul este potrivit pentru aplicare in...
Pret: 59 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura de Branca Ursului Dorel Plant, 500ml: produs 100% natural cu proprietati afrodisiace, imunostimulatoare, tonice si vasodilatatoare la nivel genital, fiind un remediu eficient pentru disfunctiile sexuale si infertilitate masculina si feminina....
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Anghinare Dacia Plant, 60 comprimate 1+1 gratis: sustine secretia si eliminarea bilei, ajuta la detoxifierea ficatului, protejeaza tesutul hepatic de acumularea grasimilor. Contribuie la functionarea normala a sistemului hepato-biliar.Ingrediente:...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Antistres Forte Pro Natura Medica, 30 capsule: este un supliment alimentar ce combate stresul cotidian, datorita continutului ridicat in vitamine din complexul B. Passiflora detine efecte sedative si analgezice, inhiba activitatea motorie si creste...
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Indulcitor Natural din Extract De Stevie Green Sugar Pulbere (cutie metalica) - Remedia, 1000 g: indulcitor natural din extract de stevia rebaudiana cu valoare energetica si indice glicemic zero dar cu putere de indulcire egala cu a zaharului. Recomandat...
Pret Initial: 146 Lei
Pret: 137 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamina C Solutie Vitalia Pharma, 20 g: suplimentul alimentar contribuie la mentinerea functionarii normale a sistemului imunitar in timpul exercitiilor fizice intense si dupa acestea, la metabolismul energetic normal, mentinerea sanatatii psihice,...
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Prostadynon Farma Class, 150 capsule: produsul ajuta la buna functionare a prostatei, amelioreaza simptomele hiperplaziei benigne de prostata si imbunatateste viata sexuala.Ingrediente: extract 4:1 de Serenoa repens (palmier pitic), Ghimpe (Xanthium...
Pret Initial: 89 Lei
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bitter Taina Plantelor fara Alcool Hypericum, 200ml: supliment alimentar ce contine un complex de 30 plante medicinale cu actiune depurativa, coleretic-colagoga, energizanta si tonifianta, ce ajuta la eliminarea toxinelor din organism, purificandu-l si...
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Zinc Chelat 50 mg - GNC, 100 tablete: supliment alimentar ce sustine sistemul imunitar. Zinc sub forma chelata pentru a facilita asimilarea in organism. Este implicat in sinteza colagenului, accelereaza procesele de vindecare a ranilor si arsurilor prin...
Pret: 97 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lapte din Grau Spelta Bio The Bridge, 1000 ml: bautura vegetala din grau spelta provenit din agricultura ecologica, o buna alternativa la lapte, bogata in vitamine si minerale ce aduc organismului numeroase beneficii. Este potrivita pentru alimentatia...
Pret Initial: 16 Lei
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai pentru Somn Alevia, 20 plicuri: ceai dintr-un amestec special de plante cu actiune sedativa, de inducere a somnului, recomandat pentru relaxarea organismului si obtinerea unui somn linistit si odihnitor, prevenind insomniile.Ingrediente: tei ( Tiliae...
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fortifiant Glandular-Extract de Nuci Verzi Favisan, 100 ml: remediu naturist recomandat ca adjuvant in sustinerea sanatatii sistemului endocrin, glandei tiroide, eliminarea substantelor toxice din metabolism. Produsul intareste capacitatea de autoaparare a...
Pret Initial: 31 Lei
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Faviosteosan Favisan, 70 capsule: supliment alimentar pentru mentinerea sanatatii oaselor si a articulatiilor, pe baza de plante ce ofera necesarul de minerale din structura sistemului osos. Are prorpietati osteoconstructoare si osteogeneratoare, creste...
Pret Initial: 37 Lei
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema M.S.M. Natural, DVR Pharm, 50 ml: este o crema bazata pe substanta organica, metil sulfonil metan, destinata afectiunilor articulare si nevralgiilor. MSM-ul este prezent in mod natural in anumite celule de la nivelul pielii, numite melanocite, dar si...
Pret Initial: 32 Lei
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Coenzima Q10 30mg Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar pe baza de coenzima Q10, o substanta prezenta in toate celulele organismului, a carei sinteza naturala se reduce dupa varsta de 30 ani, fiind necesar un aport suplimentar. Este o sursa...
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Argan 100% Natural Presat la Rece Zanna, 50 ml: ulei de argan, presat la rece, 100% natural. Este un ulei vegetal, ce se extrage din arborele de argan, originar din Maroc, si este denumit si "aur lichid", fiind foarte eficient in hidratarea pielii...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Flori de Soc Larix, 50g: florile de soc sunt bogate in substante active benefice organismului (glicozide, taninuri, minerale, vitamina C, pectine etc), avand proprietati diuretice si laxative, antiinflamatoare, antiseptice si antivirale. Ceaiul de...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Brusture Springmarkt, 50g: radacina de brusture are puternice proprietati diuretice si diaforetice, ajutand la drenarea organismului si la purificarea sangelui, fiind un excelent remediu pentru guta. Sustine functionarea normala a tractului urinar...
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Super Complex Herbagetica, 120 capsule: asigura functiile sistemului imunitar, nervos si muscular; combate starile de oboseala si extenuare; protejeaza organismul de stresul oxidativ; asigura densitatea sistemului osos; intareste parul, unghiile si pielea;...
Pret: 104 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Alfort-T Spray Tis Farmaceutic, 110 ml: acest spray are rolul de a elimina mirosul neplacut si disconfortul creat de transpiratie. De asemenea, acest produs impiedica acumularea si descompunerea transpiratie, fara a opri acest proces fiziologic. Spray-ul...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Luteina 20MG Vitaking, 30 capsule: supliment alimentar ce protejeaza ochii impotriva razelor solare cu energie mare. Ingrediente: luteina 20 mg, zeaxanthina 1 mg; capsula: gelatina, glicerol, apa purificata; agent de incarcare: ulei de porumb; premix de...
Pret Initial: 41 Lei
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Odorizant Lacramioare Onedia, 10 ml: ulei odorizant cu miros placut ce sustine improspatarea aerului din incaperi. Acest produs ajuta la inlaturarea mirosurilor neplacute si reimprospateaza saculetii sau bradutii odorizanti. Mod de utilizare: Se pun...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Antibalonare Stef Mar, 50 g: produs natural ce ajuta la usurarea procesului de digestie si la transportul gastric al nutrientilor. Acest produs indeparteaza cu eficienta senzatia de balonare, dupa o masa grea. Ingrediente: Fructe de chimen, Fructe de...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Magneziu Oxid Favisan, 40 capsule: supliment alimentar indicat ca adjuvant in deficit de magneziu, sustinand cresterea normala a oaselor si a dintilor, precum si metabolismul energetic. Protejeaza inima, mentine echilibrul electrolitic, reduce colesterolul...
Pret Initial: 21 Lei
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Omega 3 1000 mg Fish Oil Adams Supplements 180 EPA / 120 DHA, 90 capsule: supliment alimentar cu ulei de peste, ce contribuie la sanatatea inimii si a sistemului vascular si la mentinerea functiei normale ale creierului si la mentinerea vederii normale....
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Galbenele si Propolis Ceta, 40g/50ml: are actiune bactericida, emolienta, nutritiva, regeneranta, cicatrizanta, antibiotica, antiseptica, antimicotica, anestezica. Este indicat in tratamentul plagilor, dermatozelor, varicelor, arsurilor si ulcerelor...
Pret Initial: 10 Lei
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Siluetus Faunus Plant, 90 g: ceai depurativ, laxativ si diuretic, recomandat ca adjuvant in cure de slabire si obezitate. Produsul contribuie la detoxifierea organismului, scaderea in greutate si mentinerea unei greutati corporale normale.Ingrediente:...
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema pentru Masaj Reumatic Calm Conimed Elzin Plant, 50ml: crema cu o formula brevetata pe baza de extracte naturale din plante (frasin, salcie, ardei iute, hrean, lavanda, mustar negru) si rasina de conifere, cu proprietati antireumatice,...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bio-Glucosamin Plus Pharma Nord, 30 comprimate: este un supliment alimentar ce ajuta la buna functionare a ligamentelor, a vaselor de sange si a sistemului osos. Mentine sanatatea dintilor si gingiilor si contribuie la functionarea normala a colagenului...
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vasc Favisan, 70 capsule: supliment alimentar indicat in afectiuni precum hipertensiune/tensiune oscilanta, dereglari glandulare, tumori, afectiuni vasculare, artroze, tuse spastica si convulsiva, spondiloza deformata etc, contribuind eficient la o mai buna...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Favibust Favisan, 40 capsule: supliment alimentar pe baza unui amestec unic de plante cu proprietati de stimulare hormonala, recomandat pentru cresterea si remodelarea sanilor in mod natural. Simuleaza activitatea ovariana, regleaza ciclul menstrual...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Indulcitor Natural Lichid Hyper Stevia Rebaudiana Hypericum, 50ml: indulcitor 100% natural, extras din planta Stevia Rebaudiana. Nu contine calorii si poate fi utilizat pentru indulcirea diverselor bauturi (ceai, cafea), precum si in prepararea dulciurilor,...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema de Tamus Santo Raphael, 20 g: produs natural cu actiune antiinflamatoare, antiartritica, calmanta, cicatrizanta si revulsiva. Mentine starea de sanatatea a articulatiilor si muschilor. Este recomandat ca adjuvant in contuzii, dureri articulare,...
Pret Initial: 14 Lei
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bronchofort Extra Pro Natura Medica, 100 ml: este un supliment alimentar ce are rol imunostimulator, antiseptic respirator si diminueaza accesele de tuse din timpul noptii. Reduce tusea uscata sau productiva, raguseala si are efect emolient. Are rol calmant...
Pret Initial: 20 Lei
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Galbenele Ceta, 20g/25ml: are efect cicatrizant, antiinflamator, antiseptic. Are actiune nutritiva, emolienta si activeaza circulatia sanguina. Este indicata in tratarea hemorizilor, varicelor, arsurilor, plagilor postoperatorii, eczemelor sau...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fibre Pro Natura, Medica, 200 capsule: reduce aciditatea gastrica; scade pofta de mancare fiind de ajutor pentru mentinerea unei siluete armonioase; este sursa de vitamine, minerale si antioxidanti naturali.Ingrediente: chlorella, tarate de grau.Mod de...
Pret Initial: 38 Lei
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura de Pufulita cu Flori Mici si Ghimpe Dorel Plant, 200ml: tinctura de pufulita cu flori mici combinata cu ghimpe are proprietati antiinflamatoare, decongestionante, dezinfectante, antibiotice, diuretice si antivirale, fiind indicat ca adjuvant in...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Argint Coloidal Santo Raphael, 200 ml: argint coloidal ce se utilizeaza ca dezinfectant pentru piele, in caz de rani sau ulceratii. Are importante proprietati de purificare si dezinfectare, mentinand starea de curatenie a cavitatii bucale. De asemenea,...
Pret Initial: 34 Lei
Pret: 29 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ven Hof Picioare Hofigal, 75ml: este un produs creat pentru picioarelor obosite si umflate, din cauza statului o perioada lunga in picioare sau in caz de mers indelungat pe jos. Ofera picioarelor o stare de relaxare si confort. Ingrediente: aqua, Aesculus...
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Trei Frati Patati Dacia Plant, 50g: este un produs 100% natural recomandat pentru alergii. Reduce vizibil disconfortul cauzat de factorii de natura alergica. Elimina lichidele retinute in exces in corp si imbunatateste functionarea sistemului...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Stres Formula Alevia, 30 comprimate: produs pe baza de plante bogate in principii active, cu proprietati calmante, sedative si revitalizante (passiflora, valeriana, roinita), ce ofera organismului o stare de bine, de relaxare si echilibru psihic, atenuand...
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Musetel Stef Mar, 50 g: produs natural cu actiune antispasmolitica, antiinflamatoare, anxiolitica si analgezica. Ajuta la calmarea durerilor de stomac si a disconfortului creat de sindromul intestinului iritabil. Regleaza refluxul gastroesofagian si...
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spray Propolis si Galbenele Quantum Pharm, 25 ml: produs natural cu efect antiinflamator, cicatrizant si regenerator asupra tegumentului. Este de ajutor in tratamentul pielii inflamate, ranite si deshidratate. Ingrediente: Alcohol denat , PEG-400,Aqua,...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vita-Roz Plantavorel, 40 tablete: supliment alimentar cu o compozitie naturala, pe baza de plante (sunatoare, lavanda), bogate in principii active ce actioneaza sinergic pentru a atenua starile depresive, cauzate de diversi factori (menopauza, cure de...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Stick pentru Respiratie Regulata si Desfundarea Nasului Pittapatta Macdonal and Taylor, 45 g: stick ce ajuta la usurarea simptomelor de raceala, daca este aplicat pe pieptul si pe spatele copilului. Curata pieptul congestionat si mentine respiratia...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Antistres Pro Natura Medica, 25 capsule: este un supliment alimentar ce combate stresul cotidian, datorita continutului ridicat in vitamine din complexul B. Passiflora detine efecte sedative si analgezice, inhiba activitatea motorie si creste frecventa...
Pret Initial: 11 Lei
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Laxativ Springmarkt, 50 g: ceai cu actiune laxativa si antispastica, ce ajuta la reglarea tranzitului intestinal si favorizeaza o digestie normala. Este indicat ca adjuvant in tratamentul constipatiei cronice. Sprijina perisaltismul intestinal si...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Decasept Amniocen, 24 comprimate: sustine sanatatea cailor respiratorii si prospetimea cavitatii bucale. Produsul are actiune regeneranta si imunostimulatoare nu doar asupra zonei afectate, ci si asupra intregului organism. Este recomandat pentru...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract de Mladite de Zmeur Favisan, 50ml: remediu naturit ce contribuie la sanatatea aparatului genital feminin si la reglarea secretiei hormonale ovariane la pubertate si menopauza. Produsul ajuta, de asemenea, la functionarea normala a tranzitului...
Pret Initial: 27 Lei
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Faviartrosan Favisan, 70 capsule: supliment alimentar recomandat pentru mentinerea sanatatii articulatiilor, cartilajelor si a sistemului osos, imbunatatind mobilitatea articulara si ameliorand durerile de la nivelul acestora. Contribuie la regenerarea...
Pret Initial: 79 Lei
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai din Flori de Galbenele, Cyani, 50 g: este sedativ, antiinflamator gastrointestinal, colagog si coleretic, cicatrizant.Ingrediente: flori de galbenele, ulei volatil, substante amare, mucilagii, flavonoizi, esteri colesterinici ai acizilor lauric,...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Iarba Mare Favisan, 40 capsule: supliment alimentar cu efect expectorant, spasmolitic, diuretic, coleretic-colagog, antiviral, antifermentativ, bacteriostatic si tonic general, fiind un excelent calmat al tusei. Este recomandat ca adjuvant in bronsite...
Pret Initial: 19 Lei
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Nutrisalv FVS1 Favisan, 70 capsule: supliment alimentar recomandat persoanelor cu tensiune oscilanta sau boli de inima. Este un tonic general si ajuta la neutralizarea surplusului de acid, reducand procesul inflamator. Contribuie la apararea impotriva...
Pret: 29 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crom Natural DVR Pharm, 60 capsule: este un supliment alimentar ce ajuta la mentinerea unei greutati corporale normale, ajutand la arderea grasimilor. Reduce semnificativ starile de oboseala si surmenaj. Colesterolul si trigliceridele sunt reduse si ajuta...
Pret Initial: 45 Lei
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Esenta din Seminte de Grapefruit si Triphala 310 mg Lakshmi, 30 capsule: Acest produs accelereaza tranzitul intestinal, ajuta la reducerea meteorismelor. Triphala este bogata in vitamina C si ajuta organismul sa lupte impotriva colesterolului. De asemenea,...
Pret: 146 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Solutie Extractiva de Ananas Favisan, 200 ml: supliment alimentar recomandat ca adjuvant in curatarea organismului, purificarea sangelui si intestinelor. Datorita substantelor sale bioactive, ananasul reduce reziduurile proteice, intareste sistemul imunitar...
Pret Initial: 31 Lei
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Musli Excelent - Sano Vita Instant cu Fructe, 500 g: musli instant cu fructe reduce pofta de mancare pe parcursul zilei si ofera senzatia de satietate. Musli ofera un supliment de energie si antioxidanti prin continutul ridicat de fructe uscate/ confiate:...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Renal-Plant (Rinichi Sanatosi) Dorel Plant, 150g: ceai dintr-un amestec de plante ce contribuie la mentinerea sanatatii si a functionarii optime a rinichilor si a tractului urinar, prevenind si tratand diverse afectiuni la nivelul acestora. Ajuta la...
Pret Initial: 20 Lei
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crom Favisan, 40 capsule: supliment alimentar pentru reducerea poftei de dulciuri, recomandat pentru normalizarea glicemiei prin potentarea efectului insulinei. Ajuta la scaderea nivelului colesterolului si lipidelor din sange, precum si a celulitei,...
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura de Branca Ursului Dorel Plant, 200ml: produs 100% natural cu proprietati afrodisiace, imunostimulatoare, tonice si vasodilatatoare la nivel genital, fiind un remediu eficient pentru disfunctiile sexuale si infertilitate masculina si feminina....
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamine si Multiminerale Alevia, 30 comprimate: supliment alimentar ce contine o combinatie echilibrata de vitamine si minerale, conceput pentru energizarea organismului si redarea starii de buna dispozitie. Contine de asemenea ginseng, guarana si extracte...
Pret Initial: 38 Lei
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Jojoba 100% Natural Presat la Rece Zanna, 50 ml: ulei de jojoba bogat in vitamine si minerale. Se asimileaza usor in piela, datorita compozitiei sale asemanatoare cu sebumul uman. Se foloseste pentru ingrijirea tenului, pielii si parului. Contine...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crom Complex Organic Herbagetica, 30 capsule: supliment alimentar ce regleaza glicemia, reduce hipertensiunea, reduce riscul de afectiuni cardiace si infarct. Contribuie la marirea performantei atletice, prevenirea depresiei, controlarea rezistentei la...
Pret Initial: 34 Lei
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lichior Amar din Plante Aromatice Favisvelt T Favisan, 100 ml: remediu naturist ce contribuie la reducerea stocarii grasimilor, sustine sanatatea sistemului endocrin si hepato-biliar, ajuta la mentinerea functiei laxative a colonului si este suport pentru...
Pret Initial: 46 Lei
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fulgi de Porumb Crocant Sano Vita, 250 g: fulgii de porumb reprezinta un aliment sanatos, bogat in nutrienti (vitamine - E, C, complex B, minerale - fier, cupru, fosfor, mangan), cu gust placut si numeroase beneficii pentru organism. Ajuta la intarirea...
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pir Favisan, 70 capsule: supliment alimentar indicat ca adjuvant in afectiuni hepatice, renale si ale aparatului genito-urinar, in guta, reumatism, bronsita, gripa si raceala, hipertensiune, TBC etc. Ajuta la purificarea sangelui si la reducerea procesului...
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
N-Vir 10 Max Respirator Bionovativ Amestec de Uleiuri Esentiale, 10 ml: sustine functia normala a sistemului respirator, calmant pentru cavitatea bucala si gat, in caz de iritatie a gatului si faringelui, efect calmant si placut asupra gatului, faringelui...
Pret Initial: 41 Lei
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ghimpe Pro Natura Medica, 60 capsule: este un supliment alimentar cu rol de antiseptic urinar. Este adjuvant in prostatite, hiperplazie benigna de prostata. De asemenea, acest produs ajuta la cresterea performantelor sexuale la barbati. Ingrediente:...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Talpa-Gastei, Paducel si Vasc Favisan, 40 capsule: supliment alimentar indicat pentru mentinerea sanatatii sistemului nervos si circulator, reducand tensiunea arteriala, normalizand circulatia la nivelul coronarelor, imbunatatind microcirculatia cerebrala...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bio-Quinona Q10 Pharma Nord, 30 capsule: este un supliment alimentar ce ajuta la metabolismul energetic normal si la reducerea oboselii sau extenuarii. Contribuie la formarea normala a colagenului pentru buna functionare a vaselor de sange si a gingiilor....
Pret: 61 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Super Cal/Mag Adams Supplements, 100 tablete: supliment alimentar pe baza de calciu si magneziu, indicat pentru mentinerea sanatatii dintilor si a sistemului osos, precum si a celei psihice, contribuind de asemenea la reducerea starilor de oboseala si...
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Jeleuri cu Miere si Pin de Munte Apidava Honey Fruit Jelly, 100 g: jeleuri cu aroma discreta de miere si cu ulei de pin, care actioneaza ca un decongestionant nazal si expectorant pentru tratarea tusei.Ingrediente: Miere 2,5%, pulpa de fructe, apa, esenta...
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Valeriana Pro Natura Medica, 30 capsule: este un supliment alimentar ce ajuta la instalarea starii de calm si inducerea unui somn odihnitor. Are proprietati sedative, antistres si anxiolitice. Mentine buna functionare a sistemului nervos central si regleaza...
Pret Initial: 17 Lei
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai din Flori de Galbenele, Cyani, 25 plicuri: este sedativ, antiinflamator gastrointestinal, colagog si coleretic, cicatrizant.Ingrediente: flori de galbenele, ulei volatil, substante amare, mucilagii, flavonoizi, esteri colesterinici ai acizilor lauric,...
Pret: 4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ecoballs - Bila Eco pentru Spalarea Rufelor fara MIiros Ecozone, 1000 de spalari: bila pentru spalarea rufelor ce reprezinta o alternativa inovatoare la detergentii obisnuiti. Aceasta este dotata cu un mecanism de blocare si este umpluta cu doua tipuri de...
Pret: 230 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Selenium 200 mcg Secom, 60 capsule: supliment alimentar ce intareste sistemul imunitar si protejeaza celulele impotriva stresului oxidativ. Sustine functionarea normala a glandei tiroide si spermatogeneza normala. De asemenea, produsul este recomandat in...
Pret: 48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Parasites 12 Detox Forte Herbagetica, 30 capsule: produs naturist ce contine 12 extracte forte din plante medicinale cu rol antiparazitar si detoxifiant. Amelioreaza senzatiile neplacute cauzate de prezenta parazitilor, imbunatateste productia de anticorpi...
Pret Initial: 33 Lei
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura de vasc Favisan, 50ml: remediu naturist ce ajuta la reducerea frecventei pulsului cardiac, este suport pentru sanatatea pancreasului, protejeaza impotriva proliferarii anarhice a celulelor, fluidizeaza secretiile bronhice, calmeaza spasmele,...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Super Memorie Herbagetica, 120 capsule: are o formula complexa cu 13 extracte naturale intense care stimuleaza memoria si performanta cognitiva. Are efecte benefice multiple asigurand memorie maxima, performanta cognitiva si rezistenta la stres. Super...
Pret Initial: 114 Lei
Pret: 97 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Trei Frati Patati Pro Natura Medica, 60 capsule: este un supliment alimentar cu rol diuretic, antiinflamator si antialergic. Ajuta la marirea cantitatii de urina eliminata, favorizeaza expectoratia si secretia de bila si diminueaza inflamatiile...
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop din Flori de Soc Hypericum, 250ml: sirop din flori de soc, obtinut prin presare la rece, fara tratamente termice, pentru a mentine intacte proprietatile principiilor active din compozitie. Are efect detoxifiant si depurativ, fiind de asemenea util in...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Echinaceea Hofigal, 40 capsule: este un supliment alimentar ce contribuie la cresterea capacitatii de aparare a organismului in fata factorilor nocivi din mediu. Are importante beneficii in afectiuni ale aparatului respirator, cum ar fi gripa, guturaiul,...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai pentru Protectia Inimii si Calmarea Spiritului Nutrisan INC Favisan, 50g: ceai special conceput pentru a normaliza activitatea inimii, inducand o circulatie normala la nivelul coronarelor si fiind un bun adjuvant in tulburarile cardiace (cardiopatie...
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura Circulatorus Faunus Plant, 200 ml: produsul imbunatateste activitatea circulatorie, creste rezistenta capilarelor si este antivaricos. Este recomandat ca adjuvant in caz de varice, insuficienta venosa, tromboflebita, flebita, fragilitate capilara...
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spirulina Favisan, 40 capsule: supliment alimentar recomandat ca adjuvant in multiple afectiuni: hepatita, ciroza hepatica, ulcer, diabet zaharat tip II, anemii, obezitate, suprasolicitare nervoasa, hipertensiune, cardiopatie ischemica, efort fizic si...
Pret Initial: 21 Lei
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Seminte de Marar Stef Mar, 50 g: produs natural recomandat in dezvoltarea caracterelor secundare feminine, precum marirea sanilor, incetinirea ritmului de crestere a pilozitatii si ajuta la catifelarea pielii. Stimuleaza activitatea aparatului...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Telom-R Crema, DVR Pharm, 50 ml: este un produs pentru uz extern, hidratant, antiinflamator al pielii, antialergic, destinat ingrijirii si reintineririi pielii, combaterii colagenozelor cu manifestari cutanate, ameliorari alergiilor, bazata pe componente...
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamina C 1000mg, Maces si Acerola cu Aroma de Zmeura Pro Natura Medica, 100 capsule: este un supliment alimentar ce reduce efectul nociv al radicalilor lberi. Este indicat in tratarea afectiunilor cardiovasculare, osteo-articulare si oftalmologice....
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Macese si Hibiscus Vedda, 75g: ceai aromatizat din plante si fructe uscate natural (hibiscus, macese), bogat in vitamine si antioxidanti, cu aroma deosebita si efect reconfortant, ce poate fi consumat in orice moment al zilei. Fructele de macese...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai pentru Micul Dejun Buna Dimineata Favisan, 20 plicuri: ceai pe baza de ginkgo biloba, cu efect energizant si fortifiant, utilizat ca adjuvant in perioade de efort fizic si intelectual prelungit. Imbunatateste memoria si puterea de concentrare diminuate...
Pret Initial: 13 Lei
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Busuioc AdNatura, 50g: ceaiul de busuioc este indicat ca adjuvant in diverse afectiuni gastro-intestinale (flatulenta, gastrite cronice, enterite, crampe stomacale, stari de voma, constipatie, flatulenta etc), contribuind la o digestie usoara si la...
Pret Initial: 7 Lei
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Conuri de Hamei Plafar, 50g: conurile de hamei sunt utilizate in medicina traditionala datorita proprietatilor lor sedative, diuretice, anafrodisiace, stomahice si tonic aperitive. Ceaiul de hamei este indicat ca adjuvant in calmarea starilor de...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Seleniu Natural 200 µg Alevia, 30 comprimate filmate: sustine functionarea normala a sistemului imunitar Seleniul, oligoelement, este un nutrient esential pentru sanatatea umana. Seleniul intra in structura a numeroase enzime, influentand astfel o varietate...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Tinctura de Sanziene Favisan, 50 ml: remediu naturist recomandat ca adjuvant in hidropizie, tonic hepatic, detoxifiant al ficatului, retentie urinara, disfunctie tiroidiana (administrat intern) si eruptii tegumentare, tumori care ulcereaza...
Pret Initial: 16 Lei
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lemn Dulce Favisan, 40 capsule: supliment alimentar recomandat ca adjuvant in afectiuni urinare, gastrita hiperacida, ulcer gastric, bronsita, traheita, faringita, tuse, menopauza, tulburari de dinamica sexuala, osteoporoza, tumori, avand o actiune de...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Sanatatea Inimii Dacia Plant, 50g: este recomandat pentru tratarea afectiunilor cardiovasculare ce apar pe fond nervos. Are actiune vasodilatatoare coronariana si periferica, antianginoasa, antiaritmica, carditonica si antihipertensiva. Ceaiul...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Solutie Extractiva de Brinca Ursului Favisan, 200 ml: supliment alimentar recomandat ca adjuvant in reglarea activitatii sistemului nervos si sustinerea functiei sexuale, boli venerice, anexita si metroanexita. Favorizeaza digestia si este tonic general....
Pret Initial: 41 Lei
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop Patlagina Faunus Plant, 200 ml: sirop expectorant, emolient, antispastic bronsic, recomandat in tuse, gripe si astm bronsic. Acesta contribuie la functionarea normala a aparatului respirator, imbunatatirea capacitatii respiratorii si reducerea...
Pret Initial: 21 Lei
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract Muguri Castan Salbatic Plantextrakt, 50 ml: produs natural ce actioneaza asupra sistemului venos si asupra aparatului respirator. Se utilizeaza pentru a mentine starea de sanatate a venelor si a capilarelor. Este util in caz de fragilitate capilara,...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamina C Alcalina DVR Pharm, 60 capsule:este un supliment alimentar ce contribuie la buna functionare a sistemului imunitar, a vaselor de sange, a sistemului osos si a ligamentelor, a dintilor, gingiilor si a pielii, contribuind la formarea normala a...
Pret Initial: 45 Lei
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baton cu Migdale, Seminte de Chia si Ciocolata Amaruie (fara Zahar) - Sly Nutritia Honest, 35 g: baton cu migdale, seminte de chia si ciocolata amaruie fara zahar, sursa excelenta de energie. Migdalele din compozitie aduc o doza importanta de proteine si...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura de Catina Dorel Plant, 200ml: fructele de catina sunt bogate in vitamine (in special C), are un puternic efect antioxidant si de stimulare a sistemului imunitar si ajuta la protectia organismului impotriva diverselor infectii si boli. Tinctura de...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ginkgo Biloba Forte 120 MG Vitaking, 60 capsule: supliment alimentar antioxidant, recomandat ca adjuvant in tratamentul pentru Alzheimer si dementa. De asemenea, ajuta si la reducerea frecventei si intensitatii depresiilor, pierderii auzului si memoriei,...
Pret: 69 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bicarbonat de Sodiu Vitalia Pharma, 50 g: produsul calmeaza arsurile si balonarile. Este un agent alcalinizant si un inlocuitor perfect pentru mai multe produse de igiena personala, curatenie si dezodorizare.Ingrediente: Bicarbonat de sodiu.Mod de folosire:...
Pret: 4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fulgi de Ovaz - Sano Vita, 500 g: ovazul este o sursa importanta de carbohidrati, fibre alimentare, vitamine (in special grupa B) si minerale (fier, fosfor), ce energizeaza organismul si ajuta la mentinerea sanatatii acestuia. Fibrele regleaza tranzitul...
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema pentru Articulatii Forta Ursului Polar Onedia, 250 g: crema cu efecte benefice in afectiunile inflamatorii, traumatice sau dureroase ale articulatiilor. Este recomandata pentru calmarea durerilor de la nivelul tendoanelor, ligamentelor si muschilor...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamina B12 1000mcg Adams Supplements, 90 tablete: supliment alimentar ce contribuie la o stare de bine generala, ajuta la o buna functionare a memoriei si a inimii, sporeste sanatatea pielii, a parului si a digestiei. Este recomandata pentru mentinerea...
Pret: 77 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Metil Sulfonil Metan MSM Favisan, 70 capsule: supliment natural ce contribuie la imbunatatirea flexibilitatii si mobilitatii articulatiilor si la stimularea productiei colagenului si cheratinei. Amelioreaza deficienta nutritionala, reduce durerile cauzate...
Pret Initial: 72 Lei
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Respiro-Plant (Plamani Sanatosi) Dorel Plant, 150g: ceai dintr-un amestec de plante ce contribuie la mentinerea sanatatii si a functionarii optime a cailor respiratorii, avand efect expectorant, antitusiv si antiinflamator. Calmeaza spasmele tractului...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tarate de Ovaz Sano Vita, 200g: taratele de ovaz sunt obtinute din partea exterioara a bobului de ovaz, prin decorticarea acestuia si separarea invelisului exterior de miez. Sunt bogate in proteine, magneziu, calciu, zinc, fosfor, fier, si pot fi utilizate...
Pret Initial: 9 Lei
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pepon Ulei din Seminte de Dovleac Parapharm, Quantum Pharm, 30 capsule: contine ulei de dovleac presat la rece, care pastreaza intacti toti compusii biologic activi, despre care literatura de specialitate remarca urmatoarele: sunt utili in profilaxia si...
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Verde Vedda, 100g: ceaiul verde, recunoscut pentru proprietatile sale revigorante si antioxidante, ajuta la intarzierea proceselor de imbatranire prin combaterea radicalilor liberi si confera in acelasi timp organismului o stare de bine. Stimuleaza si...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ananas si Papaya Enzymes Pro Natura Medica, 60 comprimate: este un supliment alimentar ce imbunatateste digestia si intensifica procesele metabolice. Ajuta la cresterea arderilor tesutului gras, reducand valoarea lipidelor. Poate fi folosit in cadrul...
Pret Initial: 26 Lei
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura Rozmarin Dacia Plant, 50ml: este un produs naturist ce imbunatateste capacitatea de concentrare si memorare. Redudce stresul, oboseala si surmenajul psihic si intelectual. De asemenea, ajuta la imbunatatirea digestiei, sustine secretia si...
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pufy Puf Propolis & Echinaceea Fara Alcool Spray Dacia Plant, 20ml: este recomandat in afectiuni respiratorii cauzate de sistemul imunitar scazut. Se foloseste si pentru viroze respiratorii, stari gripal, bronsite acute sau cronice si traheobronsite. Este...
Pret Initial: 39 Lei
Pret: 30 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment Alimentar Daitab 100% Natural - Star International Ayurmed, 120 tablete: supliment alimentar 100% natural ce contribuie la mentinerea concentratiei normale de glucoza in sange prin reglarea secretiei de insulina la nivelul pancreasului, utilizarea...
Pret: 103 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Moringa 3xBiotics Kombucell, Medica, 40 capsule: ajuta la mentinerea glucozei din sange in parametrii normali. Ardeiul iute ajuta la protejarea stomacului in cazul aportului de substante iritante. Rozmarinul este traditional folosit pentru a sustine...
Pret Initial: 42 Lei
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pectina Favisan, 70 capsule: supliment alimentar recomandat ca adjuvant in tulburari digestive, stari de voma, ulceratii gastrointestinale, gastroentrite infectioase, hipercolesterolemie, hiperlipidemie, diabet zaharat II, colite, cure de dezintoxicare etc....
Pret Initial: 42 Lei
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supozitoare pentru Adulti Glycolax, Chemist's Research, 18 buc: supozitoarele cu glicerina sunt utilizate pentru a trata constipatia. Glicerina din supozitoare actioneaza ca un laxativ prin atragerea apei in intestine, efectul apare de obicei in decurs de o...
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei esential de Bergamota Herbavit, 10 ml: uleiul esential de Bergamota este recomandat persoanelor care sufera de tulburari emotionale sezoniere, anxietate si depresie. Este un bun dezinfectant al tractului urinar, fiind de ajutor in cazul infectiilor...
Pret Initial: 14 Lei
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Somnofort Dacia Plant, 50g: reduce tensiunile psihice si ofera o stare de liniste si calm organismului uman. Contribuie la functionarea in termeni oprimi a a sistemului nervos. Ajuta la imbunatatirea calitatii somnului si protejeaza corpul impotriva...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Avocado 100% Natural Presat la Rece Zanna, 50 ml: ulei de avocado, presat la rece, 100% natural. Fructul de avocado ofera o multitudine de beneficii in scop cosmetic. Contine Vitamina E, ce ofera propietati hidratante, promovand regenerarea...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fursecuri Chip Cacao Fara Gluten si Fara Zahar - Gullon, 130g: sunt biscuiti dietetici fara zahar si fara gluten, cu bucati de ciocolata adaugate. Sunt alegerea sanatoasa in ceea ce priveste micul dejun sau gustarile din timpul zilei.Ingrediente: fulgi de...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Complex Natural Din Plante Medicinale Detoxifierea Colonului D92, Fares, 28 plicuri: special conceput pentru curatarea si detoxifierea colonului, protejeaza mucoasa intestinala, stimuleaza tranzitul intestinal si este un aliat ideal pentru curele de...
Pret: 64 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Colesterix Herbagetica, 120 capsule: este un produs cu o formula puternica formata din 14 extracte premium dedicate pentru sanatatea sistemului cardiovascular. Colesterix actioneaza pe mai multe planuri pentru a reduce valorile de colesterol si...
Pret Initial: 103 Lei
Pret: 96 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Rozmarin Stef Mar, 50 g: ceaiul de rozmarin sustine buna functionare a sistemului digestiv, asigurand confortul la nivelul acestuia si revigorarea organismului. Sustine digestia, functionarea optima a ficatului, stomacului, intestinelor si...
Pret Initial: 6 Lei
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Tip Balsam Galbenele si Propolis Dorel Plant, 50 g/ 65 ml: crema pe baza de extract de galbenele si propolis, cu proprietati regenerante, cicatrizante, antiinflamatoare, emoliente si antimicrobiene. Catifeleaza, hraneste si hidrateaza pielea si are...
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Jojoba Presat la Rece Herbavit, 100 ml: uleiul de jojoba are un continut ridicat de vitamina E si protejeaza pielea impotriva radicalilor liberi. Poate fi folosit ca demachiant, inclusiv pentru zona sensibila a ochilor. Previne aparitia ridurilor si...
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lucerna Hypericum, 60 capsule: supliment alimentar pe baza de extract de lucerna, cu actiune detoxifianta, diuretica si de tonic general al organismului. Ajuta la intarirea sitemului imunitar, la regenerarea mucoasei de la nivelul aparatului digestiv, la...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ananas Deshidratat Springmarkt, 100 g: ananasul deshidratat are efect diuretic, fiind de mare ajutor in curele de slabire. Acesta stimuleaza metabolismul, da senzatie de satietate, ajuta la slabit, elimina apa din organism, are efect antiinflamator,...
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Amaranth Springmarkt, 200g: amaranthul este o cereala bogata in proteine (in special lizina), vitamine (A, E, B, D), minerale (fier, magneziu, fosfor, calciu, cupru, mangan etc), aminoacizi esentiali si fibre, fiind deosebit de nutritiv pentru organismul...
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema cu Arnica The Herbalist Bioearth, 50 ml: crema cu arnica ce ajuta la ameliorarea zonelor inflamate si a vanatailor. Este ideala in caz de contractii musculare, ajutand la revigorarea si calmarea imediata a zonelor afectate ale pielii. De asemenea,...
Pret Initial: 51 Lei
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamin D3 2000UI Secom, 120 capsule: supliment alimentar ce ajuta la buna functionare a sistemului osos si la intarirea sistemului imunitar. Este folositor in absorbtia si utilizarea normala a calciului si fosforului. Mentine concentratia normala de calciu...
Pret Initial: 74 Lei
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unt de Arahide - Pasta de Arahide Crocanta - Sano Vita, 375 g: untul din arahide este crocant, datorita bucatilor de arahide pe care le are in compozitie. Poate fi consumat pe paine dimineata, folosit in prepararea cremelor, smoothie-urilor sau a...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Dolomit Pro Natura Medica, 30 capsule: este un supliment alimentar cu rol antidepresiv, ce ajuta la functionarea adecvata a inimii si sustine organismul in perioade de stres. Mentine oasele si dentitia puternice si sanatoase, intareste unghiile si reduce...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Rozmarin Pro Natura Medica, 30 capsule: este un supliment alimentar cu efecte antimicrobiene, antibacteriene si antifuncgice. Are efect antidepresiv si ajuta la functionarea normala a functiilor biliare si intestinului subtire. Este adjuvant in diskinezie...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Fenicul Larix, 50g: este un produs eficient in tratarea balonarilor abdominale, a tusei convulsive, a astmului bronsic, bronsitelor si afectiunilor renale. De asemenea, se poate folosi si de catre femeile ce alapteaza, deoarece stimuleaza secretia de...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Solutie Extractiva din Fructe de Soc Favisan, 200 ml: supliment alimentar recomandat ca adjuvant in curele de slabire si dezintoxicare, boli de piele, acnee, psoriazis, sclerodermie, dermatoza alergica, alte tipurii de alergii, insuficienta reno-urinara,...
Pret Initial: 43 Lei
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gheara-Matei Extract Premium Herbagetica, 30 capsule: supliment alimentar ce sustine mobilitatea si flexibilitatea articulatiilor. Gheara matei, este o planta originara din America de Sud, ce prezinta beneficii asupra sistemului imunitar si osteoarticular,...
Pret Initial: 33 Lei
Pret: 29 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Pir, Cyani, 50 g: are actiune depurativa, diuretica si antiinflamatoare a aparatului genito-urinar, hipotensiva, tonica si revitalizanta al sistemului osos, antidiabetica.Ingrediente: pir rizomi, zaharuri, inulina, substante mucilaginoase,ulei...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Prostatic Larix, 40 doze x 1,5g: este un produs natural ce are importante beneficii in cazul adenomului de prostata. Trateaza inflamatiile rinichilor sau vezicii biliare, cistitele si impedica formarea nisipului si pietrelor renale. Ceaiul Prostatic...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel cu Efect de Racire One Cosmetic Onedia, 500 ml: gel cu extract de arnica si eucalipt ce are efect calmant si tonifiant. Este relaxant si linistitor, ajutand la ameliorarea durerilor musculare. Are actiune benefica asupra picioarelor obosite si...
Pret: 26 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bomboane Umplute cu Extract de Propolis Nealcoolic si Vitamina C - Alpi Fily Propolis, 70 g: are un efect pozitiv asupra mucoasei gurii, gingiilor si gatului si intareste sistemul imunitar. Uleiurile esentiale de cimbru si musetel sunt antiseptice cu...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop Tusifit Santo Raphael, 250 ml: produs natural ce sustine functiile aparatului respirator si ajuta la inlaturarea tusei. Are actiune antiseptica, antiinflamatoare, emolienta, expectoranta si antispastica bronsica. De asemenea, acest produs este...
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Paducel Flori Dorel Plant, 50g: ceaiul de paducel este benefic in special asupra sistemului cardiovascular, avand importante proprietati terapeutice: stimuleaza activitatea cardiaca, imbunatateste circulatia sanguina, este adjuvant in cazul...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ananas Confiat Sano Vita, 100g: ananasul este un fruct bogat in nutrienti (vitaminele A, C, E, minerale - fier, mangan, iod, calciu, potasiu), al carui continut de fibre ajuta la imbunatatirea digestiei. Contine de asemenea bromelina ce stimuleaza reducerea...
Pret Initial: 14 Lei
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ciocolata Amaruie cu Seminte de Canepa si Zmeura Sweet & Safe cu Indulcitor din Stevia Sly Nutritia, 90 g: ciocolata neagra cu aroma intensa, ce nu contine adaos de zahar, fiind indulcita natural cu stevia. Are o cantitate mare de cacao, de aproximativ 75%,...
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Aloe Vera Pro Natura Medica, 60 capsule: este un supliment alimentar ce regleaza tranzitul intestinal, ajutand la un scaun normal. Ajuta la eliminarea pietrelor biliare si reface cu eficienta mucoasa gastrica si duodenala. Are rol laxativ si ajuta la...
Pret Initial: 46 Lei
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Renal Larix, 40 doze: este un produs natural ce are efecte importante in afectiuni ale rinichilor sau vezicii urinare, precum cistitele. Impiedica formarea nisipului urinar si a pietrelor renale. De asemenea, Ceaiul Renal este un bun dezinfectant al...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Renomar Stef Mar, 20 buc x 1,5 g: produs natural ce ajuta la stimularea diurezei. Elimina pietrele sau nisipul din rinichi, ajuta la calmarea durerilor articulare cauzate de reumatism. Este recomandat pentru persoanele cu probleme de greutate si pentru...
Pret: 4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Musetel Alevia, 20 plicuri: musetelul este una dintre cele mai cunoscute si apreciate plante medicinale, cu importante beneficii asupra organismului datorita actiunii sale antispastice, antiinflamatoare si calmante. Intern, este indicat ca adjuvant...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamina C pentru Copii Favisan, 100ml: supliment alimentar pe baza de vitamina C, ce contribuie la buna functionare a sistemului imunitar, a vaselor de sange, a sistemului osos si a ligamentelor, a dintilor, gingiilor si a pielii, contribuind la formarea...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Laxativ 2 Plafar, 50g: amestec de plante pentru ceai, cu actiune laxativa si antispastica, ce ajuta la reglarea tranzitului intestinal si favorizeaza o digestie normala. Este indicat ca adjuvant in tratamentul constipatiei cronice.Ingrediente: coaja de...
Pret Initial: 9 Lei
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Pufulita cu Flori Mici AdNatura, 20 buc: ceaiul de pufulita cu flori mici are proprietati antiinflamatoare, decongestionante, dezinfectante, antibiotice, diuretice si antivirale, fiind indicat ca adjuvant in afectiuni ale prostatei (adenom,...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Lemn Dulce AdNatura, 50 g: produs natural ce mentine sanatatea arborelui bronsic. Protejeaza mucoasa gastrica, prin reducerea disconfortului ce apare la nivelul articulatiilor. Ajuta la mentinerea functionarii optime a tractului respirator superior...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei esential de Brad Herbavit, 10 ml: uleiul esential de brad este recomandat ca adjuvant in cazul afectiunilor pulmonare, a bronsitelor, a laringitelor si sinuzitelor, in boli ale sistemului nervos, nevralgii de orice natura, infectii urinare si cistita....
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Canepa Presat la Rece Herbavit, 250 ml: uleiul de canepa este obtinut prin presarea la rece a semintelor, fara aditivi. Uleiul are un continut ridicat de acizi grasi esentiali poli-nesaturati de omega-3, omega-6 si omega-9, aminoacizi precum...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gel Impotriva Aftelor - Pharmacy Laboratories, 10 ml: gel pentru ingrijirea si protectia mucoasei bucale, recomandat persoanelor predispuse la afte, care amelioreaza arsurile, reduce disconfortul si grabeste vindecarea. Este eficient in special in timpul...
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Melisa Favisan, 20 ml: remediu naturist recomandat ca adjuvant in alergii, astm, bronsita. Este fortifiant pentru creier si nervi, are efect notabil asupra emotiilor si este un bun remediu in melancolie. Ingrediente: alcool etilic, ulei de...
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Nuca de Cocos Razuita Springmarkt, 100g: cocosul are un continut ridicat de nutrienti, in special minerale (calciu, magneziu, seleniu, zinc si fier) ce ajuta la energizarea organismului, eliminand starile de oboseala si extenuare. Fibrele din compozitie...
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Siluet Mar Stef Mar, 50 g: produs natural ce este de folos in cadrul unui progarm de slabire. Are efect diuretic, laxativ, sudorific si ajuta la accelerarea metabolismului. Are actiune benefica impotriva imbatranirii premature a pielii si este un...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Renostim Dacia Plant, 60 comprimate: contribuie la buna functionare a sistemului urinar. Acest produs reduce riscul de contaminare cu bacterii sau virusuri a cailor urinare si de formare a calculilor renali. De asemenea, functioneaza ca un bun detoxifiant,...
Pret Initial: 46 Lei
Pret: 43 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Odorizant de Mango - Onedia,10 ml: ulei odorizant cu miros placut ce sustine improspatarea aerului din incaperi. Acest produs ajuta la inlaturarea mirosurilor neplacute si reimprospateaza saculetii sau bradutii odorizanti.Mod de utilizare: uz extern:...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bomboane cu Menta Alevia, 60 tablete: bomboane cu adaos de ulei de menta, bogat in mentol si cu o intensa actiune antiseptica si anestezica, ce confera o respiratie proaspata si calmeaza simptomele cauzate de infectii respiratorii (raceala, tuse). Atenueaza...
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Schinduf Pudra AdNatura, 200 g: pudra de schinduf ajuta la mentinerea unui nivel normal al colesterolului in organism. Pastreaza glicemia in limite normale si intaresc sistemul imunitar. De asemenea, acestea se folosesc pentru condimentarea si aromatizarea...
Pret Initial: 14 Lei
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Acadele cu Aroma de Fructe si Extract de Ghimbir - Alpi Lolli Travel, 3 buc: ajuta la ameliorarea senzatiilor de disconfort, ameteli si greata in timpul calatoriei cu masina, avionul, vaporul si alte vehicule. Ghimbirul este un mijloc eficient de prevenire...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Seleniu Organic Herbagetica, 60 capsule: supliment alimentar ce contribuie la stimularea sistemului imunitar, micsorarea glicemiei, protejarea celulelor impotriva stresului oxidativ, reducerea tumorilor, ameliorarea starii de spirit si reducere temerilor,...
Pret Initial: 47 Lei
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Esential de Menta Santo Raphael, 10 ml: ulei esential de menta cu actiune revigoranta si stimulatoare. Inlatura oboseala si grijile, sporind concentrarea. Mentine starea de sanatate si are importante beneficii pentru organism. Are actiune antispastica,...
Pret Initial: 25 Lei
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Aloe Vera Pro Natura Medica, 30 capsule: este un supliment alimentar ce regleaza tranzitul intestinal, ajutand la un scaun normal. Ajuta la eliminarea pietrelor biliare si reface cu eficienta mucoasa gastrica si duodenala. Are rol laxativ si ajuta la...
Pret Initial: 26 Lei
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Patlagina Stef Mar, 50 g: produs natural cu actiune emolienta, usor hemostatica si astringenta. Are efect antiinflamator, cicatrizant si antibacterian. Este recomandat in tratarea tusei de diferite etiologii, bronsitelor cronice, astmului bronsic si...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Soia Pro Natura Medica, 60 capsule: este un supliment alimentar ce ajuta la reglarea balantei hormonale si inhiba dezvoltarea tumorilor genitale. De asemenea, acest produs mentine densitatea osoasa normala si reprezinta o importanta sursa de fitoestrogeni....
Pret: 47 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura de Ienupar Favisan, 100ml: remediu naturist cu proprietati diuretice, detoxifiante si digestive, ce elimina eficient apa din tesuturi, fiind recomandat ca adjuvant in curele de slabire, edemele renale si cirotice, balonarile abdominale, dispepsiile...
Pret: 29 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Parafina Vitalia Pharma, 80 g: produsul este recomandat ca laxativ in caz de constipatie cronica, postoperator, la convalescenti, bolnavi cu infarct miocardic, in caz de hemoroizi si fisuri anale. Mod de administrare: Adulti- oral, 1/2-1 lingurita,...
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Fructe de Padure AdNatura, 20 plicuri: ceai 100% natural, recomandat pentru completarea necesarului de vitamine, minerale si antioxidanti necesari neutralizarii radicalilor liberi, pentru combaterea asteniei, pentru mentinerea sanatatii organismului...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Dropsuri cu Miere de Manuka si Propolis Mieland, 15 buc: dropsuri cu miere de Manuka 400+ si propolis, ideale pentru intreaga familie. Imbina perfect beneficiile mierii de Manuka, cu proprietatile de aparare ale propolisului, aducand un plus de vitamina C....
Pret Initial: 43 Lei
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop Imuno-Plant Junior cu Miere Dorel Plant, 200ml: sirop pe baza de cimbrisor, echinacea si miere, fara adaos de zahar, cu actiune benefica asupra sistemului imunitar, digestiv si respirator. Intareste imunitatea, restabilind capacitatea de aparare a...
Pret: 29 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ciocolata Alba fara Zahar Monteoro Sly Nutritia, 90 g: ciocolata dietetica fara zahar, ce poate fi consumata si de catre persoanele ce sufera de diabet. Alimentele sau bauturile care contin maltitol in loc de zahar ajuta la diminuarea cresterii nivelului de...
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Batoane de Scortisoara Herbavit, 50g: scortisoara are o aroma puternica cu un parfum dulce, lemnos. Batoanele de scortisoara se pot folosi la prepararea dulceturilor, compoturilor, budincilor, orezului cu lapte, deserturilor sau se poate adauga in bauturi...
Pret Initial: 8 Lei
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Asparagus Adams Supplements, 90 capsule: este un supliment alimentar pe baza de extract standardizat din sparanghel. Suplimentul sustine sanatatea sistemului urinar si digestiv, oferind beneficii precum urmatoarele: elimina surplusul de apa din organism,...
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Esential Integral de Portocala Dulce Bionovativ, 10ml: uleiul de portocala dulce are o aroma specifica placuta ce ajuta la echilibrarea emotionala, stimuleaza detoxifierea si normalizeaza digestia. Utilizat intern, este un excelent antispastic gastric,...
Pret Initial: 41 Lei
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Menta Dacia Plant, 50g: reduce starile de balonare si spasmele care apar la nivelul tractului digestiv. Un produs foarte eficient in imbunatatirea digestiei si cresterea poftei de mancare. Ajuta la intarirea sistemului imunitar si previne aparitia...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura de Sanziene Favisan, 50 ml: remediu naturist recomandat ca adjuvant in hidropizie, tonic hepatic, detoxifiant al ficatului, retentie urinara, disfunctie tiroidiana (administrat intern) si eruptii tegumentare, tumori care ulcereaza (extern)....
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Complex de Uleiuri Esentiale Meditatie Zanna, 10ml: complex de uleiuri esentiale pentru uz extern. Contine o combinatie de uleiuri esentiale din plante naturale pentru a scapa de anxietate si depresie, si anume: ulei esential de portocala, ce ofera o stare...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Menta Plafar, 50g: menta este o planta medicinala cu importante proprietati terapeutice (antispastice, aromatizante, tonice, calmante, vasodilatatoare). Ceaiul de menta este un bun antiseptic la nivel intestinal, stimuleaza digestia gastrica, ajuta...
Pret Initial: 9 Lei
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Cozi de Cirese Dorel Plant, 50g: cozile de cirese au un puternic efect diuretic, actionand rapid si eficient la nivelul aparatului renal si urinar. Amelioreaza diureza, ajutand astfel la mentinerea sanatatii si a bunei functionari a tractului...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Odorizant Antitabac Onedia, 10 ml: ulei odorizant folosit pentru pastrarea unui mediu relaxant. Acest produs este un lichid aromatic ce ajuta la indepartarea mirosului lasat de consumul de tutun. Mirosul placut ramane impregnat in spatiile inchise. Mod...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Bio Curcuma (Turmeric) - Pronat Yogi Tea Organic Turmeric Chai, 17 plicuri: ceaiul Yogi Tea Organic Turmeric Chai este o combinatie delicioasa de mirodenii precum ghimbir, scortisoara dau ceaiului o aroma plina si puternica. Ingrediente: radacina de...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Esential de Oregano Bio Saimara, 10 ml: ulei esential de oregano 100% pur. Se foloseste in aromaterapie, ofera curaj, vindecare emotionala si o stare generala de bine. Calmeaza si reda increderea in fortele proprii. Sprijina sistemul respirator,...
Pret Initial: 61 Lei
Pret: 54 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Sanziana Hypericum, 100g: sanziana (dragaica) este o planta medicinala cu importante proprietati terapeutice (calmante, diuretice, sedative, antiinflamatoare, depurative). Ajuta la reglarea functiilor glandei tiroide, calmeaza sistemul nervos...
Pret Initial: 8 Lei
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Balsam cu Rozmarin Timburg Rosmarinus Officinalis 20% Horse Balm, Bingo Spa, 500 g: este recomandat pentru afectiuni reumatice, dureri articulare si persoanelor cu circulatia sangelui deficitara, continand 20% extract de rozmarin.Ingrediente: rozmarin, ulei...
Pret Initial: 33 Lei
Pret: 29 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Solutie Eco pentru Indepartarea Mucegaiului Ecozone, 500 ml: solutie cu actiune rapida ce ajuta la indepartarea mucegaiului si previne extindere acestuia si a sporilor de mucegai. Acest produs este non-toxic si se poate aplica in baie, pe faianta, la dus,...
Pret: 55 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Alga Spirulina 400 mg Adams Supplements, 120 capsule: Este alcatuita in cea mai are parte din proteine si aminoacizi esentiali si este recomandata in mod special celor vegetarieni datorita continutului ridicat de fier. Concentratia mare de proteine si fier...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Zmeura si Fragute Stef Mar, 20 buc x 2 g: produs natural cu gust placut si aromat. Induce organismului o stare de relaxare si liniste. Poate fi savurat de toti membrii familiei in orice perioada a zilei. Intareste sistemul imunitar si imbunatateste...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Baton Proteic cu Cacao si Ciocolata Neagra (fara Zahar) - Sly Nutritia Fizico The Right, 40 g: baton proteic vegan cu cacao si ciocolata neagra, fara zaharuri adaugate si bogat in fibre (17%). 23% continut de proteine 100% din plante cu profil echilibrat de...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei esential de Lavandina Herbavit, 10 ml: uleiul esential de lavandina este cel mai des utilizat in aromaterapie datorita propietatilor sale de echilibrare si normalizare a functiilor organice si a starilor emotionale, avand efecte calmante, relaxante si...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Esential de Verbina Exotica Herbavit, 10 ml: uleiul esential de verbina este echilibrant al psihicului si al sistemului nervos. Este eficient impotriva sinuzitei si a gripei in faza incipienta, se utilizeaza pentru vindecarea tuturor tipurilor de rani,...
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Coada Calului Dacia Plant. 50g: Coada calului este o planta cu proprietati hemostatice. Ceaiul cu extract de coada calului ajuta la eliminarea "nisipului" urinar, reduce riscul de sangerari si protejeaza mucoasa gastrica prin normalizarea secretiei de...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Odorizant Trandafir Alb Onedia, 10 ml: ulei odorizant cu miros placut ce sustine improspatarea aerului din incaperi. Acest produs ajuta la inlaturarea mirosurilor neplacute si reimprospateaza saculetii sau bradutii odorizanti. Mod de utilizare: Se pun...
Pret: 9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Complex de Uleiuri Esentiale Romance Zanna, 10ml: complex de uleiuri esentiale pentru uz extern. Contine o combinatie de uleiuri esentiale din plante naturale, fara aditivi artificiali. Ulei esential de trandafir, un ulei cu o aroma puternica, ulei esential...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop de Catina Santo Raphael, 520 ml: produs natural cu puternice efecte vitaminizante, ce sustine fortificarea si revigorarea organismului. Este recomandat in tratarea racelilor, gripei, asteniei sau senzatiilor de slabiciune. De asemenea, acest produs...
Pret: 58 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Levocarbon Pro Natura Medica, 30 capsule: este un supliment alimentar ce asigura buna functionare a sistemului digestiv. Regleaza tranzitul intestinal si reduce balonarile. De asemenea, calmeaza iritatiile colonului, contribuie la reechilibrarea florei...
Pret Initial: 14 Lei
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Salvie Stef Mar, 20 buc x 1,5 g: salvia este o planta utilizata inca din antichitate ca remediu pentru diferite afectiuni, datorita puternicelor sale proprietati terapeutice. Ceaiul de salvie sustine sanatatea si buna functionare a sistemului...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Praf de Budinca cu Gust de Ciocolata cu Menta NoCarb - No Sugar, 50 g: praf de budinca cu gust de ciocolata cu menta cu o valoare energetica si continut de carbohidrati scazut, fara gluten si fara zahar. Reprezinta o idee pentru desert rapid si...
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Hyper-Tum Hypericum, 30g: ceai din plante cu proprietati antitumorale, imunostimulatoare, antiinflamatoare, antiseptice si depurative, indicat ca adjuvant in profilaxia si tratamentul tumorilor benigne si maligne. Contribuie la intarirea imunitatii...
Pret Initial: 9 Lei
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai din Fructe de Armurariu, Cyani, 50 grame: este hepatoprotector si hepatoregenerator.Ingrediente: fructe de armurariu, silimarina, clorhidrat de betaina, aminoacizi, acid fumaric.Mod de utilizare: Se face infuzie dintr-o lingurita de fructe macinate la...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Hepato Biliar Hypericum, 30g: ceai din plante medicinale cu proprietati hepato-protectoare si actiune coleretica, colagoga, antispastica, antiinflamatoare si antiseptica, ce ajuta la regenerarea celulelor ficatului si sustin sanatatea si functionarea...
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Laxativ 1 Stef Mar, 20 buc x 1,5 g: amestec de 5 plante pentru ceai, cu actiune laxativa si antispastica, ce ajuta la reglarea tranzitului intestinal si favorizeaza o digestie normala. Este indicat ca adjuvant in tratamentul constipatiei cronice....
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai din Fructe de Armurariu Larix, 50g: este recomandat pentru tratarea bolilor de ficat si vezica biliara. Are actiune antihepatotoxica, finnd regenerant al celulelor hepatice (datorita silimarinei), hepatoprotector, tonic amar, hipocolesterolemiant,...
Pret: 5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Jojoba Bio Saimara, 30 ml: ulei de jojoba presat la rece pentru ten, corp si par. Hidrateaza si intarzie semnele imbatranirii premature ale pielii, amelioreaza ridurile si liniile fine, catifeleaza si ofera luminozitate, deseori fiind intalnit si ca...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Emo Detox, DVR Pharm, 60 capsule: este util in perioadele de tensiune nervoasa si mentala, contribuie la relaxarea optima si la echilibrul emotional, contribuie la somnul sanatos si natural, contribuie la starea de bine fizica si mentala, ajuta la...
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamina C 1000 mg cu Lamaie, Maces si Acerola Pro Natura, Medica, 10 capsule: este un supliment alimentar ce reduce efectul nociv al radicalilor liberi. Este indicat in tratarea afectiunilor cardiovasculare, osteo-articulare si oftalmologice. Normalizeaza...
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bomboane cu Uleiuri Esentiale de Menta, Eucalipt, Salvie, Cimbru si Anason - Alpi Herbal Candy, 100 buc: sunt bomboane moi cu amestec de plante. Acestea ajuta la ameliorarea durerii de gat. Contin uleiuri esentiale de: menta, eucalipt, salvie, cimbru,...
Pret: 71 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Soc R39 Fares, 20 plicuri: ceai de soc ce sustine sanatatea aparatului respirator si echilibreaza functia excretoare a rinichilor. Ajuta in caz de raceala si protejeaza impotriva stresului oxidativ. Contribuie la purificarea organismului prin efectul...
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Patlagina AdNatura, 50g: este un binecunoscut remediu pentru afectiunile respiratorii, elimina tusea si reduce spasmele care apar la nivelul tractului respirator. Este totodata un bun emolient si reduce disconfortul care apare pe piele si o ajuta sa se...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai pentru Diabetici Favidiab Favisan, 20 plicuri: ceai pe baza de plante cu proprietati astringente, trofice si antiaterogene, fiind recomandat in tratamentul profilactic al complicatiilor circulatorii asociate cu diabetul zaharat tip II. Are ca efecte...
Pret Initial: 13 Lei
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura Talpa Gastei Dacia Plant, 50ml: este un remediu naturist cu efect sedativ, ce ajuta la buna functionare a sistemului cardiovascular. Acest produs reduce disconfortul aparut la nivelul inimii si inlatura eficient stresul. De asemenea, mentine ritmul...
Pret Initial: 15 Lei
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
L-Carnitina Favisan, 40 capsule: supliment alimentar ce ajuta la arderea grasimilor, este cardioprotector, neuroprotector, antioxidant si reduce trigliceridele. Sustine functionarea normala a inimii si a vaselor sanguine, intarzie fenomenul de imbatranire...
Pret Initial: 54 Lei
Pret: 46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pulbere Ecologica de Scortisoara Ceylon Springmarkt, 50g: scortisoara este cunoscuta si utilizata inca din cele mai vechi timpuri, atat pentru condimentarea mancarurilor cat si pentru proprietatile sale terapeutice. Specia Ceylon are un gust mai fin, mai...
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Cretisoara - Larix, 50 g: supliment alimentar adjuvant in: tulburari menstruale (amenoree, dismenoree, hipermenoree), pentru evitarea avorturilor spontane (in primele trei luni de sarcina), sterilitate la femei, tulburari de menopauza, hemoragii,...
Pret Initial: 5 Lei
Pret: 4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Normocolesterol Dacia Plant, 50g: ajuta la stabilirea unei limite normale a concentratiei colesterolului si a grasimilor in sange. Este un bun detoxifiant si contribuie la producerea si eliminarea bilei. Diminueaza considerabil depunerile de grasimi de...
Pret Initial: 9 Lei
Pret: 8 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Seminte Coapte de Hrisca Sano Vita, 200g: hrisca este bogata in nutrienti (8 aminoacizi esentiali, fibre, proteine, minerale - mangan, cupru, magneziu, calciu), fiind un aliment sanatos si hranitor. Nu contine gluten, ajuta la stabilizarea tensiunii...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Bomboane de Mestecat Fara Zahar - Alpi Cantareus Oral Plus, 50 buc: hidrateaza si protejeaza mucoasa cavitatii orale, imbunatatesc calitatea pielii si a structurii tesuturilor din jurul gurii, reduc inflamatiile si iritatiile bucale, stimuleaza regenerarea...
Pret: 126 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Faina de In Macinat Carmita, 250g: se obtine prin macinarea lenta pe o moara traditionala cu pietre a semintelor de in. Prin macinarea lenta, valoarea nutritionala a fainii obtinute este superioara fata de faina macinata industrial. Are actiune...
Pret Initial: 5 Lei
Pret: 4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Migdale Stef Mar, 100 g: migdalele sunt bogate in fibre, proteine si acizi grasi Omega-3, fiind un aliment sanatos si nutritiv ce ofera organismului numeroase beneficii. Sunt remineralizante si energizante, combatand starile de oboseala si epuizare fizica...
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai "Retete Traditionale" Renal Faunus Plant, 180 g: ceai diuretic, antiseptic urinar, antiinflamator, depurativ, recomandat ca adjuvant in infectii si inflamatii ale tractului urinar, litiaza urinara, inconstienta urinara, retentie urinara, raceli...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Balsam Picioare Obosite Mebra, 75ml: este un produs revigorant pentru picioare obosite, ce produce o senzatie placuta, racoritoare. Arnica, camforul si mentolul au efect calmant si reconfortant.Ingrediente: arnica, camfor, mentolMod de utilizare: se aplica...
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fulgi de Ovaz fara Gluten Ecologici Niavis, 250g: fulgi de ovaz fini, proveniti din agricultura ecologica, esentiali pentru o alimentatie sanatoasa. Sunt bogati in proteine, fibre solubile, vitamine (E, complex B), minerale (magneziu, cupru, fier, zinc,...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Magneziu cu Aroma de Portocala - Biolectra Magnesium Direct 300 mg, 20 plicuri: supliment alimentar ce asigura aportul zilnic de magneziu. Contine indulcitori. Magneziul asigura functionarea corespunzatoare a numeroase procese de metabolism, desfasurarea...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Fenicul Stef Mar, 50 g: produs natural cu actiune carminativa si antispastica. Este recomandat in balonari, aerofagie si ajuta la calmarea colicilor. Are efect dezinfectant si diuretic, avand proprietati asupra afectiunilor renale, asteniilor si...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pasta Vegetala din Bob cu Rosii si Ceapa - Sano Vita, 100 g: pasta vegetala din bob este o alegere foarte sanatoasa si gustoasa in acelasi timp, avand beneficii pentru sanatate. Este ideala pentru o alimentatie zilnica diversificata si este un produs...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent cu Galbenele Abemar Med, 200g: produs de ingrijire a pielii cu o formula fara conservanti sau coloranti, pe baza de extract din flori de galbenele de inalta calitate, bogat in principii active benefice in cazuri de iritatii, rani, acnee, abcese,...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Salcie Larix, 50g: este un produs natural cu actiune analgezica, febrifuga si astringenta. De asemenea, are rol cicatrizant si de sedativ nervos. Este adjuvant in diaree, hemoragii, stari febrile, nevralgii gutoase, raceli, stari depresive sau...
Pret Initial: 5 Lei
Pret: 4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Urzica Vie AdNatura, 50 g: supliment alimentar cu efect vitaminizant si remineralizant, recomandat ca adjuvant in perioade de efort fizic si psihic sustinut, in detoxifierea organismului, diaree, diabet, litiaze, hemoragii, celulita, carente de...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei Esential de Chiparos Zanna, 10ml: uleiul esential de chiparos este un puternic decongestionant venos si regulator al glandelor sudoripare. Este recomandat in ameliorarea cuperozei, varice, edeme, picioare grele. Se foloseste ca ingredient pentru...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Acadele din Plante cu Aroma de Capsuni pentru Sinusuri si Gat - Alpi Lolli Herbal, 4 buc: contribuie la functionarea normala a sinusurilor si a tractului respirator.Ingrediente: zahar, sirop de glucoza, regulatori de aciditate - acid citric, concentrat de...
Pret: 23 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pasta Vegetala din Bob cu Ardei si Tarhon - Sano Vita, 100 g: pasta vegetala din bob este o alegere foarte sanatoasa si gustoasa in acelasi timp, avand beneficii pentru sanatate. Este ideala pentru o alimentatie zilnica diversificata si este un produs...
Pret: 7 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Favivit C - Vitamina C Pulvis Alcalina Favisan, 80g: vitamina C alcalina (ascorbat de magneziu) pulbere, ce contribuie la buna functionare a sistemului imunitar, a vaselor de sange, a sistemului osos si a ligamentelor, a dintilor, gingiilor si a pielii,...
Pret: 112 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tirofix Hypo, 60 capsule: complex natural, cu o compozitie unica, ce asigura echilibrul tiroidian. Are ca ingredient de baza L-tirozina, ce este combinata cu extracte naturale, frecvent folosite de specialisti medicali pentru problemele tiroidiene:...
Pret Initial: 74 Lei
Pret: 62 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei din Samburi de Struguri Presat la Rece Zanna, 10 ml: ulei din samburi de struguri, presat la rece. Uleiul din samburii de struguri se absoarbe rapid in piele, hidrateaza si regenereaza. Se poate utiliza pentru hidratarea pielii aspre a coatelor,...
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Lemn Dulce Stef Mar, 50 g: produs natural ce mentine sanatatea arborelui bronsic. Protejeaza mucoasa gastrica, prin reducerea disconfortului ce apare la nivelul articulatiilor. De asemenea, acest produs ajuta la functionarea normala a glandelor...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Mai Drag pentru Copii de Fragute, Fares, 2 g x 20 plicuri: este un ceai natural de fragute ideal pentru copii.Ingrediente: fragute, macese, hibicus, portocal.Mod de utilizare: Peste un plic se toarna 200 ml apa clocotita si se lasa 10 min.
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract din Suc de Orz Verde Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar pe baza de extract de suc de orz verde, o sursa importanta de SOD (superoxid dismutaza), precum si de vitamine, minerale, clorofila si enzime. Este indicat in anemie, procese...
Pret Initial: 23 Lei
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lotiune pentru Primul Ajutor Odylique by Essential Care, 75 ml: Lotiune antibacteriana si antifungica ce ajuta la prevenirea infectiilor si grabeste vindecarea acestora. Produsul este recomandat pentru a trata taieturile, intepaturile, arsurile, infectiile...
Pret: 140 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Coada Soricelului, Cyani, 50 g: este tonic aperitiv, stimulent al functiei hepatice, cicatrizant.Ingrediente: flori de coada soricelului, ulei volatil, tanin, vitamina C, colina, ulei gras, rezine.Mod de utilizare: Se face infuzie din 2 lingurite la...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Cozi de Cirese Extract Herbagetica, 30 capsule: supliment alimentar ce ajuta la eliminarea lichidelor retinute in exces. Produsul este anticelulitic, diuretic, antiinflamator renal si urinar, catalizeaza eliminarea nitritilor si nitratilor din organism,...
Pret Initial: 27 Lei
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Migdale Dulci Bio Saimara, 100 ml: ulei de migdale dulci presat la rece pentru ten, corp si par. Hidrateaza si intarzie semnele imbatranirii premature ale pielii, amelioreaza ridurile si liniile fine, catifeleaza si ofera luminozitate, deseori fiind...
Pret Initial: 39 Lei
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura Trei Frati Patati Hofigal, 50 ml: este un remediu naturist ce ajuta la buna functionare a aparatului respirator si elimina secretiile bronsice. Usureaza respiratia, calmeaza tusea si faciliteaza expectoratia. Stimuleaza eliminarea toxinelor si a...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai Musetel D121 Fares, 40 g: ceai de menta ce sustine digestia, reducand disconfortul de la nivelul sistemului digestiv. De asemenea, este un bun ajutor in mentinerea sanatatii epidermei.Ingrediente: flori de musetel (Matricariae flos) care provin de la...
Pret: 12 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Curmale fara samburi Springmarkt, 500 g: curmalele completeaza cu succes aportul zilnic de fibre prin continutul bogat de magneziu, calciu, sulf, fier, potasiu, fosfor, vitaminele A, B si D, saruri minerale, apa si un continut ridicat de glucide. Acestea...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Balsam cu Extract de Tataneasa Zanna, 50ml: balsam cu extract de tataneasa. Tatanesa este cunoscuta pentru tratarea afectiunilor de la nivelul cutanat. Balsamul are o actiune cicatrizanta, emolienta si regeneranta, ceea ce il face benefic in vindecarea...
Pret: 15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Medicala Salvaderma, Chemist's Research, 32 g: este un produs inovator, conceput special pentru ingrijirea eficienta a diferitelor tipuri de rani. Indiferent daca este vorba de arsuri superficiale casnice sau solare, leziuni ale pielii cauzate de...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tabletele filmate jutavit complex 9 cartilaj-os & muschi este o formula speciala – destinata in scopuri medicale – adaptata cerintelor nutritionale ale persoanelor care sufera de boli articulare. Se recomanda in cazul tulburarilor...
Pret: 62.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Proprietati: - poate contribui la arderea grăsimilor și poate elimina toxinele din organism; - amestec de plante, fără aditivi, îndulcitori sau alte arome artificiale; - poate reduce balonarea, poate...
Pret: 156 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pachet Megabol Biosterol 750 mg, 90 cps plus Testosterol 250, 90 cps TESTOSTEROL 250 Testosterol 250 este un stimulent bine cunoscut pentru cresterea masei musculare intr-o perioada scurta de timp. Acesta este un preparat pe baza de fractiuni active de...
Pret: 139.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
ABSORBANTELE ENERGIA VIETII Aparatorii puternici ai sexului slab! Compozitie: Contin fitomembrana patentata dintr-un amestec de 38 de plante: angelica chineza, ghimbir, ginseng, sofran, lemn dulcem, urzica, patlagina, musetel, smirna si alte rasini...
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ideal Protein este un concentrat hiperproteic cu absortie in doua trepte de viteza, bogat in glutamina si aminoacizi cu catena ramificata (BCAA). Daca folositi doar o proteina cu absortie lenta evitati catabolismul, dar nu asigurati suficineti aminoacizi...
Pret: 79.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Conține extracte naturale din mentă, ceai verde, ulei de cuișoare. Strat superior cu respirație naturală, capacitate de absorbție. Lungime optimă a inserțiilor. Mulare și maleabilitate. Suprafața mătăsoasă – ideale pentru o piele fină,...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Descriere: Flammingo Gel reprezintă un antiinflamator remarcabil care se poate administra într-o multitudine de cazuri, atât în patologia traumelor, cât și în patologia bolilor degenerative reumatice. Constituie un remediu...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Testosterol 250 este un stimulent bine cunoscut pentru cresterea masei musculare intr-o perioada scurta de timp. Acesta este un preparat pe baza de fractiuni active de steroli de plante.Testosterol 250 este un anabolizant natural și puternic, care...
Pret: 35.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ceaiul Özlex - Oferă O Plăcere Unică a Fructelor de Pădure Cu 60 de pliculețe, Özlex Tea - Forest Fruit Drink este o experiență turcească de ceai cu frunze vrac, îmbogățită cu un delicios gust de fructe de pădure. Combinând...
Pret: 190 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Agiflex este un remediul natural, creat dupa o formula unica si inovatoare, pe baza de chondractiv, ingredient patentat si testa clinic, care te scapa de durerile articulare. Trebuie sa iti tratezi durerile articulare cu atentie si cu seriozitate....
Pret: 99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ozlex Coffe Kahve este o băutură revigorantă și aromatică, special creată pentru a sprijini procesul de slăbire și pentru a oferi o experiență plăcută în timpul acestui proces. Cu ingrediente atent selecționate, acest ceai de slăbit oferă o combinație...
Pret: 156 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Ovulele intravaginale Guifei Bao Fohow Fito Tamponase Ginecologice conțin multe plante medicinale, folosite în medicina tradițională chineză de secole, care au efecte antibacteriene și antiinflamatorii. Curăță și reglează, motiv pentru care...
Pret: 250 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pachet Echilibru glicemic : Plantagluco este una dintre cele mai complexe formule naturale de pe piata, reusind sa inglobeze 8 extracte concentrate de plante precum si crom care impreuna reusesc sa aduca organismului toate acele elemente necesare pentru...
Pret: 298 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Trioncolinat 1 - capsule Prezentare: flacon 180 de capsule Mod de administrare: câte 3-6 capsule/zi Compoziție: 500 mg/capsulă Vitis vinifera, resveratrol din struguri – 60 mg, Ribes Nigrum, coacăz negru, frunze – 50 mg, Astragalus...
Pret: 250 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Nutrifort-r este un concentrat de carbohidrati, proteine, vitamine si minerale (cu arome de vanilie sau ciocolata) recomandat pentru cresterea rapida in masa musculara. Nutrifort r - mod de utilizare Se administrează zilnic câte 1-2 porţii a...
Pret: 54.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Organismul nostru nu are capacitatea de a produce calciu si magneziu, dar aceste minerale sunt esentiale pentru mentinerea structurii sanatoase a oaselor si a dintilor si pentru realizarea functiile musculare normale ale organismului. Capsulele Strong Bones...
Pret: 132.5 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Complexul de extracte de plante (extract de mușetel, extract de rădăcină de lemn dulce, extract de ginseng,miere) ajută la curățarea fină a cavității bucale și reduce procesele inflamatorii în țesuturile parodontale. Uleiurile esențiale au un...
Pret: 127 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ajuta la formarea globulelor rosii. Reduce oboseala si epuizarea. Sustine sistemul imunitar. Mod de administrare: 1 capsula / zi Continut: 240 buc. (necesarul pentru 240 zile) Ingrediente: Fier (pur)14mg., 100% VRN* din Fier chelat (Bisglicinat)...
Pret: 168 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Gelul de Aloe Fohow are efecte antibacteriene, antiinflamatoare, analgezice și dezodorizante, elimină reacțiile alergice ale pielii, previne iritarea pielii. Gelul Aloe Fohow nu are efecte secundare, nu conține hormoni, esențe, coloranți. Conține doar...
Pret: 90 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Este un produs ce poate fi un bun adjuvant tonic venos, stimulent al circulației sanguine. Diminuează durerile specifice afecțiunilor circulatorii, tromboflebite, artrite. Oferă proprietăți antiedem, antiinflamatorii și venotonice. Mergând pe...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Recomandări: Siropul COJI de NUCĂ, MUGURI DE BRAD și RIDICHE NEAGRĂ supliment alimentar, adjuvant, are o influență benefică asupra gâtului și a căilor respiratorii. Ușurează respirația, desfundă căile nazale și ajută la îmbunătățirea...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Mod de prezentare: Flacon 60 de capsule. Mod de administrare: 1-3 capsule de 2 ori/zi cu o jumatate de oră înainte sau după masă. Ingrediente: 540 mg/cps. L-Arginine Hydrochloride – 140 mg Ciupercă-tibetană (Cordyceps sinensis) – extract 4:1 – 130...
Pret: 117 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ingrediente: Ulei de chimen negru Mod de administrare: 3 – 10 ml pe zi, administrat la 30 minute dupa masa. Efecte - Contribuie la: • tonifierea pe căi naturale a funcționării sistemului imunitar; • reducerea proceselor inflamatorii, în general,...
Pret: 250 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Încălzeşte şi relaxează ţesuturile musculare şi activează circulaţia sângelui. Conţine extracte de ardei iute, arnică, rozmarin şi camfor. Extractele conţinute au ca efect încălzirea, vitalizarea şi liniştirea muschilor, reducând...
Pret: 31.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
AGIFLEX este un remediul natural, creat dupa o formula unica si inovatoare, pe baza de Chondractiv, ingredient patentat si testa clinic, care te scapa de durerile articulare. Trebuie sa iti tratezi durerile articulare cu atentie si cu seriozitate....
Pret: 278 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
ParaProtex este un preparat cu un spectru larg, cu o compozitie unica, ce stimuleaza in mod natural procesele de protectie ale organismului impotriva bacteriilor, ciupercilor si virusilor. Asigura un ajutor eficient in cazul infectiilor intestinale,...
Pret: 174 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pachet Megabol Biosterol, 120 cps plus Testosterol, 120 cps, stimulare testosteron si hormon de crestere, inhibare estrogen Testosterol 250 este un stimulent bine cunoscut pentru cresterea masei musculare intr-o perioada scurta de timp. Acesta este un...
Pret: 179.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ajută la liniștire și relaxare. Bogat în prețioase extracte din ierburi tradiționale. Extractele de Camfor, Arnică Montană și Mentă au ca efect răcorirea, vitalizarea și liniștirea pielii reducând senzația de oboseală. Conține: Extract de...
Pret: 27.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Arnica Montana este o planta medicinala, folosita din timpuri stravechi pentru proprietatile ei vindecatoare si pentru tratarea durerilor musculare si articulare, cu utilizare fitoterapeutică și tradițională, cu efect anti-inrosire, antiinflamator, calmant...
Pret: 97.46 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Mod de administrare: 1-3 capsule de 2 ori/zi cu o jumătate de oră înainte sau după masă. Ingrediente: 400 mg/cps. L-arginină (sursă vegetală) – 90 mg Anghinare (Cynara scolynus) – 80 mg Cărbune Medicinal Activ (Cabo ligni) – 80 mg Armurariu...
Pret: 139 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Proprietati: sustine respiratia, binefacator si emolient pentru sistemul respirator, actiune benefica asupra gatului, cailor respiratorii si al plamanilor Proprietati: – sustine respiratia, binefacator si emolient pentru sistemul respirator,...
Pret: 24.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Normoton supliment alimentar, adjuvant, un complex de extracte naturale, ce contribuie la diminuarea stărilor de excitabilitate fizică și senzorială. Este suport pentru funcționarea normală a sistemului nervos, pentru reducerea tensiunii nervoase....
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Sănătatea detoxifierii: eliminați toxinele din corp Componentele active ale plasturelui din lavandă: elimină toxinele: acționează asupra punctelor de acupunctură aflate pe tălpi. Ajută la curățarea sistemului limfatic permit relaxarea: ajută la...
Pret: 30 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Cholestone este un supliment alimentar creat pentru a ajuta la mentinerea colesterolului in limitele normale. Printre ingredientele sale active se numara uleiul din seminte de in, care contribuie la mentinerea colesterolului la un nivel normal datorita...
Pret: 97 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
ORMUS Re-Code (30 ml) - formulă complexă care conține și 5 uleiuri esențiale concentrate de Salvie, Oregano, Iasomie, Busuioc, Portocală ORMUS înseamnă „Elemente Monoatomice Rearanjate Orbital” (cunoscute și sub numele de ORME, materiale ORMUS sau în...
Pret: 185 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Organismul nostru nu are capacitatea de a produce calciu si magneziu, dar aceste minerale sunt esentiale pentru mentinerea structurii sanatoase a oaselor si a dintilor si pentru realizarea functiile musculare normale ale organismului. Capsulele Strong Bones...
Pret: 68 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Indicat in - cure de slabire (favorizand arderea grasimilor) - obezitate - detoxifierea organismului - reduce pofta de mancare - usor diuretic Ingrediente Frunze de PAPADIE (Taraxacum officinale)-10%, frunze de MESTEACAN-ALB (Betula...
Pret: 32.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Cerasus Imuno Forte, produs naturist pentru imunitate <strong>Cerasus Imuno Forte</strong> îmmbină efectele benefice ale pulberilor de <strong>orz verde</strong> şi de grâu cu cele ale unor plante medicinale...
Pret: 99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Motorul care contribuie din plin la demolarea sistemului osteoarticular se numeste OSTEOPOROZA, caracterizata prin pierdere de masa osoasa, deteriorare structurala a osului tisular, fragilitate osoasa cu risc de fractura (sold, coloana vertebrala,...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Low Deuterium Oxy Crystal este un concentrat structurat si stabilizat magnetic de apa cu un continut redus de deuteriu si mai mult oxigen. Apa structurata magnetic poate fi un sprijin eficient in lupta impotriva substantelor patogene. Oxigenul...
Pret: 227 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ingredientele active din Joint ProteX stimuleaza regenerarea cartilajelor care acopera extremitatile oaselor si productia lichidului lubrefiant dintre acestea. Glucozamina intareste cartilajele, in vreme ce acidul hialuronic si metil-sulfonil-metanul (MSM)...
Pret: 166 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
ABSORBANTELE GENTLE CARE – INGRIJIRE DELICATA Compresa ”salvatoare” pentru zona intima! Mai intai fito-compresa si apoi produs igienic! Complexul natural pe care il contine are o functie de protectie, contribuie la eliminarea...
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Venactiv gel te sustine inca de la prima utilizare, iar senzatia de picioare grele si obosite, umflaturile gambelor si durerile devin doar o amintire !! Cum va ajuta Venactiv ? Gelul pentru varice Venactiv datorita compozitiei sale unice, o...
Pret: 96.9 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Ingredientul principal al acestei capsule, Rhodiola rosea, este o planta adaptogena . Ingredientele active ale acestei plante au efecte benefice asupra sistemului nervos central, ceea ce poate duce la cresterea concentrarii mentale si performantelor fizice...
Pret: 161 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
ImmunAid este un complex eficient de plante si minerale, in care am amestecat puterea plantei gheara matei, folosita de secole, cu zincul. Gheara matei creste productia de celule cu rol imunitar, pregatind astfel corpul pentru a rezista impotriva agentilor...
Pret: 200 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Pulbere din orz verde Deep Green Puterea Naturii Pulbere din orz verde Deep Green Puterea Naturii este un supliment alimentar pe bază de orz verde. Esenţa din orz verde este una dintre cele mai hrănitoare alimente din lume. Conţine o sumă de minerale...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Borcanas tip amfora cu miere si nuci, 140 grame, Show Bazzz !!! Show – Bazzz!!! iti ofera o combinatie sanatoasa de miere cu nuca, absolut delicioasa, ce aduce beneficii uriase pentru sanatate. Mierea cu miez de nuca este o delicatesa care...
Pret: 17 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Spirulină pulbere organică vrac Una dintre cele mai vechi forme de viaţă pe Pământ, spirulina este definită ca un superaliment. Spirulină pulbere organică este o sursă foarte bogată de proteine vegetale, minerale şi vitamine. Fiind consumată de mii...
Pret: 130 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Protejeaza împotriva infecțiilor și patologiilor vaginale si uterine, mentine pHul în limite normale și reface microflora vaginală. Spre deosebire de produsele din comerț (care conțin parfumuri și alte substante sintetizate chimic ce pot...
Pret: 71 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Este un produs conceput pentru a diminua crampele musculare – contracții musculare involuntare ale unor mușchi sau ale unor grupe musculare. Mușchii gambei, mușchii posteriori ai coapsei, mușchii brațelor, mușchii abdominali și intercostali sunt cele...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Cicobil este un supliment alimentar, adjuvant, cu extrase din plante, conceput pentru protecția naturală a celulelor ficatului și pentru stimularea bilei. Tonic hepatic recomandat în probleme ale ficatului și a bilei, in colecistite cronice,...
Pret: 28 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Largirea benigna a prostatei poate cauza simptome neplacute (urinare frecventa si dificila in timpul noptii, iar mai tarziu si in timpul zilei) la barbatii in varsta, insa aceasta poate fi tratata eficient cu ajutorul preparatelor naturale. Extractul de saw...
Pret: 180 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Albinele recolteaza de pe mugurii si scoarta unor copaci rasini, balsamuri speciale pe care le amesteca apoi in stup cu ceara, polen, rezultand in final ceea ce se cheamã “propolis”. Compozitie: 50-55 % rasini si balsamuri; 7-35/100...
Pret: 78 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
GHINDA a fost la începuturile civilizației printre principalele surse de hrană pentru oameni, ceea ce explică excelenta toleranță pe care o are cărbunele medicinal ELIDOR în organismul uman; actualmente ghinda a rămas sursă de hrană...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Supliment Slimentar Solutie Orala Astha 15 Forte - Sunwave Pharma, 200 ml: supliment alimentar care poate contribui la mentinera nivelului normal al secretiilor in tractul respirator, usurand respiratia. Plantele continute din compozitie contribuie la...
Pret: 83 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sinosun Sirop Sunwave Pharma, 120 ml: produs natural ce mentine sanatatea mucoasei sinusurilor. Acesta are actiune secretolitica asupra fluidelor din sistemul respirator si ajuta la eliminarea secretiilor bronsice. Intareste sistemul imunitar si protejeaza...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop Biosept A16 Fares, 250 ml: sirop natural cu uleiuri esentiale ce amelioreaza disconfortul respirator. Sustine sistemul imunitar si este un bun expectorant. De asemenea, are un efect antiinflamator, antifebril si antiviral.Ingrediente: zahar invertit,...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sinosun Sunwave Pharma, 30 capsule: supliment alimentar ce mentine sanatatea mucoasei sinusurilor. Produsul are actiune secretolitica asupra fluidelor din sistemul respirator si ajuta la eliminarea secretiilor bronsice. Intareste sistemul imunitar si...
Pret Initial: 87 Lei
Pret: 77 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
FluEnd Extreme Sirop Sunwave Pharma, 150 ml: supliment alimentar ce sustine capacitatea de autoaparare a organismului si buna functionare a aparatului respirator. Intareste sistemul imunitar si ajuta la eliminarea normala, prin transpiratie a apei din...
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment Alimentar Stressclean Sleep - Sunwave Pharma, 30 capsule: supliment alimentar ce poate contribui la atenuarea tulburarilor de somn. Imbunatateste calitatea somnului, reduce oboseala si ajuta la instaurarea starii de calm.Ingrediente: extract de:...
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Rinosun Spray Sunwave Pharma, 20 ml: remediu naturist recomandat in tratamentul durerilor de gat la copii cu varsta de peste 3 ani. Lupta impotriva bacteriilor, virusurilor, particulelor de praf si celulelor moarte prezente la nivelul gatului. Propolisul...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Articlar Forte Complex Articulatii Alevia, 60 comprimate: produs cu efecte benefice asupra tuturor zonelor articulatiilor (solduri, membre superioare, genunchi, coloana vertebrala), cu o compozitie bogata in ingrediente active ce protejeaza, hranesc si...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment Alimentar Emetix - Fiterman Pharma, 30 comprimate: supliment alimentar cu indulcitori avand o combinatie unica dintre vitamina B6 si extractul de ghimbir standardizat in gingerol, este indicat in starile de greata si voma, precum: raul de miscare...
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamin D3 + K2 Forte 2-in-1 Support - Zenyth Pharmaceuticals, 30 capsule: supliment alimentar 2-in-1, care asociaza vitamina D3 cu vitamina K2 pentru o mai buna absorbtie si pentru rezultate optime. Vitamina D3 este implicata in absorbtia normala a...
Pret: 71 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pastile Koflet Lamaie Himalaya Herbal, 12 bucati: supliment alimentar din plante, imbogatit cu miere, pentru combaterea durerilor in gat si a tusei asociate (faringita, laringita, tonsilita, tuse determinata de inflamatia gatului). Pastilele combat...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Colagen cu Acid Hialuronic - Hypericum, 60 capsule: supliment alimentar cu rol in protejarea sistemului articular si osos. Totodata, formula colagen cu acid hialuronic are si proprietati nutricosmetice prin efectul regenerant al peptidelor de colagen si...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Larvalbina Hofigal, 40 capsule: este un supliment alimentar ce intareste sistemul imunitar si incetineste imbatranirea prematura si contribuie la reglarea activitatii organelor interne. Inlatura starile de oboseala si stres, fiind un produs eficient in caz...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Passiclerotin Hofigal, 40 comprimate: este un supliment alimentar ce are actiune benefica asupra sistemului nervos central. Imbunatateste fluxul sanguin la nivelul inimii si reduce starile de stres cu efecte negative. Calmeaza tulburarile cardiovasculare...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent cu Arnica Bio Aboca, 50ml: unguent cu o formula pe baza de extract de arnica din culturi ecologice, o planta cu proprietati antiseptice, antiinflamatoare, antibacteriene, antifungice si decongestionante, ce ajuta la regenerarea tesuturilor, grabind...
Pret Initial: 71 Lei
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
BiSeptol Urinar - Dacia Plant, cu Albastru de Metilen, 30 comprimate: supliment alimentar ce contribuie la mentinerea sanatatii tractului urinar, contine albastru de metilen si extracte concentrate din fructe de merisor si ienupar.Ingrediente: merisor...
Pret: 43 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Maxistim - Naturpharma, 15 capsule: supliment alimentar ce sustine sanatatea sexuala a barbatilor. Are efect dovedit stiintific asupra erectiei, libidoului, nivelului de hormoni sexuali masculini, spermatogenezei, rezistentei fizice si rezistentei...
Pret: 122 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sublima Progesteron Natural Dacia Plant, 60 comprimate: sustine secretia de progesteron si functia reproductiva la femei. Este un supliment alimentar indicat pentru femeile ce au probleme hormonale, ajutand de asemenea, la mentinerea sanatatii sanilor. Nu...
Pret Initial: 41 Lei
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Coenzima Q10 in Ulei de Catina Forte Hofigal, 40 capsule: este un produs natural ce asigura necesarul de nutrienti organismului pe durata intregii zile, avand efecte benefice asupra tuturor organelor. Are proprietati antioxidante, tonifiante, vitaminizante...
Pret: 75 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop Mami si Bebe Biosept A19 Fares, 100 ml: sirop special conceput pentru sugari. Contine o combinatie naturala de plante cu o actiune sigura si blanda in acelasi timp. Contribuie la sustinerea sistemului imunitar si ajuta la eliminarea microorganismelor...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Mod de prezentare: Flacon 180 de capsule. Mod de administrare: 1-3 capsule de 2 ori/zi cu o jumătate de oră înainte sau după masă. Ingrediente: 540 mg/cps. L-Arginine Hydrochloride – 140 mg Ciupercă-tibetană (Cordyceps sinensis) – extract 4:1 –...
Pret: 405 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Formula pentru Barbati - GNC Men's Maca Man, 60 capsule: supliment alimentar cu o formula imbunatatita cu arginina, extract de yohimbe si extract de ginkgo biloba ce imbunatatesc circulatia sangelui la nivel periferic. Cercetari mai recente sugereaza ca...
Pret: 279 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Dr. Boici Exhelios, 60g: este un produs ce ajuta la inlaturarea durerilor musculare si articulare. Diminueaza starile de oboseala si mentine mobilitatea articulatiilor. Ajuta la relaxarea muschilor dupa un efort sustinut si mentine un aspect sanatos...
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop cu Miere, Albastru de Metilen si Extract Concentrat din Plante - Dacia Plant BiSeptol, 200 ml: produs natural ce contribuie la sustinerea sistemului imunitar si sanatatea tractului respirator, la mentinerea sanatatii tractului urinar inferior, la...
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Picaturi Oculare Afomill Decongestionant AF United SPA, 10ml: distilat vegetal pentru uz oftalmic, cu o compozitie pe baza de galbenele, musetel si fenicul, special creat pentru ochii inrositi si iritati. Calmeaza, decongestioneaza si reda ochilor...
Pret Initial: 37 Lei
Pret: 32 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tiolin Complex Sunwave Pharma, 60 capsule: supliment alimentar ce ajuta la functionarea normala a sistemului nervos periferic. Este de ajutor in neutralizarea radicalilor liberi si ajuta la ameliorarea circulatiei perinervoase. De asemenea, acest produs are...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tonic Elixir Puterea Romaneasca Favisan, 50g: supliment alimentar ce revitalizeaza organismul, fiind un bun fortifiant hepatic si sexual. Ofera beneficii precum: ameliorarea starilor de oboseala, tristete, monotonie; refacerea tonusului sexual; protectie...
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ladies Dream Quantum Pharm, 2 capsule: supliment alimentar ce ajuta la cresterea libidoului la femei. Este destinat femeilor de toate varstele, in special celor ce intampina dificulatati in a ajunge la orgasm. Acest produs ofera femeilor un libidou sanatos...
Pret Initial: 34 Lei
Pret: 30 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Polygemma Nr 4 Sinusuri Plantextrakt, 30 ml: produs natural cu actiune antiinflamatoare si cicatrizanta, ce are actiune specifica asupra sinusurilor. Are efect de cortizon natural cu actiune generala de crestere a puterii de aparare a organismului....
Pret: 58 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment Alimentar Potent Power 100% Natural - Star International Ayurmed, 120 tablete: supliment alimentar 100% natural, din plante medicinale ayurvedice, pentru barbati. Supliment natural pentru potenta, ajuta la mentinerea sanatatii si functiilor...
Pret: 201 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Vitamina D3 Naturala 5000 UI Herbagetica, 60 capsule vegetale: fortifica sistemul imunitar; activeaza capacitatea naturala de aparare a organismului; asigura densitatea osoasa optima si sanatatea oaselor; are rol esential in cresterea si dezvoltarea...
Pret Initial: 48 Lei
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Muvon Plus Sunwave Pharma, 30 buc: supliment alimentar ce ajuta la imbunatatirea flexibilitatii articulatiilor. Sustine sanatatea cartilajelor si imbunatateste structura articulara. De asemenea, acest produs are rolul de a mentine functionarea normala a...
Pret Initial: 199 Lei
Pret: 175 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
FluEnd Extreme Sunwave Pharma, 16 comprimate: supliment alimentar ce sustine capacitatea de autoaparare a organismului si buna functionare a aparatului respirator. Intareste sistemul imunitar si ajuta la eliminarea normala, prin transpiratie a apei din...
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
K2 + D3 + Q10 Ubiqsome - Remedia, 30 comprimate: supliment alimentar ce poate contribui la buna functionare a inimii. Coenzima Q10 este o substanta endogena fundamentala, asemanatoare vitaminelor, care se gaseste in majoritatea celulelor organismului uman....
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Diosmin Complex +Bioflavonoide + D3 (4000 U.I.) + K2 (100 mcg) - Remedia, 30 comprimate: supliment alimentar ce contine un amestec de bioflavonoide din extracte naturale. Diosmina, hesperidina, rutina si quercetina sunt printre cele mai importante....
Pret Initial: 95 Lei
Pret: 89 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Enlarge Sunwave Pharma, 30 capsule: supliment alimentar cu rol benefic asupra functiei sexuale masculine. Imbunatateste potenta, creste libidoul si sporeste satisfactia sexuala. De asemenea, acest produs este benefic in disfunctii erectile si disfunctii de...
Pret: 88 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Balsamic cu Spanz - Natura Plant Poieni, 30 ml: unguentul balsamic cu spanz este un remediu naturist adjuvant in dureri reumatice de orice tip, este antiiflamator si antireumatic.Ingrediente: vaselina cosmetica, extract uleios din spanz, ulei de...
Pret: 10 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Septovit Sinus - Farma Class, 40 capsule: supliment alimentar ce mentine sanatatea mucoasei sinusurilor, elimina disconfortul de la nivelul sinusului, reduce simptomele asociate cu greutate in respiratie cauzate de nasul infundat si de inflamatiile...
Pret: 29 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Clorhexidina Gel - Tisogel Tis Farmaceutic, 50 ml: produs natural ce sustine sanatatea cavitatii bucale, prin formarea unei pelicule protectoare. Sustine refacerea mucoasei bucale dupa interventii chirurgicale si elimina disconfortul creat de uscaciune. De...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pastile Koflet Portocale Himalaya Herbal, 12 bucati: supliment alimentar din plante, imbogatit cu miere, pentru combaterea durerilor in gat si a tusei asociate (faringita, laringita, tonsilita, tuse determinata de inflamatia gatului). Pastilele combat...
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ashwagandha Herbagetica, 60 capsule:supliment alimentar recomandat persoanelor cu probleme de somn, anxietate, probleme de fertilitate si cu un stil de viata stresant. Este antistres natural, are efect adaptogen, creste rezistenta organismului la stres,...
Pret Initial: 48 Lei
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Cynara Anti-Colesterol Complex Forte, Rotta Natura, 30 capsule: contine ingrediente recunoscute pentru eficienta lor in mentinerea valorilor normale ale colesterolului. Continutul mare de substante active din anghinare, maslin si usturoi contribuie la...
Pret: 22 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Ulei Canabis CBD 40% Cannapol No.1, 10 g: supliment alimentar sub forma de ulei de canepa, extras dintr-un anumit soi de canabis sativa, foarte bogat in canabidiol (CBD) si foarte sarac in tetrahidrocannabidiol (THC sub 0.2%), obtinut prin extractie...
Pret: 780 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Energotonic Junior Sirop pentru Paraziti 2+, PlantExtrakt, 125 ml: sustine purificarea tractului digestiv si eliminarea parazitilor; amelioreaza manifestarile din parazitozele intestinale, prin sustinerea digestiei si functionarea normala a mucoasei...
Pret: 63 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Elixirul Dragostei Favisan, 100 ml: remediu naturist recomandat ca adjuvant in impotenta, frigiditate si tulburari de dinamica sexuala. Este un bun vitaminizant, remineralizant si vasodilatator, tonic general si are efect reconfortant. Stimuleaza sistemul...
Pret Initial: 19 Lei
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Endolex Gel Sunwave Pharma, 100 ml: supliment alimentar ce ajuta la functionarea normala a venelor, capilarelor si vaselor limfatice. De asemenea, acest produs reduce semnificativ senzatia de picioare grele si contribuie la mentinerea tonusului normal al...
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Suspensie Orala Alinan Emetix Kids - Fiterman Pharma, 20 ml: supliment alimentar special conceput pentru copii pentru combaterea naturala a starilor de greata si voma cauzate de raul de miscare din timpul calatoriilor, meselor copioase sau stres. Formula...
Pret: 48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Nasirus Sinus Hot Drink, PlantExtrakt, 10 plicuri x 5 g: datorita ingredientelor sale naturale, poate sa contribuie la sanatatea mucoasei din caile respiratorii. Extractul din flori de soc si extractul de menta pot sustine sanatatea tractului respirator,...
Pret: 67 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Forte Stress 24h Forte Pharma, 15 comprimate: supliment alimentar eficient in gestionarea stresului, cu efect prelungit pentru 24 de ore. Protejeaza sistemul nervos si sustine functionarea lui normala, fiind adjuvant in caz de migrene, atacuri de panica,...
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Pastile de Supt cu Coacaze Negre Fiorda, PlanteExtrakt, 30 comprimate: formeaza un film protector pe mucoasele cavitatii orale, gatului, laringelui si corzilor vocale, hidratandu-le si asigurand o functionalitate crescuta. Efectul este completat cu actiunea...
Pret: 47 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SennaLax Plus Crusin Biofarm, 20 comprimate: este un supliment alimentar benefic in constipatie si balonare si ajuta la mentinerea tranzitului intestinal optim. Asocierea extractelor celor doua plante, senna si crusin, asigura obtinerea efectului de...
Pret Initial: 28 Lei
Pret: 24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Aterom Stop Favisan, 40 capsule: supliment alimentar recomandat ca adjuvant in toate bolile cardiace si cerebrale de natura vasculara. Previne oxidarea colesterolului "rau" (LDL), mareste nivelul colesterolului benefic (HDL), elimina radicalii liberi de la...
Pret Initial: 23 Lei
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spray Oral Antiseptic Dentosept Mini, PlantExtrakt, 30 ml: este recomandat pentru ingrijirea adecvata a gingiilor si a mucoasei gurii, pentru o buna igiena orala la copii. Octenidina si citratul de zinc au proprietate antibacteriana si antifungica, ajuta la...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Endolex Complex Sunwave Pharma, 30 capsule: supliment alimentar ce ajuta la functionarea normala a venelor, capilarelor si vaselor limfatice. De asemenea, acest produs reduce semnificativ senzatia de picioare grele si contribuie la mentinerea tonusului...
Pret: 95 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop de Tuse pentru Copii Grintuss Aboca, 180g: sirop cu o formula 100% naturala, special conceput pentru copii, ce calmeaza tusea seaca sau productiva, in timp ce ofera mucoasei protectie optima, asigurand o respiratie normala, sanatoasa. Contine extracte...
Pret Initial: 83 Lei
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Noni Hypericum, 60 capsule: supliment alimentar cu extract din fructe de Noni, cu proprietati imunostimulatoare, antiinfectioase si antibacteriene, ce ajuta la fortificarea sistemului imunitar, prevenind aparitia diverselor afectiuni pe fondul unei...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ulei de Krill 500 mg Adams Supplements Krill Oil, 30 capsule: ulei de creveti Krill, bogat in astaxantina, un antioxidant ce ajuta la protectia ochilor, a creierului si a sistemului nervos central, neutralizand actiunea nociva a radicalilor liberi. Ofera...
Pret: 54 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
SHORT LIFE - Formula pentru Barbati - GNC Men's Maca Man, 60 capsule: supliment alimentar cu o formula imbunatatita cu arginina, extract de yohimbe si extract de ginkgo biloba ce imbunatatesc circulatia sangelui la nivel periferic. Cercetari mai recente...
Pret Initial: 279 Lei
Pret: 209 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
L-Arginina 1000 mg Alevia, 30 comprimate: protejeaza sistemul nervos, reduce in mod semnificativ nivelul amoniacului din sange, creste oxigenarea muschiului cardiac, este imunostimulator si are rol neurotransmitator si determina relaxarea vaselor de sange...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Silimarina 1000 mg Biosunline, Helcor, 30 capsule: este util pentru mentinerea functiilor fiziologice de purificare si pentru sanatatea ficatului. Silimarina este un complex de flavonoglicani si polifenoli extras din fructele plantei Silybum marianum....
Pret Initial: 46 Lei
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Turmeric Curcumin 1000 Mg - GNC Herbal Plus, 60 tablete: supliment alimentar cu proprietati antiinflamatorii si antioxidante. Turmericul poate neutraliza activitatea daunatoare a radicalilor liberi prin puternicul sau efect antioxidant. Puterea acestei...
Pret: 615 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fier Complex + B6 + B12 + Acid Folic + Cupru + Acerola - Remedia, 60 capsule: fierul este un element esential pentru viata, pentru producerea hemoglobinei, a mioglobinei si a anumitor enzime, pentru transportul oxigenului in organism, pentru functionarea...
Pret Initial: 85 Lei
Pret: 74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract Muguri de Nuc Plantextrakt, 50 ml: produs natural cu proprietati antiparazitare si antifungice la nivelul tractului gastrointestinal. Are efecte benefice asupra sistemului digestiv, vindeca tesutul intestinal inflamat si contribuie la imbunatatirea...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Sirop pentru Toate Tipurile de Tuse - Dacia Plant Calmotusin Junior cu Miere de Salcam si Gust de Portocale, 100 ml: Sirop pentru Toate Tipurile de Tuse - Dacia Plant Calmotusin Junior cu Miere de Salcam si Gust de Cirese, 100 ml: produs natural pentru...
Pret: 37 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gemoderivat Dud Negru Hofigal, 30 monodoze: este un supliment alimentar ce ajuta la mentinerea glicemiei in limite normale si contribuie la reglarea nivelului sanguin al trigliceridelor si colesterolului total. De asemenea, imbunatateste microcirculatia...
Pret: 29 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Emolient Ihtiolat 10% - Santaderm, 30 ml: unguent destinat pentru refacerea pielii deteriorate. Se poate utiliza si in cazul expunerii prelungite la temperaturi scazute, crapaturi si rosaturi.Mod de utilizare: aplicati in strat subtire, pe regiunea...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract Gliceric pentru Menopauza AdNatura, 50 ml: produs natural recomandat pentru mentinerea echilibrului femeii aflate la menopauza. Are actiune estrogenica, reglatoare hormonala si calmanta. Ajuta la diminuarea simptomelor neplacute care insotesc...
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
RuscoVen BioGel, Aboca, 100 ml, 1 + 1 Gratis: contine extracte liofilizate de ruscus si castan salbatic si extracte hidroalcoolice de vita de vie rosie si centella, care integrate in solutia mucilaginoasa de nalba asigura o concentratie ridicata de...
Pret Initial: 101 Lei
Pret: 95 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Magcombo Vitaslim, 20 capsule: suplimentul alimentar completeaza carentele de substante benefice din organism si elimina rapid simptomele, imbunatateste activitatea muschilor, sprijina contractiile musculare normale si prezinta un efect relaxant asupra...
Pret Initial: 52 Lei
Pret: 48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Neurovert Forte Sunwave Pharma, 30 capsule: supliment alimentar ce contribuie la functionarea normala a sistemului nervos. Imbunatateste functia cognitiva, marind capacitatea de memorare si concentrare. De asemenea, acest produs are rolul de a sustine...
Pret: 220 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment Alimentar Neurovert Buvabil - Sunwave Pharma, 25 ml x 20 flacoane: supliment alimentar cu compusi pe baza de colina in forma buvabila pentru o administrarea rapida si facila mai ales pentru persoanele cu dificultati la inghitire. Suplimentul...
Pret: 283 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Tinctura Roinita Dacia Plant, 50ml: este un remediu naturist ce ajuta la protejarea impotriva stresului si armonizarea starii emotionale. Ajuta si la stabilirea unei stari armonioase a sistemului digestiv, prin eliminarea spasmelor, combaterea starilor de...
Pret Initial: 16 Lei
Pret: 14 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Berberina 500 mg - Adams Supplements, 90 capsule: berberina este un supliment puternic si versatil, cunoscut pentru abilitatea de a imbunatati sensibilitatea la insulina si de a regla nivelurile de glucoza din sange, fiind ideala pentru persoanele cu diabet...
Pret: 138 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Anghinare 250 mg Remedia, 20 comprimate: supliement alimentar recomandat in hepatite cronice, colecistite si dischinezii biliare. Are efecte benefice in insuficiente renale, nefrite, scleroze renale si litiaze renale. Este folositor in urticarii, stari...
Pret: 13 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Live Vitamins Vitaslim, 30 capsule: suplimentul alimentar sprijina vederea sanatoasa, sanatatea dintilor precum si cresterea si dezvoltarea normala a copiilor . De asemenea, contribuie la normalizarea poftei si ajuta metabolismul glucidic, sprijina...
Pret: 62 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Menopauza G81, Fares, 60 capsule: favorizeaza echilibrul hormonal al femeilor in perioada de premenopauza si menopauza; are proprietati estrogenice, antioxidante, sedative; contine fitohormoni natural, este tonic, antioxidant si calmant.Ingrediente: talpa...
Pret: 44 Lei
Timp de livrare:
Maxim 4 zile
Colon Help Detox Forte Zenyth Pharmaceuticals, 240 g: supliment alimentar 100% natural, detoxifiant si reglator intestinal, ce ajuta la mentinerea bunei functionari a sistemului imunitar, reducerea intolerantei la lactoza, stimularea absorbtiei optime a...
Pret: 72 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment Alimentar Esentin Trio - Sunwave Pharma, 30 capsule moi: supliment alimentar care contribuie la mentinerea functionarii normale a ficatului. Contine fosfolipide esentiale, silimarina si vitamina E. Asocierea fosfolipidelor esentiale cu...
Pret: 84 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Uro-Magic Quantum Pharm, 30 capsule: produs natural ce ajuta la scaderea aderentei la peretii cailor urinare a microorganismelor patogene. Este recomandat in infectii urinare si amelioreaza simptomele cauzate de cistita sau nefrita. Mentine sanatatea cailor...
Pret: 21 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema Garmastan cu Guaiazulena, Protina Pharmazeutische Gmbh, 20 g: este indicat in tratamentul profilactic si terapeutic al inflamatiilor mamelonare din perioada pre si post natala si in ingrijirea sanilor in perioada alaptarii. Crema Garmastan este...
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Marul Lupului (pentru uz extern) Dorel Plant, 120g: marul-lupului este o planta medicinala cu puternice proprietati antibacteriene, antifungice, antiinflamatoare, febrifuge si diaforetice. Ceaiul de marul-lupului este indicat doar pentru uz extern,...
Pret Initial: 20 Lei
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Chimen Negru Springmarkt 100 g: chimenul negru este recomandat nu numai in scopuri culinare, ci si pentru efectele lui benefice aspura organismului. Acesta ajuta la cresterea imunitatii, are propietati analgezice, este antioxidant, protejeaza ficatul,...
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Miere Salcam Apis Felix Complex Apicol Veceslav Harnaj, 950g: este cea mai delicata miere, cu aroma subtila, delicata, usor vanilata, clara si aproape transparenta. Mierea de salcam romaneasca a facut celebra apicultura romaneasca obtinand numeroase premii...
Pret: 107 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Collagen Pure - Zenyth Pharmaceuticals Bioactive Collagen Peptides, 150 g: supliment alimentar pe baza de colagen Verisol®, sub forma de pulbere. Colagenul Verisol® este un amestec de peptide bioactive, obtinute printr-un proces patentat de hidroliza a...
Pret: 145 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lilidose Arginina 1000 mg Buvabila Adya Green Pharma, 10 monodoze: este un produs din categoria suplimentelor alimentare care contine aminoacidul arginina sub forma usor asimilabila de aspartat. L-Arginina este un aminoacid semiesential care intra in...
Pret Initial: 44 Lei
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Enterolactis Sofar, 12 doze: supliment alimentar ce ajuta la restabilirea echilibrului florei intestinale. Combate efectele neplacute cauzate de consumul de antibiotice, precum diaree, constipatie, balonare sau crestere in greutate. Acest produs este...
Pret: 36 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Marul Lupului Faunus Plant, 50 ml: unguent cu ceara de albine si rasina de brad, cicatrizant si regenerator al pielii, recomandat ca adjuvant in varice, eczeme, ulcer varicos, eczeme, psoriazis, furuncule, crapaturi ale pielii, hemoroizi externi,...
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Urimil Forte - Naturpharma, 30 capsule: supliment alimentar ce actioneaza sinergic, cu rol important in regenerarea nervilor periferici si ameliorare durerii. Vitaminele B1, B6, B12, niacina si magneziul contribuie la functionarea normala a sistemului...
Pret: 121 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Crema cu Marul Lupului, Tataneasa si Arnica Tibuleac, 60 g: crema ce ajuta la vindecarea ranilor, ameliorarea durerilor si reducerea semnificativa a inflamatiilor. Stimuleaza circulatia si mentine sanatatea tesuturilor, sustinand o buna mobilitate. De...
Pret: 19 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Feroptim Fier, Acid Folic, Vitaminele C, B6, B12 - Zdrovit, 30 capsule: supliment alimentar cu fier, acid folic, vitaminele C, B6 si B12, ajuta la mentinerea functionarii normale a sistemului imunitar, la reducerea oboselii si extenuarii si contribuie la...
Pret: 92 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Urimil Glyco - Naturpharma, 30 capsule: supliment alimentar ce sustine functionarea normala a sistemului nervos periferic si contribuie la mentinerea unui concentrati normale de glucoza in sange, precum si la reducerea senzatiei de epuizare si...
Pret: 110 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Rostopasca Favisan, 70 capsule: supliment alimentar ce sustine sanatatea hepato-biliara, ajutand la metabolismul grasimilor si la mentinerea colesterolului intre valorile normale. Participa la o buna digestie, mentine apetitul normal, regleaza flora...
Pret Initial: 32 Lei
Pret: 27 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai de Tataneasa Stef Mar, 50 g: poate fi utilizat extern, are efect emolient, antiinflamator, cicatrizant si hemostatic. Ceaiul este recomandat pentru tratarea hemoroizilor, contuziilor, fracturilor, luxatiilor, plagilor, entorselor, eczemelor si...
Pret: 6 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Gripovit - Zdrovit, 10 plicuri: supliment alimentar sub forma de bautura instant calda ce contine pulbere din fructe de coacaz-negru si zmeur, extract din fructe de soc, flori de hibiscus si zinc, bogat in vitamina C care sustine sistemul imunitar si...
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Spirulina 500 mg 100% Natural Alevia, 30 comprimate: reda starea de confort a organismului, creste tonusul fizic si psihic, incetineste procesele de imbatranire, profilaxia infectiilor, profilaxia bolilor maligne, cresterea performantelor sportive, ajuta...
Pret: 31 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract Uleios din Rasina de Conifere Elzin Plant, 50ml: produs natural obtinut din rasina bruta de conifere, cu o compozitie complexa de substante organice (acizi terpenici, acizi aromatici, acid benzoic, rezinoli, ceruri, acizi grasi, ulei volatil etc),...
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment Alimentar Propolis C + Echinacea + Zinc + Vitamina D3 ImunoComplex - Fiterman Pharma, 20 comprimate: supliment alimentar boost de imunitate cu 5 mecanisme diferite si 5 ingrediente cu actiune imunostimulatoare potentata. Ajuta organismul sa se...
Pret: 34 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Citromicina Extract Glicerinic din Samburi de Grapefruit Bionovativ, 10ml: extract glicerinic din samburi de grapefruit, 100% natural, fara solventi sintetici sau componente chimice, cu 98% ingrediente din agricultura ecologica. Este un antibiotic cu...
Pret: 33 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Fitodiab Hofigal, 60 comprimate: este un supliment alimentar ce ajuta la reglarea metabolismului si a glucidelor din organism. Mentine glucoza, colesterolul si trigliceridele in sange in limite normale. Ajuta la buna functionare a inimii si vaselor de...
Pret: 16 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract din Samburi de Struguri Rotta Natura, 30 capsule: supliment alimentar pe baza de extract din samburi de struguri, ce ofera protectie sistemului circulator si combate efectele nocive ale radicalilor liberi asupra organismului datorita proprietatilor...
Pret Initial: 29 Lei
Pret: 25 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Supliment Alimentar Stressclean Complex - Sunwave Pharma, 60 comprimate filmate: supliment alimentar ce favorizeaza relaxarea organismului, amelioreaza starile de suprasolicitare nervoasa si nu influenteza capacitate de a conduce autovehicule. Produs 100%...
Pret: 93 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Man Zen Forte Herbagetica, 60 capsule: supliment alimentar ce contribuie la imbunatatirea vietii sexuale prin cresterea spermatogenezei. Ajuta la producerea de testosteron, reduce stresul si anxietatea, creste fluxul sanguin si combate infertilitatea....
Pret: 81 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Condartroz Plus Hofigal, 60 comprimate: este remediu naturist, ce ajuta la combaterea si stoparea degradarii articulatiilor la persoanele ce depun un efort fizic crescut si prelungit. De asemenea, este indicat si pentru persoanele trecute de varsta de 40 de...
Pret: 48 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Super Enzime Digestive Herbagetica, 60 capsule: contine o combinatie unica de 10 enzime vegane digestive, aceasta combinatie asigura digestia completa si corecta a alimentelor, reface confortul digestiv, mentine o stare generala de bine si fortifica...
Pret Initial: 96 Lei
Pret: 84 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceai contra Litiazelor Nutrisan L Favisan, 50g: ceai cu efect diuretic si antiseptic, ideal pentru sanatatea rinichilor, a cailor urinare si intestinale, ce ajuta la eliminarea si prevenirea litiazelor renale si biliare. Actioneaza benefic asupra...
Pret: 11 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Molekin Imuno Vitamina C 1000 mg, Vitamina D 2000 UI, Zinc 10 mg - Zdrovit, 10 plicuri: supliment alimentar cu o doza mare de vitamina C, D si zinc pentru sustinerea sistemului imunitar. Produsul contribuie la protejarea celulelor impotriva stresului...
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Lotiune Impotriva Caderii Parului - Faunus Plant, 200 ml: lotiune 100% naturala, obtinuta prin prelucrare manuala, avand extract hidroalcoolic concentrat din 7 plante medicinale care contribuie la combaterea caderii parului si la mentinerea sanatatii...
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Plantalipid Plus - Vitaceutics, 30 tablete: steroli vegetali care pot contribui la mentinerea nivelului de colesterol din sange. Produs natural, pe baza de plante. Vitamina B1 (taimina) poate contribui la functionarea normala a inimii. Coenzima Q10 poate...
Pret: 123 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Remediu Elixir Soc pentru Slabit Dacia Plant, 200ml: este un produs cu eficacitate in curele de slabire, ajutand la pierderea in greutate si detoxifierea organismului. Tranzitul intestinal este accelerat si se elimina lichidele retinute in exces in corp. De...
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Unguent Reumaticus (Untul Pamantului si Tataneasa) Faunus Plant, 100 ml: unguent antiinflamator, antireumatic si antiartritic, recomandat ca adjuvant in reumatism, spondiloze, lambosciatica, artroza, coxartroza, contuzii, echimoze, umflaturi, dureri...
Pret: 38 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Complex Natural cu Vitamina D3, Vitamina K2, Calciu si Magneziu Herbagetica, 120 capsule: are o formula unica, dedicata pentru fortificarea sistemului osos prin absorbtia ridicata de calciu si pentru protectia sistemului cardiovascular, prin scaderea...
Pret Initial: 152 Lei
Pret: 143 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Picaturi Orale cu Minerale si Oligoelemente Beres Drops, 30 ml: supliment alimentar care contine minerale si oligoelemente, solutie orala in picaturi usor de administrat, care contribuie la intarirea sistemului imunitar si a rezistentei organismului. Zincul...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Periferisan - Zdrovit, 30 capsule: supliment alimentar ce contribuie la functionarea normala a sistemului nervos.Ingrediente: uridin 5-monofosfat de sodiu, extract de ginseng, magneziu, niacina (vitamina B3), vitamina B6, tiamina (vitamina B1), acid folic,...
Pret: 92 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Extract Bronhopulmonar Plus - Natura Plant Poieni, 500 ml: este un supliment alimentar ce imbunatateste functiile aparatului respirator. Calmeaza tusea si trateaza afectiunile de la nivelul sistemului respirator, precum astmul bronsic, raguseala, laringita,...
Pret: 49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Hyper-Pot Hypericum, 60 capsule: supliment alimentar pe baza de extracte din plante cu proprietati afrodisiace, vitaminizante, tonice si antispastice, indicat ca adjuvant in cresterea potentei sexuale a barbatilor. Imbunatateste dorinta si functia sexuala,...
Pret: 35 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Acest website foloseste cookie. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord cu folosirea cookie-urilor. Află mai multe despre cookie-uri in sectiunea Politica de utilizare Cookie-uri.