NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI I

Ediţia de faţă, menită să completeze Colecţia AETHRA (în care au apărut pînă acum Baudelaire, Le fleurs du mal / Florile răului, Ovidiu, Opere, Lev Tolstoi, Război şi pace, Euripide, Teatru complet), a coincis, printr-o fericită împrejurare, cu aniversarea a 125-a de la publicarea nemuritorului poem Luceafărul, în Almanahul Societăţii Academice Social-Literare „România Jună” (aprilie 1883). Tocmai despre Luceafărul Tudor Vianu nota: „Dacă moartea ar voi ca în noianul vremurilor viitoare întreaga operă poetică a lui Eminescu să se piardă, după cum lucrul s-a întîmplat cu atîtea opere ale antichităţii, şi numai Luceafărul să se păstreze, strănepoţii noştri ar putea culege din ea imaginea esenţială a poetului”, iar Alain Guillermou avea să-l completeze: „Critica română, care nu se dă deloc înapoi în faţa judecăţilor parţiale sau grăbite, se opreşte în faţa Luceafărului, depune armele şi nu cutează a enunţa nici cel mai mic cuvînt defavorabil.”.

Într-adevăr, despre Luceafărul s-a scris enorm, ca şi despre toată opera lui Eminescu, poate, în speţă despre cea poetică. La fel şi despre Eminescu: Poetul şi Omul. Dar se pare că nimeni n-a spus mai bine decît Tudor Arghezi, cînd veni vorba despre Luceafărul poeziei noastre: „A vorbi de poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă … Nu poate să ajungă vorba pînă la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să-i povestească pe harpă şi să legene, din depărtare, delicata lui singuratecă slavă”.

Aşadar, lăsînd aprecierile în competenţa unor iluştri cercetători ai creaţiei poetice eminesciene, precum G. Călinescu, Gh. Bogdan-Duică, Ovid Densusianu, Garabet Ibrăileanu, Tudor Vianu, Perpessicius, Dumitru Murăraşu, Nicolae Iorga, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Constantin Ciopraga, George Popa, Ştefan Badea, Eugen Simion, Mihai Cimpoi ş.a., am înşirat spicuiri din exegezele lor la capitolul Note. Au avut multe de spus pe marginea poeziilor lui Eminescu şi francezul Alain Guillermou, cercetătoarea italiană Rosa del Conte sau indiana Amita Bhose. Nouă nu ne rămîne decît să dăm cititorului o scurtă explicaţie în ceea ce priveşte structura volumului pe care l-am intitulat Opera poetică.

În dorinţa de a perfecţiona seria de cărţi ce inserează capodopere ale literaturii universale, ne-am propus ca, pe lîngă opera propriu-zisă, să o înzestrăm, de la caz la caz, cu un aparat al ediţiei, care să conţină note, variante şi, în dependenţă de caracterul lucrării, glosarul şi indicele care vor însoţi textul.

În această ordine de idei, volumul de faţă se deosebeşte radical de volumul întîi (Eminescu. Opere. Poezii, Gunivas, 2001), din cele opt, apărute la editura noastră. În primul rînd, am abandonat tradiţionala ordonare a poeziilor (adică împărţirea lor în antume şi postume) şi le-am pus în ordine cronologică, pe cît a fost posibil. Astfel cititorul va descoperi că prima poezie cu care începe cartea nu este La mormîntul lui Aron Pumnul, aşa cum ne-am obişnuit, ci poezia de adolescenţă De-aş avea… , datată de însuşi Eminescu cu anul 1865, ceea ce înseamnă că a fost scrisă în anul premărgător primei sale publicaţii, de la Cernăuţi.

Cu multă prudenţă am făcut unele modificări ortografice (vezi Argumentul). Pe lîngă Dicţionarul de nume proprii am considerat necesar să întocmim şi un Glosar al cuvintelor folosite de poet, proprii epocii în care a scris sau unele dintre ele fiind considerate forme specifice eminesciene.

În final, aducem omagiile noastre celor care au contribuit la valorificarea operei lui Eminescu, începînd cu primul editor, Titu Maiorescu, culminînd cu Perpessicius, care a stat la temelia monumentalei ediţii M. Eminescu, Opere; exprimăm mulţumiri şi tuturor editorilor care, de-a lungul anilor, fac eforturi ca tot ce a scris Eminescu să dăinuie „în noianul vremurilor viitoare”.

Horia ZAVA

Colectia „AETHRA” include:

ü Baudelaire. Le fleurs du mal / Florile răului. Editie bilingva

ü Ovidiu. Opere

ü Lev Tolstoi. Război şi pace

ü Euripide. Teatru complet

ü Eminescu. Opera poetica

Editura: Gunivas

Autor: Mihai Eminescu