"<strong>Un portret puzzle</strong>

După un prim volum de aforisme, apărut in anul 2010, Petre Rău scoate acum un al doilea numit Alte 1001 de aforisme (primul s-a numit Insomniac 1001 - o mie și una de sentințe). Poet, prozator și matematician de formație, Petre Rău dispune de o capacitate deosebită in a identifica, stăpani și valorifica energiile creatoare cu care este inzestrat.

Cred că cele mai multe dintre gandurile din cartea de față gravitează in jurul a două noțiuni (una esențială, alta dramatică): sens și singurătate. Autorul are in vedere cele mai diverse, dar și interesante, situații de viață aduse la esență: adevăr, dreptate, libertate, artă, cultură, creație, caracter, bine, rău, frumos, credință și religie, filosofie, dor, femeie, cuvant, viață, fericire, gand, ințelepciune etc., fiecare din aceste elemente fiind piesele unui puzzle intins, care e portretul moral al lui Petre Rău.

Zice el undeva: Atracția universală n-ar fi fost descoperită niciodată dacă ea nu s-ar fi manifestat atat de uimitor la oameni. Și eu cred lucrul ăsta. Toată lumea (deci și omul) este concepută după felul in care arată sistemul nostru solar, legea atracției universale fiind legea determinismului cosmic (atat din punctul de vedere material, cat și spiritual), care dă unitate varietății. Spune Dante Alighieri in Di-vina Comedie că dragostea mișcă sori și stele (dragostea Creatorului este legea aceasta). Darurile spirituale cu care noi ne naștem (inteli-gența, sensibilitatea, talentul, frumusețea, sim-țurile binelui și al frumosului) sunt suficient argument in această privință, ele fiind parte din dragostea care guvernează universul. Și pentru că am pomenit de sens pot spune că in spatele felului in care arată sistemul nostru solar se ascunde sensul spiritual al existenței noastre. Iar in altă parte: Nu-i așa că dacă nu-ți vezi umbra te poți simți singur? Umbra, tovarășul/prietenul de rezervă in fața singurătății. Și asta doar cand ești luminat. Ea mai este și simbolul efemerității vieții temporale in raport cu cealaltă, pe care cu toții ne-o dorim.

Ca să ajungi undeva trebuie inainte de toate să cauți un drum, dincolo de hazard. Acesta e sensul. Și de cele mai multe ori nu-l găsim. De ce? Din cauza singurătății. De aici și amărăciunea ce se simte cand străbați drumul acestei cărți, scrierea ei nefiind altceva decat o modalitate de mortificare a răului. Iată două exemple: Mulți vor observa că te-ai mai ingrășat, că ai mai slăbit etc., dar puțini că ești trist; sau: Viața e făcută din bucurii scurte și tristeți lungi.

Cartea, care este un fel de galceavă a autorului cu condiția umană, incepe cu acest aforism: Adevărul nu imbracă niciodată haina metaforei. Este asemănător cu ce spune și Nichita Stănescu despre necuvinte: Necuvintele sunt cuvinte de deasupra metaforei. Necuvintele, ce vin din revelație, sunt idei pure, precum trupul de inger fără haine.

Alte cateva delicii (aforisme, dar și idei constatative) din care transpare harul de ganditor al autorului cu subtilități ce de multe ori ating inefabilul.

Lăudați creatorul și nu creația! Da, deoarece invers există riscul ca opera să nu-i aparțină presupusului autor.

Nu uita să-ți scoți pălăria (chiar și numai in gand) cand treci pe langă o statuie. De ce? Pentru că statuia este argumentul că cel reprezentat de ea a trăit ca un nemuritor.

Toți oamenii pot fi răi, dar numai unii sunt. E ca și cand ai spune: toți oamenii moștenesc păcatul originar, dar numai unii sunt conștienți de asta.

Joaca unui copil se ridică la rang de ințelepciune. De aceea s-a și spus: „Pană nu veți fi ca acești prunci, nu veți putea intra in Impărăția Cerurilor”.

Nu există rai, dar se merită să facem să existe unul. Dar deja există și el se află chiar in mijlocul nostru. Ce altceva pot fi clipele de inspirație, de dragoste, de entuziasm, de dor? Că in altă parte tot autorul spune: Nu uita: timpul se măsoară in clipe, nu in zile!

Iată de ce imi plac aforismele lui Petre Rău: Cuvintele frumoase și sincere sunt de regulă scurte. Orice-ar spune el, inspirație se numește aceasta, că Iisus (citiți și veți vedea) mereu vorbește in astfel de cuvinte și nu in poveste.

Un alt aforism, calchiat după R. M. Rilke: Poezie se scrie numai dacă nu reușești să trăiești altfel, ceea ce confirmă spusa lui Friedrich Holderlin: Poetic locuiește/trăiește omul. Deducția logică e că omul are stofă de poet, deși nu prea e dispus să citească poezie.

Secvența despre fericire și nefericire. Din capul locului trebuie spus că termenul „fericire” traduce o realitate/stare din altă lume, care aici este de domeniul visului, al revelației: indrăgostirea, plansul, inspirația artistică etc. Că e clipă asta e sugerat și in aforismul: Fericirea ni se intamplă intr-un loc in care n-am mai fost pană atunci. Langă fericire apare dorul, ca neliniște cosmică, căruia i s-a dedicat și lui destul spațiu in carte.

Cel mai greu este să spui in cuvinte ce ai in suflet, nu in minte. De aici și primatul poeziei, in viața noastră, in raport cu proza.

Iată o insemnare chiar provocatoare: O grămadă de acțiuni se fac fără subiect. Asta e doar aparent, că in spatele unor astfel de acțiuni stă Dumnezeu. Cine altcineva decat El ar putea face ca eu să trăiesc ori să mă sfarșesc, de pildă?

Viitorul, de unde ne vin speranțele, il fascinează pe autor, de aceea se intreabă: Oare cand se va naște o istorie a viitorului? Intrebare de dincolo de timp, mai mare decat răs-punsul pe care-l așteaptă. Soluția se descarcă aici: Copilăria este prefața romanului care este viața - viață care, bineințeles, include și viitorul. La randul meu eu cred că și postfața romanului-viață este tot o copilărie, dar cu chip cărunt, din perspectivele căreia am incercat acum să scriu prefața la această carte.

Și acum umanismul care m-a străbătut. Petre Rău este lacrima, iar eu ochiul care o plange: Sunt atat de singur incat imi vine să cred că așa m-am născut. Cuvant ce m-a lăsat fără replică. Salvarea ta, prieten drag, e că nu ești singurul. Singurătatea e o zonă pură, golită de orice fel de interese imediate. Așa sunt artiștii, hipersensibili, născuți pentru o altă lume. Sunt trimiși pe pămant nu pentru a rămane aici, ci pentru a-și lua mireasa spre nuntire in cosmos, precum o face Hyperionul lui Mihai Eminescu ori baciul moldovean din Miorița.

Constantin Oancă"

Editura: Inforapart

Autor: Petre Rau