Producator: Inforapart
Sectiune: Carti
Categorie: Stiinta & Tehnica
Subcategorie: Ingineri, Matematica, Chimie, Electronica
Cod produs: 487873
Id oferta: 487579
Disponibilitate: In Stoc
Timp de livrare: Maxim 2 zile
Vandut de: Editura Boema S.r.l.
Pret: 25 Lei
Stimatul (si dragul!) meu coleg de facultate, Petrica Rau (pe scurt, pe parcursul acestei Prefete si cu toata consi-deratia: PR), a fost mereu o persoana foarte activa si implicata, atat in activitatea profesionala cat si - de fapt - in intreaga viata cotidiana.
A absolvit Facultatea Matematica-Mecanica, Universitatea “Al. I. Cuza” Iasi, specialitatea Cercetari ope-rationale (promotia 1976), lucrand in „meserie” (si instruindu-se permanent, prin diverse cursuri de specializare-perfectionare), mai intai ca analist-programator, apoi ca sef de proiect, sef sectie proiectare-implementare, sau manager departament dezvoltare software.
In paralel, a elaborat/publicat numeroase lucrari stiintifice/articole de matematica si informatica (in special legate de inteligenta artificiala), furnizand si solutii informatice concrete pentru diversi utilizatori de tehnica de calcul. Ca o incununare a acestor eforturi, mentionam ca PR a publicat 14 carti si manuale (plus 8 manuale electronice) din domeniul amintit (matematica-informatica), care au fost foarte apreciate de catre specialisti si bine primite de catre cititori. Este membru al Societatii de Stiinte Matematice din Romania si im vechi colaborator al multor reviste de specialitate.
Voi spune in treacat (din lipsa de spatiu), doar cateva cuvinte despre deosebita sa activitate educativa, artistica, istorico-enciclopedica si literara: este membru titular al Uniunii Scriitorilor din Romania (din 2009), publicand o serie de scrieri originale (eseu, critica, poezie, proza, umor) in diverse ziare si reviste, inclusiv 21 de carti de literatura (din care una ca si coautor), unele avand chiar circulatie internationala; a fost redactor de carte pentru peste 400 de carti de autor (in special cele publicate la editura InfoRapArt pe care o conduce din 2008); a fost coordonator si realizator a 20 antologii literare colective; in 2009 infiinteaza si apoi conduce, pana in prezent, revista literara Boem@, in varianta tipografica si in varianta online (www.boema.inforapart.ro). Intreaga implicare a lui PR la viata culturala este recunoscuta prin prezenta in diverse antologii si dictionare de personalitati contemporane, prin referintele critice pozitive din reviste literare de prestigiu, prin premii si diplome obtinute la gale si festivaluri (cu participare nationala si internationala).
Ca proaspat pensionar (felicitari!) si mentinandu-si prolificitatea, PR a decis sa ne delecteze cu o noua carte, intitulata STUDII MATEMATICE, i.e. cartea pe care o prefatez. Nu stiu cat de exact/incitant/edificator este acest titlu, dar ea contine - pe scurt - „discursuri” legate de (o mica parte din) problematica, devenita uneori obsedanta pentru autor ca rezolvitor de probleme; problematica de multe ori surprinzatoare si - oricum - multidisciplinara.
Mai precis, sunt abordate din diverse unghiuri un numar de peste 20 de subiecte/probleme reale, asupra carora autorul s-a „aplecat” (cu dedicatie, pasiune si, as putea spune - sa nu va mire! - dragoste!). Acestea pot fi „date” cu usurinta spre rezolvare la cercuri/olimpiade/concursuri ale elevilor (sau chiar studentilor pasionati de matematica/informatica - si nu numai! - din primii ani de studiu). Ele se constituie in adevarate „bijuterii” mintale, descoperite de PR incepand cu anul 1975 (cand era inca student) si pana in prezent (2018), in ordine temporala crescatoare. Aria tematica variaza de la aritmetica, teoria numerelor, combinatorica, probabilitati, metode algoritmice, pana la analiza matematica, geometrii de ordin superior sau calculabilitate. Este vorba despre probleme/exercitii bine alese/interesante, cu enunt atragator, explicatii pertinente, rezolvari incitante si generalizari uneori surprinzatoare. Totul este „garnisit” cu referinte bibliografice necesare, precum si cu comparatii cu rezolvari alternative prezente in alte culegeri sau manuale.
Continutul este atat de natura aplicativa cat si teoretica, cu numeroase abordari „de granita”: O generalizare a mediilor numerice - teoria mediilor, Aplicatii ale identitatii lui Vandermonde, Asupra derivarii unui determinant, Asupra generarii unor identitati bazate pe sirul lui Fibonacci, Puncte laticeale in plan si spatiu, Metode si tehnici de rezolvare a problemelor de extreme algebrice si geometrice, sau Siruri recurente liniare si omografice cu coeficieti constanti. Problematica este „serioasa” (inclusiv privind aplicarea matematicii/metodelor algoritmice in domenii conexe), dar si legata de „amuzamente matematice” si „relaxare”: Aspecte geometrice ale tablei de sah, Dileme ale jocurilor de loterie, sau Riscuri in investitii.
Pot astfel concluziona ca sunt bucuros ca am avut posibilitatea sa citesc STUDII MATEMATICE inca inainte de aparitie si ca sunt onorat ca fostul meu coleg Petrica m-a ales pentru a elabora o „mica” introducere si prezentare.
Recomand, cu deosebita caldura, lectura (poate, „cu creionul in mana” a) acestei carti foarte interesante tuturor celor care mai pastreaza in suflet acest obicei (din pacate, nu prea raspandit in urma recentului „asalt” al computerelor a-supra umanitatii in ansamblu). Desigur, recomandarea se adreseaza in special persoanelor care „simt ceva” pentru gandirea logica si „exercitiile mintale abstracte”, care au afinitati pentru stiinta, matematica sau algoritmica: novici, „necopti”, pasionati.
Prof. Dr. Cristian MASALAGIU, Facultatea de Informatica, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iasi
Editura: Inforapart
Autor: Petre Rau
0.00
0 review-uri
Acest website foloseste cookie. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord cu folosirea cookie-urilor. Află mai multe despre cookie-uri in sectiunea Politica de utilizare Cookie-uri.