Poetul Petre Rău pe căile abstracţiunii poetice

Trebuie să spunem de la început că Petre Rău este unul dintre poeţii de primă linie a lirismului românesc de azi, un poet de originală expresie şi înalt rafinament. ,,Poet matematician”, cum se autonumeşte (a absolvit Facultatea de matematică din Iaşi), Petre Rău este impresionant şi prin preocuparea de a decripta abstractul, de a-i devoala căile întrupării, de a-i reclama atingerile cu logicul şi electrizantele întâlniri cu sentimentul, în eseuri de mare profunzime ideatică.

Nu de mult, a adunat în paginile unei antologii unice la noi, creaţiile poetice ermetice ale poeţilor români din două trecute secole, constituind astfel o panoramă a lirismului ermetic românesc.

Cartea pe care o avem în faţă, Poezie şi matematică. Ion Barbu – Dan Barbilian, cuprinde atât eseuri interpretative, pornind de la creaţia lirică barbiană, cât şi alte eseuri în care matematica-i regină, după cum mărturiseşte autorul în eseul ,,Matematica şi iluminarea”: ,,Sunt unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai matematicii, cea dătătoare de adevăruri unice. Experienţa matematicii m-a marcat pentru totdeauna, am ajuns să cred în ea mai ceva decât în toate aşa-zisele ,,mari adevăruri” care mi s-au propovăduit de-a lungul vieţii.” Dixit! Cartea este concepută cu acribie, împărţită în trei secvenţe: Partea I: Eseuri despre Ion Barbu, Partea a II-a: Alte eseuri cu iz ştiinţific, concepute de mintea mea de poet matematician şi Partea a III-a: Vorbe celebre.

Pentru că poezia lui Ion Barbu a fost interpretată în fel şi chip, deseori superficial, lectorul va fi interesat de interpretările poetului matematician de formaţie, autor al acestor percutante eseuri. Astfel, Petre Rău urmăreşte cu o diabolică perseverenţă mersul liric al poetului Ion Barbu de la încifrări până la etapa ermetică. Sunt luate în discuţie pe rând: timpul („deducerea din ceasul lui Ion Barbu”), spaţiul, încifrările, descântecul, farmecul intersecţiei dintre matematică şi poezie. Afirmațiile sunt susținute de o declarație a poetului Ion Barbu de după apariția primului său volum, Joc secund (1930): „Ca și în geometrie, înțeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existență... Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, așa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei”.

Abstractul în poezie, iată un eseu pe care-l remarcăm cu neviclenită bucurie, datorită interpretărilor inedite asupra sensurilor şi finalităţilor poeziei barbiene. Aflăm că „abstract înseamnă şi rupt de realitate şi imperceptibil prin simţuri”. Iar „dacă dispunem de o înțelegere rezonabilă a concretului, putem extrage mai uşor semnificaţia abstractului”. Dar Petre Rău merge mai departe cu deducţiile, spunând: „până la urmă, contrar a ceea ce spune majoritatea, orice cuvânt este o abstracţie”.

Poetul remarcă faptul că Ion Barbu a folosit în creația sa poetică mai multe concepte matematice între care noțiunile de grup, inel, unghi, dreaptă, plan, cerc. Punctele comune ale geometriei cu poezia le expune chiar Ion Barbu într-o confesiune, citată de autor: „Există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde aceasta se întâlnește cu poezia”. Dar autorul eseului despre abstractul în poezie îl invită și pe Albert Einstein să întărească afirmația barbiană: „matematica pură este, în felul său, poezia ideilor logice”. Să mai spunem că sunt aduși ca martori susținători ai poeziei abstracte, esteticianul Tudor Vianu și teoreticianul transdisciplinarității, român trăitor la Paris, Basarab Nicolescu?

În sfârșit, Petre Rău își încheie astfel acest deosebit eseu despre abstract: „Ion Barbu nu numai că devine poet din matematician, ci se lasă sedus de abstracțiune metaforică chiar și în opera matematică.”

Trebuie să spunem că autorul scrie pagini care ţin trează atenţia, texte ale firului întins, iar citatele din poemele barbiene înviorează şi încântă. A se urmări discursul critic despre textul incantaţie, despre textul mantră, despre descântec. Ceea ce ne place să scoatem în evidenţă este faptul că autorul are povestea în sânge şi este conştient că fiecare eseu topeşte în el o poveste. Prin urmare, nu spunea rău Forster că povestea este umbra oricărui gen literar! Deosebite prin ideaţie dar şi prin firul poveştii, eseurile Realitate şi ficţiune, Iraţionalul, Universul şi iluziile noastre, Nemărginirea sau Matematica şi iluminarea! În toate răsare, precum sângele printr-un alb pansament, iubirea de ibovnic a lui Petre Rău faţă de matematică. ,,Ca matematician, spune autorul în Nemărginirea, am jonglat foarte bine cu nemărginirea. Adică cu infinitul. Am operat cu infinitul în matematică foarte mult, l-am înţeles şi l-am folosit ca atare, fără să dau greş”.

Lucrând cu nemărginirea şi abstractul barbian, cu alte concepte greu solubile, e uşor să observăm că poetul Petre Rău n-a dat greş, că a construit în Poezie şi Matematică o carte de eseuri unitară, necesară, magnetică.

Daniel CORBU

Editura: Inforapart

Autor: Petre Rău