OFERTA PRODUSE

Satul meu în toate dorurile mele, autor Petre Rău, editura InfoRapArt

Producator: Inforapart

Sectiune: Carti

Categorie: Beletristica

Subcategorie: Memorii, Jurnale

Cod produs: 614446

Id oferta: 614161

Disponibilitate: In Stoc

Timp de livrare: Maxim 3 zile

Pret: 25 Lei

Transport Gratuit
pentru comenzi peste 1000 Lei
Garantia Calitatii
factura si declaratie conformitate
Cost Transport: 18 Lei
la comenzi mai mici de 1000 Lei
Banii Inapoi Garantat
drept de retur in 14 zile

Descrierea produsului:

o Monografie a satului meu natal Fântâni, alias Nicoreștii de Sus
o Letopiseț de familie sau scurtă monografie a familiei mele

În plin tumult al scrierilor mele din ultima vreme, revin cu această scurtă completare monografică despre satul meu, despre familia mea și despre mine, fiindcă am simțit dintr-odată nevoia să adun și să evidențiez separat tot ceea ce am scris vreodată pe aceste subiecte atât de dragi mie.

Respectându-mi până la sfințenie obârşia, așa cum mi-am dorit, am încercat să surprind, de-a lungul timpului, imagini și fapte din locurile şi împrejurimile unde înaintaşii mei şi-au dus traiul și în care eu însumi mi-am petrecut cei mai fericiți ani din viață, anii copilăriei.

Toate mărturiile pe care le-am adunat, selectat și descris cu minuţiozitate aici, mi-aș dori să reconstituie un fel de muzeu virtual al satului meu și totodată să devină o zestre de debut pentru urmașii mei, care poate îmi vor urma îndemnul să cerceteze pe mai departe și să ducă la bun sfârșit ceea ce am început eu. Pentru că aici am adunat cu trudă o parte din istoria satului Fântâni - sat în care am văzut lumina vieții, dar și a locurilor din împrejurimi, în special cele zece sate aparținătoare comunei și podgoriei Nicorești. Dar am adunat și o parte din istoria familiei mele care, cred eu, poartă pecetea unei demnități pe care o merită pe deplin.

În toate gândurile mele despre satul natal, acesta îmi este închipuit ca un colț de rai. Mărturie în acest sens stau o parte semnificativă din scrierile mele. Mai întâi eseul intitulat “Verde vale de rai” cuprins prima oară în volumul “Întoarsele gânduri” (Editura InfoRapArt, Galați, 2011), reluat apoi și în volumul liliput foarte drag mie “Viața în Times New Roman” (Editura Dunărea de Jos, Galați, 2014), dar publicat de-a lungul timpului și în câteva reviste și site-uri literare românești. Apoi, o bună parte din povestirile rupte din realitate din volumul “Întoarsele gânduri” (“Mistrețul”, “Valea de rai”, “Bunicul Constantin” ș.a.), ca și nuanțele lirice din volumul de versuri “Îndrăgostirea de zmeu”, poem memorialistic și filosofic (Editura InfoRapArt, Galați, 2015), sau volumul liric de debut “Întârziata vestire” (Editura Noduri și Semne, 2002) ș.a., sau plasarea acțiunii romanului meu “Evanghelia după Potop” (Editura InfoRapArt, Galați, 2016) în arealul Buciumeni-Fântâni-Nicorești. Chiar și în primul meu roman-document, intitulat “Mogoșoaia - istoria unei tragedii” (Editura Porto Franco, Galați, 1999), cel despre marea tragedie a scufundării unui pachebot pe Dunăre la Galați în care și-au pierdut viața circa 215 ființe nevinovate, am găsit prilejul să amintesc de satul meu natal, într-un capitol în care unele rude ale eroilor marii catastrofe sunt “surprinși” la cules de vie, în primele zile ale toamnei anului 1989…

O întreagă colecție a poeziilor mele dedicate satului meu natal am strâns și publicat în volumul “Neostoitele izvoare” (Editura InfoRapArt, Galați, 2021).

Așadar, locurile dragi mie din copilăria mea nu s-au îndepărtat niciodată de gândurile și de visurile mele, chiar dacă anii m-au purtat prin lume deseori departe de ele…
Nădăjduiesc că va putea fi observată râvna de a descoperi vestigiile trecutului, de a cerceta izvoarele istorice, arheologice și geografice şi de a alcătui, cu propriile mele puteri, o lucrare din care cititorii să poată afla multe informaţii despre aceste meleaguri. Desigur, am fost mereu tentat să reconstitui imagini și personaje autentice din viața mea, din marea dragoste pe care am purtat-o înaintașilor mei.

În legătură cu ideea unei reîntregiri a genealogiei familiei mele, iată cum s-au petrecut faptele. Lucrând, cu câțiva ani în urmă, la monografia comunei mele natale, Nicorești, și adunând laolaltă multe indici, mărturii și dovezi certe pentru a le depune în volumul “Născut în zodia Nicorești”, am avut revelația că originea familiei mele nu este deloc una obișnuită, ci este acoperită de o oarecare prestanță și demnitate ce țin de tot respectul. Am aflat astfel că noi, cei din familia Rău, de mai bine de 200 de ani, ne tragem din generații întregi de preoți și învățători ai acestor locuri, reîntregind o adevărată genealogie de ziditori și ctitori de biserici și școli în satul din care mă trag și eu.

Desigur, pentru coeziunea descoperirilor mele am fost îndreptat și chiar a necesitat o cercetare minuţioasă a documentelor şi înscrisurilor vechi, care m-au ajutat în primul rând să am certitudinea asupra realităţilor de atunci, pentru că, trebuie spus, nimic nu este fantezie, nici mistificare, ci totul se bazează pe documentare şi adevăr, inclusiv pe relatări ale părinţilor, bunicilor și străbunicilor mei, ale celor pe care i-au cunoscut în drumul meu prin viață, şi pe acte doveditoare. Parte din documente sunt luate din vechi hrisoave. Din acest punct de vedere, lucrarea de faţă poate fi considerată o monografie a satului şi a familiei Rău, trăitoare în fostul sat numit la început Nicoreștii de Sus, devenit apoi Fântâni.

Cu ochii mirați, încă mai privesc în străfundurile copilăriei mele fericite petrecută pe meleagurile de vis ale universului sătesc. Am totul înregistrat pe retină, am fost mereu tentat să le redau în scris pentru posteritate. Undele de nostalgie mă mai răzbat și azi, mărturisesc sincer, le simt foarte puternic atunci când aștern pe hârtie amintirile mele unice. Acolo unde am putut, am intervenit cu relatări multiple a faptelor din surse diferite, ca lucrarea să capete mai multă veridicitate.

Mi-aș dori totodată ca efortul meu să fie și un gest de omagiu şi recunoştinţă față de toți aceia care m-au ajutat în rememorările mele, dar și o reverenţă pentru viitorii cititori ai acestei lucări.

Poate că această încercare a mea am putea-o numi lucrare de factură memorialistică, monografie sau, la fel de bine, un letopiseț de familie. În fond, ea este o evocare oarecum istorică, fiindcă inițial s-a dorit să fie un arbore genealogic al familiei din care mă trag. Recunosc însă că las o sarcină meticuloasă celor care se vor dovedi mai vrednici și mai ambițioși decât mine, o treabă serioasă pe care eu n-am mai avut răbdarea și puterea s-o duc la capăt, aceea de a construi cu acuratețe un arbore genealogic la modul ideal.

Am dorit totodată să realizez o frescă a civilizaţiei rurale pe care am cunoscut-o în aceste locuri, cu precădere în copilăria mea. Dar mi-am mai dorit ca această proză autobiografică să fie și una reflexivă. Adică mi-am dorit să-mi expun și gândurile mele interpretând fapte, apreciind situații, meditând asupra existenței iar uneori permițându-mi să trag unele concluzii. Am dorit să-mi relev spiritul meu preocupat de trecut, de reperele fundamentale care m-au călăuzit în viață: locul naşterii, prima copilărie, tinereţea, adolescenţa, drumul în viaţă, amurgul, cu toate întoarcerile şi regretele care m-au bântuit, dar, în acelaşi timp, cu conştiinţa clară că nu am uitat nimic din ceea ce m-a definit ca om, până la această vârstă a senectuții.

Cum spuneam, sunt gânduri şi amintiri despre satul meu, despre familia mea şi despre mine. Sunt lucruri şi fapte văzute şi trăite de mine, sau povestite de cei care le-au trăit și mi le-au împărtășit. Le transmit și eu mai departe, copiilor, nepoților și strănepoților mei, sau cititorilor care vor să le afle.

Autorul

Editura: Inforapart

Autor: Petre Rău

Fotografia afisata are caracter informativ. Specificatiile produselor sunt informative, in conformitate cu datele transmise de catre producatorii sau distribuitorii autorizati. Acestea precum si pretul pot fi modificate fara instiintare prealabila si nu constituie obligativitate contractuala.

Review-uri

(0 review-uri)

0.00

0 review-uri

5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)

Detii sau ai utilizat produsul?

Spune-ti parerea acordand o nota produsului

Acorda o nota
Adauga un review

Alte produse din categoria Beletristica care te-ar putea interesa:




Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor


Acceseaza Versiunea Pentru Mobil


Copyright © Esteto.ro  

Termeni si conditii.