Într-o eminesciană oglindă de aur

Apărută într-un context ce augmentează neliniș-tile fiecărui individ (legate de starea de sănătate, pandemie, situația economică, agresiune militară, catastro-fe aviatice etc.), cartea scrisă de Petre Rău, Mihai Eminescu. Gânduri în oglindă, este un omagiu adus poetului național de un sensibil poet ce ˮreușește să se citească pe sine în versuriˮ, romancierul, eseistul, criticul și editorul Petre Pău, o dovadă a faptului că trăim cu un imens dor de Eminescu.

Fiind un ˮasediat de poezieˮ (Daniel Corbu), ˮun poet ce practică o poezie a cunoașteriiˮ (Mihail Gălățanu), Petre Rău ne convinge că nu au apus vremurile în care cărțile se citeau cu religiozitate și fiecare parte a acestei lucrări reliefează faptul că fondul lirismului eminescian nu încetează să suscite interesul adevăraților iubitori de artă, tentați să descopere noi sensuri.

Valorificând studiul lui Julien Eymard, Petre Rău pleacă de la controversele fenomenului de oglindire și subliniază că în creația ˮpoetului neperecheˮ, oglinda ˮapropie lumi separate de distanțe enorme, atât spațial, cât și temporalˮ (p.13), apoi reintrepretează acest motiv prin raportare la acvatic mineral, acustic (de ex., fluviul este un ˮcumul de oglinzi ale cântăriiˮ - p.20, ecoul este o ˮoglindire a sunetuluiˮ - p.27 etc.), oferind explicații din domeniul fizicii, definind elemente ale corporalității (fruntea - ˮoglinda lumilor senineˮ și omul - ˮminte asimetrică într-un corp cu simetrie bilateralăˮ - p.28).

Mihai Eminescu a fost considerat ˮsfânt preacurat al versului românescˮ (Tudor Arghezi), un ˮlunatic sublimˮ (George Călinescu), un ˮpoet al priviriiˮ (Romul Munteanu) etc. Pentru Petre Rău, Mihai Eminescu este o nobilă ipostază a sufletului românesc în cântecul lumii și definește acest spirit complex și complet tot prin referire la motivul oglinzii: ˮveșnică și luminoasă oglindăˮ (p.33), căci opera lui va străbate vremurile și nu se va perima prin repetate rostiri.

Despre ˮcel din urmă mare romanticˮ, după o prezentare a trăsăturilor poeziei romantice, Petre Rău afirmă că ˮa conferit romantismului o expresie unică, totalizatoareˮ (p.36), plasându-l pe Mihai Eminescu în categoria ˮgeniu magician, «neînțeles»ˮ.

Cercetând lucrări semnate de Mark Kac și Libb Thims, Petre Rău face distincția între geniu și talent și, persuasiv, doar printr-o prezentare a trăsăturilor celor care au schimbat lumea, convinge orice lector că aceia care au negat geniul eminescian au avut doar ambiția de a fi vremelnic în centrul atenției cuiva. Astfel, din prezentarea trăsăturilor definitorii ale geniului, realizată de Petre Rău, cititorul reține că geniile sunt persoane curioase, fascinate de munca lor și exigente cu aceasta, autodidacte, singuratice, deloc interesate de avantaje, având o ˮoriginalitate spontană, autentică, o fidelitate și o încăpățânare excesiveˮ, sacrificând fără prea mari regrete orele de somn, nu de dragul petrecerilor, având un profund dispreț pentru violență și politică (p.38-44). Titu Maiorescu l-a considerat ˮom al timpului modernˮ, i-a intuit genialitatea, iar Petre Rău nu face altceva decât să potențeze mitul eminescian și să atragă atenția unor contestatari că genialitatea poetului este indiscutabilă.

Vocile celor ce discută despre ateismul lui Mihai Eminescu i se par extrem de iritante lui Petre Rău, acestui ˮsuflet incomod (...), dar cu răspunderi și energii nebănuiteˮ (Valeriu Valegvy) și le dezvăluie că poetul a locuit în chilii, a trăit în credința ortodoxă, a crezut că ˮistoria omenirii este desfășurarea cugetării lui Dumnezeuˮ (p.63), a inclus tematica religioasă și în activitatea publicistică, a inclus în creație lexeme din domeniul religios (ˮDumnezeuˮ de 57 de ori, ˮrugă, rugăciuneˮ de 66 de ori), a scris poezie de inspirație religioasă (Credintă - ˮproiectare a lumii îngerești pe pămantˮ, p.83, iar Rugăciune, recitată de papa Ioan Paul al II-lea în limba română, în 1999, nu poate fi decât o rugăciune a conștiinței moderne. S-a arătat lumii că una dintre cele mai frumoase rugăciuni către Maica Domnului, ignorată de cei ce-l acuză și de ateism pe Eminescu, a fost scrisă de un român, că nici astăzi prezența sacrului nu s-a estompat.

Oricât s-ar încerca deconstrucția identității religioase, ignorarea tradițiilor, sorți de izbândă n-ar fi, căci și prin acest text, Mihai Eminescu insistă asupra unui model de valori, a raportării individului la Bine, Adevăr, Frumos prin comunicare onestă, nemijlocită cu divinitatea.

Mihai Eminescu, poetul care și-a propus cuprinderea omului în spectacolul cosmic, a creat, așa cum observă Petre Rău, poezii și pentru inocenți, pe tema copilăriei, cu elemente specifice basmului, aducând în prim-plan figura maternă, sărbători îndrăgite (Colinde, colide), elemente vegetale și teriomorfe (Povestea codrului) etc., o literatură specială, ce orientează copilul pe drumul accederii la cultură.

Minune a poporului român, cu ˮaerul unui sfânt coborât dintr-o icoanăˮ, adresându-se prin creație tuturor categoriilor de vârstă, valorificând un codex liric, elemente folclorice, mitico-simbolice, filosofice etc., Eminescu rămâne ˮca o stea fixă... luminând întregul cer al națieiˮ (Zoe Dumitrescu -Bușulenga), care poate ne mai veghează, iar Petre Rău îi condamnă pe aceia care încearcă să distrugă mitul Eminescu. Petre Rău nu ezită să-i eticheteze negativ (ˮcritici descalificați moralˮ), amintind că ˮnorocul cel mare este că poporul nu se face părtaș la o astfel de crimă, ci îi ignoră cu desăvârsireˮ. Astfel, cei care caută notorietatea și vor s-o obțină prin contestarea valorii poetului național se lovesc de cel puțin o dojană a românului, care știe că Luceafărul, capodoperă eminesciană, poate cel mai lung poem romantic, este ˮpoemul prin excelență creștin al literaturii româneˮ, așa cum arată Petre Rău, că identitatea neamului nostru e salvată grație creației eminesciene, așa cum susținea și M. Eliade.

S-ar putea spune că lucrarea lui Petre Rău apare acum ca un avertisment pentru cei care promovează teza periculoasă a renunțării la toate valorile trecutului și pentru a nu deveni o vale a plângerii, măcar dintr-o minimă decență, ar trebui să înceteze orice formă de calomniere a poetului național.

Fiindcă aproape toți cititorii au înțeles că tot ce a fost și va fi în ˮțara frumoasă / la o margine de mareˮ poartă numele poetului, Petre Rău încheie pledoaria sa cu un poem personal dedicat Eminescului, în care își mărturisește dorul de Eminescu - ˮPicură dorul care mă frânge...ˮ.

Așadar, Mihai Eminescu. Gânduri în oglindă este o carte despre viața, personalitatea, genialitatea Luceafărului poeziei românești, despre incontestabila valoare a creației acestuia, din perspectiva unui înțelepțit prin lectură, care știe că misiunea poetului este de a exprima aspecte existențiale într-un limbaj sensibilizator, rafinat, armonios, mascând tensiunea efortului creator și creând impresia spontaneității, care știe că apetența lui Eminescu pentru cultura enciclopedică se dezvăluie în autohtonizare și tulbură atât omul simplu, cât și pe cel rafinat.

Cristina Roșu

Editura: Inforapart

Autor: Petre Rău