Nuvele, schițe și ipostaze...

Fragment

- Câșlarule! Dragule!... cu mult timp în urmă, nu știu cât, nu eu, poate alții... eu am băut prea mult... în urmă cu milioane, miliarde de ani... s-au ciocnit două pietre. S-au întâlnit, mai bine zis, căci au rămas împreună. Și s-au înmulțit și au strâns în jurul lor toate răzlețele. Înghițind praf de cer și zer, meteoric. Au purtat sâmbete într-un joc fără rost sau direcție, sens, prin toate zările întunecate. Printre crepusculi, apusuri și năluciri. Concrete. Străbătând eternități în clipe de găuri. Negre ca tenebra aceea adevărată și amețitoare. S-au bucurat de belșug și de viduri. Ori au tremurat de năprasnice, necon-tenite geruri, în căutarea unui soare care să încălzească, să bucure și să sudeze șubreda împăcăciune. Și să îmfle gogoașa din cocă de rocă. Să se încânte de cald și să steie. Să se-nvârtă. Rotească. Să nădușească... Iar din întâia transpirație să răsară prima viață. Respi-rație, clipire, veselire de sunt, scâncet, ecou, înmulțire, Pământ... dar Soare... ce-a tras din necomestibil neant, prin sinteze de raze, din precariot o celulă, și a-nvățat-o să miște, să facă, să dreagă. Să se bucure de calde-ntâlniri. Și să zboare spre forme mai pure, mai dure. Să înoate, să zboare, să calce-n picioare. Să primească plocon de plutire în vânt. Și-odată cu el tristețe și gând... Tânguire mare, mai mare, plâns, peste plâns... ci nu corpul, doar plânsul creștea. Se-ntețea căutând negăsind sau aflând noi soluții. Numindu-le pe limbă de zeu, evoluții... iar cel mai trist, mai slab și mai plâns dintre ei a primit numele nostru. După atâtea prefaceri și faceri, osmoze, morfoze... ere de chin și evuri de dor, de frumos și incert viitor; ajungând la tine, la mine, la noi... conducând geneza pe culmi, de nevoi. Suferință stearpă, uscată. Sfârșită, uitată... El, da El, Pământul, își va continua drumul, până departe, până la ieșirea din cerc. Încă alte miliarde, de acum înainte... până se va desface din nou, împroșcând piatră după piatră și foc al triumfului, smerit, fără aer, mocnit. Până vor rămâne pietre doar două, ce se vor despărți și ele, în pace... căutând fiecare o alta, pentru un nou început și o nouă efemeră veșnicie... Iar tu! Ție de soarta mea îți pasă? Ce vrei de la mine? Mă duc! Și nu mă aștepta!

În aceeași zi, spre orele prânzului, când soarele bătea mai puternic, alungând angoasele și neliniștea, de obicei, nu și atunci însă, nu și în acele clipe contorsionate ale omenirii, Silviu avea să sfârșească răpus chiar de propriul său eu, dar împins la crimă de sine de către alții, de departe.

Desene si coperta: Amalia Ioana Popescu

Editura Boem@, ISBN: 978-606-012-274-6

Editura: Boem@

Autor: Sasha Ivanov