Petre Rău se numără printre intelectualii foarte generoși pentru care Galațiul este reperul cel mai sigur al inimii sale. Și al vieții sale întregi, adaug imediat, fără nicio reținere. De câte ori am ajuns aici, și am ajuns de foarte multe ori, l-am întâlnit mereu cu chipul cuprins în lumină. Toate cele pe care cu atâta trudă le zidește nu sunt decât prilejuri de a se dărui fără rezervă frumosului necondiționat.

Conduce de ani buni o revistă literară că-reia a reușit să-i imprime o linie mereu ascendentă, scrie roman în care fraza este condusă cu rigoare, eviden-țiindu-se înainte de toate siguranța respirației, se dezvă-luie la intervale nu îndepărtate devotat versului care te oprește din mers și te obligă să nu treci mai departe fără a te opri alături de el și a dialoga cu el.

Ultima sa carte de poezie, „Vestirea metaforei”, este încă un prilej de a se lăsa devorat de semnele care țin mersul lumii în cumpănă: „sunt zile când îmi vin / în minte dintr-o dată / o mie de cuvinte și / mai toate mi se opresc / de-a dreptul / pe buze” („Sunt zile”).

Dorința irepresibilă „să lunec odată cu ele / să le arăt miilor de ochi / în ritmul meu de liberare / lirică” este împlinită în poeme în care limba română este tot-deauna în casa sa și are toate ferestrele larg deschise.

Din poemul „Sensul unic al gândului meu” des-prindem acest fragment revelant de autoportretizare: „Iată acum o margine de notă muzicală / mi se strecoară în sân / oricum îmi zic / mai mult de șapte femei / nu pot fi zidite într-o singură săptămână / altfel / prins în nopțile lui bune / ar fi dat Dumnezeu / mai multe zile pe pământ”.
Poetul spune despre sine cu nonșalanță: „și mai cred că sunt o pagină albă / din care aș putea evada” („Sunt o pagină albă”).

Memorabilă este descrierea copilăriei: „Când bu-nicul mă ridica în brațe / eram atât de aproape de / bar-ba lui / mare și albă / încât credeam că sunt în brațele lui Dumnezeu” („Bunicul”).

Iar secvențele, de pildă, din poemul „Muntele cu scorbură”, se numără printre cele mai sensibile din în-treaga carte: „muntele meu își adâncește mereu scorbu-ra / care trece zi și noapte prin mine”.

Nicolae Tzone

Editura: Boem@

Autor: Petre Rău