Un STUDIU IN CLAROBSCUR, de Petre Rau

Citind nuvelele si eseurile ce compun cartea STUDIU IN CLAROBSCUR a lui Petre Rau iti dai usor seama ca ele propun situatii posibile in realitatea imediata unde aparenta se impune in mod tiranic, dar cu toate acestea in multe dintre ele se ajunge la intrebari ce trimit dincolo de vazute. De pilda copilul, intalnit pretutindeni, direct sau indirect, este singurul dotat cu nemurire, motiv pentru care amintirile din copilarie s-au sedimentat intr-atat incat au generat dorul, doru dupa lumina celor care ne-au fascinat prima parte a vietii si ma gandesc acum la textele Verde Vale de Rai si Bunicul. De asemenea intelepciunea batranului din nuvela Batranul are darul de a trece dincolo de vazute, intr-o lume nebanuita pana atunci, ca-n prozele fantastice ale lui Mircea Eliade.

Alte intamplari sunt palpitante prin crearea unor stari-limita, cititorii fiind pusi in situatia de a asista la scene cu un puternic impact emotional: Tacerea Pasilor in Doi, Mistretul sau Inghetul. Prima dintre aceste trei nuvele este si o pledoarie emotionanta pentru prietenia naturala dintre om si caine.

Sunt si pacate recunoscute ca fiind grave atit de catre credinciosi cat si necredinciosi. Iatal pe parintele Dionisie intr-o relatie amoroasa cu Natalita lui Vasile Miriste, spionat noaptea de catre paraclisierul mos Toader, care se decide sa o faca cunoscut, insa nu reuseste, deoarece atunci se si intampla sa se inece in lacul de pe malul caruia privea (Limba lui Dionisie). Relele veacului antreneaza in vartejul lor pana si legile naturii, atat cea din afara cat si cea din launtrul omului: apele isi ies din matca lor, ca si mintile ce o iau razna ale celor socotiti pana atunci ca fiind nevinovati. Sergiu ( de 15 ani) fuge pe jos de acasa (Iasi) la o matusa de-a lui dintr-un sat de langa Galati, dat fiind in urmarire generala pentru vina de-a-si fi ucis tatal in urma abuzurilor sexuale ale acestuia asupra sa.
Situatii imprevizibile si nefericite vin sa se adauge vietii deja complicate datorita strambei alcatuiri a lumii, situiatii in care personajele nu au decat doua alternative pentru a iesi din scest cerc, fie trezindu-se, luand drumul pribegiei, fie trecand din visatori in visati. Astfel avem de-a face cu drame postrevolutionare datorate mai ales fenomenului migratiei, al dezradacinarii romanilor ca in nuvela Salt in Gol.

Altii sunt luati in primire de catre “umbra lor cea de toate zilele”, cum se autodenumeste moartea, ca batranetea cu singuratatea si bolile ei sunt si ele puternic resimtite ca urmare a golirii satelor de catre tinerii plecati in afara in cautarea unui loc de munca. In Atari situatii apare moartea , ca un comentator, filozofand asupra conditiei ei (“Numai eu sunt vesnica”, isi zice) si a muritorilor (Devoratiuni pe Portativul Sufletelor si Semnatura Corporala).

Desi moartea reprezinta raul ea se dovedeste a fi superioara omului prin sfaturile pe care i le da acestuia, prin rabdare, meticulozitate si luciditate condamnand superficialitatea si nepasarea cu care omul o trateaza atat pe ea cat si propria-i conditie. In acelasi timp ea mai vede ceva, vede lumea ca pe o padure puternica: „Stiu ca tu faci parte dintr-o padure puternica, in care fiecare copac il sprijina pe celalalt, in timp de furtuna si vijelie. Insa stiind totodata ca in fiecare ceas te lupti cu pacatele tale, de ce nu le-ai pune capat adata pentru totdeauna?

Doreste-ti luminare si nu intuneric! Nu trai precum un osandit care neaga legea si pe judecator, fara a se cai!”. Nu stiu la adresa cui este parodia de aici, a mortii ori a omului lipsit de orice urma de cunostinta privind subtilitatile ce se ascund dincolo de simturi. Cert e ca moartea isi mustra ori ironizaza mereu victimele. Iata finalul cu moartea care-si asista victima pana la final. Zice moartea: „Cand i-am strans mana am simtit cum sangele cald i se scurge prin vine ca un val catre tarmurile indepartate. Dar la sfarsitul unei nopti de o limpezime nefireasca si-a dat sufletul, pentru ca valul vietii sale atinsese adancurile”. De aici intrebari si intrebari ce plutesc in aer si care vin, pentru mintile patrunzatoare, din raspunsuri banuite.

Cartea se incadreaza la relism, pentru ca vine din lume, lume care gandeste mai mult prin efecte, dupa cum si moartea o spune si bine-i pare, ca altfel ea nu-si va mai avea rostul pe lume, pe cand asa intre toti mortii numai ea ramane vie.

Constantin Oanca

Editura: Inforapart

Autor: Petre Rau